Paste in Cipru

Motto: Isus a intrat in Templul lui Dumnezeu. A dat afara pe toti cei ce vindeau si cumparau in Templu, a rasturnat mesele schimbatorilor de bani si scaunele celor ce vindeau porumbei si le-a zis: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casa de rugaciune.” Dar voi ati facut din ea o pestera de talhari.” (Matei)

Anul acesta, in scurta vacanta de Paste, am fost impreuna cu niste prieteni minunati, in Cipru. A fost realmente superb! Oamenii au fost minunati, vremea minunata, hotelul, mancarea, locurile vazute, totul a fost foarte frumos! Doar un mic nor a fost in tot acest paradis. La sfarsitul excursiei, adica in ultimele ei ore, o raceala care incepuse timid in primele zile, s-a declansat cu forta, si am zburat spre Romania cu 39 de grade febra. Acum mie imi este bine, dar… acum a luat-o si Carmen, intr-o varianta mult mai usoara ca a mea!

Vreau sa va vorbesc neaparat despre un simtamant care ma incearca tot mai des cand vizitez moschei. Pentru mine, este ceva foarte placut sa intru in ele, si am sa va explic de ce. In primul rand, este acea simplitate extraordinara, care parca iti limpezeste gandurile. Nu te disturba nimic. Nicio icoana, niciun sfant, nicio statuie, nicio lumanare, niciun traseu prestabilit de altii ca sa te inchini, NIMIC din toate acestea. Ti se ofera ocazia sa fii doar tu cu Dumnezeul tau. Poti sa te asezi unde vrei si cum vrei. Poti sa stai in picioare sau pe jos, mai turceste sau  mai normal ca sa spun asa, nu conteaza. Podeaua este totdeauna moale, de parca pasesti pe nori, pentru ca este acoperita cu covoare foarte placute, atunci cand pasesti pe ele. Se stie ca in moschee intri descult, fara pantofi, iar multi musulmani se spala pe picioare inainte de a intra. Cand incepi sa pasesti pe acele covoare moi, deja incepi sa te relaxezi, sa te simti bine, sa fii degajat, sa te simti ca acasa, ca intr-o Casa de rugaciune cumva?!. In aceste conditii, gandurile iti pot zbura in liniste catre Dumnezeu, daca vrei. Dumnezeul tau personal, nu al acelei cladiri, nu al acelui cult. Un crestin adevarat nu se fereste de cladiri, de alte culte, de alti oameni, de alte obiceiuri. Isus Hristos mergea si intra peste tot, atat la evrei cat si la pagani. Nu avea taboo-uri. Daca eu ma duc la o moschee, asta nu inseamna ca ma inchin lui Allah, si nici ca sunt de acord cu tot ceea ce fac musulmanii in religia lor, iar daca ma duc cu alti oameni la o biserica ortodoxa sau catolica, asta nu inseamna ca ma inchin acelui Dumnezeu sinistru care ii pune pe oameni sa pupe carpe, lemne si morti. Nu! Eu raman in continuare cu Dumnezeul meu, ei cu al lor, doar ca nu-i privesc rau, nu-i privesc cu manie, si incerc sa le spun adevarul atat cat pot. Faptul ca intru incolo si incoace, nu schimba cu nimic acest adevar: ca eu am Dumnezeul meu si ei pe al lor..

„Daca va pofteste un necredincios la o masa, si voiti sa va duceti, sa mancati din tot ce va pune inainte, fara sa cercetati ceva din pricina cugetului.” (1Corinteni)

Sa nu uitam niciodata, ca Dumnezeu nu uraste oamenii, ci ii iubeste. Pe toti! Musulmanii, cu toata indaratnicia lor in unele privinte, ca si unii „crestini” de altfel, sunt iubiti si protejati de Dumnezeu, desi nu sunt considerati ca fiind poporul Sau, asa cum sunt considerati evreii, prin legamintele facute de Dumnezeu cu ei, dar… cu toate acestea, si ei, musulmanii, sunt tot fratii nostri, sunt la fel de iubiti de catre Dumnezeu, cu sanse egale la salvare, ca si noi crestinii, si ca oricare alt om, indiferent de religia lui. Iata ce spune Biblia despre Ismael, parintele musulmanilor:

