„Sfanta” biserica si „laicul” Hristos (epilog)

Motto: „Cine nu se va teme, Doamne, si cine nu va slavi Numele Tau? Caci numai Tu esti sfant, si toate neamurile vor veni si se vor inchina inaintea Ta, pentru ca judecatile Tale au fost aratate !” (Apocalipsa)

Astazi am sa inchei acest ciclu despre falsa pretentie a Crestinismului SRL, cum ca il reprezinta si il predica pe Dumnezeu Tatal si pe Fiul Sau Isus Hristos. Nimic mai fals. In lumea de astazi, bisericile se propovaduiesc pe ele insele. Isi propovaduiesc doctrinele, ritualurile, dogmele si ideile lor, nu Cuvantul Viului Dumnezeu. Dumnezeu a fost dat afara din bisericile asa zis crestine ale acestei lumi, si a fost inlocuit nu cu dumnezei falsi, ci cu insusi minciunile Satanei. Dracu’ troneaza in bisericile crestine fara sa mai fie deranjat de asa zisii slujitori ai lui Dumnezeu, si de asa zisii crestini. Aceste biserici, TOATE, sunt acum temple ala unor invataturi satanice, iar intreg crestinismul „A ajuns un locas al dracilor, o inchisoare a oricarui duh necurat, o inchisoare a oricarei pasari necurate si urate.” (Apocalipsa)

Nu este nimic nou sub soare. Dracu’, in toata istoria omenirii a reusit de multe ori sa darame invataturile Viului Dumnezeu si sa-si promoveze in schimb, minciunile lui blamucitoare de minti lesne crezatoare, dar niciodata, niciodata, niciodata, nu a reusit sa le anihileze, sa le opreasca, sa le distruga in totalitate. Totdeauna, totdeauna, totdeauna, Dumnezeu a avut slujitori loiali care au ținut vie, aprinsa tot timpul, flacara, lumina adevarului dumnezeiesc, iar intunericul minciunilor satanice nu a reusit niciodata sa stinga aceasta lumina, pentru ca adevarul si lumina sunt insusi Dumnezeu, ori Dumnezeu nu poate sa fie anihilat niciodata de o creatura obraznica si tupeistă ca Diavolul, Satana, Dracu’.

  • Isus le-a vorbit din nou si a zis: „Eu sunt Lumina lumii, cine Ma urmeaza pe Mine nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii.” (Ioan)
  • Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.” (Ioan)

Aceste adevaruri marete au fost uitate de Bisericile SRL. Bisericile SRL va invata acum sa faceti si sa credeti minciuni satanice, adica exact ceea ce Dumnezeu detesta mai mult:

-sa va inchinati la icoane, la statui, la cadavre ciopartite (moaste) etc.

-sa acceptati casatoriile de acelasi sex in biserici. Cezarul poate sa le accepte, este treaba lui, dar bisericile crestine nu pot sa faca asta, dar uite ca o fac, si va invata ca aceasta blasfemie este in regula, ca se poate, ca nu este nimic rau, ca nu este nimic gresit, si ca Dumnezeu nu are nicio problema cu asta. Fals! Minciuna satanica!

-sunteti invatati ca biserica este sfanta, ca ceea ce spune si face ea prin slujitorii si invataturile sale, este voia lui Dumnezeu, ceea ce iar este o minciuna, ca preotii sau pastorii sunt oamenii lui Dumnezeu, nu toti sunt asta, ca altarul si bulendrele bisericii sunt sfinte, nu-i adevarat, ca ritualurile bisericii sunt lucruri sacre, nimic mai fals, ca numai biserica, preotii sau pastorii, pot sa lege si sa dezlege lucruri pamantesti si ceresti, nici pomeneala de asa ceva, ca ceea ce faceti dumneavoastra in bisericile la care mergeti, sunt lucruri sfinte si tainice, vax, minciuni ordinare, ca slujbele acelea penibile sau adunarile acelea de ipocriti sunt exact cee ce isi doreste Dumnezeu, si tot asa. Pot contiuna pana maine cu exemple de bazaconii si minciuni care sunt vandute oamenilor ca adevaruri dumnezeiesti.

