31 de ani cu Carmen

Motto: „De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, si se va lipi de femeia sa, si vor fi amandoi un trup.” (Marcu)

Si a mai trecut un an… S-au facut 31.

Acum 31 de ani, pe 12 iulie, eram la biserica.

Multumim lui Dumnezeu pentru tot!

Azi am plutit, iubito, pe ape mari albastre,
Camasa de pe mine, iubito, poti  s-o storci,
Si m-am gândit pe ape la inimile noastre,
Dar m-ai strigat – tu poti oricând sa ma întorci! –
Si-am revenit din apele albastre,
Si ca dovada – uite-un pumn de scoici.

Azi am umblat, iubito, prin mari si-adânci paduri,
Îmi sfâsiara haina potecile ascunse.
Si m-am gândit prin codri la ochii nostri puri,
Dar m-ai strigat – si-n mine chemarea ta patrunse;
Si m-am întors din marile paduri,
Si ca dovada – iata-un pumn de frunze.

Azi m-am pierdut, iubito, prin straturi mari de timp
De pe obraz tu sterge-mi, iubito, anii bine,
Mi se parea-n milenii cu tine ca ma plimb,
Dar m-ai strigat – si glasul ti-ajunse greu la mine
Si m-am speriat ca n-o sa-ajung la timp,
Si-am prins sa-mping mormanele de timp                                                              Spre viitor – si iata-ma la tine. 

Ana Blandiana

Dansul vietii continua, cu ajutorul bunului Dumnezeu.

E viata pe pamant dragilor! Traiti-o frumos, alaturi de Dumnezeu! Este tot ce pot sa spun!

Cu respect,

Acum 28 de ani…

Motto: E viata pe pamant!

Astazi, acum 28 de ani, tot intr-o duminica, eram la biserica, si rosteam celebrele cuvinte, cum ca trebuie sa raman cu sotia mea la bine si la rau, pana cand moartea ne va desparti. Pana acum, asa a fost! Doamne ajuta-ne sa fie la fel, si in continuare! E viata pe pamant!

Tanase

Caci vorba aceea: „Unde dragoste nu e, nimic nu e.”

 

Cu dragoste si respect,

 

28 de ani cu Carmen

Moto: Pana cand moartea ne va desparti, si viata lui Hristos, ne va uni iarasi.

28 de ani cu Carmen! Anul acesta este un an special, pentru ca zilele casatoriei noastre, civila si religioasa, cad in acelasi fel, ca acum 28 de ani. Casatoria civila a fost vineri 10 iulie, iar cea religioasa, duminica 12 iulie. Foarte tare! Ii multumesc lui Dumnezeu pentru tot si pentru toate! Carmen, este un dar al Sau catre mine.

Si inca am… emotii!

Carmen

Nici cupele de-argint nu-mi plac,
nici auritele pocale,
ci dintre toate cel mai drag
îmi e căuşul palmei tale.

Vor trece ani. Şi-nnoitoare,
cu-aceeaşi dragoste de fată,
voi bea din palma ta de care
n-am să mă satur niciodată.

Pe-acelaşi drum, ca la-nceput
vom dogori mereu la faţă.
Şi-ntâia brazdă-am să-ţi sărut
pe-obrazul însemnat de viaţă!

Dar dacă, în aceeaşi zi,
Mi-ai da să beau din mari pocale,
eu, dintre toate m-aş opri
tot la căuşul palmei tale.

Veronica Porumbacu – Vor trece ani…

Cu dragoste si respect,

Acum 26 de ani…

Astazi, acum 26 de ani, se intampla asta:

Carmen si Danut

Apoi asta:

Danut si Carmen

Iar dupa toate acestea, normal ca s-a intamplat si asta:

Carmen Tanase

,,Ce poate fi mai frumos şi mai bun în viaţă, decât o familie unită… trăind într-un colţ de lume, numai cu bucuriile ei mici, aşa cum sunt ele, fără să râvnească lucruri care n-ar face decât s-o zbuciume şi s-o fărâmiţeze…” (Tudor Muşatescu – Titanic vals)

Cu respect,

P.S. Acum 26 de ani, nu stiam ca anumite obiecte, nu prea este bine sa apara in cadru, si sa strice putin din imaginea personajului, care este Carmen, si din frumusetea fotografiei. Deh, eram si eu la inceput… asa ca se iarta, adica nu se pune! Nu-i asa ?

24 de ani impreuna cu Carmen

WE-ul acesta s-au implinit 24 de ani de cand sunt casatorit cu Carmen. Ca de obicei, Carmen mi-a facut o noua surpriza. Vineri am plecat la Sinaia si… am avut rezervare si am stat in acelasi hotel ca acum 24 de ani, la acelasi etaj si la doar 2 camere diferenta de camera de acum 24 de ani. O noua luna de miere de 4 zile, dupa 24 de ani, in acelasi oras si in acelasi hotel. Hotelul „New Montana” din Sinaia. Astazi ne-am intors acasa. A fost foarte frumos si ne-am simtit excelent. La munte a fost si o temperatura minunata, a si plouat putin, totul a fost perfect. Am fost pe munte, ne-am plimbat, ne-am odihnit, am vazut veveritele din parc, am iesit la restaurant. A fost superb. Cu aceasta ocazie am fentat si canicula din Bucuresti. Ce bun este Dumnezeu si cum le mai aranjeaza El pe toate, ca nimeni altul ! Cand este canicula sa pleci la munte, iar la hotel sa platesti trei nopti si sa stai patru… Cine putea sa prevada toate acestea ? Nimeni. De aceea eu cred asta: „Increde-te in Domnul din toata inima ta si nu te bizui pe intelepciunea ta! Recunoaste-L in toate caile tale si El iti va netezi cararile. Nu te socoti singur intelept… Aceasta va aduce sanatate trupului tau si racorire oaselor tale.” (Proverbe 3)

Nici nu stiu cand au trecut toti acesti ani ! Parca totul a fost ieri… Ce repede trece totul…

Pe stadionul de la „Piatra Arsa”.

Jnepenisul…. protejat de lege… este superb !

Nu se poate sa fii pe munte si sa nu vezi oitele cele minunate. Am admirat cateva turme splendide. Doamne ce frumoasa este viata simpla si fara fite. Omul, natura si animalele, iar deasupra TUTUROR, Marele si Bunul Dumnezeu. Este senzational !

