Father and Son

Motto: „Look at me, I am old, but I’m happy!”

Astazi, o melodie superba din anii ’70. Muzica, nu biti.

Enjoy!

Cu respect,

Anunțuri

Slow

Dragi prieteni si neprieteni, care veti lectura aceste randuri, va urez un WE plin de evenimente cat mai frumoase, plin de bucurie si de speranta. Este sambata. Zi de odihna lasata oamenilor de catre bunul Dumnezeu, ca sa ne aducem aminte de odihna, si de importanta ei. Relaxati-va, bucurati-va, linistiti-va, adica traiti! Faceti toate acestea incet, pe indelete, in liniste, savurand totul, cat mai bine, si cat mai profund. Nu va grabiti. Niciodata! Clipa, secunda, minutul, ora, ziua, luna, anul care trece, nu se vor mai intoarce niciodata! Bucurati-va in liniste si in pace, de tot ce puteti! De tot! Bucurati-va de liniste si de pace, cat inca mai sunt. Nu uitati ca, ziua de maine, nu apartine nimanui. Nimeni nu este stapan pe ea. Nu, nu este nimic pesimist aici, nimic morbid. Dimpotriva! Aceasta este intelepciune. Invatati sa mergeti la esenta vietii, si nu la suprafata, la superficialitatea ei. Esenta vietii este linistea si pacea, ragazul, nu zbuciumul, nu graba. Graba, zbuciumul, nelinistea, sunt superficialitatea insasi. Este viata traita pe sfert, nici macar pe jumatate. Este viata traita pe furate. Nu va lasati jefuiti de propria viata, de placerea linistii, a ragazului, adica de esenta vietii. Graba, este hotul care ne fura viata si farmecul ei. Nu va lasati furati asa de usor! Maine, nu stim ce va sa fie! Poate sa fie orice!

Oamenii nu stiu nimic mai dinainte, totul este inaintea lor in viitor. Tuturor li se intampla toate deopotriva: aceeasi soarta are cel neprihanit si cel rau, cel bun si curat ca si cel necurat, cel ce aduce jertfa ca si cel ce n-aduce jertfa, cel bun ca si cel pacatos, cel ce jura ca si cel ce se teme sa jure! Iata cel mai mare rau in tot ce se face sub soare: anume ca aceeasi soarta au toti. De aceea si este plina inima oamenilor de rautate si de aceea este atata nebunie in inima lor tot timpul cat traiesc. Si dupa aceea? Se duc la cei morti. Caci cine este scutit? Oricine traieste tot mai trage nadejde, caci un caine viu face mai mult decat un leu mort. Cei vii, in adevar, macar stiu ca vor muri, dar cei morti nu stiu nimic, si nu mai au nicio rasplata, fiindca pana si pomenirea li se uita. Si dragostea lor, si ura lor, si pizma lor, demult au si pierit, si niciodata nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. Du-te, dar, de mananca-ti painea cu bucurie si bea-ti cu inima buna vinul, caci demult a gasit Dumnezeu placere in ce faci tu acum. Hainele sa-ti fie albe in orice vreme, si untdelemnul sa nu-ti lipseasca de pe cap. Gusta viata cu nevasta pe care o iubesti, in tot timpul vietii tale desarte pe care ti-a dat-o Dumnezeu sub soare, in aceasta vreme trecatoare, caci aceasta iti este partea in viata in mijlocul trudei cu care te ostenesti sub soare. Tot ce gaseste mana ta sa faca, fa cu toata puterea ta! Caci, in Locuinta mortilor in care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuiala, nici stiinta, nici intelepciune! Am mai vazut apoi sub soare ca nu cei iuti alearga, ca nu cei viteji castiga razboiul, ca nu cei intelepti castiga painea, nici cei priceputi, bogatia, nici cei invatati, bunavointa, ci toate atarna de vreme si de imprejurari. Caci omul nu-si cunoaste nici macar ceasul, intocmai ca pestii prinsi in mreaja nimicitoare si ca pasarile prinse in lat, ca si ei sunt prinsi si fiii oamenilor in vremea nenorocirii, cand vine fara veste nenorocirea peste ei.” (Eclesiastul)

Tot ce puteti sa faceti, faceti cu toata puterea dumneavoastra! Rau sa nu faceti! In niciun sens. Nici la propriu, dar nici la figurat.

Traiti cu toata puterea!

Asa ne spune Dumnezeu.

Un WE minunat sa aveti!

E viata pe Pamant !