„Ingerul Domnului i-a zis: „Iata, acum esti insarcinata si vei naste un fiu, caruia ii vei pune numele Ismael, caci Domnul a auzit mahnirea ta. El va fi ca un magar salbatic printre oameni, mana lui va fi impotriva tuturor oamenilor, si mana tuturor oamenilor va fi impotriva lui, si va locui in fata tuturor fratilor lui. … Agar a nascut lui Avram un fiu, si Avram a pus fiului, pe care i l-a nascut Agar, numele Ismael. … Dumnezeu a zis: „Cu adevarat, nevasta ta, Sara, iti va naste un fiu, si-i vei pune numele Isaac. Eu voi incheia legamantul Meu cu el, ca un legamant vesnic pentru samanta lui dupa el. Dar si cu privire la Ismael te-am ascultat. Iata, il voi binecuvanta, il voi face sa creasca si il voi inmulti nespus de mult, doisprezece voievozi va naste, si voi face din el un neam mare. Dar legamantul Meu il voi incheia cu Isaac, pe care ti-l va naste Sara la anul pe vremea aceasta.” Cand a ispravit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a inaltat de la Avraam.” (Geneza)

Aceasta este pe scurt, istoria lui Ismael, cel din care s-au inmultit musulmanii de astazi. Dupa cum se vede si din textul Bibliei, Ismael nu este urat, dispretuit sau blestemat de catre Dumnezeu, ci dimpotriva, este ajutat sa supravietuiasca si sa se inmulteasca, este binecuvantat si el de catre bunul Dumnezeu, si facut un neam mare. Apoi, din toate aceste texte se vede cum s-a implinit profetia fata de urmasii lui Ismael, care traiesc exact asa cum a prezis Dumnezeu: ca niste catari salbatici printre oameni, toti vor fi impotriva lor, si ei impotriva tuturor. Si mai sunt oameni care spun ca Biblia este doar o invetie, basme pentru prosti! Uite ca „basmele” se implinesc. Cum comentati asta dragilor?!

Sa nu intelegeti cumva, ca scriind ceea ce am scris pana acum, sustin cumva comportamentele aberante din Islamism, asa cum nu sustin nici comportamentele aberante din crestinism, si din oricare alta religie. Extremismul de orice fel, nu poate sa duca la nimic bun, nu poate sa duca decat la moarte si la distrugeri de bunuri materiale si de vieti omenesti. Terorismul este o aberatie, este o crima care nu poate sa fie explicata si justificata de absolut nimic. Nicio religie si nici ideologie nu poate sa aduca argumente in favoarea asasinatelor comise in numele lui Dumnezeu. Doar niste minti bolnave pot sa faca asta. Dumnezeu nu este vinovat ca Dracu’ manipuleaza mintile umane prin religie, ca sa faca din oameni, demoni adevarati. Sa nu uitam ca demonii sunt in noi toti, nu numai in unii sau in altii. Cand mintiti, cand furati, cand inselati, cand manipulati, etc… nu sunteti cu nimic mai prejos in fata lui Dumnezeu, decat acela care se detoneaza intr-o gara, autobuz sau statie de metrou. Sunteti la fel de vinovati. Sa nu va faceti iluzii desarte in privinta pacatului, cum ca ar fi pacate mai acceptabile si mai putin acceptabile, pacate mai negre, si pacate mai albe. Nu exista asa ceva! Pacatul este pacat, fie ca este crima, fie ca este furt, fie ca este minciuna sau oricare alta nelegiuire care se face sub soare, de catre muritorii condusi de Dracu’.

