Crucea lui Hristos (ep.2)

Motto: „Ah, Domnul meu, nu ne face sa purtam pedeapsa pacatului pe care l-am facut ca niste nechibzuiti, si de care ne-am facut vinovati!(Numeri)

La sfarsitul primului episod al acestui serial despre Crucea lui Hristos, prim episod pe care puteti sa-l cititi AICI, iar prologul intregului serial puteti sa-l cititi AICI, l-am lasat pe Isus Hristos rastignit pe cruce de catre:

a) – satanistii din Templu, in frunte cu marele preot, preotii, carturarii si fariseii. Dumneavoastra realizati gravitatea ca marele preot al Templului si preotii Templului sa fie satanisti?! Dracu’ era in Templu la cel mai inalt nivel, era stapanul Templului. Dracu’ stapanea si conducea Templul iudaic! Realizati asta?! Si atunci de ce va mai mirati ca Papii si Patriarhii, preotii si pastorii sunt la fel de satanisti ca cei din vechime? Nimic nou sub soare dragilor. Nimic nou. Am mai scris despre asta AICI. Lectia aceasta este ca sa nu va puneti niciodata increderea in oameni, si in ceea ce va spun ei, chiar daca unii sunt preoti, pastori, rabini, etc…, ci doar in Viul Dumnezeu si in cuvintele Sale, niciodata in oameni. Faceti totdeauna ca locuitorii din Bereea, care verificau mereu tot ceea ce li se spunea, cu Scriptura: „Asa vorbeste Domnul: „Blestemat sa fie omul care se increde in om, care se sprijina pe un muritor, si isi abate inima de la Domnul!” (Ieremia) Oricat ar parea de ciudat si de straniu, daca va puneti increderea in apostoli, in Papi, in popi, in pastori, in biserici sau in oricine altcineva, va puneti incredrea in Dracu’, nu in Dumnezeu. Evanghelia Vesnica ne spune ca omul trebuie sa-si puna increderea doar in Dumnezeu si in cuvintele lui Dumnezeu: „Voi sa nu va numiti Rabi! Fiindca Unul singur este Invatatorul vostru: Hristos, si voi toti sunteti frati.” (Matei) … „Cand unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!”, si altul: „Eu sunt al lui Apolo”: nu sunteti voi oameni de lume? Cine este Pavel? Si cine este Apolo? Niste slujitori ai lui Dumnezeu, prin care ati crezut, si fiecare dupa puterea data lui de Domnul. Eu am sadit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a facut sa creasca, asa ca nici cel ce sadeste, nici cel ce uda nu sunt nimic, ci Dumnezeu, care face sa creasca. … Caci nimeni nu poate pune o alta temelie decat cea care a fost pusa, si care este Isus Hristos.” (1Corinteni) Asa este, un imens adevar al Evangheliei Vesnice, care nu trebuie uitat niciodata, si care ne spune ca Apolo, Pavel, Ioan, Petru, Moise, Isaia, David, Ieremia, Daniel, Ezechiel, si toti ceilalti oameni din Biblie, profeti, apostoli, preoti sau imparati, care de-a lungul veacurilor au spus lumii si au transmis lumii in cuvintele lor, cuvintele Viului Dumnezeu, au fost si sunt niste nimeni, niste zero barat, niste oameni, niste prosti ca noi toti, care au fost luminati si invatati de Viul Dumnezeu. Nimeni, dar absolut nimeni nu a venit de acasa de la el, de la vreo scoala sau facultate, sau cu ceva zamislit din mintea lor, cu privire la invatatura despre Dumnezeu, si cu privire la adevarurile dumnezeiesti. Nimeni. Toate adevarurile lui Dumnezeu despre Dumnezeu sunt si ii apartin doar lui Dumnezeu, nu oamenilor, niciodata oamenilor. Am aratat asta cu ani in urma, intr-o serie de articole pe care le puteti citi pe acest blog, articole pe care le gasiti AICI si AICI.

b) – tradat de ucenicul satanist Iuda, care l-a lasat pe Isus la cheremul satanistilor mai sus mentionati, si la cheremul lui Pilat.

c) – Pilat, alt satanist care a refuzat sa aplice dreptatea in dreptul lui Isus, dreptate care era evidenta, fiind recunoscuta chiar de el.

