Déjà vu

Motto: Allahu NIET, NO, PAS Akbar

Din ciclul: sa intelegem lumea in care traim, astazi vom vorbi despre atacurile teroriste de la Paris. La Paris au avut loc niste crime oribile, abominabile, nejustificabile prin nicio religie, sete de dreptate, de adevar, de lupta pentru libertate, etc. Este doar o barbarie care nu slujeste nimanui, decat Diavolului, in lupta sa cu Dumnezeu. Am sa ma explic mai tarziu de ce spun asta. Sigur ca da, cei care nu cred in Dumnezeu, vor spune ca sunt doar un tampit care vorbeste aiureli, abereaza, spune prostii. OK, imi asum acest risc. nicio problema pentru mine sa fiu catalogat si asa.

Niste asasini descreierati, adica spalati bine la creiere si indoctrinati de niste minti satanice, au devenit la randul lor, slujitori ai lui Shaitan, adica ai Diavolului, in islamism. Nu despre asta vreau sa vorbesc astazi, cum se spala creierul oamenilor cu ajutorul religiei. Asta se intampla in toate religiile, nu numai in islamism. Astazi vreau sa vorbesc mai mult, despre reactia lumii libere, care iar nu a stiut nimic (sic!), in ciuda sumelor uriase investite in servicii secrete de tot felul, in politie, armata, etc… Si in ciuda tehnologiei tot mai avansate de control a populatiei globului, care inghite si ea sume uriase din banii contribuabililor, din toate tarile lumii. Eu am un déjà vu cu asta. La fel ca inainte de Pearl Harbor, de 11 septembrie, si acum, la Paris, autoritatile, serviciile, politia, etc… au fost avertizate cu privire la aceste pericole iminente, dar nu au facut nimic. Ciudat nu-i asa?! Parca am mai vazut filmu’ asta! Nu este nimic ciudat dragii mei. Pare cinic, la fel de abominabil ca si crimele in sine, din acest macel de la Paris, si din multe alte maceluri teroriste care au avut loc in lume, si inca vor mai avea, dar cu astfel de nenorociri, se pot rezolva foarte multe alte lucruri in interesul celor care conduc lumea din umbra, in frunte cu Dracu’, stapanul si mentorul lor. Multe din aceste grozavii, servesc de minune intereselor Noii Ordini Mondiale, in a controla toate aspectele vietii pamantenilor. Ce conteaza pentru ei, ca mor cativa sclavi pe ici pe colo! Si asa suntem prea multi, se spune cu subiect si predicat. Ca mai mor cateva mii, zeci de mii sau sute de mii, nu poate decat sa fie foarte bine pentru cei care raman. Respiram mai in voie, nu-i asa ?! Aceasta este o gandire pur satanica! Aceasta este o gandire criminala, care se gaseste in mintile celor care conduc aceasta lume blestemata. Chestia cum ca ei ne vor binele, este doar o ipocrizie, o mare minciuna. Astia au declansat razboaie nimicitoare in omenire, ori ce cate ori au vrut. Si o vor face si in continuare. Au inventat comunismul si fascismul, apoi, dupa ce si-au facut treaba cu ele, le-au distrus. Astia au doar interese satanice, nu umane. ACUM, in aceste timpuri, nu au niciun interes sa starpeasca terorismul, pe care tot ei l-au creat. Indraznesc sa spun, pe baza multor altor evidente, ca si musulmanii, sunt manipulati de fortele intunericului, de insusi Satana, ca sa devina unii fara sa stie, altii cu buna stiinta, unelte ale Noii Ordini Mondiale. O sa va spun imediat cum. Sa luam acum o declaratie a Presedintelui rus, Vladimir Putin, care devoaleaza ceea ce am spus pana acum:

„Președintele rus Vladimir Putin, prezent la summitul G20 din Antalya, Turcia, a declarat luni, că Statul Islamic primește finanțare din 40 de țări, inclusiv din state membre ale Grupului celor mai puternice economii ale lumii, transmite Agerpres.

”Am dat exemple, bazate pe datele noastre, privind finanțarea de către persoane fizice a diferitelor grupări ale Statului Islamic. Finanțarea, așa cum am stabilit, provine din 40 de state, inclusiv din câteva state ale G20”.