Ceea ce vreau sa spun in final, este faptul ca in mintea mea, moscheea este mult mai aproape de ceea ce inseamna Casa de rugaciune, asa cum este ea definita in Biblie, decat bisericile stupid impopotionate cu tot felul de zorzoane inutile, cu tot felul de practici inutile, cu tot felul de slujbe inutile. Cand spun asta, ca moscheea este mai aproape de ceea ce inseamna o Casa de rugaciune, ma refer desigur, doar la acele momente, cand in moschee nu se desfasoara activitati coordonate de clericii musulmani. In acele momente, cand clerul musulman isi face slujbele, moscheea este la fel ca oricare alt locas de cult. Inchinatorii se supun regulilor religiei lor. Eu ma refer aici, doar la momentele cand spatiul moscheii este liber de orice activitate religioasa organizata, si oricine poate intra sa viziteze sau sa se roage, oricarui dumnezeu care este in mintea si in sufletul lui. Bisericile crestine, datorita multiplelor lucruri inutile din ele, nu iti ofera aceasta simplitate pe care ti-o ofera o moschee. Bisericile „crestine”, chiar si atunci cand nu se desfasoara slujbe in ele, sunt reci, neprimitoare in marea lor majoritate. Ori sunt ca niste muzee cavou, datorita multiplelor forme de arta din interior si a numeroaselor sarcofage de personalitati inhumate acolo, ori inutil impopotionate cu tot felul de lucruri care nu au ce cauta intr-un astfel de spatiu ce inchinare: icoane, moaste, statui de sfinti, etc…. Ma refer aici la bisericile istorice, cele protestante sau neoprotestante nici nu au usile deschise in cursul saptamanii. Ele se joaca de-a Dumnezeu, doar sambata sau duminica, dar sunt la fel de reci si de neprimitoare. Ele nu au moaste, icoane sau sfinti, dar in schimb au doctrine, reguli, coduri vestimentare, alimentare, etc… ceea ce le face la fel de reci si de neprimitoare. Daca intri in ele se vede imediat ca nu esti unul de-al lor si se uita la tine ca si cum ai fi unul de pe alta planeta, care trebuie musai dresat sa arate si sa se comporte ca ei. Vor sa te zombizeze. Asta iti fura placerea de Dumnezeu si de viata. Daca vrei sa ramai un inchinator normal, inseamna in mintea lor schilodita, ca inca iti place lumea de afara, nu mica lor lume de interior.

Am sa va prezint acum si cateva imagini, imagini in antiteza. Imagini din moscheea Lala din Famagusta, si din biserica Arhiepiscopala din Nicosia. Moscheea Lala este o fosta catedrala crestina, transformata de musulmani in moschee, prin adaugarea unui minaret in partea din stanga a ei, si prin eliminarea inutilelor zorzoane „crestine”. Asta, faptul ca moscheea Lala a fost candva o catedrala crestina, ajuta si mai mult la antiteza pe care vreau sa o vedeti si sa o intelegeti, pentru ca pana la urma, comparam doua catedrale crestine, doua biserici crestine. Moscheea Lala din Famagusta, este intruchiparea simplitatii, iar biserica Arhiepiscopala din Nicosia, este intruchiparea aglomerarii inutile si nefolositoare, care iti oboseste mintea si sufletul, cel putin in viziunea mea.

Judecati singuri, unde v-ati simti mai bine, mai linistiti, mai liberi, mai aproape de Dumnezeu.

Biserica Arhiepiscopala din Nicosia.