Carmen si veveritele ei neastamparate.

Carmen la balconul hotelului.

Cu respect,

Controversa ?!

 

„Dar Duhul spune lamurit ca, in vremurile din urma, unii se vor lepada de credinta, ca sa se alipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile dracilor, abatuti de fatarnicia unor oameni care vorbesc minciuni, insemnati cu fierul rosu in insusi cugetul lor. Ei opresc casatoria…” (1 Timotei)

„Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul sa fie singur, am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a facut o femeie si a adus-o la om. Si omul a zis: „Iata in sfarsit aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea ! Ea se va numi „femeie”, pentru ca a fost luata din om.” De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa si se vor face un singur trup. (Geneza 2)

Cu respect,

Adevarata biserica (ep.3)

Motto: “Toti suntem ignoranti, dar nu toti ignoram  aceleasi lucruri.” (Einstein)

Isus Hristos, Mesia cel asteptat de evrei, moare pe cruce. In acel moment, perdeaua dinauntrul Templului evreiesc care despartea Sfanta de Sfanta Sfintelor, se rupe, ca simbol al salvarii si al impacarii totale si definitive dintre Dumnezeu si om. Incaperea Templului numita Sfanta sau Locul Sfant, se uneste cu incaperea numita Sfanta Sfintelor sau Locul Preasfant, acolo unde era prezenta lui Dumnezeu si chivotul, si unde numai Marele Preot avea dreptul sa intre, o singura data pe an, in Ziua Ispasirii. Nici un alt muritor nu avea voie sa intre in Sfanta Sfintelor, decat Marele Preot. Accederea in Sfanta Sfinteleor,era egala cu prezenta in fata Viului Dumnezeu. Aceasta rupere a perdelei care despartea Sfanta de Sfanta Sfintelor, a fost si este simbolul desfiintarii definitive si reale, a oricarui obstacol dintre om si Dumnezeu, un simbol al intrarii libere prin Isus Hristos, a oricarui om, la tronul Viului Dumnezeu, un simbol al desfiintarii definitive, pentru totdeauna, a templelor, a bisericilor, a sinagogilor, a ritualurilor si a tot ce inseamnau ele. Isus Hristos a desfiintat tot sistemul iudaic de inchinare, PRIN IMPLINIREA a tot ceea ce a simbolizat acest sistem: Templul cu preotii lui, si cu toate ritualurile lui, a murit in acea clipa. In esenta lui, in invataturile lui, tot sistemul iudaic al Templului il reprezenta pe Mesia, si planul lui Dumnezeu de salvare a omului pacatos, mintit de Dracu’. Totul reprezenta pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si pe Tatal Lui, precum si intreaga poveste si intregul mecanism al salvarii si al impacarii definitive si irevocabile, dintre omul necredincios si pacatos, cu Creatorul sau. Nu credeti ca este asa sau poate credeti ca exagerez eu? Hai sa ne reamintim un text pe care vi l-am prezentat si in postul Dracu’ ca preot si pastor Iata ce spune textul: „Si iata ca in Ierusalim era un om numit Simeon. El astepta mangaierea lui Israel, si Duhul Sfant era peste el. Duhul Sfant il instiintase ca nu va muri inainte ca sa vada pe Hristosul Domnului. El a venit in Templu, manat de Duhul. Si, cand au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea, Simeon L-a luat in brate, a binecuvantat pe Dumnezeu si a zis: „Acum, sloboade in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau. Caci au vazut ochii mei mantuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie inaintea tuturor popoarelor, lumina care sa lumineze Neamurile si slava poporului Tau, Israel.” (Luca 2)  Simeon peste care era Duhul lui Dumnezeu, a putut sa vada in pruncul Isus care era adus la Templu, adevarata si unica speranta a umanitatii pierdute in neleguire si moarte. Evreul Simeon, datorita Duhului lui Dumnezeu care era cu el si peste el, L-a recunoscut pe Salvatorul lumii, cel care era reprezentat de Templu, de slujitorii lui si de toate ritualurile lui, adica de tot sistemul iudaic de inchinare. Ochii lui Simeon vedeau implinirea tuturor promisiunilor lui Dumnezeu catre popoul Sau. Ochii lui Simeon nu mai vedeau temple, preoti, sacrificii de animale si ritualuri. Ochii lui Simeon il vedeau pe Mesia, pe Hrisos cel promis de Tatal.

„Crestinii”, sub conducerea lu’ Dracu’, au reanfiintat Templul prin biserici „crestine”, cu alte ritualuri, asa zis sacre, despre care o sa si vorbim in acest articol. Au reanfiintat Sfanta, ca fiind zona in care au acces si stau enoriasii, si Sfanta Sfintelor, ca fiind zona unde stau si au acces numai preotii si pastorii, adica unsii lui Dumnezeu. Asta este o mare pacaleala pentru „crestini”, si o mare victorie pentru Dracu’. Hai sa vedem impreuna, dar foarte pe scurt, pentru ca nu o sa intram in amanunte, cum au decurs lucrurile de-a lungul veacurilor cu templele lui Dumnezeu. Iata ceea ce se gasea in Templul evreiesc:

 

„Legamantul dintai avea si el porunci privitoare la slujba dumnezeiasca si la un Locas pamantesc de inchinare. In adevar, s-a facut un Cort. In partea dinainte, numita Locul Sfant, era sfesnicul, masa si painile pentru punerea inaintea Domnului, dupa perdeaua a doua se afla partea Cortului care se chema Locul Preasfant. El avea un altar de aur pentru tamaie, si chivotul legamantului, ferecat peste tot cu aur. In chivot era un vas de aur cu mana, toiagul lui Aaron care infrunzise si tablele legamantului. Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispasirii cu umbra lor… Si, dupa ce au fost intocmite astfel lucrurile acestea, preotii care fac slujbele intra totdeauna in partea dintai a Cortului. Dar in partea a doua intra numai Marele preot, o data pe an, si nu fara sange, pe care il aduce pentru sine insusi si pentru pacatele din nestiinta ale norodului.Ele sunt doar niste porunci pamantesti date, ca toate cele privitoare la mancari, bauturi si felurite spalaturi, pana la o vreme de indreptare. „ (Evrei 9)  Ce spune acest text? Spune ca Legamantul dintai, cel vechi, era doar un simbol al lui Isus Hristos, iar Noul Legamant, este insusi Isus Hristos. Vremea de indreptare este Isus Hristos. Ce-i asa de greu de priceput ? Este foarte greu, spre imposibil, fara Duhul lui Dumneeu. Repet: Vremea de indreptare este Hristos insusi, Fiul lui Dumnezeu intrupat in om, asa cum a vazut si Simeon in Templu, si cum au vazut si vad adevaratii crestini din toate veacurile. Iata ceea ce reprezentau toate acestea: pe Hristos. Ele au fost „desfiintate” prin implinirea lor. Isus Hristos este implinirea a tot, asa cum am mai afirmat, si o sa mai afirm tot timpul, pentru ca acesta este adevarul.