d) – si de poporul satanist care a iesit cu bate si cu sabii impotriva celui nevinovat, popor care a ales sa salveze un rasculat criminal, in locul nevinovatului Isus Hristos. Aici vreau sa comentez un aspect intalnit in mintile multora, l-am intalnit de multe ori ca argument in discutiile pe tema judecarii lui Hristos, argument care incearca sa motiveze alegerea lui Baraba de catre iudei, in detrimentul lui Hristos. Acestia spun ca Baraba era un erou pentru evrei, nu un criminal, si il considera pe Baraba un luptator nationalist pentru libertate si pentru salvarea patriei, nu un criminal asa cum il considerau romanii, asa ca el, Baraba, nu era un criminal, un rasculat, ci un luptator pentru libertate, si pe cale de consecinta, evreii nu au eliberat un criminal, ci un patriot. Am auzit acest argument la foarte multa lume. Asa se pune problema? Dragilor care ganditi asa, aici, in judecarea lui Isus, ca si in oricare alta judecata de pe planeta, trebuie sa fie totdeauna, totdeauna vorba doar despre dreptate, si despre nimic altceva. Dreptatea trebuie sa primeze in orice proces. Justitia inseamna dreptate, si acesta este singurul scop si rol al justitiei: sa faca dreptate. Alt rol nu exista. Sigur ca omenirea pacatoasa a pervertit si a mutilat acest rol al justitiei, facand din justitie un instrument al injustitiei, al nedreptatii si al crimei, asa cum a fost si in cazul lui Hristos, o nedreptate crasa. Aici nu este vorba despre cine a fost sau nu criminal sau rasculat, sau nu a fost, pentru evrei era nevinovat, iar pentru romani era vinovat, ci despre faptul ca Isus Hristos era nevinovat in toate felurile si in toate sensurile, nu incalcase nicio lege romana, si nicio lege iudaica. El chiar a fost si este Fiul lui Dumnezeu. Intre Baraba si Hristos, cel absolut nevinovat este doar Isus Hristos, nu si unul si altul, functie de tabara din care privesti situatia. Dreptatea este totdeauna una singura, nu mai multe. Trebuie sa intelegeti foarte clar acest adevar, si care a fost adevarata importanta si adevarata miza a procesului lui Isus: dreptatea, dreptate care i-a fost refuzata lui Isus, atunci cand a fost judecat. Dreptatea nu se negociaza, dreptatea o ai sau n-o ai, ori aici, in acest proces, dreptatea a fost transformata in nedreptate prin minciuna si manipulare, asa cum reiese foarte clar din textele biblice. Dreptatea este temelia scaunului de domnie a Viului Dumnezeu. Dreptatea nu se negociaza in functie de om, de banii lui sau de pozitia lui sociala. Evanghelia Vesnica este transanta in acest sens: „Caci inaintea lui Dumnezeu nu se are in vedere fata omului.” (Romani)… Caci cine umbla cu strambatate isi va primi plata dupa strambatatea pe care a facut-o, si nu se are in vedere fata omului.” (Efeseni) … „Daca impliniti Legea imparateasca, potrivit Scripturii: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”, bine faceti. Dar, daca aveti in vedere fata omului, faceti un pacat si sunteti osanditi de Lege ca niste calcatori de Lege.” (Iacov) … Dreptatea si judecata sunt temelia scaunului Tau de domnie, bunatatea si credinciosia sunt inaintea fetei Tale.” (Ps.89) Iata ce insemnatate are dreptatea pentru Dumnezeu. De cate ori vom fi nedrepti in viata noastra, cu oricine, cu orice om, caci asta inseamna expresia „sa nu ai in vedere fata omului”, gresim, pentru ca nu conteaza cine are dreptate, bogat sau sarac, rege sau cersetor, a cui este dreptatea, la acela sa mearga, in cele mai mici lucruri, dar si in cele mai mari. Sa stiti ca atunci cand nu facem asta, suntem prietenii Satanei si dusmanii lui Dumnezeu, sa nu uitati niciodata acest adevar. Iata de ce si Pilat a fost servitorul Satanei, oricat a incercat el sa se spele pe maini de vina lui.

