Augustin Buzura despre Romania de astazi

Motto: „Pentru ai noştri, de câţiva ani încoace, important este numai ce fac alţii şi ce spun alţii despre noi. O viaţă teatralizată la maximum. O încurajare dinspre Fondul Monetar Internaţional, un zâmbet din partea Marelui Licurici, părerile nu ştiu căror doamne de la Bruxelles cântăresc mai mult decât opinia şi votul unui întreg popor. (Augustin Buzura)

Recunosc, a fost o vreme, in care si eu am crezut ca noi toti, in calitatile poporului roman, din care si eu fac parte, dar acea vreme a trecut, si nu se va mai intoarce niciodata. Acum, stiu tot ceea ce trebuie sa stiu, ca sa-mi dau seama ca Romania, tara mea, nu mai are nicio sansa acum si nici in viitor. Probabil ca in curand, vom disparea in SUE (statele unite ale Europei), ca si cum n-am fost. Cam 100 de ani, atat a durat constructia numita Romania, care acum se dezmembreaza si se dezintegreaza sub ochii nostri, si, ca intr-un film suprarealist, toata lumea pune umarul la asta, cu o frenezie demna de cauze mai bune, iar unii chiar isi doresc asa ceva, din tot sufletul, si sunt romani. In vremea comunismului, credeam ca numai lagarul in care traiam la vremea respectiva, lagarul comunist, nu ne dadea voie noua, poporului roman, sa ne aratam geniul si adevarata noastra valoare. Credeam ca numai regimul comunist a fost de vina, ca nu puteam sa facem si noi, la fel ca alte popoare, lucrurile grozave de care suntem atat de capabili, credeam si inca mai credem noi, unii, dupa stereotipiile imbecile pe care smecherii ni le-au bagat in cap de-a lungul timpului: popor harnic, destept, genial, buricul pamantului, centrul Universului, etc. Sigur ca nu este deloc asa. Democratia, adica libertatea, a demonstrat cu varf si indesat, ca nu suntem capabili de nimic. Dar de nimic. Suntem capabili doar sa mintim, sa furam, sa lenevim, sa manelim, sa berim si sa micim, sa nu gandim, sa nu inovam, si sa ne uitam cu nesat in chilotii si in casele altora. Asta ne place maxim! Nimeni nu poate sa ma contrazica. Nimeni! Cred ca poporul roman, este cel mai mare consumator de scandal, de abjectie, de mizerie umana, din Europa si poate si din lume. Asta ne place cel mai mult!

In alta ordine de idei, uitati-va va rog, la cum arata si cum gandesc primarii Romaniei, de guvernatorul Basescu si de prim ministrul Ponta nici nu mai vorbesc, ca sa va dati seama fara sa va mai automintiti si sa va mai iluzionati degeaba, ca Romania nu mai are niciun viitor luminos pe planeta. Uitati-va apoi la tinerii care sunt acum pe treaba. Sunt mai ticalosi si mai verosi, mai pusi pe capatuiala, pe minciuna, pe hotie si pe crima, ca vechii comunisto-securisti lasati mostenire de Stalin. Astia toti, decid astazi, cum or sa traiasca comunitatile pe care ei le prostesc, si intreaga tara, iar fata lor, asa cum spuneam, nu degaja decat prostie, siretenie, hotie, coruptie si impotenta, pe toate planurile. Astia nu sunt capabili de nimic, dar de nimic bun, dar sunt in stare de orice ca sa-si pastreze privilegiile mostenite de la comunisto-securistii lui Stalin. Astia toti, stiu doar sa fie slugile umile ale unora sau ale altora, din tara sau din strainatate. Nimic mai mult. Stiu doar sa suga la licuricii interni, primarii, baronii locali, etc… si la marii licurici externi, alde Basescu, Ponta si restul clasei politice. Nici macar penibilul de Mazare, chiorul din patria orbilor, nu a reusit sa faca ceva din Mamaia si din Constanta aia. In afara de cluburi pentru pitiponci si pitipoance care vor sa ajunga in ziarele tabloide, Mamaia nu ofera absolut nimic. Este doar o cloaca putin mai dezinfectata decat altele din Romania, cu aceleasi hoteluri comuniste, si cu aceeasi plaja jegoasa. Nu are nimic stilat in ea, nici Mamaia, nici Constanta. Bucile nu sunt deloc stilate, si nici macar productive pe termen mediu si lung. Bucile sunt doar buci, si nimic mai mult, si cam mereu aceleasi, iar tatele la fel. Se consuma si se abandoneaza repede. Mamaia este mica Thailanda a lui Mazare, dar mult mai sinistra, care vinde doar gagici, asa cum ii place primarului sa spuna, si divertisment de prost gust. Asta este singura lui reteta de mini succes. Nimic altceva. Si mai sunt carele alegorice pentru gura casca, de un kitsh infiorator. Acele care sunt doar niste care caratoare de tate si de buci dansande si tremurande. Atata poate turismul romanesc.

Acum, cand in Romania, pe toate canalele media, si nu numai, cel mai mult si mai mult se aud si vorbesc vocile noptii, adica slugile din toate domeniile, ale marilor licurici de tot felul, adica ale lu’ Dracu’, fetele tacerii noastre si consecinta lor, s-ar putea sa le vedem prea tarziu, cand Romania este si va fi deja pe drumul cenusii, iar noi, absentii, din orgolii nemasurate sau din prostie, din lasitate si din impotenta noastra cronica, din slugarnicie exagerata si exasperanta, nu ne gasim decat efemere refugii, in tot felul de proiecte minore si stupide, de balacareli penibile, adica nu suntem nici vii, nici morti. Sa nu fie prea tarzie, desteptarea clamata de cantec.

Augustin Buzura

Dar sa-l lasam pe Augustin Buzura, academicianul, sa ne spuna ce crede el despre vremurile pe care le traim. Eu rezonez 100%. Dati un click pe link-ul de mai jos, si cititi. Merita! Merita mult mai mult decat elucubratiile unor slugi ca Andrei Plesu, pardon, Presu, Gabriel Liiceanu, Patapievici, Cartarescu & CO, care doar clameaza morala, dar ei nu au asa ceva, pentru ca nu sunt in stare a fi capabili, vorba lu’ Nenea Iancu. Niste pigmei, niste slugi, niste… vanduti pe argintii tradarii, ai parvenirii, si ai mediocritatii.

http://www.cotidianul.ro/azi-la-noi-interesul-pentru-catuse-este-mult-mai-mare-decat-pentru-carte-207359/

Cu respect,

P.S. Am cumparat de curand cartea „Nici vii, nici morti” a lui Augustin Buzura, si abia astept sa o citesc.

P.P.S. Victor Ponta la rectificarea bugetara de ieri, a taiat fonduri de la Invatamant, ca sa dea la… serviciile secrete, la ANI si la CSM ! Asa cevaaaa?!

Anunțuri

De ce sunt intelectuali lasi ?