IMG_0683

IMG_0684

IMG_0692

IMG_0717

IMG_0696

IMG_0698

Moscheea Lala Mustafa Pasa din Famagusta

IMG_2231

IMG_2237

IMG_2249

IMG_2263

IMG_2248

IMG_2224

Fiind in Cipru, majoritatea greaca fiind de religie ortodoxa, si cum majoritatea grupului nostru era de crestini ortodocsi, normal ca in seara de inviere, am fost cu ei la biserica. Eu nu ma feresc sa merg in orice biserica, si la orice cult. Eu stiu ceea ce cred, si fiecare trebuie sa stie ce face si ce crede. Am fost primiti foarte bine, la o biserica romaneasca de langa Nicosia, si ne-am simtit minunat. Putem sa traim frumos impreuna, chiar daca credem lucruri diferite. Pentru asta nu trebuie sa ne uitam urat unii la altii, si nici sa ne dusmanim unii pe altii. Nici macar pe musulmani nu trebuie sa-i dispretuim apriori. Si intre musulmani sunt oameni de toata isprava, si de o moralitate si cinste, impecabile. Apropo de asta, cand am vizitat Famagusta, localitatea care se afla in partea turca a Ciprului, cineva si-a uitat camera de filmat intr-un magazin, cu patron musulman desigur, deoarece ne aflam in zona turca a Ciprului. Ajunsi la hotel si constatand lipsa camerei, pagubitul, mai, mai ca a renuntat, dar Dumnezeu i-a pus in gand sa incerce sa o gaseasca. A doua zi de Paste, in timp ce noi petreceam la hotel cu tot felul de bunatati, prietenul nostru a plecat din nou prin locurile in care banuia ca a putut sa piarda camera. A trebuit sa se duca evident, si in zona turca, adica sa treaca din nou frontiera dintre greci si turci, ce imensa prostie si divizarea asta a Ciprului, si sa mearga din nou in Famagusta, la magazinul musulman, de unde cumparase cu o zi inainte, cateva nimicuri. Tot acest periplu a durat o zi intreaga, deoarce in ziua cand a pierdut camera, am vizitat mai multe locuri si orase, si a trebuit sa treaca pe la toate. Camera fusese pierduta in Famagusta, in magazinul musulman. Patronul, om simplu, modest si moral, il astepta parca, ca sa-si recupereze bunul pierdut. Negustorul, turcul musulman, i-a inapoiat cu bucurie proprietarului ghinionist, camera de filmat pierduta. Trebuie sa va spun ca turcii, chiar si negustorii ca cel din Famagusta, nu sunt asa de bogati, de instariti, de plini de bani, asa ca gestul turcului, a fost si este cu atat mai valoros. Pentru el, ca si pentru oricare alt om, acea camera pierduta, putea sa fie o sursa de venit. Putea sa minta ca nu a gasit-o, ca nu este la el, ca nu a vazut-o, si asa mai departe. Ce ziceti de intamplarea asta?! Credeti ca in Romania ortodoxa in proportie de peste 80%  o mai gasea?! Eu sincer cred ca erau foarte putine sanse sa se intample asa ceva.

Iata si cateva fotografii de la biserica romaneasca de langa Nicosia.

IMG_2351

IMG_2354

IMG_2371

Aceasta a fost mica mea poveste pe Paste, din Cipru. Daca am sa am timp si chef, pentru ca raceala este pe ultima suta de metri, am sa mai postez fotografii, si niste ganduri despre aceasta experienta frumoasa. Pana atunci, sa nu uitam in nicio zi a anului si a vietilor noastre, nu doar o data pe an, ca… Hristos a INVIAT! Bucurati-va!

Umblarea cu Dumnezeu este simpla, usoara si frumoasa. Nu va complicati inutil!

Cu respect,

Religie sau Spiritualitate? Frica sau Dragoste?

Motto: „Veti cunoaste Adevarul, si Adevarul va va face liberi!”

Eu sunt calea Adevarul si viata!”

Astazi am sa postez o discutie de pe Facebook, cu acordul partilor, desigur!

O sa cititi ceva senzational, in opinia mea. Putine lucruri au reusit sa ma mai impresioneze in ultimul timp, asa cum a facut-o acest comentariu de pe Facebook. Atata traire si atat adevar pur sange exprimate atat de frumos, nu am mai auzit sau citit de mult timp. De foarte mult timp. Pe acest blog am incercat si eu dupa puterile date mie de bunul Dumnezeu, sa exprim prin diferite subiecte, aceeasi conceptie curata si adevarata despre Viul Dumnezeu: a darurilor Sale minunate, numite Creatie si Salvare, in contrast puternic si izbitor, cu religia fricii din Crestinismul SRL, religia automutilarilor si a autoflagelarilor inutile ale mintii si ale trupului, adica crestinismul satanizat. Este diferenta dintre A FACE TU CEVA ca sa dobandesti neprihanirea si Raiul, si A CREDE CA DUMNEZEU FACE IN TINE si pentru tine, tot ce trebuie facut, ca sa ai totul deplin in EL, asa cum spune si Biblia. Este diferenta dintre a fi religios sau a fi spiritual, este diferenta dintre FRICA si DRAGOSTE. In mintea mea, ca si in mintea autoarei comentariului, si cu siguranta si in mintea multor altora, adica in mintile adevaratilor copii ai lui Dumnezeu, aceasta exprimare autentica si adevarata a Evangheliei Vesnice, adica a dragostei dezintersate a lui Dumnezeu fata de noi toti, si a noastra fata de Dumnezeu, este Calea, Adevarul si Viata. Asa cum ati citit de multe ori pe acest blog, si cum o sa cititi si in acest comentariu de pe Facebook, eliberarea din ghearele lui A FACE SI EU CEVA, adica eliberarea din ghearele FRICII, adica eliberarea de Satan, este cu adevarat sublima. Este acea diferenta esentiala dintre religia contrafacuta de Dracu’, cu regulile, practicile, doctrinele si FRICILE ei stupide si manipulatoare de suflete, si libertatea pura, simpla si totala fata de pacat si de Dracu’, prin dragostea Spiritului lui Isus Hristos, si a Tatalui Sau, care este pusa din nou in noi, si care inseamana si este o dragoste neprefacuta si dezinteresata, fata de toata lumea si fata de tot ceea ce inseamna Dumnezeu si Imparatia Sa. Aceasta dragoste dezinteresata, care este pusa in noi doar de Dumnezeu, singurul care poate sa faca asta. Dumnezeu a pus aceasta dragoste dezinteresata in noi, atat la Creatia noastra,cat si la Salvarea noastra prin Isus Hristos. Dumnezeu este Dragoste, nu Frica. Asa spune Biblia, adica Dumnezeu.