Isus Hristos este pe cruce, in agonie, trimis si pus acolo de Diavolul, Satana, Dracu’, asa cum am vazut din textele biblice, nu de Dumnezeu, asa cum cred prostii. Este singur, atarnat in cuie pe doua lemne incrucisate, intre cer si pamant, intre moarte si viata, intre pacat si neprihanire, pe cele doua lemne incrucisate, inconjurat de intuneric satanic. Pamantenii satanizati l-au tradat si l-au respins trimitandu-l la moarte, iar Tatal Sau inca nu putea sa intervina. In acest moment suprem, Isus rosteste celebrele cuvinte adresate Tatalui Sau: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit.” Pentru mine, aceste cuvinte, impreuna cu sudoarea de sange din Ghetsimani, simbolizeaza un singur lucru, un singur adevar: ca intruparea Fiului lui Dumnezeu nu a fost deloc o simpla joaca pentru Dumnezeu, ceva usor, ceva la indemana unui Dumnezeu atotputernic. Intruparea Fiului lui Dumnezeu nu a fost lipsita de riscuri asa cum poate cred unii, si nu a fost doar un mars triumfal spre o victorie dinainte anuntata, ca si castigata, fara lupta, fara riscuri, si fara o cumplita suferinta pe toate planurile, psihica si fizica. De ce spun asta, este simplu de inteles, chiar si pentru un simplu muritor ca mine si ca dumneavoastra, si am sa va spun de ce cred asa: atata timp cat Viul Dumnezeu a creat fiinte libere si inteligente, libere cu adevarat, nu doar la caterinca, asa cum este libertatea pe acest pamant al nostru, unde doar ne facem iluzii ca suntem liberi, nu suntem, si-a asumat riscul ca oricand, o fiinta inteligenta si libera sau mai multe, sa-si manifeste libertatea lor chiar si fata de Creatorul lor, asa cum au facut Satana si ingerii care l-au urmat. A existat dintotdeauna riscul pentru Dumnezeu, ca cineva sa doreasca altceva decat avea, si sa o ia razna la un moment dat, si sa doreasca schimbarea tuturor lucrurilor. Asta s-a intamplat cu Satana, asa au procedat Diavolul si ingerii lui, Dracu’ fiind prima fiinta creata care a ales sa-l sfideze pe Creator in toate felurile in care si-a dorit, reusind in final sa-l puna pe Dumnezeu pe cruce, si sa-l trimita la moarte, credea el in prostia lui, asa cum si-a dorit din primul moment al razvratirii lui: „Tu ziceai in inima ta: „Ma voi sui in cer, imi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi sedea pe muntele adunarii dumnezeilor, la capatul miazanoaptei, ma voi sui pe varful norilor, voi fi ca Cel Preainalt.” (Isaia) Gandul acesta, sa fie ca Dumnezeu, a fost in mintea si in inima Satanei inca de la inceput, pentru ca el de la inceput este un mincinos si un criminal, asa cum ne spune Dumnezeu, de aceea nici intruparea lui Isus Hristos nu a fost lipsita de riscuri. Chiar daca ai planuit totul perfect, asa cum au facut Tatal si Fiul Sau, oricand putea sa intervina ceva care sa schimbe planurile lui Dumnezeu, asa cum s-a intamplat si cu Satana cand a plecat pe drumul pacatului, pe drumul raului si al rautatii absolute, pe drumul crimei, sfidandu-l pe Dumnezeu. Nimic nu este fara riscuri in libertate, in imparatia libertatii depline, Imparatia lui Dumnezeu. Dumnezeu a stiut dintotdeauna ca va veni si acest moment al razvratirii unei creaturi, indiferent care, dar si-a asumat acest risc, pentru ca Dumnezeu nu a creat si nu va crea niciodata roboti care sa semene cu El, ci doar fiinte inteligente si libere, asa cum sunt toate fiintele din Imparatia lui Dumnezeu. Din acest considerent, trupul pacatului, trupul primului Adam cazut in pacat, putea sa-i joace feste lui Hristos, pentru ca in trupul pacatului se dezvoltase si exista acum o legea a pacatului si a mortii, lege care are putere totala, deplina, asupra fiintei umane pacatoase: „Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac. Caci binele pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac! Si daca fac ce nu vreau sa fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste in mine. Gasesc, dar, in mine legea aceasta: cand vreau sa fac binele, raul este lipit de mine. Fiindca dupa omul dinauntru, imi place Legea lui Dumnezeu, dar vad in madularele mele o alta lege care se lupta impotriva legii primite de mintea mea si ma tine rob legii pacatului care este in madularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte…?” (Romani) In trupul pacatului, Hristos nu mai avea deplinatatea puterilor dumnezeiesti, si era dependent total de Tatal Sau, exact asa cum suntem noi acum, total dependenti de Duhul lui Hristos, ca sa putem sa traim si noi neprihanirea Lui, daca vrem asta, sa nu uitam nicio clipa acest adevar. Ce a facut Tatal pentru Isus Hristos, face acum Isus Hristos pentru noi toti, prin Duhul Sau, este fix acelasi mecanism, pe care puteti sa-l vedeti in textele urmatoare: Eu nu pot face nimic de la Mine insumi,„…caci lucrarile pe care Mi le-a dat Tatal sa le savarsesc, tocmai lucrarile acestea pe care le fac Eu, marturisesc despre Mine ca Tatal M-a trimis.” (Ioan) … „Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine, ci Tatal, care locuieste in Mine, El face aceste lucrari ale Lui. Credeti-Ma ca Eu sunt in Tatal, si Tatal este in Mine, credeti cel putin pentru lucrarile acestea. Adevarat, adevarat va spun ca cine crede in Mine va face si el lucrarile pe care le fac Eu, ba inca va face altele si mai mari decat acestea, pentru ca Eu Ma duc la Tatal.” (Ioan) …Cine ramane in Mine, si in cine raman Eu, aduce mult rod, caci despartiti de Mine, nu puteti face nimic.” (Ioan) Simplu, elocvent si concludent. Si mai este un aspect in toate acestea, cei care il tot suspecteaza pe Dumnezeu de o mascarada a intruparii si a invierii, se insala amarnic. Au fost riscuri foarte mari pentru Isus Hristos, dupa cum s-a vazut, a ajuns pe cruce, fiind inconjurat din toate partile de Satana si de uneltele lui omenesti, in timp ce Tatal Sau din cer inca nu putea sa intervina. Pe acest fond au fost rostite celebrele cuvinte: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit.” Nu, Isus nu a fost nicio clipa parasit de Tatal Sau, dar tragedia trebuia sa fie lasata si sa fie consumata pana la ultimele ei consecinte, nu se putea altfel, pentru ca tot ceea ce se intampla nu era o joaca, si nu ero o gluma, era si este o lectie, nu era o piesa de teatru ieftina si de prost gust, o dramoleta cosmica, era o chestiune de viata si de moarte, de viata vesnica, si de moarte vesnica, o chestiune despre pacat si despre neprihanire. In cruce, este vorba despre salvare si despre pieire, despre viata si despre moarte, despre pacat si despre neprihanire, adica despre bine si rau. Toate acestea erau in joc, toate acestea stateau si inca stau pe umerii lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si nu este un lucru usor sa joci acest joc adevarat, in rol principal, cu consecinte incalculabile pentru ambele parti, cer si pamant.