„Ati vazut vreodata un „intelectual” în timpul unei crize politice, sau unei mari prefaceri internationale? Nu numai ca e uluit si neinformat; asta înca n-ar fi o rusine prea mare. Dar e de-a dreptul inspaimantat, e coplesit de frica, e paralizat de panica. Umbla aiurit, pune întrebari oricui, asculta pe oricine îi vorbeste, are o încredere oarba în orice dobitoc politic – si tremura pentru viata si libertatea lui ca si cel din urma dintre sclavi. Numai atunci îsi da el seama ce putin s-a „interesat” de viata sociala din jurul sau. Si cauta pretutindeni sprijin si încurajare. Renunta la orice demnitate personala, uita cu desavarsire misiunea lui istorica: frica face din el o lichea sau un sclav. De cate ori plutesc în aer psihoze politice, de cate ori se întampla sau se asteapta ceva grav – o revolutie, o reforma acerba, un atentat, o schimbare esentiala a ordinii sociale – bietul „intelectual” român îsi pierde mintile. (Fireste, vorbesc numai de „intelectualul” pur, de cel fara aderente cu partidele sau grupurile politice). Încearca atunci sa faca cele mai umilitoare tranzactii; si nu de ordin concret, politic, ci tranzactii fara nici un profit, fara nici o eficacitate. Marturiseste oricarui om întalnit ca aproba anumite gesturi politice, ca si el a gandit asa, ca bine se face ce se face etc. În noaptea insurectiei comuniste de la atelierele Grivita, am întalnit un excelent romanicier, care, afland de cele ce s-au întamplat, mi-a deschis repede ultimul sau roman, aparut în zilele acelea, ca sa-mi arate ca si el a promovat o revolutie sociala si antiburgheza. Poate ca asa era. Dar nu lucrul acesta e semnificativ. Ci faptul ca excelentul romancier s-a grabit sa-si caute puncte de contact cu o miscare sociala despre care nu stia nimic, nu stia cine o face si contra cui, daca are sorti de izbanda si de eficacitate etc. Nu stia nimic. Scos din preocuparile lui „intelectuale”, i-a fost frica. Tot asa dupa cum le-a fost frica tuturor intelectualilor crestini de succesele „Garzii de fier” – si au început sa o aprobe nu pentru ca le convenea programul „Garzii”, ci pentru ca se temeau sa nu fie suspectati si persecutati dupa o eventuala victorie a ei. Nu am nimic de zis contra „intelectualilor” care trec de o parte sau alta a baricadei îndemnati de o anumitã constiinta sociala sau nationala. Dar îmi repugna lasitatea intelectualilor apolitici, care îsi descoperã deodata aderenta cu o miscare sociala în pragul izbanzii (sau care numai pare astfel). Si ei nu fac asta din interes, caci cei mai multi n-au nimic de castigat, ca „intelectuali”, dintr-o asemenea misare. O fac pur si simplu din frica, din lasitate. Frica ce îsi are radacina în lipsa de constiinta „functionala” (daca ni se iarta expresia), în lipsa constiintei ca ei, „intelectualii”, reprezinta – în pofida oricarei violente si a oricarei prostii politice – singura forta invicibila a unei natiuni. Daca orice intelectual si-ar da seama ce reprezinta el în societatea româneascã, si, mai ales, pe cine reprezinta el – putin i-ar pasa atunci de orice revolutie, de orice razboi, de orice criza politica. Mare sau mica, biruita sau victorioasa, o natiune nu înfrunta eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin taranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gandeste, se descopera si se creeaza între hotarele ei. Ceasul de azi sau de maine poate fi stapanit de oricine; poate fi stapanit chiar de dusmani; fara ca o natiune sa piara. Fortele care musca din eternitate, fortele care sustin istoria unei tari si-i alimenteazã misiunea ei – n-au nimic cu politicul, nici cu economicul, nici cu socialul. Ele sunt purtate si exaltate numai de catre „intelectualii” unei tari, de anvagarda care, singura pe frontierele timpului, lupta contra neantului. Atatea provincii romane, admirabil civilizate, au pierit pentru totdeauna pentru ca n-au existat secole creiere care sa domine masa amorfa si efemeridele istoriei, sa creeze valori sufletesti, sa nutreasca o cultura. Aproape toate republicile sud-americane traiesc aceeasi existentã periferica, semi-istorica, asteptand ca timpul sa le suprime geografia si neantul sa le înghita actuala lor viata „politica”. Deci, asta reprezinta „intelectualii”: lupta contra neantului, a mortii; permanenta afirmare a geniului, virilitatii, puterii de creatie a unei natiuni. Si, ca atare, n-au de ce sa se teama, sa intre în panica si sa se umileasca în fata unei miscari politice cu sanse de succes. Mai întai, pentru ca orice miscare politica îsi are radacinile în ideile unui intelectual sau unui grup de intelectuali. (Nu vorbesc, fireste, nici de guvernare, nici de legislatii abstracte, ci de revolutii, de forme de reactiuni concrete, istorice). Si, în al doilea rand, pentru ca nici o revolutie si nici un act politic nu îl privesc direct pe intelectual. Pot privi, în orice caz, numai interesele lui de breasla, confortul lui, familia lui. În ceasul în care ceva se întampla politic, deci se consuma – intelectualul se afla cu mult înainte, ocupat sa creeze ceva care sa muste din eternitate, sau sa faca ceva care numai dupa multi ani va fi precipitat în strada, va capata valoare politica. În ceasul unei revolutii sau unei crize, intelectualul adevarat se afla prea departe ca sa se mai poata întoarce înapoi… El a trecut demult pe acolo. Ceea ce pare nou pentru mase este demult trait, asimilat, consumat pentru el. Indiferenta fata de politica, de prezentul politic? Nicidecum. Ci numai toleranta si întelegere. Dai o mana de ajutor si treci mai departe. Dar, în nici un caz, nu merita sa-ti pierzi cumpatul, sa-ti iesi din fire si sa pactizezi cu oricine – uitand ca nimeni nu poate avea dreptul de a pactiza cu tine. Îti pierzi libertatea? Asta nu ti-o poate lua nimeni. Îti primejduiesti situatia materiala? Asta priveste familia ta, nu pe tine. Îti risti viata? Ei si? Acel pe care îl reprezinti nu moare niciodata. Daca crezi altfel, renunta la „intelectualitate” si fa-te om politic.”

Mircea Eliade  – 1 noiembrie 1934

Citind de curand acest text al lui Mircea Eliade, nu m-am putut abtine sa nu-l compar cu mentalitatea si stiinta unui adevarat crestin. Crestinii adevarati sunt asa cum spune Mircea Eliade aici, ca trebuie sa fie un intelectual adevarat. Stiu dinainte multe lucruri, nu prea pot fi prinsi pe picior gresit, si participa cu tot ce pot la binele comun, dar sunt cu mult inaintea celorlalti in cunoasterea fenomeneleor acestei lumi, si a celei viitoare. Dupa cum puteti constata, Mircea Eliade a pus cuvantul intelectual intre ghilimele, sugerand astfel ca nu numai cei cu multa carte, scoli si multe diplome pot fi denumiti astfel, ci orice minte isteata, creatoare, scormonitoare si deschisa la lucrurile cu adevarat esentiale, si nu doar la manelele si caterinca de moment a vremurilor. Intelectual poate fi in acest caz si taranul, si muncitorul, si analfabetul, si academicianul, si profesorul si gospodina, ORICINE.

Un crestin adevarat ca si un „intelectual” adevarat, s-a intors demult de pe drumurile pe care altii abia pornesc, si are in permanenta o viziune mai avansata decat toti ceilalti din veacul lui. Crestinii doar cu numele, nu si cu trairea si cunoasterea, sunt la fel ca oricare intelectual las si nestiutor, descris aici de Mircea Eliade. Cred ca si titlul „De ce sunt crestini lasi ?” ar fi mers la fel de bine.

Cu respect,

Acad.Florin Constantiniu-20 de ani de la Revolutia romana

Acad. Florin Constantiniu - "Clasa politica postdecembrista este cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei" „Sa-mi iubesc tara si poporul, dar sa nu le ascund niciodata defectele.”

Acad. Florin Constantiniu – „Clasa politica postdecembrista este cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei”

„La 20 de ani de la marea varsare de sange din decembrie 1989, Romania arata ca un animal bolnav si haituit. Ne uitam in urma si nu ne vine sa credem ca au trecut doua decenii de sperante zadarnice. Nimic din ce-am visat nu s-a implinit. In jurul nostru domnesc stagnarea si deziluzia, inceputurile neterminate, politica murdara, cu degetul pe tragaci, manipularea televizata. Lipseste o viziune, un proiect national de salvare. Lipseste harta viitorului. Trista priveliste n-a cazut din cer. Au creat-o politicienii si romanii insisi. Cum a fost turcul, asa a fost si pistolul. Nu mai putem sa ne ascundem dupa deget. Ca o confirmare, academicianul Florin Constantiniu, istoric de prestigiu european, ne pune in fata o oglinda necrutatoare in care, daca avem curajul sa privim, ne vom afla poate izbavirea.

Cum evaluati, fara menajamente, cele doua decenii de libertate din viata noastra, domnule profesor ?

– Ca pe un inaugural ratat. In istoria fiecarui popor exista evenimente cruciale, care inaugureaza o noua etapa in evolutia societatii. Decembrie ‘ 89 a fost un astfel de eveniment: crucial, innoitor, fondator. Din nefericire, sansele imense care se ofereau tarii noastre au fost ratate si, astfel, Romania imparte cu Bulgaria si Albania ultimele locuri din clasamentul tarilor foste comuniste.

– Pentru un individ, 20 de ani inseamna mult, aproape o treime din viata. Ce reprezinta pentru istorici aceeasi perioada ?

– Pentru istorici sunt foarte instructive, intr-un astfel de moment, comparatiile cu alte intervale de timp ale istoriei nationale. Iau doua exemple de perioade cu o intindere de doua decenii, ca aceea scursa de la caderea regimului comunist.

Prima: 1859-1878; a doua: 1918- 1938. In primul caz, perioada a fost marcata de un progres uluitor: de la Unirea Principatelor (1859), care pune bazele statului roman modern, la castigarea independentei (1877/1878). Politica de reforme a lui Cuza, in primul rand reforma agrara din 1864 si politica de modernizare promovata dupa aceea de Carol I, au facut ca statul roman sa se smulga din inapoierea determinata – in principal – de dominatia otomana, si sa se modernizeze rapid. Progresele au fost vizibile pe toate planurile: politic, economic, social, cultural. Sa nu uitam ca, in acest interval, apar „Junimea” si Eminescu!