Iata din nou Cortul, cu cele doua incaperi, Sfanta si Sfanta Sfintelor, si obiectele din el, care il reprezentau pe Mesia, pe Unsul cel adevarat, pe Isus Hristos:

Sfesnicul – “Eu sunt Lumina Lumii.”
Masa cu painile – “Eu sunt Painea Vietii”
Marele PreotHristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare si mai desavarsit, care nu este facut de maini omenesti, adica nu este din zidirea aceasta, si a intrat, o data pentru totdeauna, in Locul Preasfant, nu cu sange de tapi si de vitei, ci cu insusi sangele Sau, dupa ce a capatat o rascumparare vesnica. Astfel, fiindca avem un Mare Preot insemnat, care a strabatut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – sa ramanem tari in marturisirea noastra.” (Evrei)

Si ceea ce era cel mai important in tot ritualul de la Templu, Jertfa, este tot Hristos.

Jertfa – „Ioan a vazut pe Isus venind la el, si a zis: „Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii !” (Ioan 1:29)

Nu intru acum in mai multe detalii despre Templu si tot ceea ce se intampla acolo, pentru ca lucrurile sunt clare, pentru orice om onest in evaluarile lui, fata de Cuvantul lui Dumnezeu. Iata cum arata si Templul evreiesc.

Si acum sa vedem si un Plan al unei biserici „crestine”.

Cred ca se vede cu ochiul liber si destul de bine, fara sa fie nevoie de o pregatire si cunostinte solide de arhitectura, ca cele trei seamana: Cortul Intalnirii, Templul evreiesc si Bisericile „crestine”, atat cele istorice, catolica si ortodoxa, cat si cele protestante sau neoprotestante. Simplificand, si unii si ceilalti, au o zona „sfanta” unde intra prostimea, enoriasii, si o zona „prea sfanta”, unde intra doar preotii si pastorii, adica „unsii”. Nimic nou sub soare. Aceleasi invataturi slabe si saracacioase, pe care Isus Hristos le-a desfiintat prin implinirea lor. De ce sunt saracacioase si slabe? Pentru ca ele nu se pot compara vreodata cu originalul, adica cu Dumnezeu.

„Dar acum, dupa ce ati cunoscut pe Dumnezeu sau, mai bine zis, dupa ce ati fost cunoscuti de Dumnezeu (daca Dumnezeu nu se arata, nu se revela, noi habar nu am fi avut ca exista si El prin Univers) , cum va mai intoarceti iarasi la acele invataturi incepatoare, slabe si saracacioase, carora vreti sa va supuneti din nou? Voi paziti zile, luni, vremuri si ani(apropo’, calendarul ortodox precum si ceea ce fac catolicii nu este exact asa ceva, pazire de zile, luni, vremuri si ani ? Neoprotestantii fac si ei la fel, nu-s mai breji). Ma tem sa nu ma fi ostenit degeaba pentru voi.” (Galateni 4)  Va mai amintiti care sunt acele invataturi INCEPATOARE pe care Dumnezeu le numeste „slabe si saracacioase” ? Hai sa le reamintim: „…sa lasam adevarurile incepatoare ale lui Hristos si sa mergem spre cele desavarsite, fara sa mai punem din nou temelia pocaintei de faptele moarte si a credintei in Dumnezeu, invatatura despre botezuri, despre punerea mainilor, despre invierea mortilor si despre judecata vesnica.” (Evrei 6) Botezul, punerea mainilor, pocainta, invierea mortilor, judecata, etc… toate sunt doar niste invataturi si adevaruri incepatoare, adica abecedarul care trimitea spre Isus Hristos, si care nu folosesc la nimic prin ele insele, ci doar prin ceea ce reprezentau ele: pe Mesia, pe Isus Hristos, pe Fiul lui Dumnezeu intrupat. Hristos este cel mai important, El este desavarsirea si Salvarea, nu ele, invataturile.

Am ajuns aproape de finalul discutiei noastre despre adevarata biserica. Acum vom puncta decisiv, si vom vorbi pe sleau despre mijloacele si pretentiile prin care bisericile lumii noastre ii mai tin pe fraierii lor de credinciosi naivi, ca sclavi ai lor, invatandu-i numai prostii despre Dumnezeu. Pe unii ii prostesc pentru ca enoriasii lor nu vor sa citeasca Biblia singuri, si sunt incurajati sa nu o citeasca, si aici ma refer la bisericile istorice, catolica si ortodoxa, iar pe altii care citesc Biblia, bisericile ii prostesc cu faptul ca ei nu stiu ceea ce citesc, nu pot intelege singuri, si de aceea le trebuie pastori, ca sa-i invete ce trebuie, si aici ma refer la bisericile protestante si neoprotestante, care au si ele un cler, deghizat in noncler. O minciuna ordinara si de prost gust. Numai handicapatii mintal mai pot crede ca neoprotestantii nu au si ei clerul lor, adica pastorii si toata conducerea lor cu ifose de unsii lui Dumnezeu pe pamant.

