Pactul cu munca

Este vineri, si se anunta deja o vreme frumoasa. Tocmai pentru ca este vineri si urmeaza WE-ul, cand avem mai multa vreme pentru noi, va mai propun un text care mie imi place foarte mult. Poate in WE-ul acesta aveti timp sa-l cititi si sa va ganditi serios la el, cei care va regasiti cumva in situatia descrisa de autoare. Va sfatuiesc sa va luati timp pentru lucrurile importante ale vietii dumneavoastra. De multe ori citim astfel de texte, oftam usor sau mai din greu, poate ne apare si o lacrima in coltul ochiului, dar uitam repede si continuam in nebunia si prostia noastra zilnica, sa traim vieti fara rost, sa ne irosim cei mai frumosi ani, ca sa facem curul mare altora sau chiar noua insine. Si constatam in final ca nu prea a meritat efortul, ca multe din tintele noastre au fost si sunt false, si ca am pierdut lucruri mult mai simple si mai importante. Au fost ani in viata mea cand nici nu vedeam ca au inflorit pomii primavara, si ca este atat de frumos sa-i privesti si sa te bucuri de ceea ce vezi. Munceam ca disperatul. Este buna si munca, esti bine sa ai satisfactii si din realizarile tale, dar…sa nu uitam de noi. Viata nu este compusa si nici nu trebuie sa fie compusa doar din munca si goana nebuna dupa bani. Tot cu o gura mancam, si tot un stomac avem. NOI suntem mai importanti decat orice firma, lucru pe care ni-l putem dori sau ideal pus in fata noastra de noi insine sau de toti cei care vor sa profite de noi intr-un fel sau altul. Eu am mancat painea aceasta, si stiu ce inseamna. Dumnezeu m-a ajutat la timp ca sa scap din capcana. Va doresc un WE placut, si multa intelepciune de la Dumnezeu, singurul capabil sa va optimizeze vietile, astfel incat sa le traiti frumos, bucurosi si cu speranta. Munca multa inseamna sclavie. Munca putina inseamna lene. Dozele corecte numai Dumnezeu le stie. Este vreme pentru toate. Nu va grabiti.

Sa iubiti si sa fiti iubiti ! Un WE frumos sa aveti !

„Am vazut tot ce se face sub soare, si iata ca totul este desertaciune si goana dupa vant ! Caci, drept vorbind, ce folos are omul din toata munca lui si din toata straduinta inimii lui cu care se trudeste sub soare ? Toate zilele lui sunt pline de durere, si truda lui nu este decat necaz, nici macar noaptea n-are odihna inima lui. Si aceasta este o desertaciune. Toate isi au vremea lor, si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui. „ (Eclesiastul)

„Undeva, candva, parca într-o alta viata, în care chipul meu stia sa zambeasca fara de riduri, am tanjit nebuneste dupa sansa de-a munci mai mult. Ma simteam strivita, încorsetata într-un program nepermis de îngust. În stramtoarea orelor de munca, onesta si nepalpitanta, dintre opt si patru, nu reuseam, cu nici un chip, sa-mi înghesui visele de marire. Nu izbuteam sa-mi îndes planurile de îmbogatire. Nu stiam sa-mi tin în frîu gargaunii hamesiti dupa glorie.
Si-atunci, am dat de pamant cu amiezile pufoase. Am facut tandari planurile de vacanta lunga, încropita din saracia portofelului de vinilin. Am mototolit matasea noptilor cu vise line. Am ucis freamatul gandului ca o iubire are nevoie de îmbratisari fara graba, am azvarlit la cosul cu întamplari netraite nalucirea ca as putea sa-mi tin la san, mai mult de cateva zile, copiii abia nascuti. Si, fara ezitari, m-am avantat pe drumul izbanzilor fara odihna si al carierei fara nesat.
În ani lungi de truda si neastampar, mi-am stivuit în viata ambitii, cearcane, mobila noua, sedinte de psihoterapie, haine scumpe, insomnii, bijuterii, divorturi, case, hohote de plans, premii, scandaluri, aplauze, prabusiri, firme, carti, trufii, iubiri disperate, tradari, intrigi, iertari, înstrainari.
Le asez unele sub altele.
Sute sub sute. De euro.
Zeci sub zeci. De renuntari.
Unitati sub unitati, care mai de care mai însingurate.
Adunarile se-ncurca, rezultatele zvacnesc a paguba.
Viata-mi iese cu minus, dragostea – din doi în doi, fericirea – cu zecimale.
Ce schema de calcul sa caut, ce logica nebuna sa revendic, ce matematici stranii sa implor sa-mi dea înapoi anii risipiti în fuioare?
Undeva, candva, parca într-o alta viata, în care chipul meu stia sa zambeasca fara riduri, am tanjit prosteste dupa sansa de-a munci cat mai mult. Si-abia cand s-a facut prea tarziu, am priceput ca un singur suspin de iubire-mplinita valoreaza mai mult decat nesfîrsirile de cuvinte pe care le-am scris cu mandrie. Ca o singura clipa în care mi-am îmbratisat pruncul cantareste mai mult decat o mie de zile în care-a adormit singur, în odaia întesata de jucarii scumpe.
Ce mult as vrea sa pot sa schimb un trecut obosit de izbanzi, pe clipa aceea splendida, ravasitoare, în care-am crezut ca dragostea noastra n-o sa moara nicicand ! Dar nu exista case de schimb pentru munca si nici pentru viata. Anii pierduti pentru suflet ratacesc, nemilos, prin istorii abstracte.

Pactul diabolic cu munca, o data facut, devasteaza destine si vieti, si iubiri.”

autor : Alice Nastase

Cu respect,