A doua perioada: 1919-1938. Iesita dintr-un razboi pustiitor si lovita de o criza economica de o duritate nemiloasa (1929-1933), Romania a izbutit, totusi, sa inregistreze un remarcabil progres in toate directiile, 1938 fiind anul de varf al Romaniei interbelice.

Vorbiti de doua perioade exceptionale, domnule profesor ! Ce se intampla astazi in Romania se afla la polul opus !

– Intr-adevar. Am ales aceste doua perioade tocmai pentru ca ele sunt cele mai potrivite spre a fi comparate. In toate cele trei cazuri, avem de-a face cu inaugurale: in 1859, asa cum am spus, se aseaza temelia statului roman modern; in 1918, se desavarseste unitatea nationala a romanilor; la 22 decembrie 1989, se inchide „paranteza” comunista, deschisa in 1945 de ocupantul sovietic, si se reintra pe fagasul dezvoltarii firesti a societatii romanesti. Veti fi de acord – sper – ca la cea mai sumara comparatie, perioada postdecembrista apare cu o intristatoare saracie de rezultate. Suntem liberi, este adevarat, dar a progresat in vreo directie Romania ? Sunt, astazi, romanii mai fericiti? Exista un mare ideal national care sa-i mobilizeze pe romani ? In raport cu 1859-1878 si 1918-1938, ultimii 20 de ani nu ne dau decat infime temeiuri de satisfactie si deloc de mandrie. Clasa politica s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand: sa se imbogateasca. A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o”

De ce, in ultimii 20 de ani, romanii nu au mai fost in stare sa repete performantele din perioadele pe care le-ati amintit ?

– Parerea mea este ca perioadele de progres sunt asigurate de conjugarea eforturilor elitei politice si intelectuale cu angajarea plenara a maselor intr-un proiect national, mobilizator si stimulator. In 1859, generatia pasoptista (Mihail Kogalniceanu, Ion C. Bratianu), cea mai creatoare generatie a istoriei romanesti, s-a aflat la unison cu societatea moldo-munteana, care voia unirea si independenta. In 1918, generatia Marii Uniri (Ion I. C. Bratianu, Take Ionescu, Nicolae Iorga) s-a aflat la unison cu societatea care voia „Romania Mare” si afirmarea ei pe plan european. Din 1989, societatea romaneasca a fost profund divizata (vezi „Piata Universitatii”), lipsita de un proiect national si incapabila sa-si mobilizeze resursele pentru a valorifica sansele ce i se ofereau: in primul rand, unirea Republicii Moldova cu Romania. Pe scurt, nici clasa politica, nici societatea romaneasca nu au fost in masura sa asigure inauguralului din decembrie 1989 justificarea imenselor posibilitati oferite de caderea comunismului.

Cu alte cuvinte, putem vorbi de o „ratare” postcomunista a Romaniei ?

– Vorbim de clasa politica si de societatea romaneasca. Cea dintai a intrunit trei superlative: cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei. Lipsita de expertiza, avida de capatuiala si sigura de impunitate, ea s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand: sa se imbogateasca. A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o. Responsabilitatea ei fata de situatia catastrofala a Romaniei este imensa. Astazi, constatam ca industria este lichidata, agricultura e la pamant, sistemul de sanatate in colaps, invatamantul in criza, individualitatea Romaniei pe plan international disparuta. Criza economica nu a facut decat sa agraveze relele care au precedat-o. Incompetenti, guvernantii nu au stiut sa atenueze socul crizei ce ne-a lovit. Daca Romania profunda se zbate in dificultati si deznadejde, clasa politica prospera. Case peste case (oameni politici cu patru, cinci, sase locuinte; te intrebi ce vor fi facand in ele), vile in tara si strainatate, masini de lux etc. s-au strans in proprietatea clasei politice. Stiam ca avutia este rezultatul unei activitati economice. Acum, vedem ca politica este mijlocul cel mai sigur de imbogatire.

Cine este vinovat de aceasta situatie ?

– Cred ca principalul vinovat de aceasta situatie este insusi poporul roman ! El ilustreaza perfect observatia ca „un popor de oi naste un guvern de lupi”. Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea romanilor, au permis clasei politice sa-si bata joc, nepedepsita, de tara. Lipsit de spirit civic, poporul roman nu a fost capabil, in acesti 20 de ani, sa traga la raspundere clasa politica sau sa „tempereze” setea ei de inavutire. Pe roman nu-l intereseaza situatia generala. Daca prin fin, nas, cumnat, amic etc., si-a rezolvat pasul lui, restul duca-se stim noi unde ! Mostenirea multiseculara a lui hatar si bacsis a ramas atotputernica. Cum sa indrepti o tara, cand cetatenii ei se gandesc fiecare la sine si nu la binele comun!? Astazi, asistam la situatii si mai dramatice. Romanii pleaca – din nevoia de castig – sa lucreze in Spania sau Italia, sa lupte in Afganistan. Energii si vieti se irosesc astfel in beneficii straine. Nu poti sa-i condamni: mai bine sa lucreze pentru straini, decat pentru noii ciocoi postdecembristi, care ii trateaza cu un dispret suveran.

– Intrarea Romaniei in NATO si UE a fost, totusi, o biruinta postdecembrista.

– Sa fim seriosi! Am intrat in NATO pentru ca SUA, factorul decisiv al Aliantei, au vrut-o. Aduceti-va aminte ca, in 1997, cand Romania a dus o campanie pe cat de zgomotoasa, pe atat de inutila, SUA ne-au inchis usa la summit-ul de la Madrid. In dorinta de a castiga bunavointa Washingtonului, am incheiat tratatul dezastruos cu Ucraina, fara a obtine nici un folos. Dupa 11 septembrie 2001, evaluarea americana s-a schimbat radical. In lupta impotriva terorismului islamic, SUA aveau nevoie de noi aliati; in acest context, Romania a devenit membra a NATO. A fost o decizie americana, nu un merit al guvernantilor romani. O situatie similara, si in cazul intrarii in Uniunea Europeana. Directoratul marilor puteri ale Uniunii a decis extinderea ei in Est. Daca avem un dram de sinceritate, trebuie sa recunoastem ca suntem inca departe de a fi o tara la nivelul standardelor vest-europene, care sunt ale Uniunii. Directoratul marilor puteri a considerat insa ca este in interesul sau aceasta extindere, si atunci, la gramada – iertati-mi expresia ! – am intrat si noi.

Ce-i lipseste Romaniei pentru a fi din nou ceea ce a fost candva ?

– O „mare idee”, un mare proiect national. Inainte de 1859, a fost Unirea; inainte de 1918, a fost desavarsirea Unirii. Astazi nu ne mai insufleteste nici un ideal mobilizator. In perioada interbelica, Cioran ar fi vrut ca Bucurestiul sa devina Bizantul sud-estului Europei. Si, fara nici o exagerare patriotarda, ar fi putut deveni. Astazi nici nu vrem, nici nu putem sa ne afirmam. Economic , Romania a devenit o piata de import. Nu cunosc vreun produs romanesc vestit la export. Practic, suntem un fel de colonie. In politica externa, am disparut de pe harta diplomatica a Europei. In plan cultural, scriitorii romani asteapta, in continuare, Nobelul… In stadiul actual, cred ca sectorul in care Romania ar fi putut sa se manifeste cu sanse de succes era cel cultural-stiintific. Din nefericire, guvernantii postdecembristi si-au batut joc de invatamantul romanesc, supus la tot felul de „reforme” si „programe” inepte si distructive. Daca, din randul elevilor sau studentilor, au iesit elemente de valoare, ele sau au plecat in strainatate sau au disparut in mediocritatea din tara.  Aveam sansele sa fim Bizantul Europei de Sud-Est. Am ramas insa la periferia Europei.

Mondializarea ameninta structura fiintei nationale. Se poate sustrage Romania acestui carusel mortal ?

– Mondializarea este un proces caruia Romania nu i se poate sustrage, dar caruia ii poate rezista. Nu o rezistenta, as spune, de caracter antagonic, ci printr-o afirmare a identitatii nationale. In Franta, tara cu o atat de veche si stralucita cultura, guvernul a initiat o dezbatere despre identitatea nationala. La noi, cand cineva abordeaza aceasta problema, se aud imediat voci care il acuza ca este nationalist, nostalgic etc. Patriotismul e privit, in anumite cercuri ale intelectualitatii noastre si ale societatii civile, ca o boala rusinoasa. Americanii – ii am in vedere pe cetatenii SUA – ne ofera cel mai frumos exemplu de patriotism. Noi, care ii copiem in atatea privinte, ramanem indiferenti la minunata lor pilda.

Mai poate fi patriotismul o valoare in zilele noastre ?