-sunteti invatati sa dati mortilor de mancare si de baut prin pomeni, stiut fiind ca mortii nici nu mai beau, si nici nu mai mananca, sunt praf si pulbere in pamant, si nu mai au habar de ce se intampla in lumea celor vii.

-sunteti invatati ca cei morti mijlocesc in fata lui Dumnezeu pentru voi, si ca dupa moarte, oamenii merg direct la Dumnezeu, negand astfel doua adevaruri esentiale si fundamentale ale crestinismului: Invierea mortilor si Mijlocirea lui Hristos ca SINGUR MIJLOCITOR intre om si Dumnezeu.

-sunteti invatati sa va inchinati la mancaruri si zile de odihna, stiut fiind ca acestea nu valoreaza NIMIC in ochii lui Dumnezeu conform Bibliei. „Caci Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci neprihanire, pace si bucurie in Duhul Sfant. (Romani)

  • „Nimeni, dar, sa nu va judece cu privire la mancare sau bautura, sau cu privire la o zi de sarbatoare, cu privire la o luna noua sau cu privire la o zi de Sabat,” (Coloseni)
  • Nu ce intra in gura spurca pe om, ci ce iese din gura, aceea spurca pe om.” (Matei)
  • „El hotaraste din nou o zi: „ASTAZI” – zicand, in David, dupa atata vreme, cum s-a spus mai sus: „ASTAZI, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile!” (Evrei)

