La Paris, de ziua mea (ep.1)

Anul trecut de ziua mea, Carmen mi-a facut o foarte mare surpriza, un adevarat complot, patanie pe care am povestit-o in doua episoade pe acest blog: Surpriza de ziua mea (ep.1) si Surpriza de ziua mea (ep.2) Istoria se repeta si anul acesta dar un pic altfel, deoarece eu anul trecut nu am reactionat foarte bine la acea surpriza totala. Asa ca in octombrie 2010, Carmen, sotia mea, a rezervat biletele de avion pentru Paris, cu plecare pentru luna martie 20011. Ca si data trecuta, a avut ca si complice pe Oana alias Bizi si pe toti ceilalti din agentie. Oana-Bizi a fost cu ideea cumpararii biletelor de avion. Singura diferenta fata de anul trecut a fost aceea ca mi-a spus cam cu 2 saptamani inainte de plecare, ca vom pleca la Paris de ziua mea. Asa a fost mult mai bine pentru mine, care recunosc ca nu savurez deloc surprizele totale.

In ziua cu pricina am plecat la aeroport si de acolo la… Paris. Nu m-am aflat pentru prima oara in acest frumos oras. Este pentru a 3-a oara in viata cand ajung la Paris. Prima oara s-a intamplat acum vreo 12 ani, a doua oara acum 10 ani si a treia oara acum in 2011. Avand in vedere ca nu este prima mea vizita la Paris, pot sa am o parere despre trecutul si prezentul lui. Adica de cum era Parisul in anii trecuti si cum este acum. Eu am fost dezamagit de Parisul anului 2011. Am sa va spun si de ce. Prea mult rahat de animale pe strada si… foarte multa VOMA ! Nu am vazut nicaieri in alta parte atata vomitatura pe strazi. Nu stiu cine boraste atat de mult la Paris, dar trebuie sa fii foarte atent sa nu calci intr-o balta de vomitatura mai veche sau mai proaspata. Asta nu se intampla la periferiile Parisului, ci in locurile vizitate de turisti, adica locurile cele mai importante si de obicei cele mai centrale, cu foarte putine exceptii. Un alt lucru care pe mine m-a scos realmente din minti, a fost agresivitatea vanzatorilor ambulanti. Cei care vand tot felul de amintiri pariziene, ca in fotografia de mai jos.

Baietii care vindeau aceste suveniruri, in marea lor majoritate fiind de culoare si fara nicio sansa sa faca altceva in societatea franceza din cauza diverselor lor handicapuri, efectiv te terorizau cu insistenta sa cumperi ceva de la ei. In anii trecuti ii refuzai o data si plecau. Acum toti se tineau scai de tine. Pe unul, acelasi, l-am refuzat de cel putin 10 ori. Nu puteam sa privesc la ceea ce ma interesa, nu puteam sa fac o fotografie, ca el era mot cu insistentle lui agasante. Pot sa inteleg ca viata este grea si ca fiecare incearca sa-si castige existenta, dar nu cu pretul innebunirii mele ! Pentru ca s-a fatait mereu in jurul meu, normal ca a aparut si in fotografiile pe care le-am facut. Tipul ne-a terorizat pur si simplu cu insistentele lui. Si asa faceau toti, de-ti pierea cheful de Tour Eiffel si alte alea.

Daca la Tour Eiffel am patit asta, ma asteptam ca in „Place du Tertre” sa fie altfel. Deh, alta lumea, alte pretentii. Ash ! A fost la fel, exact la fel, cu deosebirea ca pictorii portretisti care erau la fiecare pas, si nu exagerez deloc, odata ce erau refuzati te lasau in pace, nu te mai agasau cu insistentele lor. Lucru care nu se prea intampla la Tour Eiffel. Deosebirea dintre acum si anii trecuti, este numarul din ce in ce mai mare de vanzatori de nimicuri la Tour Eiffel si de pictori portretisti in „Place du Tertre”. Sa fie criza de vina ? Iata cateva fotografii din „Place du Tertre”.

Eu am cateva locuri preferate in care imi place sa stau la Paris. Unul dintre ele este aceasta „Place du Tertre”. Un alt loc este sub turnul Eiffel. Imi place sa stau pe bancutele de sub turn, sa privesc la turn si la lume. Un alt loc preferat este axa care duce la Domul Invalizilor unde este inmormantat si Napoleon. Aceasta axa include si Podul Alexandru III care imi place foarte tare. Podul leaga Champs-Élysées de cartierul Invalides, unde se afla frumosul Dom al Invalizilor, a carui cupola se vede de pe Pod. In partea opusa a Senei se afla cele doua palate: Petit Palais si Grand Palais. Este o zona in care imi place sa ma plimb si care ma relaxeaza. Sa revenim la  „Place du Tertre” care cum spuneam imi place foarte mult, ca nu degeaba sunt un iubitor al frumosului in toate artele, inclusiv pictura of course.