– Daca vorbim de un patriotism lucid, da, fara indoiala. Eu unul am aderat la principiul atat de sanatos al „Junimii”: „Patriotism in limitele adevarului”. Sa-mi iubesc tara si poporul, dar sa nu le ascund niciodata defectele. Poate este o deformare de istoric, dar cred ca identitatea nationala are o componenta esentiala: memoria istorica. Traditia se cultiva, in primul rand, prin cunoasterea istoriei. Cand monumentele istorice se paraginesc si se ruineaza, memoria istorica e pe cale de disparitie.

Cum credeti ca vor judeca perioada postdecembrista urmasii nostri de peste o suta de ani ?

– Peste o suta de ani, cred ca judecata urmasilor si, intre ei, a istoricilor, va fi foarte severa. Anii 1989-2009 vor fi considerati o perioada de declin, clasa politica si poporul roman impartind, in egala masura, responsabilitatea pentru aceasta trista realitate. Sa dea Dumnezeu ca atunci, peste un secol, Romania sa aiba situatia fericita pe care a ratat-o astazi !”

Articol preluat din „Formula As”.

Achiesez la tot ceea ce spune aici domnul Academician Florin Constantiniu. Parca ar fi citit si blogul meu. Si eu ca si alti romani am vazut, am simtit, am perceput aceleasi realitati si aceeasi stare de lucruri, si am spus, am scris si am reactionat la fel ca domnul academician. Tragedia este ca suntem foarte putini in raport cu grosul acestui popor, care este destul de primitiv in multe privinte, inclusiv in materie de inteligenta. Sunt mult mai multi prosti care decid cu prostia lor, soarta celor putini care inteleg fenomenele tarii lor si ale lumii in care traiesc. Acesta este adevarul. Poporul roman, dimpreuna cu conducatorii sai, este corupt profund sub toate aspectele, pana in maduva oaselor lui. Pe acest fond de degradare deja existent, vine si amplificarea acestui rau care se propaga in toata lumea cu o viteza din ce in ce mai mare, datorita apropierii cu fiecare zi care trece, a aparitiei Antihristului pe Pamant. Lumea este din ce in ce mai pregatita sa accepte aceasta stare de lucruri. Dovada : multi dintre noi romanii, voteaza de 20 de ani aceeasi criminali, hoti si mincinosi. Nu avem nici o scuza. Ne meritam soarta. Lumea insasi se degradeaza zilnic, din putinul bine care mai exista, in rau. Raul inainteaza cu mare viteza in toate societatile si tarile lumii. Veti observa in anii care vor veni, ca oamenii de pe planeta se vor separa din ce in ce mai mult si mai vizibil in 2 „specii” : Buni si Rai. Poporul lui Dumnezeu si Poporul lu’ Dracu’. Iata ce spune Biblia in legatura cu vremurile care se apropie:

„Cine este nedrept sa fie nedrept si mai departe, cine este intinat sa se intineze si mai departe, cine este fara prihana sa traiasca si mai departe fara prihana. Si cine este sfant sa se sfinteasca si mai departe ! „Iata, Eu vin curand, si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui. Eu sunt Alfa si Omega, Cel Dintai si Cel de pe Urma, Inceputul si Sfarsitul.” Ferice de cei ce isi spala hainele, ca sa aiba drept la Pomul Vietii si sa intre pe porti in cetate ! Afara sunt cainii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, inchinatorii la idoli si oricine iubeste minciuna si traieste in minciuna ! „Eu, Isus, am trimis pe ingerul Meu sa va adevereasca aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Radacina si Samanta lui David, Luceafarul stralucitor de dimineata.” (Apocalipsa 22)

Este foarte limpede descris mersul paralel al celor doua popoare care traiesc impreuna pe planeta Pamant, precum si cei care nu vor avea acces in Imparatia lui Dumnezeu, poporu’ lu’ Dracu’.

Am o intrebare pentru voi, prietenii si cititorii mei. Daca conducatorii nostri au recunoscut zilele trecute lucruri pe care noi le stiam demult, adica ca ne mint si ca ne fura, pe cine slujesc ei, pe Dracu’ sau pe Dumnezeu ? Cine conduce tara noastra, oamenii lu’ Dracu’ sau oamenii lui Dumnezeu ? Si daca suntem condusi de oamenii lu’ Dracu’, de cei care ne mint si care ne fura, de unde sperati sa va vina binele si sa va fie bine ? De la Dracu’ ? Nu este o contradictie sa doriti sa va faca bine tocmai cel care va doreste raul, adica Dracu’ ? Dracu’ nu a vrut si nu vrea binele NIMANUI, NICIODATA. Dracu’ este cel mai periculos si inversunat criminal al Universului. El este potrivnicul nostru, dusmanul nostru, nu prietenul nostru. Dracu’ ii vrea distrusi si morti pe TOTI supusii lui din Imparatia lui jegoasa, IADUL. El nu poate sa fie altfel decat criminal si mincinos. Asta este esenta sa ca fiinta cazuta, apoi vin toate celelalte rautati si neleguiri de care este capabil. Va reamintesc spusele lui Hristos despre Dracu’ :

„Voi aveti de tata pe Diavolul, si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru. El de la inceput a fost ucigas si nu sta in adevar, pentru ca in el nu este adevar. Ori de cate ori spune o minciuna, vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii.” (Ioan 8-44)

Credeti ca am exagerat cu ceea ce v-am spus pana acum, ca Dracu’ ne vrea morti pe toti ? Ca abia asteapta sa ne distruga ? Nu exagerez deloc. Dracu’ este innebunit de oftica ca noi o sa mergem in locul lui in Imparatia lui Dumnezeu, de unde el a plecat si nu se va mai intoarce niciodata, pentru ca va muri pentru totdeauna. Este turbat de furie si de ciuda ca el o sa crape si noi o sa traim. Ia cititi asta :

„Fiti treji si vegheati ! Pentru ca potrivnicul vostru, Diavolul, da tarcoale ca un leu care racneste si cauta pe cine sa inghita. Vai de voi, pamant si mare ! Caci Diavolul s-a coborat la voi cuprins de o manie mare, fiindca stie ca are putina vreme.” (1Petru 5 si Apocalipsa 12)

De aceea spun „eu” mereu pe acest blog „Bucurati-va !” Este indemnul lui Dumnezeu pentru poporul Sau. Nu va pierdeti timpul cu toate prostiile si cu toti prostii care vor sa va manipuleze in continuare spre folosul lor, dupa ce veti fi inteles rostul vietii noastre pe aceasta planeta, si v-ati convins cu cine aveti de-aface. Orice clipa de liniste si de pace trebuie sa fie savurata ca fiind un dar de la Dumnezeu. Fiti cat mai fericiti cu putinta. Nu va mai uitati in gura si nu mai credti pe toti cei care deja v-au mintit 20 de ani. Nu au ce sa va mai ofere. Va pierdeti timpul. Mergeti la o bere sau la o plimbare, vedeti un film, cititi o carte. Ei asta vor: sa-i mai credeti o data, ca apoi iar sa va minta. Oricum fiecare zi care trece din vietile noastre are o mare incarcatura de rautate in ea.

Cel mai mult mi-a placut asta : „Sa-mi iubesc tara si poporul, dar sa nu le ascund niciodata defectele.” Multi, multi cretini din Romania cred ca daca critici aspectele negative ale tarii tale, ale societatii in care traiesti, esti un nepatriot, un vandut, un tradator, o coada de topor, un nemernic si o jigodie, un nesimtit si un jeg. Spalatii astia la creier care gandesc asa, foarte multi in Romania, sa ia aminte de la America, tara care si-a pus poalele in cap cum nici o alta natiune nu a facut-o. America a facut publice, mai ales prin filme, toate tarele ei ca tara si ca societate, precum si toate trasaturile ei nobile ca tara si ca societate. A facut asta fara frica ca isi va stirbi din demnitatea nationala, din forta si respectul pe care le-a dobandit si le are in lume. Nu poti sa ascunzi la infinit, lucruri pe care le vede toata lumea cu ochiul liber, fie bune, fie rele. Numai prostii de romani pot crede ca asa ceva este posibil.

Nu uitati, traim in IAD, ori IADUL este condus de oamenii lu’ Dracu’, inclusiv in Romania. Nu va lasati pacaliti, Dracu’ se duce si la biserica. La ORICE biserica. Isi face cruce si pupa moaste, predica de la amvoane, boteaza, impartaseste, da cina, asta nu inseamna nimic pentru el. Poate sa faca foarte bine toate acestea si multe altele ca sa-i prosteasca pe prosti. Pe foarte multi din politicienii lumii si ai Romaniei i-ati vazut si ii veti mai vedea in tot felul de biserici. Si ei au fost candva botezati, boteaza la randul lor, cununa, isi fac cruci, merg la biserica, cei care sunt protestanti sau neoprotestanti merg la adunarile lor, toti se dau mari crestini, dar aproape TOTI, indiferent de denominatiunea religioasa de care apartin, mint si fura. Asta nu este crestinism, este diavolism. Pentru ca fac toate aceste lucruri legate in mintea oamenilor de o viata religioasa, asta nu inseamna ca sunt si oamenii lui Dumnezeu. Pe multi i-ati vazut facand si semnul lu’ Dracu’, stiti care. Retineti: lu’ Dracu’ nu-i este frica decat de Tatal si de Fiul Sau. Nu-i este frica de zemuri, lichide, tamaie, cruci, biserici si ritualuri. Nu tremura de tamaie, de moaste, de aghiasma sau de mir. Nu este impresionat de amvoane si de orele de rugaciune, de prosti cu Biblia in mana care se cred inteleptii pamantului datorita doctrinelor lor, si ii prostesc in continuare pe oameni, ca ei sunt cu Dumnezeu. Pe Dracu’ il doare fix in plachiuri de toate acestea, dar fuge schelalaind jalnic cand il vede pe Hristos intr-un muritor.

