Pamantul

Pe spate ne-am întins în iarba: tu si eu.
Vazduh topit ca ceara-n arsita de soare
curgea de-a lungul peste miristi ca un râu.
Tacere apasatoare stapânea pamântul
si-o întrebare mi-a cazut în suflet pâna-n fund.

N-avea sa-mi spuna
nimic pamântul? Tot pamântu-acesta
neindurator de larg si-ucigator de mut,
nimic?

Ca sa-l aud mai bine mi-am lipit
de glii urechea – indoielnic si supus –
si pe sub glii ti-am auzit
a inimei bataie zgomotoasa.

Pamântul raspundea.

Lucian Blaga

Cu respect,

Reclame