UE isi face SI serviciu secret

Din ciclul Dracu’ isi face treaba, adica ii prosteste in continuare pe prosti, iar prostii nu baga de seama pentru ca se preocupa mai mult de Base, Udrea, Iri, Moni, Bote, Zavo, Salam, Minune, Dragusanu, etc… decat de ce le spune Dumnezeu in Biblie, astazi un nou episod, episodul: UE isi face CIA, SRI, SIE, Mi5, Mosad, etc…

„Deputaţi ai Parlamentului European sunt în favoarea creării unui serviciu secret comun al ţărilor membre ale Uniunii Europene, potrivit revistei economice germane Wirtschaftswoche, din care AFP publică astăzi unele extrase, preluate de Agerpres.

„Dacă vrem să ajungem la o politică externă europeană comună, ne trebuie un serviciu secret european”, a declarat germanul Manfred Weber, vicepreşedinte al conservatorilor din PE şi membru al Uniunii Social-Democrate (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), conservatoare, partidul cancelarului german Angela Merkel. Publicaţia scrie că Werner sugerează ideea plasării serviciului respectiv sub control parlamentar prin intermediul unei comisii speciale.

Austriacul Hannes Swoboda,
vicepreşedintele socialiştilor şi democraţilor din PE, susţine şi el ideea unui
serviciu european care să aibă autonomia de a acţiona pe cont propriu,
precizează publicaţia.Conform Wirtschaftswoche, deputaţii invocă, în susţinerea utilităţii unui astfel de serviciu, incapacitatea UE de a anticipa evenimentele actuale din Africa de Nord.” Sursa: Ev.Z.

Alte episoade din acelasi ciclu le puteti citi pe acest blog si aici:

UE=Imperiul Roman refacut

UE are Presedinte si Ministru de Externe

Profetia crestina se implineste zilnic

UE are diplomatie !

Cu respect,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s