Sinteza Zilei…Dumnezeu NU APARE LA STIRI !

Am urmarit emisiunea Sinteza Zilei din data de 16.04.2009, care s-a vrut altceva decat celelalte, din simplul motiv ca eram in saptamana dinaintea Pastelui Ortodox, si era ultima emisiune din saptamana. Inspirata decizie.

Subiectul emisiunii a fost bineanteles, Dumnezeu. Dumnezeu a fost prezentat asa cum il percepeau fiecare dintre invitatii din platoul emisiunii. Foarte interesant a fost faptul ca cele mai bune si adevarate raspunsuri, le-a dat cel care se declara cel mai novice in cunoasterea lui Dumnezeu, adica Mircea Badea.

La intrebarea emisiunii „Ce i-ai cere lui Dumnezeu daca ai avea ocazia sa-i ceri ceva, avandu-l in fata ta pe insusi Dumnezeu in carne si oase ca sa spunem asa, Mircea Badea a dat un raspuns fantastic, sublim si cat se poate de adevarat, el a sunat cam asa : „Ce sa-i mai cer lui Dumnezeu ? NU I-ASI CERE NIMIC, pentru ca avandu-L pe Dumnezeu, AM DEJA TOTUL !

Sincer, nu stiu cati crestini pot afirma asa ceva, si sa si CREADA asta ! In lumea de azi, „crestinul”, este un penibil, jalnic si vesnic nemultumit si plangacios pe la usa lui Dumnezeu. Are mereu de cerut ceva, de reprosat ceva, de urat ceva, de blestemat ceva, de comentat ceva, uitand ca avandu-l pe Dumnezeu, ARE DEJA TOTUL !!!

„Voi aveti totul deplin în EL, care este Capul oricarei domnii si stapaniri.” (Coloseni 2)

Imediat mi-au venit in minte cuvintele Bibliei : „Isus a vazut ca a raspuns cu pricepere, si i-a zis: „Tu nu esti departe de Imparatia lui Dumnezeu.”

A doua afirmatie cu care sunt de acord, facuta de Mircea Badea in emisiune, este aceea ca: „Nu crede intr-un Dumnezeu asa cum este EL livrat de bisericile lumii acesteia.”

Sunt de acord cu asta. Ca dovada, Biblia spune ca lumea va auzi DIN NOU, inainte de sfarsit, atunci cand va fi acest sfarsit, proclamata cu putere, Evanghelia Vesnica a lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, asa cum este ea, nealterata de invataturile omenesti.

„Si am vazut un alt inger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie Vesnica, pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamantului, oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si ori carui norod”. (Apocalipsa 14)

Fantastic clipul celor de la VAMA, „Dumnezeu nu apare la stiri”, pe care l-am ascultat pentru prima oara. Tudor Chirila a fost si el unul dintre invitati. Superb mesajul, actual si adevarat !

DA, Dumnezeu ne-a lasat sa ne facem de cap !

Cat este de adevarat ! Am impins si impingem TOTUL, pana la limitele absurdului. Crima, hotia si minciuna sta cu regele la masa ! Tot timpul a stat. Ipocrizia este un stil de viata, iar Viata si Adevarul sunt marginalizate ! Au devenit anacronice, desi in numele lor se minte, se fura si se ucide ! Totul e pe dos ! Vestea buna este ca lucrurile nu vor ramane asa, si Dumnezeu va face dreptate pe pamant. Dracu’ mai are putin timp sa-si mai faca de cap. Sa avem CREDINTA si rabdare. Dumnezeu a promis ca va satura cu dreptate pe toti cei care o iubesc.

„Si Dumnezeu nu va face dreptate alesilor Lui care striga zi si noapte catre El, macar ca zaboveste fata de ei? Va spun ca le va face dreptate in curand…pentru ca a randuit o zi in care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul pe care L-a randuit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita, prin faptul ca L-a inviat din morti…”

Cu respect,

A murit SI Stefan Iordache

De ce scriu abia acum despre asta ? Pentru ca acum mi-a venit.

Ma uit in jur, si vad din ce in ce mai putini actori, si din ce in ce mai multi saltimbanci. Din ce in ce mai putini artisti si din ce in ce mai multe panarame.

Oameni care valoreaza putin si la propriu si la figurat. Oameni care se multumesc cu ramasitele de la mesele manelistilor, a piticului porno, a sexi brailencei, a lui Nikita, Magda Ciumac, Naomi, Tolea, Ogica, si a multor altora ca ei. Sunt atat de putini seniorii care au mai ramas, in teatru, film, literatura, muzica si arta in general !

Traim intr-o lume in care din ce in ce mai putine lucruri raman „sfinte”. Totul trebuie maculat cu o frenezie demna de cauze mai bune. De cand traiesc eu in aceasta tara, nu am vazut atata mizerie morala. Parca s-au deschis portile iadului, iar dracii au patruns in cetate si se zbantuiesc peste tot, si nimeni nu mai stie sau nu mai vrea sa le inchida usa in nas. Sufletele oamenior sunt pe taraba la vanzare, si se vand FOARTE IEFTIN ! TOTUL ESTE DE VANZARE !