Cu respect,

New MARIZA la Bucuresti

Motto: „FADO, Patrimoniu Imaterial al Umanitatii”

Aseara, 15 Mai 2014, am fost sa o revad pe Mariza, care dupa 4 ani, a revenit la Bucuresti pentru un nou concert, in cadrul turneului „Mariza World Tour 2014„. Ce repede au trecut 4 ani! Asa cum am promis dupa ultimul ei concert la Bucuresti, din noiembrie 2010, cum ca am sa merg sa o revad daca mai vine la Bucuresti, concert despre care acum 4 ani am scris AICI, am fost joi 15 Mai, la Sala Palatului, sa o revad pe Mariza, dupa acesti 4 ani scursi atat de repede. Am descoperit cu surprindere, o… NEW MARIZA. O alta Mariza. Mariza nu a mai cantat ca acum patru ani. Mariza a fost alta. O New Mariza, adica un pic mai vivace, mai saltareata, mai plina de viata in tot ceea ce a facut ea pe scena, inclusiv cu cantecele. Aproape totul a fost reinterpretat. A aparut in 2014 la Bucuresti, o Mariza mai… comerciala, mai „rock”, mai fara… emotie transmisa, asa cum bine a remarcat Carmen, sotia mea. O astfel de Mariza prindea contur in fata noastra. DA, acestui spectacol, i-a lipsit emotia, adica sufletul! Vocea Marizei: impecabila, superba, unica. Tinuta scenica, la fel. Interpretarea… in unele momente, cam putine din nefericire, superba, minunata, iar in multe altele, cam prea „fortata” pe alocuri, prea „vivace”, cu accente prea tari pe anumite pasaje si cuvinte ale pieselor, accente care mie nu mi-au placut deloc. Acest vivace, acest saltaret putin prea apasat, dupa gustul meu, aceste accente putin prea tari, dupa gustul meu, au facut ca emotia si farmecul fado-ului marizian de acum 4 ani, sa paleasca, sa dispara in mare parte. Sa nu mai fie acelasi. Nici emotia, si nici fado-ul. Eu asta am simtit, in ciuda catorva momente memorabile, ca acela in care Mariza a cantat fara microfon, si se auzea foarte, foarte bine, in Sala Palatului, care dupa cum se stie, este o sala surda, adica fara rezonanta, totul bazandu-se doar pe amplificare. Ei bine, in aceasta sala surda, Mariza a cantat minunat FARA MICROFON, o parte dintr-o melodie. O performanta extraordinara. Vocea a sunat perfect.

Mariza.jpg

Spectacolul a inceput la ora 20.10. Se stie ca romanii vin greu la spectacole. Se lasa asteptati. Adica nu prea sunt punctuali. Prima melodie din spectacol s-a auzit destul de prost, atat vocea cat si instrumentele. Probabil ca nu era reglajul bun. Apoi, la urmatoarea melodie, totul s-a reglat, si a fost mult mai bine. Mariza a inceput sa cante si sa povesteasca. Prea mult cred eu. Prea multe povesti, si prea multa interactiune cu sala. Era foarte vie, foarte vioaie, foarte pusa pe povesti. Nimic rau mi-am spus. Un pic de veselie, de ritm mai alert, nu strica niciodata intr-un concert de fado. Dar lucrurile au continuat cam in acelasi fel, aproape tot concertul, cu mici exceptii. Mariza ne-a spus ca in acesti 4 ani de cand nu ne-am mai vazut, au avut loc cateva schimbari importante in viata ei. S-a casatorit si a devenit mama. Frumos! De aici pofta aceasta de viata si de vorba in plus?! Poate da, nu stiu, dar nu a fost benefica pentru stilul ei, si pentru economia concertului. Sigur ca in acest punct, poate sa mi se spuna ca este chestie de gust. Ceea ce nu-mi place mie, poate sa placa altora. De acord. Asa este. Dar eu cred ca Mariza de data aceasta, a dus lucrurile putin prea in extrem, spre comercial chiar. A fost prea fusion stilul abordat. Un fusion care a ucis cumva fado-ul si spiritul lui, emotia transmisa de acel fado, hai sa-i spunem clasic. Nu vreau sa se inteleaga ca asi fi vrut sa ascult toata seara numai niste tanguieli dramatice, numai cantece de dor si jale, numai balade triste si lacrimogene. Nu! Nu despre asta este vorba. Pot sa inteleg in muzica Marizei influentele africane, ea fiind nascuta in Africa, arabe, etc.. Pot sa inteleg influentele braziliene si tot felul de alte influente. Dar… dar, fado-ul, este si trebuie sa ramana fado. Chiar daca putin mai mult sau mai putin influentat, colorat, imbogatit mai mult sau mai putin, tot fado trebuie sa fie, ori aseara nu am mai avut senzatia ca sunt la un concert de fado, ci poate la unul gen: „Buena Vista Social Club”. Stiu, exagerez putin, dar o fac ca sa ma intelegeti. Sincer, am plecat putin dezamagit de la acest concert. Am plecat neemotionat. Ne uns pe suflet. S-a abuzat de relatia cu publicul. Prea mult a fost implicat publicul in concert, iar dupa gustul meu, la concertele de fado, asta nu prea merge. Mai putin era mai bine. De aceea am si spus ca a fost impins spre comercial tot acest spectacol. Dialogul si cantatul permanent aproape, impreuna cu sala, publicul, a rupt acea atmosfera vrajita creata de fado. Accentele despre care vorbeam, au facut acelasi lucru: au indepartat vraja, magia, emotia. Nu am mai simtit marile, aroma vinurilor, a tavernelor, oceanul, iubirea, tristetea din fado. Am auzit prea mult si prea des publicul, accentele din cantece, cuvintele apasate, si povestile dintre ele. Aproape toate interpretarile pieselor arhicunoscute, au fost altfel, in stilul descris mai sus. Piese ca „Primavera”, „Terra”. Regula de aur in fado, celebrul „Silencio, que se vai cantar o fado!” (Liniste, se va canta fado!) nu a mai fost de actualitate la Bucuresti, pe 15 Mai 2014, la Sala Palatului. A fost doar un show, putin mai altfel.