Este chiar de ras cum isi dau ei „sfintenia” de la unii la altii prin aceasta punere a mainilor de care ne vorbeste Dumnezeu, si care la neoprotestanti se numeste binecuvantare. De parca sfintenia asa se poate obtine ! Uitati si dumneavoastra cat sunt de penibili si de handicapati mintal. Si la bisericile istorice este la fel, numai ca se numeste hirotonisire. Adica esti pastor cu binecuvantare si preot prin hirotonisire, adica prin punerea mainilor bisericii peste tine, si uite asa devii tu mai cu mot decat ceilalti. Hai sa faceti plici ! Asa invata Evanghelia Vesnica? Nu ! Si prin toata aceasta prosteala, preotii si pastorii, ne vand noua tuturor, gogoasa ca ei sunt fortele speciale ale lui Dumnezeu, unsii, sfintii, atotstiutoriii, infailibilii, cei de care noi toti trebuie sa ascultam. Stiti si dumneavoastra cat sunt de sfinti si de infailibili toti acestia. Sa mori de ras nu alta, daca nu ar fi de plans. Ce ziceti de aceste gogomanii ? Daca nu ar fi de plans, ar fi de tot rasul. Spuneti si dumneavoastra daca omenirea asta care se declara crestina este zdravana la cap ! Toti spun ca ei sunt crestini si cred in Isus, dar in realitate nu cred in Biblia pe care Isus insusi o citeaza tot timpul, si in care Dumnezeu ne spune ca toate aceste lucruri sunt doar niste copilarii ! Nu-i ca Dracu’ ? Ba da, ca el este. Ei, enoriasii, credinciosii acestor biserici, cred orbeste, si nu exagerez cu nimic afirmand asta, doar in ceea ce le spune clerul bisericilor lor, adica popii sau pastorii lor, si nu in ceea ce le spune Dumnezeu prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Nu-i ca Dracu’ ? Ba da. Este fix ca el. Marele prostitor, Dracu’, inca ii mai prosteste pe prosti. Este numai treaba lor daca vor sa se lase prostiti in continuare. Lumina lui Dumnezeu poate strapunge orice intuneric spiritual, si orice creiere opac, numai sa vrei. Noi toti traim pe o planeta in care Dracu’ conduce, este sef, si ne abuzeaza pe toti la greu. Traim in IAD si asta ne ocupa tot timpul cum spunea cineva. Abuzurile au fost si sunt in toate bisericile lumii, nu numai in afara lor. Multi crestini s-au abuzat si se abuzeaza singuri autoschingiuindu-se in fel si chip, trupeste si spiritual, pentru a-l imbuna pe Dumnezeul cel rau si crud din mintea lor aia proasta sau ii schinguiesc pe altii tot in numele lui Dumnezeu. Mantuirea nu poate fi inteleasa de mintea umana rablagita de pacat. Abuzul si abuzarea pot inceta la astfel de oameni doar prin credinta reala in Isus Hristos cel Viu si prin acceptarea Duhului lui Hristos. Cata vreme, oamenii isi vor pune in continuare increderea in biserici si in sfatul popilor si al pastorilor lor, vor avea aceeasi soarta, vor ramane prosti si abuzati, din simplul motiv ca: „blestemat este omul care se increde in om.” Solutia corecta pentru orice problema este : „Oare nu va intreba un popor pe Dumnezeul sau ?” Dar cum sa intrebe poporul „crestin” pe un dumnezeu in care nu crede ?! Atunci cand ai adevarata credinta in Dumnezeu, poti sa traiesti si singur impreuna cu Dracu’ si toti dracii lui de pe aceasta planeta, ca nimeni nu te va mai putea pacali, dupa principiul pe care l-am mai spus : „Oile mele cunosc glasul Meu.” Cum ajung oile sa cunoasca glasul Pastorului ? Simplu. Pentru ca il cunosc personal pe Pastor, nu din spusele altora, si se incred total in El. 

„Cuvantul Lui nu ramane in voi, pentru ca nu credeti in Acela, pe care L-a trimes El. Cercetati Scripturile, pentru ca socotiti ca in ele aveti viata vecinica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine. Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata ! „O neam necredincios!” le-a zis Isus. “Pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi?

Este pur si simplu o minune Dumnezeiasca cu fiecare in parte, obtinuta doar prin increderea in cel care ne vorbeste din RAI, Imparatia Lui, si care a coborat si in IAD, pe Pamant, Imparatia lui Dracu’ ca sa fie si mai credibil, si mai de atins de catre oamenii pacatosi. Noi nu avem cum sa intelegem implicatiile si mecanismele salvarii noastre, asa cum le stie si le intelege numai Dumnezeu, deoarece suntem retardati si prosti. Nu suntem inca capabili pentru a intelege asa ceva. Hai sa-mi explice mie un „destept” de teolog sau oricine altcineva din lumea aceasta, cum locuieste o legiune de draci intr-un om si cum locuieste Duhul lui Hristos intr-un om ? Poate cineva sa faca asta ? Categoric NU ! Cine macar incearca sa explice asa ceva, este doar un sarlatan penibil. Trebuie sa te opresti la A CREDE ceea ce iti spune Dumnezeu, daca iti convine, daca nu…fa frate ce vrei tu. Nu te opreste nimeni. Evanghelia Vesnica, cu ajutorul lui Dumnezeu, este usor de inteles, nu este mare filozofie. Oamenii au imbarligat-o de nu se mai vede nimic din maretia Datatorului ei. Eu nu am nevoie de oameni ca sa inteleg Evanghelia. Am nevoie doar de Dumnezeu, si o pot intelege foarte bine. Sigur ca nu se exclud mesajele divine incredintate oamenilor, dar atentie, acele mesaje sunt tot ale lui Dumnezeu, si nu ale mesagerului. Sa intelegem odata asta. Pavel fara Dumnezeu = ZERO BARAT ! Ioan fara Dumnezeu = ZERO BARAT, Marcu fara Dumnezeu= ZERO BARAT si asa mai departe cu toti „eroii” umani ai Bibliei. Putem spune asta in dreptul tuturor profetilor, apostolilor, invatatorilor de tot felul ! Dumnezeu i-a facut mari, nu au fost ei prin puterea si intelepciunea lor. Sa ne fie clar asta. In Scriptura nu sunt cuvintele LOR ci ale lui Dumnezeu spuse de ei. Este o diferenta uriasa si esentiala. Ceea ce trebuie facut in realitate de catre orice crestin onest, esta sa-i indrepte pe oameni doar catre Dumnezeu si Cuvantul Sau Biblia, nu catre alti oameni. Asa spune Evanghelia Vesnica.

Acum sa luam pe rand „tainele” cu care bisericile „crestine” ii prostesc pe prosti, si sa vedem ce spune Dumnezeu in Biblie despre ele, si ce spun bisericile. Iata „tainele” cu care se impauneaza acum noul templu, adica biserica „crestina”, o sa le iau pe cele mai importante: botezul, Cina Domnului sau Impartasania, Nunta, Inmormantarea.