(va urma)

Cu respect,

Euro 2012: Bosnia-Romania 2-1

Fotbalul romanesc de dupa lovitura de stat internationala din decembrie 1989 nu este decat o imensa golaneala manelista. O generatie de fotbalisti ratati, de drogati si de cluberi pitiponci insotiti cu si de pitipoance la fel de jalnice ca si ei, toti alcatuiti din cel mai prost si jalnic plastic reciclat, nu au facut altceva decat sa arunce cu noroi in toti anii de glorie, atata cata a fost, a fotbalului romanesc. O lume pestrita si de proasta calitate, care se balaceste in manele si sclipici de iarmaroc. Jucatorii romani nu au in minte cum sa joace mai bine fotbal, ci cum sa-si mai traga o noua starleta cat mai porno, cum sa-si mai petreaca timpul prin carciumi si cluburi, si ce masini sa-si mai cumpere pentru a impresiona pitiponcimea slaba de creiere dar tare-n buci si silicoane. Ne ducem si o sa ne mai ducem din ce in ce mai jos in ierarhiile internationale ale fotbalului european si mondial.

Avem o federatie si presedinti de cluburi cu nume inspirate din ierarhii ale mafiei internationale si ale conducatorilor ei, dar vai… cu apucaturi de mici gainari danubiano-carpato-pontici. Asta spune multe despre ce fel de valori imbratism noi ca natie. Valorile mafiei, a hotilor si a curvelor.

Mereu altii sunt de vina pentru impotentele noastre de toate felurile. Ba arbitrii, ba timpul, ba gazonul, ba ploaia, ba zapada, ba soarele, ba vantul, ba marile puteri, ba… Jucatorii nostri sunt storsi de vlaga prin cluburi de catre toate pitipoancele pline de silicon si de sperma. Jucatorii sunt niste epave care freaca tusa la toate echipele medii din Europa, pe unde mai ajung cateodata. Niste mediocrii jalnici. Niste semiratati de care toti vor sa scape cat mai repede dupa ce se lamuresc cu cine au de-a face.

Razvan Lucescu a gresit grav apeland la „briliantul” din cristal de Pitesti cu bule de aer, de cocaina si de sibutramina, adica de proasta calitate. Un jucator care si-a tras pe nas cariera fotbalistica care era destul de promitatoare la inceput. Razvan Lucescu a crezut ca Mutu o sa-l salveze. A cedat presiunilor de tot felul si probabil propriei frici de esec. A facut un compromis prostesc. Nu a avut barbatia si curajul de a merge pana la capat, renuntand definitiv la acest Mutu care nu l-a ajutat cu absolut nimic. Mutu este un NIMENI in fotbalul mare. Cine este pana la urma Fiorentina in Italia ? Un club destul de mediocru. Un fel de Universitatea Craiova la noi. O echipa de a 2-a jumatate a clasamentului care din cand in cand mai are cate un zvac si atat. Mutu nu a fost niciodata un briliant adevarat. Nu stiu de unde acest nume total mincinos in ceea ce-l priveste. Este o impostura sa-l numesti pe Mutu briliant. A avut cel mult sclipiri de cristal Swarovski. Atat si nimic mai mult. Vreau sa-i vad si sa-i aud acum pe toti adulacii drogatului bataus si arogant, mare salvator de natie fotbalistica si de nationala a ei, cum isi pun cenusa in cap. Hai, incepeti va rog, sunt dispus sa va ascult !

Gheorghe Hagi a fost un foarte mare jucator, dar nu o sa fie NICIODATA un mare antrenor, nici macar unul mediocru. Nu are absolut nicio chemare pentru aceasta meserie. Se vede asta de la o posta. Nu are stofa, nu are cultura necesara si nu are TALENT de antrenor. El nu o sa fie antrenor pentru ca nu stie aceasta meserie si nu o sa o stie NICIODATA. Se va face de ras pe unde se va duce. Nu este si nu va fi capabil de nicio performanta in aceasta meserie. Vremea a demonstrat cu varf si indesat acest adevar atat de evident pentru oricine are ochi de vazut.

Cume este Romania astazi asa este si sportul ei. Pe orinde mergem ni se scandeaza in nas: „Tiganii, tiganii”. Cam asta suntem pana la urma. Doar niste jalnici manelisti, ca doar asta este muzica de baza a fotbalului romanesc. Asta se asculta, se traieste si se joaca cam peste tot in Romania, in toate domeniile.

