La Paris, de ziua mea (ep.1)

Anul trecut de ziua mea, Carmen mi-a facut o foarte mare surpriza, un adevarat complot, patanie pe care am povestit-o in doua episoade pe acest blog: Surpriza de ziua mea (ep.1) si Surpriza de ziua mea (ep.2) Istoria se repeta si anul acesta dar un pic altfel, deoarece eu anul trecut nu am reactionat foarte bine la acea surpriza totala. Asa ca in octombrie 2010, Carmen, sotia mea, a rezervat biletele de avion pentru Paris, cu plecare pentru luna martie 20011. Ca si data trecuta, a avut ca si complice pe Oana alias Bizi si pe toti ceilalti din agentie. Oana-Bizi a fost cu ideea cumpararii biletelor de avion. Singura diferenta fata de anul trecut a fost aceea ca mi-a spus cam cu 2 saptamani inainte de plecare, ca vom pleca la Paris de ziua mea. Asa a fost mult mai bine pentru mine, care recunosc ca nu savurez deloc surprizele totale.

In ziua cu pricina am plecat la aeroport si de acolo la… Paris. Nu m-am aflat pentru prima oara in acest frumos oras. Este pentru a 3-a oara in viata cand ajung la Paris. Prima oara s-a intamplat acum vreo 12 ani, a doua oara acum 10 ani si a treia oara acum in 2011. Avand in vedere ca nu este prima mea vizita la Paris, pot sa am o parere despre trecutul si prezentul lui. Adica de cum era Parisul in anii trecuti si cum este acum. Eu am fost dezamagit de Parisul anului 2011. Am sa va spun si de ce. Prea mult rahat de animale pe strada si… foarte multa VOMA ! Nu am vazut nicaieri in alta parte atata vomitatura pe strazi. Nu stiu cine boraste atat de mult la Paris, dar trebuie sa fii foarte atent sa nu calci intr-o balta de vomitatura mai veche sau mai proaspata. Asta nu se intampla la periferiile Parisului, ci in locurile vizitate de turisti, adica locurile cele mai importante si de obicei cele mai centrale, cu foarte putine exceptii. Un alt lucru care pe mine m-a scos realmente din minti, a fost agresivitatea vanzatorilor ambulanti. Cei care vand tot felul de amintiri pariziene, ca in fotografia de mai jos.

Baietii care vindeau aceste suveniruri, in marea lor majoritate fiind de culoare si fara nicio sansa sa faca altceva in societatea franceza din cauza diverselor lor handicapuri, efectiv te terorizau cu insistenta sa cumperi ceva de la ei. In anii trecuti ii refuzai o data si plecau. Acum toti se tineau scai de tine. Pe unul, acelasi, l-am refuzat de cel putin 10 ori. Nu puteam sa privesc la ceea ce ma interesa, nu puteam sa fac o fotografie, ca el era mot cu insistentle lui agasante. Pot sa inteleg ca viata este grea si ca fiecare incearca sa-si castige existenta, dar nu cu pretul innebunirii mele ! Pentru ca s-a fatait mereu in jurul meu, normal ca a aparut si in fotografiile pe care le-am facut. Tipul ne-a terorizat pur si simplu cu insistentele lui. Si asa faceau toti, de-ti pierea cheful de Tour Eiffel si alte alea.

Daca la Tour Eiffel am patit asta, ma asteptam ca in „Place du Tertre” sa fie altfel. Deh, alta lumea, alte pretentii. Ash ! A fost la fel, exact la fel, cu deosebirea ca pictorii portretisti care erau la fiecare pas, si nu exagerez deloc, odata ce erau refuzati te lasau in pace, nu te mai agasau cu insistentele lor. Lucru care nu se prea intampla la Tour Eiffel. Deosebirea dintre acum si anii trecuti, este numarul din ce in ce mai mare de vanzatori de nimicuri la Tour Eiffel si de pictori portretisti in „Place du Tertre”. Sa fie criza de vina ? Iata cateva fotografii din „Place du Tertre”.

Eu am cateva locuri preferate in care imi place sa stau la Paris. Unul dintre ele este aceasta „Place du Tertre”. Un alt loc este sub turnul Eiffel. Imi place sa stau pe bancutele de sub turn, sa privesc la turn si la lume. Un alt loc preferat este axa care duce la Domul Invalizilor unde este inmormantat si Napoleon. Aceasta axa include si Podul Alexandru III care imi place foarte tare. Podul leaga Champs-Élysées de cartierul Invalides, unde se afla frumosul Dom al Invalizilor, a carui cupola se vede de pe Pod. In partea opusa a Senei se afla cele doua palate: Petit Palais si Grand Palais. Este o zona in care imi place sa ma plimb si care ma relaxeaza. Sa revenim la  „Place du Tertre” care cum spuneam imi place foarte mult, ca nu degeaba sunt un iubitor al frumosului in toate artele, inclusiv pictura of course.

(va urma)

Cu respect,