BOTEZUL: in cazuri normale, botezul prin scufundare in apa, nu prin stropire cum fac catolicii, sau de copil nestiutor asa cum fac ortodocsii, trebuie facut de orice crestin, desi el nu este atat de important pe cat se crede, si pe cat il „sfintesc” bisericile. Va surprinde sa auziti asta ? Sa nu va surprinda. Veti auzi ceva si mai tare decat asta. Asa cum arata Biblia, pot exista si exceptii de la botez, vezi talharul de pe cruce, care va fi in Imparatia lui Dumnezeu si fara sa fie botezat. Nici o problema pentru Dumnezeu. Nu se opreste Dumnezeu in acest amanunt. Cine poate sa boteze ? Oricine. Dumnezeu nu a dat nimanui puteri speciale ca sa faca asta, asa cum mint bisericile „crestine”.

Copiii mici nu se boteaza, pentru ca ei habar nu au de ce li se face asta, ei fiind in varsta de doar cateva luni la botez. Este un nonsens sa botezi bebelusi. Nu este decizia lor de a deveni crestini, ci a altora. Altfel spus, nu decid ei asta. Atatia si atatia copii botezati crestini, au ajuns atei sau altceva. Biblia spune foarte corect ceea ce spune, pentru ca Dumnezeu nu este un prost, si stie ce face si ce vorbeste. Iata ce ne spune Isus: „Duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la orice faptura. Cine va crede si se va boteza va fi mantuit, dar cine nu va crede va fi osandit.” (Marcu 16)  Ordinea normala este ca sa fii mai intai o persoana cu putere de discernamnat, sa crezi cu adevarat ceea ce auzi ca se spune in Evanghelie, si daca crezi asta si te intereseaza oferta lui Dumnezeu, te poti boteza in apa. Este satanic sa crezi ca Dumnezeu se razboieste cu copiii, adica cu orice micut venit pe planeta aceasta care nu este botezat in primele lui luni de viata. Este o conceptie total prosteasca, care nu are absolut nimic de-a face cu Dumnezeu si cu crestinismul. Aud mereu gogomania ca „acum l-am botezat pe copil, este mai linistit ca inainte, mai cuminte, pentru ca acum este crestin”. O tampenie. O gogomanie. O idiotenie. Copilul este la fel. Si atunci de ce copiii musulmanilor, a hindusilor, a budistilor, etc… nu au nimic, cresc normal, desi nu se boteaza niciodata?! De ce copiii neoprotestantilor nu au nimic, desi se boteaza ca adolescenti sau ca adulti ? Ei cresc la fel de frumos si armonios ca si cei botezati de mici. Si sunt miliarde de de oameni care fac asta. Nu va puneti si aceasta intrebare fratilor ortodocsi si catolici ? Iata ca se poate sa fii linistit, normal, inteligent, frumos, etc… si daca nu te botezi la 2-3 luni. Asta nu va spune nimic ? Ba daca ne uitam mai cu atentie, si suntem si cinstiti, trebuie sa recunoastem ca tarile protestante, sunt cu mult inaintea tarilor ortodoxe de exemplu. Nu vedeti cat de prosti suntem, si cat de manipulati de Dracu’ suntem, prin biserici ? Nu vedeti ca ni s-a spalat creierele din cap ? Noi cu copiii botezati de mici suntem mai crestini decat altii ? Evident ca nu. Ba dimpotriva, suntem catalogati ca hotii lumii la ora actuala. Toti se feresc de noi ca de Dracu’. Ce sa mai spunem de copiii musulmanilor, a budistilor, a sintoistilor, etc… Sunt ei nelinistiti si blestemati de Dumnezeu ca nu sunt botezati de mici ? Sigur ca nu. Dumnezeu nu se „razboieste” cu copiii, asa cum cred toti prostii. Chiar nu vreti sa va veniti in fire cu tampeniile astea ? Nu vedeti ca sunt doar niste aberatii ? Stiu ca nu puteti vedea asta fara ajutorul lui Dumnezeu. Sunteti orbi si surzi. Oricat v-ar spune cineva ca acesta este adevarul, nu-l veti crede. Suna straniu, dar asa este. Icoanele, statuile sfintilor si moastele (oasele de oameni morti) nu pot sa va spuna adevaruri despre Dumnezeu. Vom vedea cu alta ocazie de ce se intampla asta.

