Frunza galbena

Vezi, îmi spuse el,
vine un moment în care durerea se schimbă
în indiferenţă
şi nenorocul
în obişnuinţă
Nu-ţi mai pasă cine ştie ce,-
şi un fel de linişte
începe să te cuprindă
Te surprinzi, îmi spuse el,
privind prin brazi, prin cai,
prin ocean şi prin alte multe
ca prin sticlă
Al tău şi al fiecăruia, –
imi spuse el,
nu se mai sprijină.
Fosta dragoste, foamea,
strigătul, îmi spuse el,
par împărţite la o cină generală.
Ah, dar existenţa fiecărui individ, îmi spuse el
este nesfîrşită şi măreaţă
Resturile ei nu durează decît o secundă,
iar întinderea morţii, nici atîta.

Nichita Stanescu

 

Cu respect,