Cum a ajuns Isus pe cruce, am vazut, Satana si slugile lui omenesti l-au trimis la moarte, exact asa: „Cand a fost chinuit si asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la macelarie, si ca o oaie muta inaintea celor ce o tund, n-a deschis gura. El a fost luat prin apasare (pe nedrept) si judecata. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut ca El fusese sters de pe pamantul celor vii si lovit de moarte pentru pacatele poporului meu? Groapa Lui a fost pusa intre cei rai, si mormantul Lui, la un loc cu cel bogat, macar ca nu savarsise nicio nelegiuire si nu se gasise niciun viclesug in gura Lui.” (Isaia) Exact asa au stat lucrurile, ca in aceasta descriere, si mai este ceva extrem de important si de remarcat:El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine insusi, si a luat un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce. (Filipeni) Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, se dezbraca pe Sine insusi de puterea dumnezeirii, si imbraca trupul pacatului, trupul primului Adam cazut in pacat, dezbracandu-se pe sine insusi de toate puterile dumnezeiesti, devenind astfel complet dependent de Tatal Sau, iar dupa Invierea Sa de catre Tatal Sau, devine al doilea Adam al omenirii, adica un Duh datator de viata, de viata Sa neprihanita, adica Duhul lui Hristos. Un alt argument solid ca trinitatea nu exista, este o minciuna. De acum incolo, o sa vedem cum a transformat Dumnezeu o crima abominabila a Satanei si a pacatosilor, intr-o victorie stralucita si definitiva asupra Satanei, asupra pacatului si a mortii. Pentru asta, am sa fac o mica incursiune in Vechiul Testament, ca sa vedem ce voia Dumnezeu sa transmita lumii prin ceea ce se facea la Templul iudaic sau inainte de Templu, la Cortul Intalnirii.