Mai sunt multe alte blestematii pe care bisericile crestine, asa zis crestine, le fac, puteti sa adaugati si dumneavoastra la lista aceasta alte si alte aberatii, nu mi-am propus sa le trec pe toate aici, sunt prea multe, dar se vede cu ochiul liber ca Dumnezeu zice una, iar bisericile fac alta. Se vede clar ca adevarul este unul, iar minciunile mult mai multe. Si cu toate acestea, Dumnezeu ne spune ceva foarte interesant: adevarul LUI, este simplu si usor de gasit si de inteles, pentru ca insusi Dumnezeu este ADEVARUL. Cand ajungi la adevar, in realitate, ajungi la Dumnezeu, nu la doctrine, nu la ritualuri, nu la invataturi, ci la Viul Dumnezeu. Asta nu pot sa priceapa oamenii. De aceea ei vor ritualuri, reguli, slujbe, adica bazaconii dracesti. Oamenii nu au curajul sa stea fata in fata cu Dumnezu, prin credinta. Ei au nevoie de tot felul de intermediari: de biserici, de preoti, pastori, ritualuri, basme lumesti, icoane, moaste, etc, si cum fiecare face dupa capul lui, religia crestina a devenit o forma fara fond, pentru ca fondul este Dumnezeu, nu ritualurile. De aceea sunt nenumarate denominatiuni asa zis crestine, care invata lumea tot felul de bazaconii, de basme si de minciuni satanice, si in loc sa ajunga la Dumnezeu, oamenii s-au pierdut in tot felul de invataturi gresite, exact cum ne spune si Biblia: “El ii zicea: „Iata odihna, lasati pe cel ostenit sa se odihneasca, iata locul de odihna!” Dar ei n-au vrut sa asculte, si pentru ei cuvantul Domnului va fi: „Invatatura peste invatatura, invatatura peste invatatura, porunca peste porunca, porunca peste porunca, putin aici, putin acolo”, ca, mergand, sa cada pe spate si sa se zdrobeasca, sa dea in lat, si sa fie prinsi”. (Isaia) Adevarata odihna a sufletului credinciosului crestin, este data doar de Dumnezeu, nu de biserici. Invataturile crestine adevarate ne conduc la Viul Dumnezeu, si in momentul in care ajungem la El prin adevar si prin credinta noastra, vom avea odihna adevarata, prin credinta in El, facand un singur lucru, acesta: “El nu s-a indoit de fagaduinta lui Dumnezeu, prin necredinta, ci, intarit prin credinta lui, a dat slava lui Dumnezeu, deplin incredintat ca El ce fagaduieste, poate sa si implineasca. De aceea, CREDINTA ACEASTA „i-a fost socotita ca neprihanire.” (Romani). Acest text biblic ne spune clar si fara echivoc un adevar maret si de necontestat: ca Dumnezeu si numai Dumnezeu este cel care ne conduce la adevar, El fiind ADEVARUL, ca Dumnezeu si numai Dumnezeu poate sa ne salveze, El fiind NEPRIHANIREA SI VIATA, ca Dumnezeu si numai Dumnezeu poate sa ne ocroteasca si sa ne calauzeasca in tot timpul vietii noastre, fara ca noi sa-l ajutam cu ceva, din simplul si minunatul motiv, ca EL NE-A FAGADUIT ASTA, si tot El este singurul care poate sa faca toate aceste lucruri, daca vrem si ii dam voie, incredintandu-ne vietile in mainile Lui. Noi trebuie sa credem ca El isi va tine promisiunea fata de noi. Asta este tot. Asta este Evanghelia Vesnica. Asa intram noi in odihna Lui, si nu mai trebuie sa mergem la biserici, la Paraschieve, sa pupam icoane, sa pazim zile de odihna, sa ne taram pe coate si pe genunchi, si sa facem tot felul de aberatii care nu ne folosesc la nimic. “Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tarie, ci prin Duhul Meu zice Domnul ostirilor!” (Zaharia) Doar prin puterea si Duhul lui Hristos omul poate sa fie salvat, nu prin faptele, puterea si taria lui, a omului, pentru ca legamantul nou al lui Dumnezeu prin Isus Hristos cu omul pacatos este acesta: “Dar iata legamantul pe care-l voi face cu casa lui Israel, dupa acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele in mintea lor si le voi scrie in inimile lor, Eu voi fi Dumnezeul lor, si ei vor fi poporul Meu. Si nu vor mai invata fiecare pe vecinul sau pe fratele sau, zicand: „Cunoaste pe Domnul!”, caci toti Ma vor cunoaste, de la cel mai mic pana la cel mai mare dintre ei. Pentru ca le voi ierta nelegiuirile si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatele si faradelegile lor.” (Evrei) Dumnezeu fagaduieste, si tot Dumnezeu implineste fagaduinta data omului. Asta-i tot. Aceasta este Evanghelia adevarata. Asa se realizeaza mantuirea, salvarea noastra: il credem pe Dumnezeu, si El va face tot ce ne-a promis. “Caci Dumnezeu este Acela care lucreaza in voi si va da, dupa placerea Lui, si vointa si infaptuirea.” (Filipeni) Nu este treaba noastra sa stim cum si cand face El tot ce ne-a promis, dar va face. Si Nicodim a vrut sa stie asta, cum se face lucrarea lui Dumnezeu in noi, iar Dumnezeu i-a spus prin Hristos ca nu este treaba lui sa stie asta, este doar treaba lui Dumnezeu. Treaba lui este sa creada. Atat. Vom vedea cum ne vom schimba cu timpul, cu fiecare zi ce trece, fara sa facem niciun efort. Vom vedea cum ni se schimba valorile, modul de viata, modul de a vedea lumea, modul de a gandi, cum ni se schimba mintea, si implicit faptele pe care le vom face cu aceasta minte innoita, toate, prin puterea lui Dumnezeu. Vom avea o intelepciune speciala, dumnezeiasca, si din aceasta cauza vom deveni niste ciudati, niste nebuni, in ochii celor care sunt pe calea pierzarii. Vom intra astfel, prin puterea lui Hristos, in binecuvantata odihna a lui Dumnezeu, adica nu ne vom mai chinui sa ne mantuim singuri, prin fapte, asa cum ne tot invata Crestinismul SRL. Mai multe despre acest subiect puteti sa aflati pe pagina “Evanghelia Vesnica” a acestui blog.