Intrebare intrebatoare: Credeti ca Putin, in actualul context mondial, cand este deja pus la zid dupa conflictul din Ucraina, isi permite sa mai puna gaz pe foc, facand astfel de declaratii, fara sa fie perfect stapan pe veridicitatea informatiilor si a afirmatiilor pe care le face public?! Altfel spus: Credeti ca Putin este un ageamiu DEZINFORMAT?! Eu ma indoiesc profund de asta. Dovada: nimeni nu l-a contrazis! In concluzie, asa cum spuneam, totul este un deja vu. Va reamintesc ca aceleasi suspiciuni planau si asupra retelei Al-Qaeda asa cum planeaza si asupra ISIS. Ca ar avea legaturi stranse cu politicienii Americii si nu numai, ca sunt finantati si din Vest, dar si de lumea araba. ISIS la fel. Nu va spune nimic asta?! Daca ma intrebati pe mine, s-a dorit acest terorism in lume. Prin el, prin terorism, se pot rezolva multe probleme oculte, de sujugare a planetei Pamant, si transformare a ei, intr-un lagar mondial. Dumnezeu ne spune ca asa se va si intampla in viitorul apropiat, in epoca Antihristului.

Sa mai luam un text foarte, foarte interesant. Autor, tot Putin, of course.

„Cei mai mulți dintre oameni, au ratat discursul lui Putin de acum câteva zile de la conferința Valdai de la Soci, iar cei care au auzit de discurs, nu au avut șansa să-l citeasca, și au ratat cat este de important. Mass-media occidentala a făcut tot posibilul ca să-l ignore sau să-i răsucească sensul. Indiferent de ceea ce crezi sau nu crezi despre Putin, aceasta este probabil, cel mai important discurs politic de la discursul lui Churchill despre „Cortina de fier” din 5 martie, 1946.

În acest discurs, Putin a schimbat brusc regulile jocului. Anterior, jocul politicii internaționale a fost jucat după cum urmează: politicienii au făcut declarații publice, de dragul de a menține o ficțiune plăcută a suveranității naționale, dar erau strict pentru spectacol și nu a avut nimic de a face cu substanța politicii internaționale; între timp, s-au angajat în negocieri in spatele usilor inchise, în care intelegerile actuale au fost incalcate grav. Anterior, Putin a încercat să joace acest joc, așteptândca Rusia să fie tratată pe picior de egalitate. Dar aceste speranțe au fost spulberate, iar la această conferință a declarat ca jocul se termina, încălcând în mod explicit vorbirea tabu specifia tarilor Vestice si vorbind  direct cu oamenii peste capul șefilor de clanuri ai elitelor și liderilor politici.

1. Rusia nu va mai participa la jocuri și nu se va mai angaja în negocieri in spatele usilor inchise. Dar Rusia este pregătită pentru discuții și acorduri serioase, dacă acestea sunt favorabile pentru securitatea colectivă, sunt bazate pe corectitudine și țin seama de interesele fiecărei părți.

2. Toate sistemele de securitate colectivă la nivel mondial se află acum în ruine. Nu mai există nici o garanție internaționala de securitate. Și entitatea care le-a distrus are un nume: Statele Unite ale Americii.

3. Constructorii  Noii Ordini Mondiale au eșuat, după ce au construit un castel de nisip. Indiferent daca se va construi sau nu o nouă ordine mondială, de orice fel ar fi ea, nu este decizia Rusiei, dar este o decizie care nu se va face fără Rusia.

4. Rusia favorizează o abordare conservatoare pentru introducerea inovațiilor în ordinea socială, dar nu se opune investigarii și discutarii acestor inovații, pentru a vedea dacă introducerea a oricareia dintre ele ar putea fi justificată.

5. Rusia nu are intenția de a merge la pescuit în apele tulburi create de America prin acest „imperiu haotic”, si nu are nici un interes în construirea unui nou imperiu propriu (provocările Rusiei sunt deja concentrare pe dezvoltarea vastului teritoriu pe care il detine).  Rusia nu mai este dispusă in nici un caz să acționeze ca un salvator al lumii, așa cum s-a intamplat în trecut.

6. Rusia nu va încerca să reformeze lumea dupa propria ei imagine, dar nici nu va  permite nimănui să reformeze Rusia dupa imaginea lor. Rusia nu se va izola die lume, dar oricine încearcă să o izoleze va fi sigur ca va culege un vârtej de vânt.