Crucificarea asa cum am spus, este inteleasa in lumea asa zis crestina, in mod satanic, exact ca la pagani: salvarea noastra s-a produs prin satisfacerea unui Dumnezeu enervat maxim de tradarea omeneasca, un Dumnezeu care din aceasta cauza vrea sa ne omoare pe toti, dar se razgandeste, si accepta inlocuirea pacatosului vinovat, a noastra a tuturor, cu Isus Hristos, Fiul Sau, care Fiu este omorat de Tatal Sau cel nervozat nevoie mare, ca sa nu fim omorati noi, cei vinovati de enervarea Tatalui. Si uite asa noi suntem salvati de furia criminala a Tatalui, care isi ucide Fiul in locul nostru, ca sa scapam noi toti de furia Lui, omorandu-l pe Hristos pentru pacatele noastre. Nu-i ca la nebuni?! Kafka original sau Eugen Ionesco, parintele teatrului absurd. Este mai rau ca la pagani acest scenariu. Nimic mai fals dragilor, nimic mai oribil si nimic mai dezgustator, nimic mai satanic! Schizofrenia predicarii „Evangheliei SRL”, consta in faptul ca se predica invatatura pur satanica, care ne spune ca Dumnezeu Tatal si-a omorat Fiul pentru noi, ca sa se imbuneze pe El insusi! Pfoaaa! Asa cevaaa! Jertfa Fiului este facuta pentru a-l imbuna pe Tatal Sau. Nici zeii paganatatii nu cereau asa ceva. E mai tare treaba asta ca la zeii pagani care „haleau” doar fiii si fiicele altora, dar la Dumnezeul iudeo-crestin e si mai tare treaba, dumnezeul „crestin” isi „haleste” propriul Fiu. Ati mai pomenit asa gogomanie?! Da. Este invatatura cre(s)tina, este invatatura din „Evanghelia SRL” care ne spune ca Dumnezeu Tatal fiind suparat fleasca pe intreaga omenire, vrea sa ne vada morti pe toti, dar Dumnezeu Fiul sta cu mainile si cu picioarele gaurite de cuie pe doua lemne incrucisate, intre noi si mania Tatalui care vrea sa ne ia gatul la toti! Abia mai poate bietul Fiu sa-l tina in frau pe Tatal mega criminal, dornic si setos de sange, care alege sa-si casapeasca Fiul in locul nostru. Iata catai bazaconia de invatatura draceasca! Va marturisesc ca si eu am crezut multa vreme ca Hristos este jertfit de Tatal Sau pentru noi, exact ca o jertfa pagana. Credeam ca in loc sa ne omoare pe noi, Dumnezeu Tatal il omoara pe Fiul Sau Hristos, si astfel noi scapam. Aleluia! Dar stiti care este raul si mai mare din toata aceasta minciuna satanica? Crezand asta, falsii crestini nu simt presiunea teribila a pacatelor lor asupra lor insisi, a lumii in care traiesc, si a destinului lor vesnic, nu simt presiunea propriei responsabilitati in ceea ce priveste pacatele lor, ci relaxati, pacatuiesc linistit, neantelegand dimensiunea crucii lui Hristos, neantelegand deloc ce a fost in joc cu adevarat. Pe langa acest aspect, „crestinii” mai cred ca sunt scapati de pacate si de moarte, prin biserici, nu prin Dumnezeu, ii scapa de pacat si de moarte popii si pastorii, ritualurile, slujbele, icoanele, moastele, obiceiurile si traditiile asa zis crestine, sacramentele sau serviciile divine, ce-or fi alea nu stiu, precum si prin multe alte practici prostesti, care chipurile il multumesc pe Dumnezeu Tatal si pe Isus Hristos, si reprezinta voia Lor catre ei. Ei nu realizeaza insemnatatea crucii pentru ei, pentru umanitate, si pentru Dumnezeu. Cred ca daca isi umplu casele cu cruci si cu icoane, daca baga o rugaciune la caterinca din varful buzelor si un doamne miluieste, si daca isi fac o cruce atunci cand trec pe langa o biserica, gata, sunt ok cu Dumnezeu, si o sa ajunga direct in rai, pentru ca au aprins ei o lumanare si au mancat miel de Paste, si pentru ca au pupat ei o icoana sau niste cadavre de oameni bagate in niste cutii de aur sau de argint. Altii, la fel de prosti, cred ca daca nu beau si nu fumeaza, daca sarbatoresc o anumita zi de odihna sau daca nu mananca anumite mancaruri si anumite animale, daca poarta basmale si nu se duc la scoala si la coafor, la film si la teatru, pentru ca este Dracu’ peste tot, gata, totul este in regula, se bat pe burta cu Dumnezeu, si au raiul si coroanele de sfinti asigurate. Saracii de ei, cum ii prosteste Dracu’ pe toti, si cum isi bate joc de ei. Le spune Dracu’ tuturor ce vor sa auda, si le gadila urechile pacatoase cu basme bisericesti. Toti sunt niste ignoranti, niste prosti prostiti de Dracu’, niste habarnisti, care nici nu vor sa auda si sa vada adevarul dumnezeiesc, se tin cu dintii de bisericile si de dogmele lor, si de toate minciunile satanice cu care se hranesc acolo. Habar nu au ce inseamna sa-l urmezi pe Hristos: „Isus le-a raspuns: „Fatarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, dupa cum este scris: „Norodul acesta Ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Ma cinstesc ei dand invataturi care nu sunt decat niste porunci omenesti.” Voi lasati porunca lui Dumnezeu si tineti datina asezata de oameni,” … „Ati desfiintat frumos porunca lui Dumnezeu, ca sa tineti datina voastra. (Ioan)