Daca nici dupa 20 de ani romanii nu si-au dat seama cu cine au de-a face, sunt chiar prosti batuti in cap, si merita sa sufere. Au semanat vant si acum culeg furtuna. Unii vor plati in curand, cu propria lor viata, prostia, indolenta, lasitatea, interesele meschine si incultura de care au dat si dau dovada.

Cu respect,

P.S. Cu acest post, am sa ma opresc deocamdata de la a mai discuta de clasa politica din Romania si de ceea ce se intampla pe la noi. Sunt destui comentatori care fac asta foarte bine : Mircea Badea, Victor Ciutacu, etc… Ma voi intoarce la subiectele Evangheliei Vesnice, mult mai importante pentru fiecare dintre noi, mai importante decat Basescu, Iliescu, Udrea, Geoana, Videanu, Vanghelie & Co.

Bill Gates dixit !

Bill Gates a ţinut un discurs la un liceu despre cele 11 lucruri pe
care elevii nu le-au învăţat şi nu le vor învăţa la şcoală. El a scos
în evidenţă faptul că sentimentul de automulţumire şi învăţăturile
„corecte” din punctul de vedere al politicilor educaţionale au creat o
generaţie de copii care nu au deloc noţiunea de realitate şi despre
felul în care realitatea aceasta i-a destinat eşecului în lumea reală.

Regula nr. 1:  Viaţa nu e dreaptă – obişnuieşte-te cu ideea !

Regula nr. 2:  Lumii prea puţin îi pasă de stima ta de sine. Lumea se
aşteaptă să realizezi ceva ÎNAINTE de a fi mulţumit de tine însuţi.

Regula nr. 3:  Nu vei câştiga 60.000$ pe an de îndată ce părăseşti
băncile şcolii. Nu vei fi vicepreşedintele vreunei companii cu telefon
în maşină decât atunci când vei fi muncit pentru acestea.

Regula nr. 4:  Dacă crezi că profesorul tău e sever, stai să vezi când
o sa ai un şef !

Regula nr. 5:  A lucra într-un fast-food nu este ceva sub demnitatea
ta. Bunicii tăi aveau o altă denumire pentru asta: o numeau şansă.

Regula nr. 6:  Dacă o dai în bară, nu e vina părinţilor tăi, aşa că nu
te mai smiorcăi în legătură cu greşelile tale, ci învaţă din ele.

Regula nr. 7:  Înainte de a te fi născut, părinţii tăi nu erau atât de
plicticoşi ca acum. Au ajuns aşa din cauză că trebuie să-ţi plătească
cheltuielile, să-ţi spele hainele şi să te asculte pe tine spunându-le
cât de grozav te crezi. Aşa că înainte de a te porni să salvezi jungla
de paraziţii generaţiei părinţilor tău, încearcă să-ţi despaduchezi
propriul dulap.

Regula nr. 8:  Poate că şcoala ta a scăpat de învingători şi învinşi,
însă viaţa NU. În unele şcoli au abolit corigenţele şi elevul poate
încerca de câte ori vrea el să dea răspunsul corect la o întrebare.
Asta nu seamănă, deloc, cu NIMIC din viaţa reală.

Regula nr. 9: Viaţa nu se împarte în semestre. Nu ai verile libere şi
pe foarte puţini angajatori îi interesează să te ajute să „te
găseşti”. Faci asta în timpul liber.

Regula nr. 10:  Ce vezi la televizor NU e viaţa reală. În viaţa reală
oamenii chiar trebuie să mai plece din cafenele şi să meargă la
serviciu.

Regula nr. 11: Fiţi amabili cu tocilarii. Există şansa ca in viitor să
lucraţi pentru vreunul dintre ei.

Cu respect,

Pactul cu munca

Este vineri, si se anunta deja o vreme frumoasa. Tocmai pentru ca este vineri si urmeaza WE-ul, cand avem mai multa vreme pentru noi, va mai propun un text care mie imi place foarte mult. Poate in WE-ul acesta aveti timp sa-l cititi si sa va ganditi serios la el, cei care va regasiti cumva in situatia descrisa de autoare. Va sfatuiesc sa va luati timp pentru lucrurile importante ale vietii dumneavoastra. De multe ori citim astfel de texte, oftam usor sau mai din greu, poate ne apare si o lacrima in coltul ochiului, dar uitam repede si continuam in nebunia si prostia noastra zilnica, sa traim vieti fara rost, sa ne irosim cei mai frumosi ani, ca sa facem curul mare altora sau chiar noua insine. Si constatam in final ca nu prea a meritat efortul, ca multe din tintele noastre au fost si sunt false, si ca am pierdut lucruri mult mai simple si mai importante. Au fost ani in viata mea cand nici nu vedeam ca au inflorit pomii primavara, si ca este atat de frumos sa-i privesti si sa te bucuri de ceea ce vezi. Munceam ca disperatul. Este buna si munca, esti bine sa ai satisfactii si din realizarile tale, dar…sa nu uitam de noi. Viata nu este compusa si nici nu trebuie sa fie compusa doar din munca si goana nebuna dupa bani. Tot cu o gura mancam, si tot un stomac avem. NOI suntem mai importanti decat orice firma, lucru pe care ni-l putem dori sau ideal pus in fata noastra de noi insine sau de toti cei care vor sa profite de noi intr-un fel sau altul. Eu am mancat painea aceasta, si stiu ce inseamna. Dumnezeu m-a ajutat la timp ca sa scap din capcana. Va doresc un WE placut, si multa intelepciune de la Dumnezeu, singurul capabil sa va optimizeze vietile, astfel incat sa le traiti frumos, bucurosi si cu speranta. Munca multa inseamna sclavie. Munca putina inseamna lene. Dozele corecte numai Dumnezeu le stie. Este vreme pentru toate. Nu va grabiti.

Sa iubiti si sa fiti iubiti ! Un WE frumos sa aveti !

„Am vazut tot ce se face sub soare, si iata ca totul este desertaciune si goana dupa vant ! Caci, drept vorbind, ce folos are omul din toata munca lui si din toata straduinta inimii lui cu care se trudeste sub soare ? Toate zilele lui sunt pline de durere, si truda lui nu este decat necaz, nici macar noaptea n-are odihna inima lui. Si aceasta este o desertaciune. Toate isi au vremea lor, si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui. „ (Eclesiastul)

„Undeva, candva, parca într-o alta viata, în care chipul meu stia sa zambeasca fara de riduri, am tanjit nebuneste dupa sansa de-a munci mai mult. Ma simteam strivita, încorsetata într-un program nepermis de îngust. În stramtoarea orelor de munca, onesta si nepalpitanta, dintre opt si patru, nu reuseam, cu nici un chip, sa-mi înghesui visele de marire. Nu izbuteam sa-mi îndes planurile de îmbogatire. Nu stiam sa-mi tin în frîu gargaunii hamesiti dupa glorie.
Si-atunci, am dat de pamant cu amiezile pufoase. Am facut tandari planurile de vacanta lunga, încropita din saracia portofelului de vinilin. Am mototolit matasea noptilor cu vise line. Am ucis freamatul gandului ca o iubire are nevoie de îmbratisari fara graba, am azvarlit la cosul cu întamplari netraite nalucirea ca as putea sa-mi tin la san, mai mult de cateva zile, copiii abia nascuti. Si, fara ezitari, m-am avantat pe drumul izbanzilor fara odihna si al carierei fara nesat.
În ani lungi de truda si neastampar, mi-am stivuit în viata ambitii, cearcane, mobila noua, sedinte de psihoterapie, haine scumpe, insomnii, bijuterii, divorturi, case, hohote de plans, premii, scandaluri, aplauze, prabusiri, firme, carti, trufii, iubiri disperate, tradari, intrigi, iertari, înstrainari.
Le asez unele sub altele.
Sute sub sute. De euro.
Zeci sub zeci. De renuntari.
Unitati sub unitati, care mai de care mai însingurate.
Adunarile se-ncurca, rezultatele zvacnesc a paguba.
Viata-mi iese cu minus, dragostea – din doi în doi, fericirea – cu zecimale.
Ce schema de calcul sa caut, ce logica nebuna sa revendic, ce matematici stranii sa implor sa-mi dea înapoi anii risipiti în fuioare?
Undeva, candva, parca într-o alta viata, în care chipul meu stia sa zambeasca fara riduri, am tanjit prosteste dupa sansa de-a munci cat mai mult. Si-abia cand s-a facut prea tarziu, am priceput ca un singur suspin de iubire-mplinita valoreaza mai mult decat nesfîrsirile de cuvinte pe care le-am scris cu mandrie. Ca o singura clipa în care mi-am îmbratisat pruncul cantareste mai mult decat o mie de zile în care-a adormit singur, în odaia întesata de jucarii scumpe.
Ce mult as vrea sa pot sa schimb un trecut obosit de izbanzi, pe clipa aceea splendida, ravasitoare, în care-am crezut ca dragostea noastra n-o sa moara nicicand ! Dar nu exista case de schimb pentru munca si nici pentru viata. Anii pierduti pentru suflet ratacesc, nemilos, prin istorii abstracte.