Ioan Botezatorul nu boteza copii, ci handralai in toata firea. Ba inainte de a-i boteza, ii mai si boscorodea putin, ca sunt doar niste panarame ticaloase. Isus nu s-a botezat de copil. De ce oare ? Simplu de raspuns: pentru ca nu se poate contrazice pe El insusi. Adica una sa spuna si alta sa faca. Toate acestea nu va dau de gandit ? Ce spune Biblia ca reprezinta botezul ? Iata ce spune: „…fiind ingropati impreuna cu El, prin botez, si inviati in El si impreuna cu El, prin credinta in puterea lui Dumnezeu care L-a inviat din morti.” (Coloseni 2:12)  Ce vrea sa spuna in realitate acest text este extrem de simplu daca il lasi pe Dumnezeu sa-ti explice. Daca il lasi pe popa sau pe pastor iese cu totul altceva. Botezul prin apa este doar un simbol al adevartului botez, cel cu Duhul lui Hristos. Cine se boteaza in apa, trebuie sa creada in realitatea puterii lui Dumnezeu manifestata prin Isus Hristos, pentru salvarea lui, nu in actul acestui botez cu apa, ci… in puterea lui Dumnezeu, singura putere capabila sa-l invinga pe Dracu’ si sa-l salveze pe pacatosul credincios. Asta spune textul de mai sus. Puterea lui Dumnezeu este Hristos, singurul UNS al lui Dumnezeu. Popii si pastorii nu sunt unsii lui Dumnezeu. Ce spun bisericile ? Ca este taman invers. Ca botezul cu apa este important, iar restul basca, iar popii si pastorii sunt unsii lui Dumnezeu pe pamant. Eroare fatala. Minciuna gogonata. Botezul cu apa nu te face crestin si nici nu te mantuieste (salveaza) asa cum cred majoritatea „crestinilor” si cum mint bisericile „crestine”. Toate. Daca nu credeti ceea ce v-am spus pana aici, iata si dovada biblica ca asa este: „… de la inceput pana in ziua in care S-a inaltat la cer, dupa ce, prin Duhul Sfant, daduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese. Dupa patima Lui, li S-a infatisat viu, prin multe dovezi, aratandu-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, si vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Imparatia lui Dumnezeu. Pe cand Se afla cu ei, le-a poruncit sa nu se departeze de Ierusalim, ci sa astepte acolo fagaduinta Tatalui, „pe care”, le-a zis El, „ati auzit-o de la Mine. Caci Ioan a botezat cu apa, dar voi, nu dupa multe zile, veti fi botezati cu Duhul Sfantvoi veti primi o putere, cand Se va cobori Duhul Sfant peste voi, si-Mi veti fi martori in Ierusalim, in toata Iudeea, in Samaria si pana la marginile pamantului…Imparatii pamantului s-au rasculat si domnitorii s-au unit impotriva Domnului (Dumnezeu Tatal) si impotriva Unsului Sau (Isus Hristos). In adevar, impotriva Robului Tau celui sfant, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au insotit in cetatea aceasta Irod si Pilat din Pont cu Neamurile (conducatorii pagani si lumea necrestina) si cu noroadele lui Israel (adica bisericile si popoarele de credinciosi „crestini”), ca sa faca tot ce hotarase mai dinainte mana Ta si sfatul Tau. Si acum, Doamne, uita-Te la amenintarile lor, da putere robilor Tai sa vesteasca Cuvantul Tau cu toata indrazneala si intinde-Ti mana, ca sa se faca tamaduiri, minuni si semne prin Numele Robului Tau celui sfant, Isus.” Dupa ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunati, toti s-au umplut de Duhul Sfant si vesteau Cuvantul lui Dumnezeu cu indrazneala.” (Faptele Apostolilor)  Care a fost PUTEREA cu care au fost umpluti ? Cu Duhul lui Hristos. Nu cu botezuri in apa, nu cu puneri de maini, adica hirotonisiri si binecuvantari. Botezul cu apa nu i-a umplut cu nimic. Fara Duhul lui Hristos apostolii nu ar fi avut nicio putere, desi toti erau botezati. Punct. Nu le-ar fi ajutat la nimic si cu nimic, botezul lor cu apa. Singurul UNS  si SFANT al lui Dumnezeu este doar Isus Hristos Fiul Sau. Iata acum patru texte pe care vreau sa ne uitam un pic impreuna:

1) „a venit Ioan care boteza in pustiu, propovaduind botezul pocaintei spre iertarea pacatelor.” (Marcu 1:4)  Nu cumva am mai auzit asta ? Nu cumva suna a adevaruri incepatoare si a temelie a pocaintei de faptele moarte ? Va amintiti textul, este putin mai sus in acest articol ? Nu cumva nu este asa de important acest botez ? Ia sa vedem al doilea text.

2) „Eu (Ioan Botezatorul), da, v-am botezat cu apa, dar El (Hristos) va va boteza cu Duhul Sfant.” (Marcu 1:8)  Cu ce ne boteaza Hristos ? Cu Duhul Sfant ? Adica cu El personal ? DA. Asa o fi ? Asa este. Vedeti textul care urmeaza.

3) „Daca n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” (Romani 8:9) Nu-i tare de tot asta ? Spuneti sincer, de cate ori ati auzit in biserica dumneavoastra acest adevar maret, singurul important in ceea ce priveste botezul crestin? Aproape niciodata. Toti ii dau in sus si in jos cu scaldatul, cu stropitul, cu botezul cu apa. Nu vreau sa spun ca acesta nu este important, dar nu este asa de important ca adevaratul botez, cel cu DUHUL LUI HRISTOS. De ce este atat de important ca Duhul lui Hristos sa fie in noi ? Este cel mai important lucru de pe Pamant si din crestinism. Fara Duhul lui Hristos in noi ne putem boteza intr-o veselie, de 10.000 de ori pe zi, dar crestini tot nu o sa fim vreodata. Dracu’ stie sa inoate, si ii place toate stilurile: bras, catolic, ortodox, fluture, baptist, adventist, crawl, evanghelic, penticostal, pe spate, pe sub apa… Numai Isus Hristos ne poate face crestini cu adevarat. Dracu’ nu iese afara din noi pentru ca ne-am bagat noi in apa sau pentru ca ne-a bagat altcineva. Dracu’ iese afara din noi doar la comanda lui Isus. Hristos in noi, nadejdea slavei.

4) „Noi toti, in adevar, am fost botezati de un singur Duh, ca sa alcatuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi, si toti am fost adapati dintr-un singur Duh.” (1Corinteni 12:13)  Auziti, TOTI crestinii trebuie sa fim botezati de un singur Duh. Duhul lui Hristos. Nu apa este importanta ci Duhul. Nu va aduce aminte acest text de textele de la articolul „Adevarata biserica (ep.1)” ? Si VOI, ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sa fiti o casa duhovniceasca, si sa aduceti jertfe duhovnicesti, placute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.”“Nu stiti ca VOI sunteti Templul lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi?…   Vedeti ce frumos se leaga Evanghelia Vesnica, nu aia contrafacuta de biserici. Aia contrafacuta se contrazice tot timpul si te ameteste de nu mai intelegi nimic, exact ca vinul Babilonului de care este imbatata omenirea intreaba. Un noian de invataturi aburitoare ca sa nu mai intelegi nimic. Sa fii mereu beat spiritual.