Sa vedem acum lectia care trebuia invatata de iudei si de intreaga umanitate prin intermediul iudeilor, lectie predata de Viul Dumnezeu la Cortul Intalnirii si apoi la Templul iudaic, unde se aduceau jertfe pentru pacatele facute de fiecare om in parte, si de popor in ansamblul lui, prin Marele Preot, in Ziua Ispasirii. Frati catolici si ortodocsi, recunoasteti ca habar nu aveti de toate acestea, de ce insemna Ziua Ispasirii de exemplu? Ce se intampla la Templu? Pacatosul, cel care pacatuia, venea la Templu cu animalul care trebuia omorat din cauza ca el pacatuise, isi marturisea pacatul asupra animalului, si pacatul sau curma viata fara vina a animalului care trebuia omorat din aceasta cauza. Intrebare: cine il omora pe animal, Dumnezeu prin preoti, sau pacatul pacatosului marturisit asupra animalului? Aceasta-i intrebarea, iar raspunsul corect este PACATUL, nu Dumnezeu. „Plata pacatului este moartea” spune Dumnezeu in Biblie, Biblie care nu spune ca plata lui Dumnezeu pentru pacatul pacatosului este moartea. Biblia nu spune asa ceva. „Plata pacatului este moartea”, altfel spus, plata lui Satana pentru noi pacatosii, este moartea, pentru ca Dracu’ este pacatul insusi, nu altcineva. Altfel spus, plata Diavolului pentru robii lui este moartea. Atata poate Dracu’ sa ne ofere noua, tuturor: moartea. Pacatul, adica toti pacatosii deja descrisi in tabloul crucificarii, precum si toti pacatosii din toate veacurile, in frunte cu Dracu’, mentorul si stapanul lor, l-au pus pe cruce si l-au omorat pe Isus Hristos, i-au dat moartea lui Hristos, l-au trimis la moarte pe Hristos, asa cum pacatul a trimis la moarte animalele sacrificate la Templu. Pacatul si pacatosii in frunte cu Dracu’ l-au omorat pe Isus, nu Dumnezeu. Adevarata simbolistica si mesajul acestui act de omorare a animalului si de stropire cu sangele lui a obiectelor din Templu, era unul singur si era acesta: pacatul pacatosului il trimitea la moarte pe animalul de jertfa, nu altceva. Fara pacatul meu, animalul de jertfa ar fi trait bine merci in continuare. Pacatul meu l-a omorat. Cine il omoara pe animal? Raspuns corect: pacatul meu. Cine il omoara pe Hristos, pacatul meu, eu pacatosul, in frunte cu Dracu’. Nu Dumnezeu omoara animalul sau pe Hristos, ci pacatul meu, adica Dracu’. Ati inteles? Plata pacatului este moartea. Intrebare: animalul, viata lui, era vinovata cu ceva pentru pacatul meu, al pacatosului? Raspuns corect: nu. Cineva nevinovat, adica neprihanit datorita vietii sale care nu avea nicio legatura cu pacatul meu, adica fara pacat, adica animalul care nu savarsise niciun pacat ca sa fie vrednic de moarte, care nu facuse nimic rau, este omorat de pacatul meu, si imi daruieste acea viata a lui fara pacat, adica neprihanita, ca eu sa pot ajunge din nou in prezenta lui Dumnezeu, pentru ca sangele animalului ajungea in Templu pe coarnele altarului si apoi, pana in Sfanta Sfintelor, adica in prezenta lui Dumnezeu, in Marea Zi a Ispasirii. De ce asa? Pentru ca toate acestea spuneau un adevar: in Imparatia lui Dumnezeu nu exista pacat, ci numai neprihanire. Nu poti sa ajungi in prezenta lui Dumnezeu, pacatos fiind. Asa ceva nu este posibil, desi falsul crestinism asta predica, ca pacatosii merg direct in Rai, si ne privesc si ne ajuta de acolo. Asa cevaaa?! Va rog sa observati ca numai neprihanirea vietii animalului respectiv, simbolizata de sangele lui nevinovat, te putea readuce in prezenta lui Dumnezeu. Nimic altceva nu putea sa faca asta. Ce vreau sa spun este faptul ca acea stropire cu sange a obiectelor de la Templu, era o stropire cu viata neprihanita, simboliza ca numai o viata neprihanita, curata, fara pacat, poate reintra in prezenta lui Dumnezeu, un Dumnezeu neprihanit, nimic altceva. O data pe an acel sange = viata de animal, prin Marele Preot, ajungea pana la tronul lui Dumnezeu, adica in prezenta lui Dumnezeu, adica in Imparatia lui Dumnezeu, simbolizata de Sfanta Sfintelor, si Chivotul Legii. De ce asa? Iata de ce:Caci Viata oricarui trup sta in sangele lui, care este in el.” … “Caci Viata trupului este in sange. Vi l-am dat ca sa-l puneti pe altar, ca sa slujeasca de ispasire pentru sufletele noastre, caci prin Viata din el face sangele ispasire.” (Levitic) De cate ori veti citi in Biblie despre sange, sa-l asociati imediat cu viata, de cate ori veti citi in Biblie despre animale de jertfa, sa le asociati imediat cu Isus Hristos, aceasta este cheia corecta, cheia Evangheliei Vesnice: „Ioan a vazut pe Isus venind la el, si a zis: „Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii!” (Ioan) … „Fiindca plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu, este viata vesnica, in Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani) … “Hristos, de asemenea, a suferit o data pentru Pacate, El, Cel Neprihanit, pentru cei Nelegiuiti, ca sa ne aduca la Dumnezeu.” (1Petru) … „Dumnezeu ne-a dat viata vesnica, si aceasta viata este in Fiul Sau. Cine are pe Fiul are viata, cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viata.” Iata textele care confirma tot ceea ce am spus despre jertfele de la Templu, si rolul, insemnatatea lor: reantalnirea noastra cu Viul Dumnezeu, in Imparatia vietii si a neprihanirii. Simplu de inteles, doar