Feels Like Rain

Este foarte bine prieteni !

Sper ca ati ajuns cu bine acolo unde voiati sa ajungeti, si va bucurati acum, de acest timp minunat. Sa mai ascultam niste muzica de calitate. Sunt zile frumoase de iarna, si de odihna. Activa sau nu… Sa mai lasam mizeriile, uratul lumii acesteia, si sa ne mai concentram si pe frumos. Numai bine va doresc!

Sigrid-Agren-Sportmax

 

Sa iubiti si sa fiti iubiti. Bucurati-va !

Este VIATA pe Pamant !

Maine continuam cu muzica la fel de buna !

Cu respect,

Craciunul este sarbatoare Crestina sau Pagana ?

Cultul zeului Mithra isi are radacinile in religia veche a Persiei, fiind grefat pe vechea conceptie dualista iraniana a eternei rivalitati dintre Bine si Rau.

„Acest zeu s-a născut după unele legende dintr-o piatră sau dintr-o peşteră în ziua de 25 decembrie, când păstorii din ţinut au venit să i se închine. El s-a luptat cu soarele şi a capturat taurul divin, din al cărui sânge au apărut toate plantele şi animalele folositoare omului. Strabatand ziua cerul, Mithra vede si aude totul in cer sau pe pamant intrucat el are 10.000 de ochi si 1000 de urechi. Este inarmat cu o maciuca de lemn ferecat cu care alunga demonii ( alegorie pentru nori) ce navalesc spre el. In Iranul arhaic, Mithra era o divinitate de prim rang. Ii erau consacrate ca simbol si emblema, crizantemele, trandafiri si era zeul suprem al ostirilor. La initiere initiatul era adus in mod ritual legat la ochi si de maini apoi legaturile erau taiate, semnificand eliberarea fata de influentele negative ale lumii, apoi era incoronat cu coroana lumii, initiatul trebuia sa o refuze spunand ca Mithras este coroana lui. Cultul lui Mithra a fost introdus de regele persan Artaxerxes II (405-362 i.e.n) Cultul lui Mithras s-a răspândit şi în exteriorul Iranului ajungând în Imperiul Roman în anul 100 d.Hr., prin intermediul soldaţilor latini, cultul lui Mithras fiind un cult exclusiv pentru bărbaţi. Era cunoscut sub titlul „Deus Sol Invictus”. Împăratul roman Commodus a fost iniţiat în cultul lui Mithras. După convertirea lui Constantin cel Mare la creştinism, în anul 313 d.Hr., cultul acestui zeu persan a cunoscut un declin puternic. Senzaţia de reînviere a gloriei acestuia din perioada lui Iulius Apostatul (331-363), a fost urmată mai târziu de dispariţia completă a lui din lumea romană. Cultul lui Mithras a pătruns şi în Dacia după cucerirea traiană din 106 d.Hr. Unele din cauzele dispariţiei cultului Mithras fiind creştinarea Imperiului Roman in 313, iar faptul că acest cult avea multe asemănări voite şi procurate cu creştinismul – ziua de naştere a lui Mithras fiind 25 decembrie, în aceeaşi zi cu naşterea lui Isus, faptul că unul dintre ritualurile cultului este împărtăşania cu pâine şi vin reprezentând trupul şi sângele taurului divin ucis de Mithras. În mod evident, aceste elemente cristologice, specifice creştinismului au un fundament biblic anterior cultului oriental (vezi în Vechiul Testament, cartea Facerii, 14,17-20, Ieşirea, 14; Psalmi 109,4; Noul Testament, Scrisoarea către Evrei, 7,3). Opinia potrivit căreia creştinismul ar fi împrumutat unele particularităţi de la cultul Mithras nu corespunde cronologic şi faptic, decât printr-o pură coincidenţă şi asemănare forţată, fapt pentru care a şi fost respins de creştinii Imperiului Roman.” (sursa: Wikipedia)