„Ioan le-a zis: „Eu botez cu apa, dar in mijlocul vostru sta Unul pe care voi nu-L cunoasteti. El este Acela care vine dupa mine – si care este inaintea mea – eu nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintei Lui… dar tocmai pentru aceasta am venit sa botez cu apa: ca El sa fie facut cunoscut lui Israel.” Cel ce m-a trimis sa botez cu apa mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul coborandu-Se si oprindu-Se este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant.” Si eu am vazut lucrul acesta si am marturisit ca El este Fiul lui Dumnezeu.” (Ioan 1) Ia auziti mai departe altele si mai tari spuse in Biblie de catre Dumnezeu:

„Vreau sa spun ca fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” – „Si eu, al lui Apolo!” – „Si eu, al lui Chifa!” – „Si eu, al lui Hristos!” Hristos a fost impartit? Pavel a fost rastignit pentru voi? Sau in numele lui Pavel ati fost voi botezati? Multumesc lui Dumnezeu ca n-am botezat pe niciunul din voi, afara de Crisp si Gaiu, pentru ca nimeni sa nu poata spune ca ati fost botezati in numele meu. Da, am mai botezat si casa lui Stefana; incolo, nu stiu sa mai fi botezat pe altcineva. De fapt, Hristos m-a trimis nu sa botez, ci sa propovaduiesc Evanghelia…” (1 Corinteni 1)

Cred ca este suficient si ca ati inteles deja care este adevaratul botez crestin, cel cu Duhul lui Hristos, nu cel cu apa. Stiti care este marea eliberare cu acest adevar ? Ca nu trebuie sa depindeti de nici un om ca sa aveti Duhul lui Hristos. Duhul lui Hristos nu poate fi dat de oameni altor oameni. Nici macar prin punerea mainilor. Duhul lui Hristos il poate da credinciosului doar Hristos cel Viu si NIMENI altcineva. Asa spune Evanghelia Vesnica. Asa ca preotii si cu pastorii sa ne mai lase cu gogosile lor mincinoase. Sa cante la alta masa.

Famenul etiopian dupa botez la ce Templu sau singoga mai mergea el in lumea lui pagana ? La nici una/ul, pentru ca a fost ajutat de Dumnezeu sa inteleaga 2 lucruri esentiale: „Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.” (Mat.28:20) si „Ce sa facem ca sa savarsim lucrarile lui Dumnezeu?” Isus le-a raspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: SA CREDETI in Acela, pe care L-a trimes El.” (Ioan 6-28,29)  Ce simplu si ce frumos ! De ce ne complicam inutil ?

CINA DOMNULUI: ce este Cina Domnului sau Impartasania decat o simpla masa prieteneasca cu paine si cu vin intre frati si surori in Hristos, in amintirea lui Hristos si a jerfei Sale pentru noi toti ? Asta este tot. Nu are absolut nici o alta conotatie super sfanta, stranie, de nepatruns, super tainica si alte prostii din acestea cu care bisericile si preotii/pastorii ii prostesc pe oameni.

Isus Hristos nu a dat nici o importanta majora acestei mese. Nu a intentionat niciodata ca ea sa devina un ritual in Casa Sa de Rugaciune, Clubul iubitorilor de Dumnezeu. Trebuia sa ramana exact ceea ce a spus Isus Hristos ca este: o simpla amintire despre El intre frati care cred in El. Cina Domnului sau Impartasania este o bucurie comuna a credinciosilor in amintirea lui Isus Hristos si nimic mai mult. Isus Hristos nu a spus nicaieri in Biblie ca numai anumite persoane pot sa dea Cina sau Impartasania. ORICINE poate face asta. Nu exista nicio regula in Biblie cu privire la acest „ritual”. Nu va mai lasati prostiti de false sfintenii si false exclusivitati.

„Pe cand mancau, Isus a luat o paine si dupa ce a binecuvantat, a frant-o si le-a dat, zicand: „Luati, mancati, acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar si, dupa ce a multumit lui Dumnezeu, li l-a dat, si au baut toti din el. Si le-a zis: „Acesta este sangele Meu, sangele legamantului celui nou, care se varsa pentru multi. Adevarat va spun ca, de acum incolo, nu voi mai bea din rodul vitei, pana in ziua cand il voi bea nou in Imparatia lui Dumnezeu”…sa faceti lucrul acesta spre pomenirea Mea. Dupa ce au cantat cantarile de lauda, au iesit pe Muntele Maslinilor.”

Bisericile insa au avut grija ca sa faca si din acest lucru absolut normal si banal intr-un anumit sens, o super taina si un super ritual al bisericii crestine, ca sa-i prosteasca pe prosti. Stiu ca sunteti iar socati, dar o sa va veniti in fire daca il iubiti pe Hristos. Nu puteti sa ramaneti la fel de prosti avand Duhul lui Hristos in dumneavoastra. Cat despre impartasirea copiilor, va pun doar intrebarea fireasca: Ce stiu pruncii de toata istoria lui Hristos, de Evanghelie, de Dumnezeu ? Nimic. Si atunci ? De ce trebuiesc impartasiti spre amintirea lui Hristos despre care habar nu au nimic ? Va rog sa va raspundeti singuri la aceasta intrebare. Este exact la fel ca si cu botezul pruncilor. Aceeasi poveste. Aceste lucruri: botezul si impartasania la copii nu-si au rostul. Sunt absolut inutile. Pentru buna si frumosa lor dezvoltare in viata, copiii trebuie sa vada la dumneavoastra, parintii lor, dragoste fata de ei, ca nu mintiti, ca nu furati, ca nu curviti, ca nu pedofiliti, ca nu ucideti, ca nu…. Asta ii va ajuta mult mai mult decat aceste ritualuri care la varsta copilariei nu le foloseste la absolut nimic, pentru ca nu au capacitatea de a le intelege la adevarata lor valoare si importanta. Vor decide ce vor sa faca cu viata lor doar cand vor fi capabili sa faca asta. Cand vor avea maturitatea si discernamantul necesare unor astfel de decizii de importanta vitala.

NUNTA: nunta este pur si simplu legamantul sotilor in fata lui Dumnezeu, si nimic altceva.

