In The Death Car

Motto: „In the death car, we’re alive”

Mda, circulam prin Cosmos, Univers sau cum vreti sa-i spuneti, intr-un „death car”: planeta Pamant! O planeta locuita de idioti, care habar nu au in ce stare grava si penibila se afla. O planeta pe care se moare zilnic, si unde tot zilnic, alti si alti prosti, se tot nasc! Dumnezeu, in acest loc din Univers, are un singur job de facut: sa-i lumineze pe prosti! Dar vai, prostii nu vor lumina! Lor le place intunericul mintii. Prostii sunt fuduli nevoie mare, ca stapanul lor, Dracu’, care i-a si prostit! Ne nastem, traim si murim, adica ne miscam in cerc, „in the death car”, planeta Pamant! Suntem penibili, dar nu ne dam seama! Suntem penibili, si ne place asta! Suntem vii in dricul care ne poarta prin Univers, dar doar pentru un timp. Doar pana la un punct, punctul acela sau mai bine zis, ziua aceea, in care dricul devine dric pe bune, adica ne intoarcem in tarana din care am fost creati! Dar nu se termina totul prin asta. Alti si alti prosti prostiti de Dracu’, se tot nasc pe dricul in care noi ne credem vii! Si iar ne miscam in cerc! Iar ne nastem, si iar murim! Ne invartim in cerc, tot timpul. Cercul vietii si al mortii! Si ne credem vii, in timp ce suntem morti! Este doar o chestiune de timp pana ca totul sa se intample! Dumnezeu?! Sa-l ia Dracu’! Adica: Rastigneste-L! Omorati-L! Nu ne trebuie! Este o minciuna! O himera! „In the death car, we’re alive.” Asta este tot ce conteaza: In masina mortii, pe dricul Pamant, noi ne credem vii! Pe planeta pacatului si a mortii, noi, prostii prostiti de Dracu’, ne credem vii!

Te-ai nascut prost, mai incearca o data !

Daca te-ai nascut ca prost, pe planeta Pamant, adica „In the death car”, mai ai o sansa! Ti-o acorda Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! Poti sa o folosesti sau sa-i dai cu piciorul. Este doar decizia ta! Stiu ca multi ani ai vietii tale, ai sa te crezi nemuritor si vesnic tanar, dar este doar o iluzie! Vei crede ca tu nu ai sa imbatranesti niciodata, si nu ai sa mori niciodata, dar vai… este tot o iluzie! Nu uita ca te afli „in the death car”, pe planeta Pamant! Fara Isus Hristos, esti mort inca din ziua nasterii tale! Ba chiar dinaintea zilei nasterii tale! Din pantecele celei ce te va naste, porti in tine si cu tine, genele mortii! Este doar o chestiune de timp pana ca acest lucru sa se intample! Nu uita asta, niciodata! Ziua de maine nu apartine nimanui! Nici copiilor, nici tinerilor, nici batranilor! Esti in masina mortii! Nu-i da cu piciorul lui Isus! Este tot ce ai! Trebuie doar sa afli ca asa este, si apoi sa iei o decizie! Citeste Biblia, pentru ca tot adevarul se afla acolo, in ea. Nu la biserici, si nici la oameni, ci doar la Dumnezeul Bibliei! Sa cante tamburinele! “In the death car, we’re alive!”

Cu respect,

Anunțuri

27 de ani cu Carmen…

Motto: „Pana cand moartea ne va desparti!”

Astazi se implinesc 27 de ani de mers pe drumul vietii, impreuna cu Carmen, sotia mea. Au trecut foarte repede! Parca ieri a fost totul! Stiu ca suna a cliseu, a loc comun, a ceva nomal si banal, dar nu-i nimic, asa a fost si asa este, este un adevar simplu si la obiect. Lucrurile cu adevarat intense si de valoare, cele profunde si de durata, nu izbesc ochiul, nu sunt spectaculoase, senzationale, dar SUNT! Sunt acolo, stiute doar de tine si de cine trebuie. Mai stiu ca noi oamenii, toti, avem impresia ca vom ramane mereu tineri si vesnici, dar nu este deloc asa in lumea noastra, lumea pacatului si a mortii. Anii trec, orice ai face, timpul nu poate sa fie oprit in loc de nimeni, important este doar cum trec acesti ani ai vietii. Important este cum calatoresti intre ziua nasterii si ziua mortii, cum arata drumul tau prin viata. A fost si este frumos sau este urat? Tu ai fost si esti un om frumos sau urat? Ma refer la suflet, la caracter, evident. Pentru mine si pentru Carmen, a fost frumos si foarte frumos, a fost bine si foarte bine. Nu regret nimic. Deci se poate! Multumesc lui Dumnezeu pentru asta si pentru Carmen!