Totul a pornit de la citatul de mai jos:

„Religia e pentru cei care nu vor sa ajunga in iad. Spiritualitatea e pentru cei care au fost in iad si nu mai vor sa se intoarca” – Christina Grof

  • Paulei C Luca şi lui … le place asta.
  • Danut Tanase: Sau mai bine zis, religia este pentru cei care TRAIESC ZILNIC IN IAD, si nu le place deloc ceea ce traiesc! In aceasta situatie sunt toti pamantenii, unora le place, altora nu le place. Cei carora le place sunt cu Dracu’, iar ceilalti cu Dumnezeu. Vedeti ce simplu este totul?!
  • Paula C Luca: Vă admir spiritul şi simt cât de tare iubiţi Calea, Adevărul şi Viaţa atunci când vă citesc textele de pe blogul personal.:) Azi m-am trezit şi-am meditat din nou la acest citat din Christina Grof şi la ceea ce aţi scris dvs.mai sus… Inadmisibil de multă vreme parcă, am crezut că, dacă respect de frica Iadului doctrinele şi dogmele religioase, sunt pe o cale minunată care mă duce numai în Sus… A venit şi ziua Y, în care am constatat cu stupoare că, deşi devenisem rigidă-n gândire şi foarte la locul meu, nederanjând sistemul religios cu absolut nimic, mă afundam într-o stare imposibil de suportat. Un fel de Iad pe Pământ.. Mă învăluia ipocrizia şi mirosea a moarte… eram tot mai nemulţumită de traiul meu din Antecamera Adevăratei Gheene, numită Religiozitate. Iadul cel adevărat am avut ocazia să-l vizitez însă, în ziua Z, când, într-o clipă de maximă sinceritate şi disperare am decis că vreau să devin spirituală, să-L cunosc pe Dumnezeu în simplitatea Sa şi, să-ncep a trăi cu adevărat. Preţul călătoriei n-a fost ieftin deloc, nici din partea mea, dar nici din partea Prietenului Omenirii, cel care a plătit cu sânge biletul ieşirii pământenilor din normalitatea actuală, adică din întunericul păcatului. Numai după ce-am trecut prin valea cea neagră a Infernului şi mi-am pierdut ochelarii de cal ai religiozităţii care, te ajută în acele momente cam cât de mult ajută o frecţie la un picior de lemn, abia atunci am experimentat naşterea din nou, spiritualitatea… În acele momente, conceptele: „Împărăţia Cerurilor este înlăuntrul vostru”, „voi sunteţi pietre vii” sau „temple ale Duhului Sfânt” nu au mai fost doar nişte cuvinte pe care nu reuşeam nicicum să le pătrund în calitate de om înţepenit în rutina religioasă. Instantaneu am realizat că numai din povestiri despre cum arată Infernul trăit şi văzut de alţii sau despre cât de tare ard flăcările sale, nu se vor naşte niciodată fii ai Luminii… ai Dreptăţii, ai Dragostei. Iar, ca să scapi din rolul de papagal frumos colorat oratoric şi nu numai, cu domiciliu permanent în colivie… e de musai să-ţi trăieşti propria viaţă spirituală, de creştin autentic, LIBER; să ai cuvinte „grele” de spus despre cum TU te-ai zvârcolit prin Întunericul dens al Hăului cu ochelarii de cal pe ochi, şi despre cât de, „bine-mersi”, puteai să rămâi forever acolo dacă, Cineva, nu s-ar fi aplecat spre tine în cele mai agonizante clipe ale existenţei tale pentru a te susţine… a te ridica, şi-a-ţi azvârli cât-colo cretinii ăia de ochelari de cabalină şi, să-ţi pună alţii mai nepopulari…inscripţionaţi cu marca înregistrată a Cerului: ” CREDINŢA, NĂDEJDEA ŞI DRAGOSTEA”… Urmând apoi ca, tot El, să-ţi dăruiască nenumărate „şerveţele” pentru a-ţi şterge lacrimile pocăinţei de orice frică, mândrie, minciună etc; râuleţe care se preling în neştire pe sub ochelarii tăi cei noi, prin a căror lentile vezi perfect de-acuma, superficialitatea vieţii trăite în religiozitatea din Antecamera suportabilă până la un anumit punct. Te zguduie din temelii o astfel de experienţă şi, DA(!)