„Lungul ciclu care începe la Sfântul Nicolae (Sânnicoară) şi se termină la Sf. Ioan, cunoscut ca „sărbătorile de iarnă” este încărcat de obiceiuri şi tradiţii. Ele sunt sărbători ale vechii religii solare, peste care s-au suprapus elemente de cult roman şi care au fost îmbrăcate în haina creştinismului. În trecut, străbunii noştri sărbătoreau cu precădere la solstiţii şi la echinocţii, întrucât religia lor era de natură solară. La 21 decembrie are loc solstiţiul de iarnă, când Soarele are cea mai joasă orbită. Din acest moment Soarele începe să crească şi din „moş” cum era, începe să „întinerească”. Solstiţiul de iarnă era deci sărbătoarea Soarelui divinizat. După cucerirea romană a unei părţi a teritoriului locuit de daci, peste substratul autohton s-a aşezat cel roman legat de Sărbătorile de iarnă. Romanii sărbătoreau în acestă perioadă Saturnaliile şi Calendele lui ianuarie. Saturnaliile (17-23 decembrie) erau o sărbătoare închinată zeului Saturn şi soţiei sale Ops, care personifica rodnicia pământului. Cronos-Saturn a fost identificat de antici cu Zamolxe. Saturn este comparat de Ovid Densuşianu cu bătrânul nostru Crăciun. La Saturnalii, orice respect faţă de lege şi moralitate dispărea complet. Petrecerile de carnaval se ţineau lanţ, iar stăpânii serveau la masă pe sclavi. În întregul Imperiu roman ordinea era răsturnată. Tot atunci se sacrificau porci, iar capetele lor se puneau pe altarul zeului Saturn. Se crede că aceasta s-a transmis şi la noi prin obiceiul cu Siva şi Vasile.

Calendele lui Ianuarie marcau începutul anului, fiind sărbătoarea cea mai venerată la romani. Se făceau daruri reciproce şi oamenii îşi transmiteau urări. Darurile pe care le primeau prevesteau cum va fi anul pentru persoana respectivă. De aceea, se ofereau dulciuri, fructe dulci sau bani ca să aibă un „trai dulce”. Se împărţeau ramuri verzi de laur sau palmier numite strenae, pe care erau prinse daruri (smochine, turtă dulce). De acest obicei este legat la noi obiceiul Sorcovei. Însă el nu este un obicei de origine romană exclusiv. În vechime, era larg răspândit la diverse popoare practica magică a lovirii cu o creangă înverzită pentru sănătate, belşug, noroc. La noi, creanga de mesteacăn era folosită de Sf. Gheorghe.

Trebuie spus că nici dacii, dar nici romanii – ca şi celelalte popoare ale Europei – nu sărbătoreau în vechime Anul Nou iarna. El se sărbătorea primăvara, o dată cu renaşterea naturii şi reînceperea muncii. Calendarul avea la bază ocupaţiile umane, putându-se vorbi de un calendar agricol şi unul pastoral. James Frazer spune că „Nu s-a reuşit niciodată să se explice pentru ce o astfel de sărbătoare cădea în plină iarnă”. Faptul trebuie pus pe seama schimbării datei anului nou de la calendele lui Martie (1 martie) la cele ale lui Ianuarie, la jumătatea secolului II î.H. în Imperiul Roman. Până atunci, pe perioada republicii, „Marte era veciul zeu al forţei naturii creatoare şi al primăverii”. La acea vreme trebuie să fi avut loc şi colindatul, care are specific agrar. Odată cu această schimbare de dată, s-au transferat şi multe dintre obiceiuri asupra calendelor lui ianuarie. Cum acestea se înlănţuia cu Saturnaliile, s-a ajuns la o circulaţie a obiceiurilor în ciclul sărbătorilor de iarnă.

De altfel, obiceiurile noastre au mai mult un caracter agrar: pluguşorul, sorcova, capra şi toate celelalte colinde cu măşti, unde animalul moare simbolic şi învie, întocmai ca natura.

Tot soldaţii romani au adus cu ei cultul lui Mithra, care se sărbătorea exact la 25 decembrie ca Sol Invictus (Soare Invincibil). Cultul lui Mithra ajunsese să fie recunoscut ca religie de stat în vremea lui Aurelian. Elemente ale acestuia s-au suprapus însă la daci peste cultul solar strămoşesc, odată cu cucerirea romană.

Creştinismul a păstrat vechile date ale sărbătorilor creştine, dar în locul zeilor a rânduit treptat sfinţi creştini, Era greu să-i faci pe oameni să renunţe la obiceiurile părinţilor lor. Toţi zeii păgâni au fost înlocuiţi cu sfinţi creştini.