EI il fac, sotii, si nimeni nu are ce cauta intre ei. Nici un popa, nici un pastor. Normal si frumos ar fi sa aiba si asentimentul parintilor, in sensul ca si ei, parintii, sa fie de acord cu casatoria. Ei sotii se invoiesc ca sa spun asa, ca sa-si petreaca intreaga viata impreuna, si la bine si la rau. Din aceasta cauza sunt doar ei si Dumnezeu, fara nimeni altcineva intre ei. Nuntasii, orice rang ar avea ei, parinti, rude, prieteni, frati de credinta, colegi de servici, vecini, etc… doar participa la faptul ca cei doi isi „jura” credinta unul altuia in fata lui Dumnezeu nu a oamenilor, si se bucura impreuna la eveniment: mananca, beau, danseaza…se veselesc. Este numai normal ca in aceasta situatie deosebita oamenii sa se imbrace frumos, cu cele mai bune haine si sa petreaca impreuna. Ca-si pune un preot sau pastor mainile peste ei, nu are nicio valoare, si nicio importanta ! Si daca preotii si pastorii isi dau binecuvantarea lor, celor care se casatoresc ce se rezolva ? Nu se mai despart sau nu se mai insala sau nu se mai mint sau nu se mai cearta ? Ei asi ! Daca nu este Dumnezeu in cei doi prin Duhul Sau, vor face toate faradelegile pe care le poate face orice om ca rob a lu’ Dracu’. Nu esti scutit de toate acestea cu o binecuvantare a unui popa sau a unui pastor. Hai sa ne venim in fire. Biblia nu spune ca la nunta trebuie sa te duci la Templu sau sa faci nu stiu ce alte lucruri. Asa ca… noi de ce am face asa ceva ? Doar ca asa face toata lumea care habar nu are adevarul ? In trecut, la evrei ca si astazi la multe popoare ale lumii, casatoriile se faceau in familie, cu prietenii si cu invitatii. Asta era tot. Sigur ca te poti duce la „Casa de Rugaciune”, adica la Clubul iubitorilor de Dumnezeu, ca sa te bucuri acolo intr-un cadru festiv cu toti prietenii tai. Nu se exclude asa ceva, dar sa nu astepti ca acolo, cineva „special”, sa-ti dea tie nu stiu ce binecuvantare prin punerea unor maini sau implinirea unei slujbe, a unui ritual.

INMORMANTAREA: dupa momentul mortii, mort ramai. Nu mai poti schimba nimic. Orice ti-ar face cei ramasi in viata, este complet inutil. Totul se joaca cat esti in viata. Trebuie sa iti rezolvi problemele, inclusiv cea legata de Dumnezeu, cat esti viu. Dupa aceea, cand vei fi pe nasalie, nu mai poti face si nu mai poti schimba nimic, oricate slujbe ti s-ar face, de oricate soboare de preoti sau de pastori, oricate lumanari ti s-ar pune si aprinde la cap sau oricate predici ti s-ar tine la capatai. Toate sunt inutile. Moartea pune punct oricarei posibilitati de a se mai putea schimba ceva in ceea ce ne priveste. Daca murim de partea lu’ Dracu’ cu Dracu’ ramanem, daca murim de partea lui Hristos, cu Hristos ramanem. Si atunci de ce ne mai dam atat de ceasul mortii ca ala a murit fara lumanare, ne impartasit, ne slujit, ne spovedit, ne…etc… Prieteni, toate acestea sunt numai prostii ca sa-i mai prostim pe prosi. Acceptati-l pe Dumnezeu in viata dumneavoastra cat timp mai este in dumneavoastra suflarea de viata data tot de El, caci dupa aceea nu mai puteti face nimic. Nici dumneavoastra, nici altii.

„Cei vii, in adevar, macar stiu ca vor muri, dar cei morti nu stiu nimic si nu mai au nicio rasplata, fiindca pana si pomenirea li se uita. Si dragostea lor, si ura lor, si pizma lor demult au si pierit, si niciodata nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soareCaci, in Locuinta mortilor in care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuiala, nici stiinta, nici intelepciune … caci un caine viu face mai mult decat un leu mort.” (Eclesiastul)

„Caci noi n-am adus nimic in lume, si nici nu putem sa luam cu noi nimic din ea.” (1Timotei)

Biblia ne spune ca tot de Hristos avem nevoie atata timp cat suntem in viata, si tot Hristos este singura noastra garantie ca intr-o zi vom invia, si nu ritualurile de inmormantare ale bisericilor „crestine”.

„Si daca Duhul Celui ce a inviat pe Isus dintre cei morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Hristos Isus din morti va invia si trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Sau, care locuieste in voi.” (Romani)  Simplu si clar.

Dragii mei cititori si prieteni, cam asta este de spus despre aceste noi „ritualuri” ale noului templu crestin: BISERICA. Isus Hristos nu a intentionat niciodata sa instituie noi ritualuri pentru „Casa Sa de Rugaciune”. Sa nu cumva sa intelegeti ca eu am spus in acest articol ca trebuie sa scoatem, sa renuntam la aceste practici din viata crestina adevarata. Nu am afirmat asa ceva. Am spus doar ca trebuie sa le dam importanta cuvenita. Nici mai mare, dar nici mai mica. Doar atat cat spune Biblia, adica Dumnezeu. Ele nu pot fi niciodata mai importante decat Viul Dumnezeu. Sa nu le facem mai importante decat Isus cel Viu, pe care aceste practici il amintesc, asa cum au facut evreii in trecut cu Templul lor si „crestinii” cu bisericile „crestine”, aruncandu-L pe Isus Hristos la gunoi. Nu exagerez cu nimic, si stiti si dumneavoastra asta. Bisericile „crestine” au tot sfintit aceste practici pana cand ele au devenit mai sfinte si mai importante pentru ele decat Isus insusi. ACEASTA este imensa greseala a bisericilor „crestine”. Aceeasi greseala pe care au facut-o si evreii cu Templul si cu ritualurile lor. Sa nu le calcam pe urme. Sa-l recunoastem pe Isus Hristos ca singurul capabil in Cer si pe Pamant, sa ne ajute atat in viata cat si in moarte. Asta este tot ce trebuie sa intelegem. Ritualurile nu ne pot ajuta cu nimic.

In loc de incheiere: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce CRED in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu, nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu

„Cuvintele inteleptilor, ascultate in liniste, sunt mai de pret decat strigatele unuia care stapaneste intre nebuni… a lui Dumnezeu, care singur este intelept, sa fie slava, prin Isus Hristos, in vecii vecilor! „

Aceasta este hrana tare a adultilor in Hristos, cu privire la „tainele”  si „ritualurile” crestine. Aceasta este hrana tare a tuturor celor care au lasat in urma copilaria cu invataturile ei slabe si saracacioase, si merg inainte spre cele desavarsite, adica spre Hristos cel VIU. Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi. Adica veti cunoaste pe Hristos, si Hristos va face liberi cu adevarat, ceea ce nu pot face NICIODATA ritualurile, dogmele, invataturile, legile si poruncile. Numai Tatal si Isus Hristos sunt VIATA noastra cea adevarata. Restul este MOARTE. Vesnica !

Pentru a nu se lungi foarte mult acest articol, vom discuta in ultimul episod, episodul 4, despre organizarea „Casei de Rugaciune”, adica a Clubului iubitorilor de Dumnezeu.

(va urma)

Cu respect,