Sa va fie rusine la toti, desi stiu ca in tupeul si aroganta voastra nemarginita, nu mai stiti ce inseamna cuvantul RUSINE.

Cu respect,

Ce frumoasa esti…

Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.

Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.

Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.

Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.

Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.

Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzind de struguri,
Va trăi definitiv în vin.

Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.

Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust ?

Adrian Paunescu

EL si EA

Cu respect,

Cutremur si tsunami in Japonia

Motto: „Veti auzi de razboaie si vesti de razboaie: vedeti sa nu va inspaimantati, caci toate aceste lucruri trebuie sa se intample. Dar sfarsitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula impotriva altui neam, si o imparatie impotriva altei imparatii, si, pe alocuri, vor fi cutremure de pamant, foamete si ciume (boli). Dar toate aceste lucruri nu vor fi decat inceputul durerilor.” (Matei 24)

In timp ce lumea araba si nu numai, fierbea, se lupta si murea pentru noi si noi himere ale libertatii, sa nu uitam ca la vremea lui si Muhammad Al-Gaddafi i-a eliberat pe libieni de alt dictator cum a devenit si el acum, deci istoria se repeta, nimic nou sub soare, iar prosteala pentru prosti continua, ca nu degeaba cineva a spus ca: „Schimbarea regilor este bucuria nebunilor”, deci  in timp ce lumea credea ca tot ceea ce este ea trebuie musai sa fie zi de zi la fel, a venit ceea ce nimeni nu poate prevedea NICIODATA, indiferent cata tehnologie avem sau vom avea, si anume: DEZASTRUL, DISTRUGEREA si MOARTEA. Japonia si japonezii, una dintre tarile si natiunile cele mai avansate si mai tehnologizate din lume, a fost pusa la pamant de un cutremur si niste….tone de apa. Simplu, nu-i asa ? La ce le-a folosit tot ce au ? La mai nimic. Moartea si distrugerea s-au instalat in cateva minute. Munca multor generatii a fost stearsa in cateva clipe. Valurile care au lovit tarmurile Japoniei nu au fost atat de frumoase ca cele din fotografia de mai jos. Au fost urate, mizerabile, aducatoare de moarte. O Hirosima de apa a lovit Japonia. Vedem cu ochii nostri inca un flash de Apocalipsa. Omenirea are inca odata posibilitatea sa vada ceea ce nu-i vine sa creada: ca este nimic fara Dumnezeu.

Totdeauna am detestat si am sa detest cate zile oi mai avea pe Pamant, pe „crestinii” care la fiecare necaz al lumii, se arunca, se napustesc ca niste corbi aspra hoitului, ca niste cioclii sinistrii, ca sa-i sperie pe oamenii acestei lumi cu afirmatii de genul: „Vedeti, daca nu-l acceptati pe Dumnezeul nostru, asa o sa patiti cu totii. O sa fiti nimiciti. Asa ca hai la bisericile noastre ca sa ne dam impreuna cu curul de pamant (inutil), sa pupam morti, carpe si lemne, statui de piatra, de aur si de argint, pentru ca astfel sa scapam  de mania Dumnezeului nostru.” Acesta este un discurs satanic, nu dumnezeiesc. Ceea ce se intampla acum in lume, razboaie, cutremure, tsunami, boli, adica distrugere si moarte, si ceea ce se va mai intampla si in viitor, este opera lu’ Dracu’ nu a lui Dumnezeu. Dracu’ este la lucru nu Dumnezeu. Dracu’ ii pune pe oameni sa se razboiasca intre ei, nu Dumnezeu. Dumnezeu nu asediaza cu astfel de nenorociri omenirea traitoare in Imparatia lu’ Dracu’, asa cum cred prostii. Nu. Asa este in IAD. Asa este la Dracu’ acasa. Cu cat Dumnezeu se va retrage din ce in ce mai mult din aceasta lume, in sensul ca foarte putini il vor urma si accepta in viata lor, rautatea omenirii va fi din ce in ce mai mare, iar violenta va creste continuu, fiind din ce in ce mai multa. Eu nu vreau sa va sperii cu nimic. Departe de mine acest gand. Eu vreau sa spun cu totul altceva. Ca tot ceea ce este si are omenirea aceasta din care si eu fac parte, este egal cu ZERO. Toata stiinta, toata tehnologia, masinile si digurile, avioanele si autostrazile, nu ne vor salva de la nimic. Oamenii vor continua sa moara. ZILNIC. Dumnezeu ne avertizeaza ZILNIC in legatura cu fragilitatea noastra si a lumii in care traim. Zilnic ne da semnale ca suntem nimic, indiferent cat de grozavi, de tehnologizati si de stiintifici ne credem noi. Ceea ce s-a intamplat in Japonia astazi, este inca un avertisment in acest sens. Toata stiinta si toata tehnologia noastra este egala cu zero in fata marilor forte care pot fi oricand in dezechilibru si dezlantuite. Lumea noastra nu este decat o mica cutie de chibrituri jalnica, purtata de vant incolo si-ncoace. Case, nave si masini erau duse azi de valurile dezlantuiate ca niste paie neansemnate. Tone de metal, lemn si beton, pluteau ca si cojile de nuca pe apa. Petrolul ardea, masinile, vapoarele si casele pluteau pe apa si lumea din acea zona era blocata in propria neputinta. Toata civilizatia si tehnologia noastra era anulata. Cat de repede si cat de simplu. Nu mai erau computere, in sensul ca nu mai aveau cum sa functioneze, nu mai erau: electricitate, gaze, caldura, transport, spitale, etc… Totul era anihilat. Toate cuceririle umanitatii nu mai erau de niciun folos in zona afectata. Astazi, ca si in alte dati, am vazut o mica, o infima parte a Apocalipsei. Uitati-va si invatati. Nu suntem nimic. Lumea aceasta este atat de fragila si de neansemnata, incat poate disparea oricand, atat de usor. Numai mintile noastre prostite de Dracu’ au impresia ca suntem nemuritori si ne comportam ca atare, adica prosteste. Nu prieteni, murim atat de usor ! Noua Zeelanda cat si Australia si mai recent, alte flash-uri de Apocalipsa, sunt alte si alte dovezi ale fragilitatii noastre. Si vom fi din ce in ce mai vulnerabili. Se vede asta cu ochiul liber.