7. Rusia nu dorește ca haosul să se răspândească, nu vrea război, și nu are intenția de a începe unul. Cu toate acestea, azi Rusia considera ca izbucnirea războiului global este aproape inevitabil, este pregătita pentru el, și continuă să se pregătească pentru el. Rusia nu vrea război, dar nici nu se teme de el.

8. Rusia nu intenționează să ia un rol activ în contracararea celor care înca încearcă să construiască Noua Ordine Mondială, asta până ce ajung să afecteze interesele cheie ale Rusiei. Rusia ar prefera să stea și să privească cum elitele se dau cu capul de pereti. Dar celor care reușesc să traga Rusia în acest proces, prin nerespectarea intereselor sale, li se va preda adevăratul sens al durerii.

9. În politica externa dar si in politica internă, ​​puterea Rusiei nu se va baza pe elitele care se ocupa cu negocieri in spatele usilor inchise, ci pe voința poporului.” (sursa: Efemeride)

Intregul discurs a lui Putin de la conferința Valdai de la Soci, cat si intrebarile care i-au fost adresate si raspunsurile la ele, le puteti citi integral(pentru cine cunoaste limba engleza) pe infowars.com

Foarte tare acest discurs, nu-i asa ?! Stiu ca multi dintre romani, au fost invatati in ultimul timp, sa-l minimalizeze si sa-l urasca pe Putin, in timp ce declara dragoste eterna Americii si UE. Nu fac parte dintre acestia. Singura tara din lume pe care o iubesc, si imi pasa de ea, este Romania. Atat. Nu-l iubesc pe Putin, dar nici nu-l minimalizez, nici nu-l urasc. Ceea ce spune Putin este adevarat, pentru oricine are ochi de vazut, urechi de auzit, si minte ca sa inteleaga. Cu adevarat tare Putin asta! Le spune pe bune, pe bune! A dat cortina la o parte, a deschis putin usa sau geamul! Nu de tot, dar suficient de mult, ca celor inteleptiti de Dumnezeu, care mai stiu si ceva profetie biblica, sa li se confirme fara PUTINta de tagada, descoperirile biblice, adica planurile satanice de la sfarsit de lume, dezvaluite acum si de catre… Putin! Tare, tare acest discurs! Ni se arata in mare, punerea acestor planuri in practica de zi cu zi. Scurt, la obiect, si NUMAI ESENTA! Dumnezeu nu doarme! Ne avertizeaza mereu si mereu, despre ce va sa vie, prin cine nici nu gandesti. Prostii planetei, au fost invatati de catre smecherii Satanei (SUA, UE, Noua Ordine Mondiala) ca sa-l urasca pe Putin. Nu fac parte dintre acestia, asa cum am spus. Acum sa punem cap la cap toate acestea. Eu cred ca americanii au stiut de Pearl Harbour, dar s-au facut ca ploua, pentru ca voiau sa intre in razboi, la fel au facut si pe 11 septembrie cu atacurile teroriste asupra New York-ului, au stiut de ele, dar aveau nevoie de terorism, si asa au facut si francezii acum, la Paris. Sunt suficiente indicii ca sa gandim asa. Cautati pe internet, si veti vedea, ca in toate cele trei cazuri, autoritatile au fost avertizate mai mult sau mai putin intens, inainte ca lucruruile sa se intample, dar nu au facut nimic. Sinistru nu-i asa?! Putin se insala intr-un singur loc: Noua Ordine Mondiala nu a esuat. Se regrupeaza, si ataca din nou. Are multe mijloace de a-i prostii pe prosti. Ce castiga Noua Ordine Mondiala din toate aceste crime, in care musulmanii radicali, jihadisti, sunt la fel de marionete, ca si popoarele care privesc neputincioase, la tot ceea ce li se intampla? Sa vedem ce castiga Dracu’ din toate acestea pentru planurile lui de la sfarsit de lume, pentru ca trebuie sa corelam tot ceea ce vedem in lume, cu profetia biblica:

a) Prin terorism, se pune saua pe populatie din ce in ce mai mult, prin ingradirea unor drepturi si libertati cetatenesti, si printr-o supraveghere fara precedent a populatiei globului, prin mijloacele stiute: internet, telefonie mobila si fixa, retele sociale, smart tv-uri, Google, Yahoo, Twitter, camere video pe strazi, in case, etc. Atentatele de la Paris, precum si cele care vor mai urma, vor exacerba aceasta tendinta de supraveghere totala a populatiei globului, si aceasta stare de lucruri, adica pierderea libertatilor. Cred ca multi deja stiti ca baietii astia veseli din Noua Ordine Mondiala, in frunte cu Dracu’, sub pretextul dezvoltarii, integrarii in comunitatea international, pentru binele zonei, pentru sanatate, pentru scoala, bla, bla, bla, au facut un proiect de conectare la internet a continentului african si nu numai. Se vizeaza intreaga lume! Tare nu-i asa?! Credeti ca i-a apucat pe astia filantropia asaaa… dintr-o data? Asa… fara niciun interes?! Eu nu cred! Sigur ca in fata se arunca lucruri care sunt de dorit: acces la internet si implicit la cultura, muzica, sanatate, scoala, etc… dar ;pe spate, Dracu’ isi face treaba, si pregateste terenul pentru asta: „Si a facut ca toti, mici si mari, bogati si saraci, slobozi si robi, sa primeasca un semn pe mana dreapta sau pe frunte, si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde fara sa aiba semnul acesta, adica numele fiarei sau numarul numelui ei.” (Apocalipsa)  Cam asta ne asteapta dragii mei, iar internetul global, nu poate decat sa ajute si sa grabeasca implinirea acestei profetii biblice. Iata si o dovada ca asta se pregateste in lume:

Google s-a alăturat magnatului american John Malone şi grupului britanic HSBC într-un proiect masiv, care are ca scop asigurarea accesului la internet pentru trei miliarde de oameni din zone precum Africa, unde reţelele convenţionale nu sunt viabile comercial, prin lansarea a cel puţin 16 sateliţi. Google, care deţine poziţia dominantă pe piaţa căutărilor online, acţionarul majoritar al grupului Liberty Global şi cea mai mare bancă britanică vor dezvolta reţelele „O3b“ (Other 3 billion – celelalte trei miliarde), prin care doresc să aducă internetul în jumătatea neconectată din populaţia globului, scrie „Financial Times“.

„Începând cu a doua jumătate a lui 2016, Facebook și Eutelsat vor utiliza capacitatea satelitului AMOS-6, care are lansarea programată pentru sfârșitul acestui an. Acesta va transmite internet direct către smartphone-urile din vestul, estul și sudul Africii, ceea ce înseamnă că 14 țări vor beneficia de pe urma acestuia. Potrivit The Telegraph, se pare că Facebook a abandonat planurile de a-și construi propriul satelit, deoarece costurile acestei „ambiții” s-ar fi ridicat la un miliard de dolari. Așadar, reprezentanți ai rețelei sociale declară că Facebook speră că parteneriatul cu Eutelsat se va dezvolta și vor descoperi împreună noi moduri prin care sateliții vor putea fi utilizați pentru conectarea la internet a întregii lumi.”

b) Prin terorism, se ofera motive de declansare sub diferite si multiple pretexte, a noi si noi razboaie, oriunde pe glob, putandu-se distruge, natiuni intregi. Vezi distrugerea Orientului Mijlociu, care are loc de cativa ani buni. Aceasta distrugere se va inteti dupa actiuni teroriste ca cea de la Paris. jihadistii sunt atat de prosti, incat nu-si dau seama ca lupta pentru distrugerea propriilor lor natiuni! In Occident ei omoara cateva sute de persoane nevinovate, iar ei pier cu sutele de mii, iar tarile lor au devenit ruine.

c) Tot cu ajutorul terorismului, se discrediteaza religiile in general, atat islamul, cat si crestinismul, dar cu precadere, islamul. Lumea va fi „invatata” din ce in ce mai mult, se si vede acest trend pe retelele de socializare, sa fie satula de religie, oricare ar fi ea, sa o urasca pentru ca aduce razboaie si distrugeri in lume, si sa i se opuna cu o vehementa din ce in ce mai mare. Sa nu uitam ca Antihristul, dupa ce isi va fi facut treaba cu religiile lumii, le va persecuta, si le va desfiinta. Dracu’ nu iubeste pe nimeni, nici macar pe ai lui, asa cum am mai spus pe acest blog. Dracu’ nu doreste binele nimanui.

d) Se vinde mult armament, tehnica de ascultare, tehnologii de ultima ora, deci furnizorii si guvernele, politicienii si firmele lor, se imbogatesc. Popoarele nu.