… abia atunci înţelegi pe deplin uriaşa diferenţă de sens dintre cele două cuvinte: religiozitate şi spiritualitate. După toate „păţaniile călătoriei”, te-apuci să sari fericit într-un picior, ca un copil, deoarece, SPIRITUALITATEA ce-ţi inundă viaţa se revarsă-n fluvii spre semenii tăi şi, devii, la scurt timp, ţinta suspiciunii majorităţii. Eşti bănuit că ai luat-o razna… deoarece, când ieşi din „normalitate”, se cheamă că te încadrezi în categoria celor care au înţeles pe propria lor piele ce înseamnă „Nebunia Crucii lui Christos”, Domnul RAIULUI… Dar ţie nici că-ţi mai pasă de-asemenea opinii.:) Tu ştii că nu mai e totuna să fii un simplu vas de lut gol, să zăngăneşti a pustiu, a ciob de IAD .. sau să fii plin de să dea peste, de Duh Sfânt… Atunci eşti conştient că nu-ţi mai merge doar vestea că-ţi duci zilele religioase pe Planetă cu accesoriul de cal pus pe ochi şi c-un zâmbet mai fals ca cel al comercianţilor americani… ci, te veseleşti când vezi că, trăirea ta nu mai este de frică, seacă şi doar degeaba; pe tine nu te mai sperie nimic şi acţionezi din iubirea necondiţionată cu care-ai fost umplut şi nu din interese meschine.. Valori nepieritoare vei lăsa în urma ta care vor fi de un REAL folos semenilor tăi religioşi sau nu, temători sau nu de IADURI ori neînţelegători de scrieri a la Christina Grof sau Dănuţ Tănase. Ce simplu am spus-o şi eu în muuulte cuvinte…. Vă doresc tuturor, să vă doriţi 🙂 să experimentaţi spiritualitatea cu preţul vizitării Iadului, pentru că numai după excursii de genul te-ntorci ACASĂ, ca fiul risipitor din pildă şi trăieşti plenar viaţa, simţindu-te cel mai bogat şi mai fericit OM.
  • Danut Tanase: Doamna Paula C Luca, frumos ati mai scris! Superb! Asa este! Adevar 100%. Spiritualitatea este ceva diferit de religie. Spiritualitatea este paralela cu ceea ce inteleg oamenii prin religie si Dumnezeu. Dumnezeu nu este FRICA, ci doar dragoste, dar o dragoste adevarata, dezinteresata din ambele parti, nu interesata si contrafacuta, adica prefacuta si mutilata in permanenta de tot felul de frici stupide! Frica de biserica, frica de oameni sau stupida frica de Dumnezeu. DA, acum sunteti intr-adevar LIBERA! M-a impresionat profund ceea ce ati scris! Cu respect!
    ––––––––––––––––––––––––––––––––––
    Aceasta a fost discutia.