Traim timpul in care trebuie sa parasim tot acest crestinism apostaziat, dragii mei, asta ne cere Dumnezeu. Nu poti sa stii adevarul, si sa te complaci in continuare in minciunile bisericesti, adica dracesti. Acest lucru este imposibil daca chiar esti cu Dumnezeu. Nu vei mai putea suporta minciunile Satanei, propovaduite de preoti si de pastori, pe post de adevar dumnezeiesc. Iti va fi scarba de toate aceste uraciuni diavolesti. Vei fi scarbit de minciunile si de ratacirile auzite sau citite zilnic in biserici. Vei stii ca locul tau nu mai este in acest sistem religios satanizat, putred si mincinos. Trebuie sa iesi de acolo, mai devreme sau mai tarziu, alta cale nu exista. Nu poti sa fii si cu Dracu’, si cu Hristos. Este imposibil. A spus-o Hristos insusi. Fiecare biserica SRL va minte ca numai ea detine adevarul dumnezeiesc, iar toate celelalte sunt gresite si ratacite, fiecare biserica va minte ca numai daca ramaneti enoriasi ai ei, si daca faceti ce va spune si ce va invata ea, sunteti in regula cu Dumnezeu, si totul este perfect pentru voi si pentru salvarea voastra, fiecare biserica va minte ca doar apartinand ei, sunteti minunati, pe placul lui Dumnezeu, binecuvantati si salvati. Minciuni, minciuni, minciuni. Adevarul este unul singur, si este detinut doar de Viul Dumnezeu. Adevarul este VIU si LUCRATOR, asa cum este si detinatorul sau, Dumnezeu, si nu va putea sa fie inchis niciodata in dogme si ritualuri stupide.

Si nu uitati, in afara de Dumnezeu, NIMIC NU ESTE SFANT!

Bisericile lor, altarele lor, ritualurile lor, crucile lor, sfintii lor, moastele lor, icoanele lor, slujbele lor, dogmele lor, nu sunt sfinte in niciun fel. Sunt nimic in fata Domnului, asa cum nimic devenise si Templu evreiesc corupt si satanizat, din vremea Domnului Hristos. Lumea nu vrea sa inteleaga ca Dumnezeu nu este nici ortodox, nici catolic, nici baptist, nici adventist, nici penticostal, nici evanghelic, nici, nici, nici. Dumnezeu a spus clar: El este cel ce este. Punct. Nimic mai mult, nimic mai putin.

„Daca ramaneti in Cuvantul Meu, sunteti in adevar ucenicii Mei, veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face liberi.

Concluzie: “Voi sa nu va numiti Invatatori! Fiindca Unul singur este Invatatorul vostru: Hristos, si voi toti sunteti frati. Si „Tata” sa nu numiti pe nimeni pe pamant, pentru ca Unul singur este Tatal vostru: Acela care este in ceruri. Sa nu va numiti „Dascali”, caci Unul singur este Dascalul vostru: Hristosul. Cel mai mare dintre voi sa fie slujitorul vostru. Oricine se va inalta va fi smerit, si oricine se va smeri va fi inaltat. Vai de voi, carturari si farisei fatarnici! Pentru ca voi inchideti oamenilor Imparatia cerurilor: nici voi nu intrati in ea, si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati sa intre. Vai de voi, carturari si farisei fatarnici! Pentru ca voi mancati casele vaduvelor, in timp ce, de ochii lumii, faceti rugaciuni lungi, de aceea veti lua o mai mare osanda. Vai de voi, carturari si farisei fatarnici! Pentru ca voi inconjurati marea si pamantul ca sa faceti un tovaras de credinta, si, dupa ce a ajuns tovaras de credinta, faceti din el un fiu al gheenei, de doua ori mai rau decat sunteti voi insiva.”… “Vai de voi, carturari si farisei fatarnici! Pentru ca voi sunteti ca mormintele varuite, care pe din afara se arata frumoase, iar pe dinauntru sunt pline de oasele mortilor si de orice fel de necuratenie.” … “Serpi, pui de naparci! Cum veti scapa de pedeapsa gheenei?” (Matei)

“Nu va inselati: „Dumnezeu nu Se lasa sa fie batjocorit.” Ce seamana omul, aceea va si secera. Cine seamana in firea lui pamanteasca, va secera din firea pamanteasca putrezirea, dar cine seamana in Duhul, va secera din Duhul, viata vesnica.” (Galateni)

Cu respect,