e) Prin terorism, se baga frica in populatie la nivel global, devenind astfel docila cu tot ceea ce va urma ca pierdere a intimitatii si a vietii private, in numele sigurantei personale, si a tarii in care traiesc, of course. Popoarele vor accepta lucruri care nu cu mult timp in urma, erau inacceptabile.

f) Implantarea de cipuri populatiei, sau a orice altceva de acest gen, va deveni de dorit in viitorul apropiat, in numele sigurantei personale si nationale, nu-i asa?!

g) Spuneam ca jihadistii sunt atat de naivi, ca sa nu spun prosti de-a dreptul, incat nu-si dau seama ca prin tot ceea ce fac, prin crimele lor abominabile, servesc aceste interese oculte, isi distrug viitorul lor si al natiunilor din care fac parte, fiind doar niste pioni in acest plan diabolic mondial. Ei sunt doar niste instrumente jalnice in mainile marilor si adevaratilor papusari ai lumii. Tarile lor sunt distruse de razboaie, secate de resurse, milioane  de oameni au luat calea pribegiei, iar sute de mii au murit deja. Cand se vor mai reface toate acestea? Niciodata dragilor! Lumea a pornit pe o cale fara intoarcere.

h) Si mai cred ca aceste atentate au fost intentionat lasate ca sa se produca acum, pentru a-i salva pe liderii europeni de la Bruxelles, de la un posibil si potential dezastru. La ce ma refer? La monumentala „imbecilitate” programata de Noua Ordine Mondiala, dar neinghitita de popoarele Europei, probabil ca se asteptau sa fie inghitia, de a importa din diverse motive, economice, politice, etc… mase mari de migranti din Orientul Mijlociu si din Africa. Vazand reactia tot mai negativa, a multor tari din UE, in frunte cu Ungaria (bravo Viktor Orban!) si reactivarea instantanee a extremei drepte in anumite tari, precum si a ostilitatii crescande a populatiei tarilor gazda a acestor migranti, promotarii venirii migrantilor, Merkel si Hollande, nu mai puteau sa dea inapoi, si aveau nevoie disperata de o solutie de salvare pe cat posibil, de la oprobiul public din tarile lor, dar si din Europa. Exact in acest moment si context, au avut loc atacurile teroriste asupra Parisului! Ciudata coincidenta, nu-i asa! Eu nu cred in coincidente! Aceste atentate i-au salvat cat de cat pe Merkel si Hollande, dar si pe toti cei care au pus la cale aceasta marsavie, si au mai facut ceva: au stopat masiva migratie! Buna mutarea cu atentatele, nu-i asa?! Lovitura inteligenta! Doi iepuri, ba chiar trei, dintr-o singura lovitura. Stopam migratia, mai salvam ce mai putem salva din reputatia liderilor europeni, si punem mai abitir saua pe prosti. Perfect! Cuvantul de ordine dupa toate acestea: Control, Control, Control, si granite inchise! misiune indeplinita! Iata cum au venit ca o manusa aceste atentate, in sprijinul ticalosilor care conduc aceasta lume.

Fiecare zi care trece, ne apropie de inclestarea finala dintre Satana si Hristos. Satana este deja un invins, Hristos este deja un invingator, de acum mai bine de 2000 de ani. Sunt ultimele zvarcoliri ale ingerului intunericului, numit Diavolul, Satana, Dracu’. Terenul a fost pregatit, planurile sunt gata, urmeaza doar implemetarea lor. Traim vremuri extrem, extrem de interesante. Vedem Apocalipsa LIVE! Se intampla aproape zilnic cate ceva. Nu ne plictisim deloc. Evenimentele se succed si se desfasoara repede, asa cum ni s-a spus, cum au fost prezentate de Dumnezeu in Biblie, si cum am fost avertizati de Dumnezeu ca o sa se intample. Traim vremurile din urma, fara nicio indoiala. Eu nu am nicio indoiala. Sarabanda nenorocirilor se inteteste. Razboaie si vesti de razboaie, boli de tot felul, cutremure din ce in ce mai dese, de curand o celebra insula din Grecia, Lefkada, a pierdut una dintre cele mai frumoase plaje ale lumii, etc. Au fost si in trecut razboaie, boli, cutremure, veti zice. Da, este adevarat, dar niciodata la cadenta asta. Niciodata atat de multe si de dese. Puteti sa verificati pe internet. Clipele de ragaz sunt din ce in ce mai rare. Nu se termina bine ceva rau intr-un loc, ca izbucneste ceva si mai rau, in alt loc. Dumnezeu ne-a avertizat acum 2000 de ani cu privire la aceste vremuri tulburi, care pe zi ce trece, devin din ce in ce mai tulburi. Iata ce ne spune Biblia in legatura cu aceste vremuri. Suntem inca la inceput, dar lucrurile evolueaza repede, asa cum am spus.

