32 de ani cu Carmen

Motto: „De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, si se va lipi de femeia sa, si vor fi amandoi un trup.” (Marcu)

Si a mai trecut un an… S-au facut 32.

„Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau

tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu pălmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.”

Nichita Stanescu

Cu respect,