Pactul diabolic cu munca, o data facut, devasteaza destine si vieti, si iubiri.”

autor : Alice Nastase

Cu respect,

Ronald Reagan

„Iata cele mai înfricosatoare cuvinte din limba engleză: “Sunt de la Guvern si am venit sa va ajutam ! ”

„Notiunea care se apropie cel mai mult de viata eterna pe acest pamant, este aceea de: program guvernamental.”

 “Socialismul ar functiona numai în doua locuri: în Rai, unde nu este nevoie de el, si în Iad, unde deja exista.”

„Politica economica a Guvernului poate fi rezumata în cateva propozitii scurte: Daca ceva functioneaza, taxeaza-l ! Daca el continua sa functioneze, reglementeaza-l ! Si daca nu mai functioneaza, subventioneaza-l !”

„M-am întrebat întotdeauna cum ar mai fi aratat Cele 10 Porunci daca Moise le-ar fi trecut prin Congresul S.U.A….”

„Guvernul este ca un copil: Un tub digestiv cu un mare apetit la un capat si nici un simt al responsabilitatii la celalalt capat.”

„S-a spus ca politica este a doua cea mai veche meserie din lume. Eu am observat o izbitoare asemanare cu prima.”

„Atunci cand vom uita ca noi suntem o natiune supusa lui Dumnezeu, vom deveni o natiune supusa. ”

Fenomenul DOWNSHIFTING

Fenomenul downshifting sau „dincolo” de top management de Aurora Liiceanu  

Aurora Liiceanu 

“Downshifting-ul s-a nascut din refuzul societatii occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialista) de a nu deveni sclavul valorilor materiale si de a-ti consuma toata existenta alergind dupa bani, dupa o pozitie ierarhica.

Downshifting-ul inseamna refuzul de a intra intr-o anume inregimentare (prin dresaj), refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de baza este ca de fapt calitatea vietii individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din punct de vedere material -nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti sa fi fericit, multumit in viata -, ci de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel incit sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etica a muncii.

Downshifting-ul nu poate fi la noi, pentru ca noi suntem o societate care am demarat dupa ‘90 in plin materialism grosolan si exagerat, in care banul si acumularea de bunuri materiale este o dominanta a vietii. Toata lumea priveste cu admiratie si invidie desfasurarea cursei achizitiilor materiale, lucru care in strainatate a inceput sa fie pus sub semnul intrebarii. Din aceasta perspectiva un om din est (din tarile postcomuniste) o sa fie mai bine imbracat decit unul din vest, o sa isi doreasca o masina mai buna, o sa fie, cum se spune, victima societatii de consum intr-un mod cu totul necritic, o sa-si ia tot ce este mai scump si o sa o faca ostentativ si in mod excesiv. Deci noi, in momentul de fata, suntem o societate cu valori materialist – excesive, spre deosebire de cealalta societate, in care oamenii profita de tot ce este modernitate pentru a spori confortul vietii, dar si calitatea ei. Eu cred ca nivelul de la care pornesc ei este mult mai inalt decit al nostru. Adica ei nu au o populatie care supravietuieste ca la noi si aceasta conditie bazala, minima pentru a trai relativ decent este realizata cam la toate categoriile sociale. Faptul ca exista oameni care stau pe strada, sau care refuza sa intre in alt tip de inregimentare, in aceasta ordine a vietii, tine si de o patologie sociala care este legata de postmodernism, nu tine de saracie, pentru ca in strainatate abundenta de lucruri materiale fac sa existe o anumita satietate. Cu alte cuvinte, cu doua perechi de blugi si cu zece maiouri poti traversa o vara. Noi cred ca suntem intr-o perioada in care a inceput sa se vada aceasta adictie de shopping, care tine de centrarea pe materialism, prin manipularea sau si prin manipularea data de publicitate, care indeamna necritic catre consumerism. Asta nu inseamna ca la ei nu exista asa ceva, insa sunt mult mai potoliti si ceea ce este interesant este aparitia acestui curent critic ca schimbare a stilului de viata. La noi nu exista deloc o atitudine critica, ba dimpotriva, cum am mai spus, este vorba de invidie si chiar o rautate de a scotoci, sa vezi cit si-a mai luat, cite vile si-a luat, cum e vila, etc. Exista o dorinta evidenta a unora de a fi invidiati pentru bunastarea lor materiala excesiva pe care ei o coreleaza cu reusita sociala sau cu reusita existentiala. Numarul, cantitatea conteaza, si pretul.

In general downshifting-ul pune accentul asupra unei idei importante: exista si alte laturi ale vietii care sint importante si pe care le poti realiza daca ai bani, dar nu neaparat foarte multi bani: relatiile, prietenii, placerea de a sta la ora 11 dimineata pe malul unui rau, sau trezitul de dimineata la ora 10, cu gazeta in pat etc.

Vedem o graba teribila a tinerei generatii de alerga dupa bani si de a uita sa traiasca. Pentru ca sa ilustrez acest lucru am gasit un text foarte critic, in care un specialist in marketing se refera la ce se ntimpla la noi in Romania: ”am vazut fete care, atunci cind s-au angajat in agentie, erau ca niste mere sanatoase din care iti venea sa musti cu pofta; astazi sunt niste scovergi iradiate de computer, si nu m-ar mira sa aflu ca uterul li s-a uscat si ca nu vor mai fi niciodata în stare sa fie mame. Oricum, ar gasi cu greu un barbat la ora la care pleaca de la birou, si daca ar apela la solutia cea mai la indemana, un coleg de birou, tot nu ar plesni-o: e cunoscut faptul ca stresul cauzeaza sterilitate masculina. Probabil ca la ora la care scriu aceste randuri ele se afla tot la birou bibilind un mediaplan sau pregatind press release-ul unui client isteric si mitocan care nici macar nu stie sa spuna “multumesc”. Pentru simplul motiv ca “doar te platesc, nu ?” In nici un loc sau meserie, densitatea de impostori pe metru patrat nu e mai mare ca in marketing si publicitate.”

E interesant ca mai mult este afectata partea feminina, pentru ca, daca inainte exista acest stereotip – cand ai o fata este bine sa intre in invatamint (invatamintul a fost totdeauna feminizat, pentru iti permite sa mai cresti un copil, sa mai faci o mancare, sa mai stai pe acasa si sa ai timp pentru datoriile de femeie, care trebuie sa tina si o casa), astazi, este ciudat pentru ca nu se mai intimpla, fetele nu se mai fac deloc profesoare – intra in jurnalism, daca au noroc lucreaza la televiziuni, iar cele care mai exista se duc mai degraba la gradinite particulare pentru bani mai multi. Deci, majoritatea intra in jurnalism si in marketing, profesii extrem de consumatoare de timp, extrem de mobile si de dinamice, la care salariile pot fi substantiale, dar daca stai sa te gandesti mai atent iti dai seama ca de fapt sunt foarte prost platite pentru cat de rar  dai pe acasa.

De ce a aparut downshiftingul ? Pentru ca este vorba de manipulare, de o anume conditionare in privinta statutului de consumator. Se zice ca femeile vin tarziu acasa, dar cu foarte multi bani, cu banii aceia cumpara foarte multe lucruri si il fac pe copil sa devina la rindul  lui consumator si il conditioneaza. Copilul, la rindul lui, este plin de bani, dar fara parinti – copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge violent, sau poate fugi de acasa. Consumul de droguri este si o forma de protest nu numai o adictie, un semnal de alarma pentru parinti, pentru ca imitatia nu este suficienta ca sa explice raspindirea acestui fenomen.