  • „Veti auzi de razboaie si vesti de razboaie, vedeti sa nu va inspaimantati, caci toate aceste lucruri trebuie sa se intample. Dar sfarsitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula impotriva altui neam, si o imparatie impotriva altei imparatii, si, pe alocuri, vor fi cutremure de pamant, foamete si ciume. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decat inceputul durerilor. Atunci va vor da sa fiti chinuiti si va vor omori; si veti fi urati de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci multi vor cadea, se vor vinde unii pe altii si se vor uri unii pe altii. Se vor scula multi proroci mincinosi si vor insela pe multi.” (Matei)
  • Cand veti auzi despre razboaie si vesti de razboaie, sa nu va inspaimantati, caci lucrurile acestea trebuie sa se intample. Dar inca nu va fi sfarsitul. Un neam se va scula impotriva altui neam, si o imparatie impotriva altei imparatii, pe alocuri vor fi cutremure de pamant, foamete si tulburari. Aceste lucruri vor fi inceputul durerilor. Luati seama la voi insiva. Au sa va dea pe mana soboarelor judecatoresti, si veti fi batuti in sinagogi din pricina Mea veti fi dusi inaintea dregatorilor si inaintea imparatilor, pentru ca sa le slujiti de marturie. …  Fratele va da la moarte pe fratele sau, si tatal pe copilul lui, copiii se vor scula impotriva parintilor lor si-i vor omori. Veti fi urati de toti pentru Numele Meu; dar cine va rabda pana la sfarsit va fi mantuit.”(Marcu)
  • Cand veti auzi de razboaie si de rascoale, sa nu va inspaimantati; pentru ca intai trebuie sa se intample aceste lucruri. Dar sfarsitul nu va fi indata.” (Luca)

Ce avem de facut in aceste timpuri?! Sa-l luam in seama pe Dumnezeu, daca vrem. Sa fim de partea Lui, daca vrem, si sa ne traim viata frumos, asa cum ne cere El. Atat. Iar cei care cred si stiu mai multe despre Dumnezeu, trebuie sa-i avertizeze pe ceilalti semeni, cu privire la vremurile pe care le traim impreuna. Simplu nu-i asa ?!

Cu respect,

 

Paste in Cipru

Motto: Isus a intrat in Templul lui Dumnezeu. A dat afara pe toti cei ce vindeau si cumparau in Templu, a rasturnat mesele schimbatorilor de bani si scaunele celor ce vindeau porumbei si le-a zis: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casa de rugaciune.” Dar voi ati facut din ea o pestera de talhari.” (Matei)

Anul acesta, in scurta vacanta de Paste, am fost impreuna cu niste prieteni minunati, in Cipru. A fost realmente superb! Oamenii au fost minunati, vremea minunata, hotelul, mancarea, locurile vazute, totul a fost foarte frumos! Doar un mic nor a fost in tot acest paradis. La sfarsitul excursiei, adica in ultimele ei ore, o raceala care incepuse timid in primele zile, s-a declansat cu forta, si am zburat spre Romania cu 39 de grade febra. Acum mie imi este bine, dar… acum a luat-o si Carmen, intr-o varianta mult mai usoara ca a mea!