Cam aceasta a fost si este impresia mea dragilor, care veti citi aceste randuri, prieteni sau neprieteni. Stiu ca sunt cativa fani ai Marizei, care, din cand in cand, citesc acest blog, pe acest subiect, iar daca au fost la concert, m-ar interesa sincer si parerea lor, pe care asi vrea sa o am in comentarii, daca se doreste. Vreau sa vad daca senzatiile mele au fost si senzatiile lor. Sa fie obiectivi. Sa nu fie fani cu orice pret, daca intelegeti ce vreau sa spun. Adica sa trecem cu vederea ceea ce nu este bine, de dragul artistului indragit. Pe mine, de data aceasta, Mariza m-a dezamagit un pic. Un pic mai mult. Pe voi?! Ati plecat emotionati de la acest concert?!

Concertul s-a incheiat la ora 22.15, si… surprinzator, cel putin pentru mine, publicul nu a mai vrut niciun bis! Nu a insistat deloc ca Mariza sa revina pe scena! Mie nu-mi venea sa cred ca s-au lasat asa de usor! Cum sa se incheie un concert, fara macar un bis?! Au fost cateva tentative firave de aplauze prelungite, dar care s-au stins rapid. Oare de ce nu s-a bisat?! Nu stiu.

Asa a cantat Mariza la Bucuresti, in majoritatea timpului, pe 15 Mai 2014, si este cumva un exemplu audio-video, a ceea ce am spus pana acum in cuvinte. Spun, cumva, pentru a fost si mai rau uneori, in timpul concertului. Clipul de mai jos, este chiar din concertul de la Bucuresti, din 15 Mai 2014.

 

Aceasta este Mariza care imi place mie:

 

Presa din Romania, penibila ca de obicei, a prezentat si a promovat anost si sablonard acest eveniment. Daca veti da o cautare pe net, veti gasi acelasi text insipid, inodor, incolor, repetat peste tot. Anuntul despre concertul Marizei, este un penibil copy-paste, peste tot pe net. Jalnic! Cu toate acestea, a fost SOLD OUT. Adica toate biletele au fost vandute. Asta e de bine. Sala Palatului din Bucuresti a fost arhiplina.

Sala Palatului Mariza poză (2)

poză (3)

poză (4) poză (5) poză (6) poză (9) poză (11)

poză

Pelerini din tara nimanui

Joi seara am fost la Sala Palatului din Bucuresti, sa vad si sa ascult concertul extraordinar al lui Tudor Gheorghe, „Pelerini din tara nimanui”, muzica fiind pe versurile poetilor Grigore Vieru si Mircea Micu.

Tudor Gheorghe

Ca orice seara si ca orice concert cu Tudor Gheorghe, si aceasta seara, si acest concert, au fost frumoase, chiar daca in Bucuresti ploua putin. Muzica excelenta, versuri bune si foarte bune, doar ca totul a fost putin prea trist, prea melancolic, prea blues, prea plangacios… Poate ca si Tudor Gheorghe imbatraneste, si lehamitea de tot si de toate, incepe sa se instaleze incet, incet…. Nu stiu. Daca o tine tot asa, m-a pierde de client.

Rostesc cuvinte
Ca sa iau aer.
Adorm,
Ca sa nu mai stiu.

Tai pîine,
S-o bucur pe mama.
Ascult mierla,
Ca sa nu mint.

Ma uit la tei,
Ca sa nu uit.
Am rupt acest
trandafir. De ce?

Grigore Vieru

Tudor Gheorghe

 

Eram in pasare ascuns
Uns cu nesomn, de noapte uns
Si in lumina diafana
Pierdeam incet cate o pana.
Ele cadeau in lenes dans
Purtandu-si jertfa in balans
Si-mi era frig si tot mai gol
stateam pe un pustiu atol
Departe, poate langa mare,
Langa un tarm albit de sare.
A inceput sa ninga lin
Si m-a acoperit putin
Zapada ca o mangaiere
Cazand din doua emisfere.
Eram in pasare ascuns
uns cu nesomn, de roua uns
Si am inceput incet sa plang
Din ochiul drept, din ochiul stang.

Mircea Micu

Nu-mi ramane decat sa subscriu 100% la ceea ce urmeaza. Intr-o lume care se pregateste frenetic pentru propriul ei dezastru, credeti-ma ca nu mai aveti nimic altceva de facut, decat sa fiti impacati cu Dumnezeu, si sa va bucurati de viata.

Cu respect,