cine nu vrea nu intelege ce ne spune Dumnezeu. Multi sunt oripilati de jertfe, de sistemul jertfelor care trebuia sa ne invete lucruri extraordinare despre pacat si despre neprihanire, despre viata si despre moarte, despre Dumnezeu si despre Satana, si fac pe sensibilii si pe mimozele in raport cu aceasta practica descrisa in Biblie, invinuindu-l pe Dumnezeu de cruzime, si de toate relele posibile: ca este un criminal, ca este primitiv, ca este un Dumnezeu tribal, ca foloseste metode inacceptabile, etc. Toti suntem niste triburi pana la urma, nu doar evreii din vechime. Un popor, oricare ar fie el, este un trib, nu altceva, un trib mai mare sau mai mic. Le spun tuturor oripilatilor, tuturor celor care se oripileaza de jertfele descrise in Biblie, ca indiferent daca vor sau nu vor ei, toata problema iscata de Satana in neprihanita Imparatie a lui Dumnezeu, este legata de viata si de moarte, de pacat si de neprihanire, de aceea moartea si viata, pacatul si neprihanirea, sunt intr-o continua lupta si intr-o continua antiteza. Nu exista alte coordonate in afara de acestea: viata si moartea, pacatul si neprihanirea, de aceea Biblia este o carte foarte sangeroasa si cruda, cu crime, tradari, curvasarie, moarte, nedreptati, si multe lucruri abominabile, la fel ca lumea in care traim si pe care o descrie. Biblia nu descrie Raiul, ci Iadul in care noi traim, ori Iadul este condus de un ucigas de temut, Dracu’, nu de bunul Dumnezeu, cum poate cred prostii. Criminalul vrea moarte, pacat, sange, distrugere, nefiinta, iar Dumnezeu vrea doar viata si neprihanire, de aceea totul se face cu sange de la jertfe neprihanite, animale nevinovate pentru pacatele noastre, care mor din cauza noastra, la fel ca Isus Hristos: „Dar, dupa ce Isi va da viata ca jertfa pentru pacat, va vedea o samanta de urmasi, va trai multe zile, si lucrarea Domnului va propasi in mainile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui si Se va inviora. Prin cunostinta Lui, Robul Meu cel neprihanit, va pune pe multi oameni intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu, si va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. De aceea, Ii voi da partea Lui la un loc cu cei mari, si va imparti prada cu cei puternici, pentru ca S-a dat pe Sine insusi la moarte si a fost pus in numarul celor faradelege, pentru ca a purtat pacatele multora, si S-a rugat pentru cei vinovati.” (Isaia) Adevarata simbolistica a acestui act de omorare al animalului si de stropire cu sangele lui a obiectelor din Templu era simplu, iar mesajul era acesta: Pacatul = Moarte, iar sangele = viata neprihanita, pacatul = Dracu’, iar viata neprihanita = Isus Hristos. Aceasta este cheia corecta a intelegerii lucrurilor, cheia crucificarii in Evanghelia Vesnica. O alta invatatura extrem de importanta, pe care o subliniez tot timpul, si care se desprinde clar si fara echivoc din toate aceste texte, este aceea ca neprihanirea si viata sau viata si neprihanirea merg mana in mana, si nu se poate una fara alta. Asa ceva este exclus! Numai Hristos le-a avut pe amandoua, o viata neprihanita, si a fost dupa voia Tatalui Sau! Isus Hristos este standardul neprihanirii, ca Tatal Sau, caci Tatal si Fiul una sunt. Din aceasta cauza, pentru ca neprihanirea este strans legata de viata lui Dumnezeu, de viata Tatalui si a Fiului Sau, dovedeste un alt adevar despre care falsii crestini habar nu au, sau nu vor sa stie, si anume acela, ca nu tinerea legilor si a poruncilor dumnezeiesti sau omenesti pot sa redea cuiva o viata neprihanita, oricat ar parea de paradoxal, ca o recompensa pentru ca au fost implinite si respectate anumite legi si porunci, ritualuri, etc…, pentru ca ai sarutat tu morti sau te-ai inchinat la sfinti si la icoane, sau pentru ca ai facut matanii sau ai mers in genunchi pana la locasul de cult, etc. Asa ceva nu poate sa te salveze de pacat si de moarte, chiar daca unele legi sunt scrise chiar de Dumnezeu cu degetul Sau pe table de piatra. Neprihanirea si Viata tin numai de dumnezeire, si amandoua apartin doar de viata Tatalui si a Fiului Isus Hristos, pentru ca: „Daca s-ar fi dat o Lege care sa poata da Viata, intr’adevar, Neprihanirea ar veni din Lege.” (Galateni) … “Caci Hristos este sfarsitul Legii, pentru ca oricine crede in El, sa poata capata Neprihanirea.”“pentru ca, dupa cum Pacatul a stapanit dand Moartea, tot asa si Harul sa stapaneasca dand Neprihanirea (lui Hristos), ca sa dea Viata vesnica (a lui Hristos), prin Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani) Acesta este unul dintre motivele importante pentru care Fiul lui Dumnezeu a trebuit sa se intrupeze, dar despre toate acestea si despre multe altele, in episodul urmator, si in episoadele urmatoare. Vom vedea de ce Dumnezeu nu putea, nu avea cum sa dea doar o lege, un decret de gratiere pentru iertarea noastra, a pacatosilor, si sa rezolve astfel problema pacatului si a mortii. Vom vedea de ce Dumnezeu nu putea sa ne faca neprihaniti si sa ne ofere o viata neprihanita, absolut necesara pentru a fi in Imparatia Lui, in alt mod decat a facut-o prin Isus Hristos. Vom vedea de ce paharul nu a putut sa fie indepartat de la Isus Hristos, si a trebuit sa fie baut pana la capat de Fiul lui Dumnezeu.