Ca fenomen, downshifting-ul nu merge la noi, mai ales pentru ca el are si o componenta intelectuala, care include preluarea critica a valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viata, plasarea intr-un cimp al invatarii de calitate si al cresterii personale, practic imposibila in conditiile in care stai zece ore la  serviciu, te duci la workshopuri, teambuilding-uri (aflate la noi in plina moda). Toate duc la confiscarea individului pentru profit.

Tineti minte ca in ‘90 atractia fata de domeniul privat a fost marita si prin schimbarea limbajului de nomenclatura a muncii, orice contabil era director economic. Toate aceste etichete care citeodata nu mai aduc bani, dar care psihologic motiveazã individul si il fac ca sa accepte sa lucreze mai mult, uneori fara o crestere salariala, pentru prestigiu, flateaza nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie psihologica folosita foarte mult in manipulare. Atita vreme s-a spus ca nu este bine sa existe relatii sot-sotie la slujba, acum se reia ceva care seamana foarte mult cu comunismul. Dimpotriva, trebuie sa fie casatoriti, sa stea cit mai mult acolo, sa aiba gradinita pentru copii si unde sa manince, individul nu mai are decit week-endul care uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujba in continuare, deci practic este o “deprivatizarea individului. Acesta se intimpla la noi si oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sarit cu atita graba in aceasta poveste care este realmente gindita foarte bine, tocmai pentru a confisca total un individ in favoarea profitului.

Psihologii s-au gindit foarte bine, creste numarul de divorturi, femeile si barbatii nu mai pot sta impreuna nici macar in week-end deoarece toate aceste reuniuni (teambuilding-uri) se fac de obicei in afara, se cheltuie foarte multi bani, te incinta ca este un hotel scump, dar trebuie sa raspunzi la intrebarea ce se intimpla cu familia, pe care nu poti sa o neglijezi.

Ideea transmisa prin downshifting este aceea de a invata sa stii cind sa te opresti, pentru ca nu ai nevoie de mai mult ca sa poti sa ai satisfactii nebanuite in viata, sa nu devii un robot, un om “simplificat”, un nevrotic sau un isteric. Acesta necesita o depasire a ideii de supravietuire, un om care supravietuieste fie nu mai face nimic si atunci il taraste societatea ca stat, fie intra in aceasta  cursa pentru ca nu mai vede nici o alta alegere. Cand ai foarte multi bani si continui sa muncesti ca un robot, sau cind ai mult mai mult decit iti trebuie, ideea de a reconsidera ce iti trebuie (cu cele doua componente: materiala si spirituala) e vitala. Partea spirituala nu se poate face in supravietuire. Deteriorarea relatiilor interpersonale este o consecinta a lipsei de timp. Vedem in filme politisti extraordinar de motivati, care lucreaza foarte mult si sint parasiti de sotii (aici poa! te ca nu este vorba de partea materiala ci de faptul ca nu esti in stare sa ai o proportie fericita, echilibrata intre investitiile pe care le faci profesional fata de cele pentru familie), care stau cu o sticla de whisky singuri in camere destul de modeste. Este vorba de a-ti regindi existenta si de a vedea ce prioritati trebuie sa ai in raport cu o existenta in care sa nu uiti ca exista si natura si timp liber, sa revalorizezi prietenii si lectura, sa te uiti in dreapta sau stinga, sa ai surse multiple de satisfactie personala. Acest lucru cred ca la noi inca nu este posibil, sintem inca morti dupa vitrine.

Cred ca downshifting-ul aduce o mai buna convietuire intre “a fi” si “a face”, pentru ca se zice ca occidentul este centrat pe “a face”, fara simt critic, iar ceilalti sint pe “a fi”, fara simt critic (se zice ca in India exista obezitate spirituala, iar in America exista obezitate materiala). Totusi in civilizatie exista nevoia de confort, de a nu te chinui, nu poti dormi pe strada, nu poti trai in halul in care se traieste in tarile cu obezitate spirituala. Nu sintem in stare sa luam ce e bun dintr-un loc si ce e bun din celalalt loc si sa facem o sinteza care sa fie superioara fiecareia din cele doua forme, sa nu traim in extreme. Retina isi pierde sensibilitatea atita vreme cit nu mai exerseaza alt peisaj decit canile de cafea, aparatele de facut cafele si monitorul computerului. De altfel si lectura s-a pierdut tot din acest motiv si cred ca se petrec anumite lucruri foarte interesante din punct de vedere psihologic: se mareste nevoia aceasta isterica de alternanta,  de schimbare pe care o propune modernitatea in detrimentul capacitatii de concentrare. Filmele de actiune induc un ritm alert al vietii, care se rasfringe asupra psihismelor noastre.

Toefler spunea ca oamenii nu mai investesc in alti oameni, investesc in obiecte de aruncat, de unica folosinta. Un anumit tip de cultura a relatiei se pierde, avind in vedere ca sintem intersanjabili, oamenii nu se mai fixeaza in relatii de lunga durata, sintem ca intr-o miscare browniana, toti oamenii sint frumosi, frumusetea se vinde, aceasta cursa de a fi altul si un refuz de a fi tu pina la urma. Aceasta necorelare intre nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce in ce mai mica afirmarea de sine, trebuie sa semeni cu Cher, cu Britney Spears) si dependenta de altii, de grup, reprezinta o negare a unor principii psihologice adinci, care sigur modifica structura personalitatii. Nevoia excesiva de imitare – modelele celebritatii -, admiratia pentru persoanele cu vizibilitatea sociala, care apar la televiziune, publicitatea, aceste identificari care se propun si care sint preluate cu totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea este o oportunitate foarte cautata pentru ca vizibilitatea sociala poate avea efecte pozitive: gasesti o slujba, iti faci relatii, te poti cupla, poti sa faci aranjamente, te poti “marketa” etc.

Downshiftingul este un si un refuz al formei fara continut. Astazi, industria schimbarii, a denaturarii sau a renaturarii chirugia estetica, de pilda, e la moda pentru ca inegalitatea prin natura era singurul lucru care facea ca oamenii sa fie diferiti cel putin din punct de vedere fizic. Acum daca se pierde acest lucru – cum este si firesc – posibila explicatie ar fi ca nu putea sa se nasca decit intr-o epoca in care s-a lansat transplantul si clonarea. Cineva spunea intr-un interviu ca “toti oamenii vor fi foarte diferiti, foarte frumosi, la fel”. Nu este decit o schimbare a formei, continutul nu conteazã. Imaginea este totul. Suntem in pline provocari ale identitatii: cine esti, ce alegi, de unde esti, din ce grupa faci parte. Avem foarte multa informatie, cimpul de alegeri este urias, dar ne lipseste discernamintul si ne lipsesc criteriile. De ce este bine asa si de ce nu este bine asa ? Daca inainte opozitia între bine si rau avea o demarcatie clara, existau percepte religioase – asa e bine, asa nu e bine -, astazi nimeni nu iti spune ce e bine si ce e rau. Tu trebuie sa alegi si sa suporti consecintele.

Eugen Dumbrava: Estimati ca vor exista niste apropieri intre marile companii si fenomenul downshifting, pentru a impiedica exodul de capital uman catre aceasta deschidere a vietii?

Aurora Liiceanu: Nu stiu, ma gindeam ca exact acest evazionism va fi preluat de cineva care va vedea un profit, l-ar prelua si apropia, l-ar transforma intr-un profit in sensul ca nimic din ce rasare ca germene de interes nu ramine ascuns. Aici cred ca exista un pericol pentru ca sint de acord ca s-a nascut transplantul. Apar, insa, si forme patologice ale unei intentiei bune de la inceput. De altfel, in cartea  lui Beigbeder chiar acest lucru se spune: ca te refugiezi pe o insula si acolo se reia acest ciclu, in sensul ca incepi sa te plictisesti ca ai numai natura, ca maninci, ca stai degeaba, ca ai multi prieteni si intri intr-un alt tip de nevroza.

E. D. : Vorbim de o limita a downshiftingulul, daca mergi catre extrema aceasta te paste ruperea totala de lume.

A. L. : Haideti sa luam fenomenul “hippies”, care sa zicem ca nu poti sa il vezi ca un downshifting, insa intr-un fel de avangarda poti sa il vezi daca fortam putin lucrurile. Refuz scoala, refuz caldura, refuz apartamentul, acest mit a lui Robinson Crusoe care ne bintuie din cind in cind si pe care se bazeaza si evaziunea catre tara, catre rustic. Dar ce s-a observat pina la urma? La primele boli mai dure, au fugit la spital. Prin urmare, e foarte greu sa iti asumi ceva cu totul nou. Pana la urma sintem convinsi si de beneficiile socialului. Ideea este ca stilul de viata a devenit o problema a alegerilor in societatea de astazi. La un moment dat se spunea despre femei: te mariti repede, faci repede un copil, il cresti pina la 26, 27, 28 de ni si la 28 ani cu un copil mare iti incepi viata. Poti face o facultate, esti inca tinara si poti sa iti reiei o alta viata. Se poate si invers, iti incepi cariera, lucrezi de innebunesti si la 34, 35 ani cind esti pe ultima suta de metri faci un copil. Acum la noi se poarta adoptia, anumite categorii, din varii motive s-au gindit sa impace si capra si varza si atunci isi fac o cariera, castiga bani si fiind si mai eliberate de maternitate, adopta copilul ca o forma de a compensa frustrarile. Pe de alta parte, copilul devine o forma de lux, pot sa imi permit un copil in conditiile astea, nu ca il fac sau il iau si il cresc, pentru ca eu fac banii, eu i-am facut si nu depind de nimeni. Este o actiune voluntar – monoparentala la aceasta categorie. Avem foarte multe forme. Una peste alta ideea este ca stilul de viata incepe sa preocupe foarte mult individul si cred ca daca o luam filozofic, motivul se naste din ideea aceasta a utilitatii vietii. Inainte viata se traia, acum trebuie sa ii gasesti o justificare.