Iată ce scrie papa Grigore cel Mare către nişte călugări, care căutau să facă silă păgânilor încreştinaţi ca să se lepede de zeii lor: ”Spuneţi lui Augustin, că după multă chibzuire, iată la ce convingere am ajuns, în ce priveşte încreştinarea englezilor. Anume, cu nici un chip să nu dărâmaţi bisericile păgâneşti ale lor; ci să daţi jos numai idolii, să stropiţi clădirea cu iasmă, să clădiţi un altar şi să puneţi icoane. Căci dacă acele clădiri sunt trainice, noi trebuie să le facem din clădiri păgâne adevărate case ale lui Dumnezeu, ca astfel poporul, când va vedea că nu i se vor dărâma templele, să aibă tragere de inimă spre creştinism, să se întoarcă cu drag de la păgânism la noi, să cunoască pe Dumnezeul nostru cel bun şi îngăduitor, şi cu atât mai cu drag să s-adune la biserică, cu cât vor şti că se adună la locul unde au fost obicinuiţi să s-adune şi părinţii lor (…) Oamenilor inculţi şi spiritelor înăsprite nu le poţi tăia deodată felul lor de viaţă.” (autor: Cornelia Rosoga)

Raspunsul la intrebarea din titlu este foarte simplu de dat: TOATE Sarbatorile de iarna, nu au nimic in comun cu crestinismul. TOATE sunt PAGANISM curat si atat. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne bucuram in aceste zile, si sa nu fim fericiti. Si povestile au farmecul lor, dar sa nu uitam ca sunt doar povesti, adica plasmuiri ale mintii umane si atat. Mai dur spus, sunt doar niste minciuni frumoase. Sa ne bucuram si sa fim fericiti si in astfel de ocazii, dar sa nu legam sub nicio forma toate aceste sarbatori pagane, de Viul si adevaratul Dumnezeu. Sa le privim doar ca un bun prilej de bucurie colectiva, si impreuna simtire in bine. Ele nu au nici o legatura cu Dumnezeu. Fiul Sau Isus Hristos nu s-a nascut pe 25 decembrie. Biblia nu specifica nimic in acest sens, si in consecinta, NIMENI de pe planeta Pamant nu stie data exacta a nasterii Salvatorului lumii, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat in om. Bunul Dumnezeu a considerat ca acest lucru nu este important pentru noi nici sa-l stim, si nici sa-l sarbatorim. Important pentru noi muritorii, este doar faptul ca s-a nascut, si ca ne-a salvat de Dracu’. Asta este tot ce conteaza. Dumnezeu nu are nevoie ca sa-i serbam noi zilele Lui de nastere. Este neimportant acest lucru pentru El. Pentru El, lucrul cel mai important, este sa ne aduca pe cat mai multi ACASA, in Imparatia Lui cea vesnica, daca vrem asta, ca sa fim vesnic in siguranta, bucurosi si fericiti, si sa nu ne mai temem niciodata de nimic. Credem sau nu credem asta. Eu va doresc sa CREDETI !

Concluzia: Bucurati-va de aceste sarbatori inventate de om, ca de o poveste, un basm, ceea ce si este, asa cum sunt mii de alte povesti pe planeta Pamant, lasandu-l pe Dumnezeu in pace. El, Dumnezeu, nu are nimic de-a face cu ele. Apoi, nu Mos Craciun a murit pe cruce pentru dumneavoastra, asa ca nu-l amestecati pe Isus Hristos cu Mos Craciun. Nu au nicio legatura unul cu altul. Unul este adevar, Isus, iar celalalt, Mos Craciun, este doar o minciuna, adica Dracu’. Eu nu ma tem de Mos Craciun, in sensul ca ma feresc de el ca de Dracu’, adica sa nu particip la bucuria semenilor mei cu aceasta ocazie, dar nici nu-i incurajez cultul. Nu-i fac reclama, si nu asociez sarbatoarea lui, Craciunul, cu Dumnezeu si cu nasterea Lui. Ma bucur cu semenii mei de bucuria lor, nu fac pe tristul si pe acrul, ca sa le stric bucuria si buna dispozitie, precum si dorinta de mai bine, dar… eu stiu in cine, si in ce cred, si o spun fara ezitare, si fara rezerve. Asta-i tot! Caci Dumnezeu ne spune sa ne bucuram cu cei care se bucura, si sa plangem cu cei care plang. Asa ca cei care stiu adevarul, nu pot sa confunde adevarul cu minciuna, NICIODATA!

Cu respect,