„O fata draguta imbatraneste, un corp frumos se schimba, dar o femeie adevarata va ramane totdeauna, o femeie adevarata!”   Asta este Carmen pentru mine: o femeie adevarata. Asa ca… astazi, o sa dam putin timpul inapoi… Iat-o pe Carmen cu ceva ani in urma…  Mai exact, cu 27 de ani, in luna noastra de miere de la Sinaia, acum 27 de ani… La multi ani impreuna!

Carmen Tanase

 

Photo1815

Photo1823

 

Carmen Tanase

 

Photo1819

Photo1811

Cu respect,

Petra sau fascinatia naturii si a mintii umane (ep.3)

Motto: E viata pe pamant!

Astazi inchei ciclul de posturi dedicate orasului Petra, a doua minune a lumii moderne. Sunt convins ca si dumneavoastra ati fost impresionati de fotografiile vazute, de locurile fascinante si pline de istorie, ale Orasului pierdut si regasit, Petra. Astazi va voi arata acel sistem de „jgheaburi” pe care nabateenii le-au construit dupa ce au taiat stanca si au zidit un sistem de „olane” de lut, asezate invers decat pe un acoperis, olane prin care se scurgea apa. Lungimea acestui jgheab de sub stanca, este de peste 7 km, si a fost construit cu peste 1000 de ani inainte de Hristos! Tare nu-i asa?! Primele cinci fotografii va prezinta asta, apoi o sa vedem perioada romana a Petrei, cu constructiile tipic romane, apoi vom revedea Trezoreria in culorile apusului de zi, vom strabate canionul in sens invers la vremea apusului, si vom parasi superba, minunata, fascinata si magica Petra! Daca veti avea vreodata ocazia sa mergeti in Petra, mergeti, si va asigur ca nu veti regreta. A fost minunat! Pe mine, nici macar vestitele piramide din Egipt, nu au reusit sa ma impresioneze mai mult ca acest loc unic. Am vazut locuri deosebite, fabuloase, am intalnit oameni cu adevarat speciali, in toate cele trei tari, am avut ghizi de exceptie peste tot, si aici vreau sa-i multumesc in mod deosebit domnului profesor arhelog si pastor Traian Aldea, lui Adel Mahadin, ghidul nostru din Iordania, un sufletist incurabil. Adel sau Adi, un iordanian care a studiat in Romania, plin de haz si foarte bine pregatit. Nu putem sa-l uitam nici pe hatrul si simpaticul Slomo cel uns cu toate alifiile, ghidul nostru israelian. Am vizitat locuri memorabile, am facut baie si plaja, si ne-am simtit foarte bine peste tot, in toate cele trei tari vizitate: Israel, Regatul Iordaniei si Palestina. Bucurati-va si dumneavoastra de ceea ce am vazut! Voi mai posta si alte fotografii din aceasta frumoasa calatorie. Minunata excursia organizata de „C&D Partner Tour”. De exceptie, ca toate programele lor. Enjoy!

Stanca taiata cu jgheab Jgheabul din olane Stanca taiata la baza Jgheabul de sub stanca IMG_3417 IMG_3915 IMG_3919 IMG_3922 IMG_3923 IMG_3929 IMG_3931 IMG_3936 IMG_3937 IMG_3938 IMG_3939 IMG_3940 IMG_3942 IMG_3943 IMG_3944 IMG_3945 IMG_3946 IMG_3947 IMG_3948 IMG_3949 IMG_3950 IMG_3951 IMG_3952 IMG_3954 IMG_3956 IMG_3957 IMG_3958 IMG_3960 IMG_3961 IMG_3962 IMG_3965 IMG_3967 IMG_3968 IMG_3969 IMG_3970 IMG_3971 IMG_3973 IMG_3974 IMG_3975 IMG_3976 IMG_3981 IMG_3984 IMG_3985 IMG_3987 IMG_3988 IMG_3989 IMG_3992 IMG_3993 IMG_3994 IMG_3995 IMG_3998 IMG_3999 IMG_4000 IMG_4001 IMG_4006 IMG_4008 IMG_4010 IMG_4011 IMG_4012 IMG_4017 IMG_4018 IMG_4019 IMG_4020 IMG_4023 IMG_4025 IMG_4026 IMG_4027

Cu respect,