E. D. : Adica intii traiesti particica aceea de viata si dupa aceea iti mai trebuie alti 15 ani sa o explici.

A. L. : Exact. In orice caz omenirea este extrem de pestrita si exista foarte multe formule pe care ti se propun ca fezabile. Cind am zis de subdiviziuni m-am referit de exemplu la casatorie. Vrei relatii seriale fidele sau vrei hopuri, urcusuri si coborisuri, incet incet, ai facut o investitie in cineva, sau mergi in aceasta idee de relatii seriale. Ai de ales. Era mult mai comod cind ti se spunea cum trebuie sa faci. Era clar ca era inspre binele tau sa pre-iei un model. Acum sti pus in fata multor modele, submodele sau contramodele si trebuie sa alegi ce vrei. Ideea este ca viata nu are sens, ca trebuie sa ii dai tu un sens. Inainte avea un sens in sine, acum trebuie sa ii gasesti tu sensul, ceea ce reprezinta o intreprindere destul de dificila. Uneori am vazut ca acest lucru poate fi si una dintre explicatiile sinuciderii la tinerii care nu gasesc acest sens. Cel care sa-ti spuna ca merita sau ca este o datorie sa traiesti. Generatiile mai vechi nici nu si-au pus problema, traiau pur si simplu.

E. D. : In privinta mediului romanesc spuneati ca downshifting-ul nu e de interes, de actualitate. Puteti face o estimare, in privinta a ceea ce ar mai trebui sa treaca peste noi, ce ar trebui sa mai invatam pentru a ajunge in ipostaza de a marsa catre acest fenomen?

A. L. : Cred ca ar trebui sa fie mai multa bunastare materiala, pentru ca reflexia fata de propria viata in termeni mai evoluati nu se face decit in momentul in care ai asigurate conditii de viata decente. Nu neg ca oamenii care sint foarte saraci nu isi pun probleme de ce sint in halul asta de saraci si de ce viata este atit de amara, dar o fac in alti termeni decit cei care au tot ce le trebuie, sau in orice caz sint multumiti si isi pun problema ce fac cu viata lor. Primii trebuie sa lupte ca sa traiasca, iar ceilalti trebuie sa dea un sens vietii. Este o mare diferenta. Cind am citit despre downshifting pot sa va spun ca mi-a venit in cap un banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult acest fenomen: un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur si simplu si contempla marea. Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa mai ai barca asta prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia. Acesta incepe sa ii arate care sint avantajele: daca prinzi peste mai mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei  un vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul raspunde: si acum ce fac? Probabil ca acel om avea o casa deasupra capului, vremea era destul de ospitaliera cu el, peste putea sa isi prinda daca ii era foame si nu isi dorea sa intre in aceasta cursa.

E. D. : Considerati ca oamenii care au beneficiat de provocarile downshifting-ului intr-o anumita portiune a vietii lor vor fi capabili sa genereze alte valori pentru societate decit cele la care au apelat initial, adica vor putea sa genereze valori postmoderne? Daca da, in ce sens?

A.L. : Cred ca da, in sensul ca poate sa arate faptul ca avea de mic mai multe motivatii, hobby-uri, de a fi plasat mai realist intre principiul placerii si principiul realitatii, te face ca oricind sa te poti opri si sa ai ce face, sa nu ramii gol. Hobby-ul, cum se zice in sociologie, raspunde unui eu neutilizat. Vorbeam de principiul placerii si principiul realitatii: exista principiul realitatii, trebuie sa faci un pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie sa iti ramina ceva care, sa raspunda unor nevoi personale, sa-ti dea satisfactii. Este de dorit sa iti ramina permanent niste lucruri pe care vrei sa le faci. Trebuie sa stii ce sa faci dupa aceea. Sint foarte multi oameni care se plictisesc, care nu isi dau seama ca ar putea fi folositi, iar societatea nu ii foloseste, ei devin resurse umane care se irosesc. Dar la noi exista acest curent, daca nu-ti da bani sa nu faci. Aici remarc o deosebire fata de lucrurile bune pe care le-am descoperit in strainatate, ca mai poti fi util, ca mai poti sa te duci undeva, socializarea in orice caz este un fapt pozitiv, nu poti sa te retragi din lume. Este nevoie in aceasta viata de relatii, ori pentru aceasta trebuie sa intelegi ca uneori ti se face un bine, ca lucrurile nu sint alba – neagra, ca sa poti sa spui ca te duci sa te ocupi de niste copii parasiti sau de natura, dar daca nu imi dai nici un ban mai bine stau acasa. E foarte gresit pentru ca foarte multi oameni intra in depresie tocmai pentru ca nu sint relationati sau nu-si gasesc o utilizare. Acesta este un lucru negativ in societatea romaneasca. Sigur ca exista oameni saraci care trebuie sa alerge dupa bani si nu pot face astfel de lucruri, dar sint oameni care care ar putea face ceva, dar care prefera sa stea pasivi. Downshiftingul presupune o schimbare de stil de viata pina la urma, stilul vietii se schimba total, dar pe de alta parte el nu putea sa apara la noi in societate, la noi este prematur sa admitem o asemenea evolutie. Nu neg insa ca sint oameni care ar putea sa faca downshifting si nu fac, ceea ce inseamna ca fie sint definitiv pierduti, fie ca nu au alte resurse, fie nu au nici o motivatie intrinseca, adica in sistemul lor de valori prietenia, natura, lectura, informatia, etc, nu exista.

In incheiere as spune ca oamenii cauta frumusetea vietii in marile reusite si asa mai departe, fara a acorda importanta gesturilor mici, cotidiene. De fapt acestea fac cursul vietii. Viata are si ceva care trebuie trait, adica munca e foarte buna, insa ideile despre munca si activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sint importante. Este ca atunci cind esti concentrat pe ceva si nu mai vezi nimic in jur.”

Cu respect,

P.S. „Munca multa altereaza psihismele, asa cum si statul degeaba o face. Probabil, în alt fel. A te auto-condamna sa muncesti excesiv sminteste sau, daca nu sminteste, scade calitatea vietii, o saraceste. Scurtul timp liber al multor tineri cu bani, munciti sclavagist în timpul saptaminii, arata jalnic adesea. Sociologii o spun. Ei se comporta ca în proverbul „cind pisica nu-i acasa, soarecii joaca pe masa“, nu mai stiu ce sa inventeze sa se distreze, nu mai stiu ce sa faca sa li se ridice adrenalina, nu mai pot sta singuri, se plictisesc si se misca fara oprire. Cauta senzatii.

Tolstoi spunea anticipind – pentru ca lumea lui nu arata ca cea de astazi – ca „oamenii par ca vor sa raspunda la o întrebare care nu le este pusa“. Sa fie munca, excesiva si acceptata, o forma de patologie sociala? Sa fie o contagiune bazata pe o patologie a dorintelor ? Graba teribila de a alerga dupa bani si a uita sa traiesti este oare o boala ?”

(sursa: revista Tango, autor: Aurora Liiceanu)

O, desertaciune a desertaciunilor, zice Eclesiastul, o, desertaciune a desertaciunilor ! Totul este desertaciune. Ce folos are omul din toata truda pe care si-o da sub soare ? Un neam trece, altul vine, si pamantul ramane vesnic in picioare. Ce a fost va mai fi, si ce s-a facut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Am vazut tot ce se face sub soare, si iata ca totul este desertaciune si goana dupa vant ! Cand m-am uitat cu bagare de seama la toate lucrarile pe care le facusem cu mainile mele si la truda cu care le facusem, am vazut ca in toate este numai desertaciune si goana dupa vant, si ca nu este nimic trainic sub soare. Caci, drept vorbind, ce folos are omul din toata munca lui si din toata straduinta inimii lui cu care se trudeste sub soare ? Toate zilele lui sunt pline de durere, si truda lui nu este decat necaz, nici macar noaptea n-are odihna inima lui.” (Eclesiastul)