 

 

Pentru cine are ochi de vazut si urechi de auzit, toate aceste lucruri nu fac altceva decat sa te puna pe ganduri si sa-ti deschida ochii ca sa-ti dai seama ca pamant suntem si in pamant ne vom intoarece. TOTI. Toti cei peste 6 miliarde de pamanteni intr-o zi vor muri. Fiecare la timpul lui. Nimeni nu este vesnic. Ma uit cu mila si cu jale la toti prostii, la toti cretinii si la toti imbecilii care au ca dumnezeu stiinta si tehnologia acestei lumi. Care isi pun toata nadejdea lor in laptop-ul si iphone-ul lor, in cartile de self made man and women, in navete cosmice si in fizica cuantica, in timp ce o scuturatura a pamantului si ceva tone de apa, le pune in cur toti dumnezeii  fizicii, matematicii, filozofiei si ciberneticii. Acum ceva timp, un vulcan a facut acelasi lucru: a paralizat lumea moderna pentru cateva zile bune. Va mai aduceti aminte ? S-a intamplat in Islanda. Cati oare vor invata din ceea ce vad cu ochii lor ? Biblia spune ca doar o ramasita, adica foarte putini. Va doresc sa fiti in aceasta ramasita. Viitorul ? EXIT ! Parasiti prostia si imbecilitatea IADULUI. Priviti spre RAI si spre Dumnezeu. Spre SALVAREA oferita gratis tuturor oamenilor, de Isus Hristos. Este mult mai sigur asa. Deci: EXIT, spre Dumnezeu ! Lasati IADUL sa piara pe limba lui. Urmatoarea iesire, adica NEXT EXIT, poate nu o mai prindeti. Invatati de la aceste flash-uri de Apocalipsa. Ceea ce trebuie sa se intample se va intampla. Nimeni nu poate sa opreasca asta.

Ba inca ne spunea gandul ca trebuie sa murim, pentru ca sa ne punem increderea nu in noi insine, ci in Dumnezeu care invie mortii…”

„Caci Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace, si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde…. „ 

Cu respect,

Vor trece ani…

Nici cupele de-argint nu-mi plac,
nici auritele pocale,
ci dintre toate cel mai drag
imi e causul palmei tale.

Vor trece ani. Si-nnoitoare,
cu-aceeasi dragoste de fata,
voi bea din palma ta, de care
n-am sa ma satur niciodata.

Pe-acelasi drum, ca la-nceput
vom dogori mereu la fata.
Si-ntaia brazda-am sa-ti sarut
pe-obrazul insemnat de viata !

Dar daca, in aceeasi zi,
mi-ai da sa beau din mari pocale,
eu, dintre toate, m-as opri
tot la causul palmei tale.

Veronica Porumbacu

Cu respect,