    Dragii mei prieteni si neprieteni, aceasta este Evanghelia Vesnica pura si adevarata! Aceasta este trairea crestina autentica! Fara frica de nimic! Fara frica de Iad, fara frica de Dumnezeu, fara frica de moarte, fara frica de viata, fara frica de oameni. O viata traita doar cu dragoste fata de Adevar, de frumos, de Dumnezeu si de Imparatia Sa, cu dragoste fata de oameni, natura si tot ceea ce ne inconjoara, aceasta este adevarta traire crestina. O dragoste sincera,  DEZINTERESATA, care nu asteapta absolut nimic de la nimeni, care nu asteapta nici inviere, nici binecuvantari speciale, si nicio alta rasplata prezenta sau viitoare. Tu ca OM, ai inteles cu ajutorul lui Dumnezeu, ca tot ce esti, ca tot ce ai tu si intreaga omenire, acum si in viitor, in vesnicia vesniciilor, este doar un DAR DE LA DUMNEZEU, si ca adevarata viata, adevarata traire fericita la modul absolut, este doar in aceste conditii pe care le ofera Dumnezeu. Salvarea noastra a tuturor prin Isus Hristos, este tot un DAR DE LA DUMNEZEU. Noi nu am contribuit cu nimic nici la creatia noastra si a planetei pe care traim, si nici la salvarea noastra din Iad, Imparatia lu’ Dracu’. Noi nu am contibuit si nu contribuim cu nimic la toate acestea. Noi doar ne bucuram de darurile minunate pe care le-am primit cu atata dragoste, de la Creatorul si Salvatorul nostru. Si atunci, in acel moment de gratie, cand constientizezi toate aceste lucruri care iti umplu mintea si sufletul, atunci DA, iti place de Dumnezeu si de Imparatia Sa, Raiul, doar asa, pentru ca pur si simplu iti place! Le iubesti pentru ca pur si simplu le iubesti! Pentru ca iubesti dreptatea, frumosul, armonia, pacea, bunul simt, etc… Toate acestea sunt de la Dumnezeu si sunt Dumnezeu si Imparatia Sa, Raiul. Toate acestea sunt gratis, fara zbateri morbide, sterile si inutile!
    Iata ce spune Biblia, adica Dumnezeu, despre aceleasi lucruri pe care le-am prezentat si discutat azi aici, si de multe ori pe acest blog, si pe care le traiesc din plin aici si acum, precum si in vesnicie, adevaratii copii ai lui Dumnezeu:
    Cum este El, asa suntem si noi in lumea aceasta; astfel se face ca dragostea este desavarsita in noi, pentru ca sa avem deplina incredere in ziua judecatii. In dragoste nu este frica, ci dragostea desavarsita izgoneste frica, pentru ca frica are cu ea pedeapsa, si cine se teme, n-a ajuns desavarsit in dragoste. Noi Il iubim, pentru ca El ne-a iubit intai.” (1Ioan)
    Multumesc Paula C Luca, pentru ca ai avut curajul sa scrii aceste randuri minunate! Dumnezeul dragostei sa te binecuvinteze si sa te conduca mai departe in libertate si pace, pe drumurile stiute doar de El si de tine. Drumuri de bucurie si de fericire, chiar daca am fost avertizati ca in acest Iad in care traim, vom avea si necazuri, dar… cu toate acestea, Dumnezeu ne spune atat de frumos, ceea ce cu siguranta acum sti si tu in alt fel, decat ai stiut pana acum:
    „V-am spus aceste lucruri ca sa aveti pace in Mine. In lume veti avea necazuri, dar indrazniti, Eu am biruit lumea.” (…) Nadajduind impotriva oricarei nadejdi, el a crezut, … El nu s-a indoit de fagaduinta lui Dumnezeu, prin necredinta, ci, intarit prin credinta lui, a dat slava lui Dumnezeu, deplin incredintat ca El ce fagaduieste, poate sa si implineasca. De aceea credinta aceasta „i-a fost socotita ca neprihanire.” Dar nu numai pentru el este scris ca „i-a fost socotita ca neprihanire”, ci este scris si pentru noi, carora, de asemenea, ne va fi socotita, noua celor ce credem in Cel ce a inviat din morti pe Isus Hristos, Domnul nostru…”
    Cu respect,