Ai pup iu ol!

(Va urma)

Un gând despre „Crucea lui Hristos (ep.2)

  1. Dragă Dănuţ,

    este corect că „plata păcatului este moartea”,
    dar nici Dumnezeu şi nici prea iubitul Lui Fiu nu aveau nevoie de aportul lui Satan şi a oamenilor nelegiuiţi ca să obţină sângele necesar pentru iertare.
    La cruce s-au întãlnit Christos şi Satan în lupta cea mare pentru om.
    Dumnezeu nu avea nevoie de moartea Fiului Său, dar Christos a văzut că încălcarea Legii divine produce moartea omului.
    De aceea Fiul Lui Dumnezeu S-a întrupat ca om şi luat asupra Sa moartea meritată de om din pricina păcatului său.
    Sângele este viaţa nevinovată, dar sângele este rezultatul morţii celui nevinovat.
    Satan şi mai marii poporului instigaţi de îngerii lui îl aşteptau pe Christos la Ierusalim.
    El a ştiut acest lucru şi totuşi şi-a îndreptat paşi spre Ierusalim, alegând de bună voie calea sângelui.
    Ceea ce nelegiuţii aveau să facă fusese prevăzut mai dinainte de Tatăl şi de Fiul Său, dar aceste fapte nelegiuite erau numai o parte din gloriosul plan de mântuire conceput de înţelepciunea nemărginită a lui Dumnezeu.
    Faptele lor păcătoase condamnau şi mai puternic pe executori.
    Tot tratamentul fizic cu toate insultele aplicate prea Iubitului Tatălui nu erau atât de dureroase, ca respingerea Lui ca Mântuitor al lor, rătăcirea, necredinţa şi făţărnicia lor.
    Nicio lovitură nu-i era mai dureroasă, ca păcatul unei lumi orbite de rău.
    Crucea lui Christos este un triumf asupra celui rău, păcatului şi morţii.
    La cruce şi-a adus sentinţa Diavolul,
    dar planul de mãntuire a fost pus pe un fundament sigur, ce nu poate fi clătinat de puterile íntunerecului.
    În templu mâna păcătosului lua viaţa animalului nevinovat, la Ierusalim mâna păcătoşilor ucideau pe Cel nevinovat şi neprihănit.
    La cruce însă El a mers de bună voie având o misiune uriaşă :
    În timp ce păcătosul mai degrabă ucide pe Mântuitorul său, în loc să se căiadcă, Hristos mai degrabă moare, decât să păcătuiască şi să lase pe om să fie atins de plata păcatului.
    Domnul cu tine frate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s