Din Vest spre Est, adica spre casa…

Dupa 3 saptamani de stat in Austria, de trait printre oameni normali, muncitori, curati, zambitori, fara ifose prostesti ca noi romanii, am pornit spre casa, spre Romania. In Austria era iarna in toata regula. Ningea puternic, iar noi mergeam normal pe niste drumuri si autostrazi aproape uscate. Incredibil ! Stiti de ce ? Austriecii si germanii, nu lasa nici macar sa se aseze zapada pe drumuri. Utilajele de prevenire si de dezapezire actioneaza imediat ce incepe sa ninga. Se da imediat cu sare, cu nisip, cu tot felul de solutii, iar plugurile se plimba neancetat pe toate drumurile, si astfel zapada nu are nici o sansa sa se aseze. Doar daca cade in cantitati uriase poate invinge temporar tot acest sistem care functioneaza ceas. Altfel nu are nicio sansa. Cat am alimentat intr-o benzinarie, era un tip cu un tractoras care dadea cu sare si alte substante, si care s-a invartit de 4-5 ori prin benzinarie ca un titirez, stropind peste tot, ca sa fie sigur ca si-a facut bine treaba, si ca poleiul n-o sa se instaleze acolo dupa ce el va pleca. N-ai sa vezi la noi asa ceva. Este o chestiune de mentalitate, de sa-mi fac bine treaba pe care o am de facut.

Am parasit Austria si am intrat in Germania. La nemti lucrurile stateau si mai bine. Rulam cu peste 120 Km/ora fara probleme pe o autostrada pe care ningea si care era curata.

In Ungaria santiere de autostrazi peste tot aproape. Fac ungurii la autostrazi intr-o veselie. Au scurmat peste tot. Am tranzitat Ungaria impecabil. Am ajuns in Romania, la Nadlac. Ofiterul de frontiera, vazand masina plina cu schiuri nici macar nu ne-a mai pus celebra intrebare „De unde veniti ?” Era clar de unde venim. Ne-a urat „bine am venit” si „drum bun”, totul a durat 45 de secunde. Asa ceva era inimaginabil cu cativa ani in urma. Adica sa treci atat de rapid prin frontiera. Asta este bine. Apoi parca am intrat intr-un sat, nu intr-o tara europeana. Eu eram putin cam deprimat de ceea ce vedeam in comparatie cu ceea ce am lasat in urma…Prietenul meu Eugen imi spune ca abia de la Sibiu incolo vom simti un pic, Romania moderna. Ei as, am spus eu, exagereaza el, parca eu nu stiu Romania, ce trebuie sa-mi spuna Eugen sau altcineva cum este tara mea?! Doar am venit de atatea ori pe drumul acesta. Era adevarat ca de peste un an de zile nu am mai mers cu masina spre Occident, folosind mai mult avionul, dar ma gandeam ca nu are cum sa se schimbe asa de repede in rau, atmosfera oraselor si a drumurilor din partea de vest a tarii. M-am inselat amarnic. 

La plecarea din Romania am mers prin Oradea si am iesit pe la vama Bors, parcurgand si celebri 42 de km de „autostrada” dintre Turda si Gilau. Nu sunt chiar rai, bine ca sunt si astia. Drumul a fost mai bun prin Oradea, si mai putin aglomerat, mai liber.

 Am continuat sa tot cautat semnele civilizatiei. Nu vedeam nimic. Aradul este cumplit. L-au uratit de tot. Drumuri proaste, case urate, chicioase, oameni necajiti si prost imbracati…groaznic ! A decazut asa de repede acest oras. Am mai mers un pic si peisajul nu se schimba, se incapataneaza sa ramana la fel. In mintea mea nu puteam sa realizez de ce nici macar aceste zone ale tarii nu mai au hazul pe care l-au avut cu putin timp in urma. Au ramas si ele in urma civilizatiei …s-au prafuit, sunt ca niste rude sarace…Peisajul destul de anost, casele la fel, oamenii la fel, animalele la fel, drumurile la fel. Ne apropiem de Sibiu. Incep sa se vada niste lumini mai vesele, mai frumos colorate, mai… vestice…Era Sibiul ! Prietenul meu avusese dreptate ! De la Nadlac la Sibiu, Romania a ramas in urma, este doar un sat sau o comuna, nimic altceva. Nu-mi venea sa cred ! Sibiul stralucea de lumini. Era mai vioi, mai luminos, mai vesel. In sfarsit un semn mai clar de civilizatie. Apoi a urmat frumoasa Vale a Oltului si am inceput sa fiu mai optimist. Mi-a trecut repede optimismul, cand pe celebrul deal plin cu restaurante si cu gratare de mici unul langa altul, am dat de un drum in care nu mai puteai sa ocolesti craterele din carosabil. Era imposibil. Erau prea multe si prea dese…A fost infernal !  

Ce trist este sa vi acasa si sa constati ca locuiesti intr-o tara prafuita si urata in multe locuri, lucruri, si in multe alte aspecte. Este frustrant sa vezi ca alte popoare construiesc, inainteaza, isi fac un viitor, iar tu baltesti intr-o mocirla puturoasa, fara viitor. Austriecii construiau si ei noi partii, noi restaurante la peste 1.500 m, noi telecabine, telegondole, telescaune, etc….Faceau noi hoteluri, noi pensiuni. Noi romanii ce facem ? Ascultam manele si ne furam unii pe altii si pe cine mai putem.

In tot acest timp, pe sensul de iesire din tara, spre Austria, trecea o masina la 1-2-3 minute, avand schiuri deasupra. Nu am mai vazut in viata mea un asemenea aflux, exod de romani care sa plece la ski oriunde vad cu ochii, numai in Romania nu. A fost ceva fabulos sa vezi atatea masini cu iubitori ai skiului, care paraseau tara in cautarea unor partii ca lumea, si a zapezii mult dorite. Mii, poate chiar zeci de mii.

Noi, eu si prietenul meu, veneam din ce in ce mai tristi spre casa, unde doar intalnirea cu cei dragi ne bucura sufletele. In rest, aveam in noi o mare amaraciune si o mare frustrare ca altii pot, iar noi NU.

Din difuzoarele masinii se revarsa in noapte unul din slagarele la moda, pe care l-am ascultat de atatea ori la Apres Ski in Austria, si acum la posturile de radio din Romania. Ciudat cat de bine se potrivea cu situatia

Cu respect,