Chiar nu-mi dau seama cu ce este mai buna Democratia decat Comunismul la acest capitol: arta si cultura. Dupa parerea mea, Democratia a pierdut batalia cu Comunismul, cel putin in Romania. Comunismul a creat mult mai multe valori decat ultimii 20 de ani de Democratie trasa de par. Vulgaritatea este la ea acasa in toate domeniile si mediile, nici boierimea de alta data, atata cat a mai ramas, nu mai este ce a fost. Oamenii normali au devenit ciudatenii, intr-o societate in care criminalii, hotii si curvele sunt mai protejati de stat decat oamenii cinstiti, si pusi mai in locuri de cinste. Televiziunile, literatura, internetul, le proslavesc „faptele de vitejie si viata maculata de violenta si mizerie. Au devenit alaturi de fotomodele si fotbalisti, MODELELE DE SUCCES in societate. Modelele tinerilor de azi sunt smecherii de tot felul, iar ideal ar fi, ca TOTUL sa fie PORNO !

Teatru porno(aproape exista), muzica porno(exista), pictura porno(exista), filme porno(exista), televiziune porno(exista), literatura porno(exista), reviste porno(exista), prajituri porno(exista), suzete porno, abecedare porno, familii porno(exista), tari porno, continente porno, PLANETA PORNO . Cred ca nu va mai trece mult timp pana cand sa vedem partide de sex IN DIRECT, LIVE, la televiune, in ore de maxima audienta, si din pacate, probabil….si pe scenele teatrelor !

Si daca cineva crede ca exagerez, iata o mica mostra :

http://www.newz.ro/galerie-video/17/clipuri-tari/540/clip-rock-cu-o-frantuzoaica-dezbracata.html

Unde sunt zilele in care oamenii faceau cozi la usile Teatrului Mic, ca sa vada o parte din marii actori ai Romaniei ?!

Unde sunt zilele in care oamenii faceau cozi la usile Teatrului Bulandra, ambele sali, pentru a vedea alti mari actori ai Romaniei ?! Unde sunt zilele marilor filme romanesti ?!

A murit SI Stefan Iordache ! A murit Maestrul ……si Margareta ce va face ?!

Margaretaaa, spune dreeept, cine te-a muuuscat de piept, Margaretaaa, Margareeetaaaa !

Cu respect,

Nu sunt FAN Obama !

Intr-o societate a marketing-ului si a vanzarilor de tot felul, mai „nou”, si din ce in ce mai DES, si oamenii politici se supun acelorasi reguli. Adica sunt fabricati in laborator de cei care ii imping in fata, si vanduti prostimii din fiecare tara. Stiu, nu este nimic nou sub soare, nu am descoperit cu asta nici America, nici roata, nici apa calda, ca sa recurg la niste stereotipii. Si atunci ?! Atunci concluzia este cat se poate de simpla: ei sunt CONFECTIONATI de CINEVA pentru CEVA !!! Si pe cale de consecinta, vor reprezenta TOTDEAUNA, interesele acelui cineva din umbra, nicidecum al popoarelor pe care chipurile le reprezinta !

Ce este foarte interesant pentru cine are ochi sa vada, este ca asta se intampla cam peste tot in lume astazi, dar un pic diferit decat in trecut ! Si in trecut, totdeauna, in spatele oricarei clase politice si a oricarui conducator, a stat o mana de privilegiati ai conducatorului sau ai sistemului. Oameni importanti din: economie, armata, politie, servicii secrete, etc….Toti nu aveau ca unic scop decat sa prospere si sa-si apere propriile interese. Asa a fost tot timpul in istoria omenirii.

ACUM, in toate tarile importante ale planetei,  se vede cu ochiul liber ca politicienii de azi, nu mai servesc interesele popoarelor lor, ci cu totul alte scopri si interese, adica un scop global. Se vede ca in lumea de azi, se construieste prima si ultima iluzie, prima si ultima himera, primul si ultimul vis al omului: DOMINAREA PLANETEI.  Constructia a inceput de mult. UE, nu este decat refacerea sub ochii nostri a vechiului Imperiu Roman. Se pregateste intens pe planeta, Noua Ordine Mondiala !  Dar nu este deloc noua aceasta intreprindere ! Este de cand lumea a cazut in pacat, vezi toate imperiile care au existat pana acum pe acest pamant. TOATE, asta au dorit sa relizeze, dominarea lumii. Da, dar ACUM, abia ACUM, intr-o era super tehnologizata, care permite lucruri pe care omenirea nici nu le-a visat in trecut,  se poate realiza „visul de aur al omenirii”, DOMINAREA GLOBALA a planetei de cativa privilegiati, care vor trage si toate foloasele, normal ! Suntem singura generatie din istoria omenirii, careia tehnologia ii permite la ora actuala, supravegherea fiecarui cetatean al planetei. Un Auschwitz Global ! 

Obama, nu este decat un produs de marketing politic, se vede clar ca este o facatura, vandut americanilor si nu numai, ci lumii intregi. El se supune viziunii careia slujeste, si drept urmare altii il vor conduce, fiind doar una din piesele principale ale acestui puzzle mondial din constructia Noii Ordini.

Pamanteni, ni se pregateste ceva ! Deocamdata o criza, mai tarziu….lucruri si mai interesante….”Si a facut ca toti: mici si mari, bogati si saraci, slobozi si robi, sa primeasca un semn pe mana dreapta sau pe frunte, si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, fara sa aiba semnul acesta, adica numele fiarei, sau numarul numelui ei. ”

Cu respect,