Vreau sa va vorbesc neaparat despre un simtamant care ma incearca tot mai des cand vizitez moschei. Pentru mine, este ceva foarte placut sa intru in ele, si am sa va explic de ce. In primul rand, este acea simplitate extraordinara, care parca iti limpezeste gandurile. Nu te disturba nimic. Nicio icoana, niciun sfant, nicio statuie, nicio lumanare, niciun traseu prestabilit de altii ca sa te inchini, NIMIC din toate acestea. Ti se ofera ocazia sa fii doar tu cu Dumnezeul tau. Poti sa te asezi unde vrei si cum vrei. Poti sa stai in picioare sau pe jos, mai turceste sau  mai normal ca sa spun asa, nu conteaza. Podeaua este totdeauna moale, de parca pasesti pe nori, pentru ca este acoperita cu covoare foarte placute, atunci cand pasesti pe ele. Se stie ca in moschee intri descult, fara pantofi, iar multi musulmani se spala pe picioare inainte de a intra. Cand incepi sa pasesti pe acele covoare moi, deja incepi sa te relaxezi, sa te simti bine, sa fii degajat, sa te simti ca acasa, ca intr-o Casa de rugaciune cumva?!. In aceste conditii, gandurile iti pot zbura in liniste catre Dumnezeu, daca vrei. Dumnezeul tau personal, nu al acelei cladiri, nu al acelui cult. Un crestin adevarat nu se fereste de cladiri, de alte culte, de alti oameni, de alte obiceiuri. Isus Hristos mergea si intra peste tot, atat la evrei cat si la pagani. Nu avea taboo-uri. Daca eu ma duc la o moschee, asta nu inseamna ca ma inchin lui Allah, si nici ca sunt de acord cu tot ceea ce fac musulmanii in religia lor, iar daca ma duc cu alti oameni la o biserica ortodoxa sau catolica, asta nu inseamna ca ma inchin acelui Dumnezeu sinistru care ii pune pe oameni sa pupe carpe, lemne si morti. Nu! Eu raman in continuare cu Dumnezeul meu, ei cu al lor, doar ca nu-i privesc rau, nu-i privesc cu manie, si incerc sa le spun adevarul atat cat pot. Faptul ca intru incolo si incoace, nu schimba cu nimic acest adevar: ca eu am Dumnezeul meu si ei pe al lor..

„Daca va pofteste un necredincios la o masa, si voiti sa va duceti, sa mancati din tot ce va pune inainte, fara sa cercetati ceva din pricina cugetului.” (1Corinteni)

Sa nu uitam niciodata, ca Dumnezeu nu uraste oamenii, ci ii iubeste. Pe toti! Musulmanii, cu toata indaratnicia lor in unele privinte, ca si unii „crestini” de altfel, sunt iubiti si protejati de Dumnezeu, desi nu sunt considerati ca fiind poporul Sau, asa cum sunt considerati evreii, prin legamintele facute de Dumnezeu cu ei, dar… cu toate acestea, si ei, musulmanii, sunt tot fratii nostri, sunt la fel de iubiti de catre Dumnezeu, cu sanse egale la salvare, ca si noi crestinii, si ca oricare alt om, indiferent de religia lui. Iata ce spune Biblia despre Ismael, parintele musulmanilor:

„Ingerul Domnului i-a zis: „Iata, acum esti insarcinata si vei naste un fiu, caruia ii vei pune numele Ismael, caci Domnul a auzit mahnirea ta. El va fi ca un magar salbatic printre oameni, mana lui va fi impotriva tuturor oamenilor, si mana tuturor oamenilor va fi impotriva lui, si va locui in fata tuturor fratilor lui. … Agar a nascut lui Avram un fiu, si Avram a pus fiului, pe care i l-a nascut Agar, numele Ismael. … Dumnezeu a zis: „Cu adevarat, nevasta ta, Sara, iti va naste un fiu, si-i vei pune numele Isaac. Eu voi incheia legamantul Meu cu el, ca un legamant vesnic pentru samanta lui dupa el. Dar si cu privire la Ismael te-am ascultat. Iata, il voi binecuvanta, il voi face sa creasca si il voi inmulti nespus de mult, doisprezece voievozi va naste, si voi face din el un neam mare. Dar legamantul Meu il voi incheia cu Isaac, pe care ti-l va naste Sara la anul pe vremea aceasta.” Cand a ispravit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a inaltat de la Avraam.” (Geneza)

Aceasta este pe scurt, istoria lui Ismael, cel din care s-au inmultit musulmanii de astazi. Dupa cum se vede si din textul Bibliei, Ismael nu este urat, dispretuit sau blestemat de catre Dumnezeu, ci dimpotriva, este ajutat sa supravietuiasca si sa se inmulteasca, este binecuvantat si el de catre bunul Dumnezeu, si facut un neam mare. Apoi, din toate aceste texte se vede cum s-a implinit profetia fata de urmasii lui Ismael, care traiesc exact asa cum a prezis Dumnezeu: ca niste catari salbatici printre oameni, toti vor fi impotriva lor, si ei impotriva tuturor. Si mai sunt oameni care spun ca Biblia este doar o invetie, basme pentru prosti! Uite ca „basmele” se implinesc. Cum comentati asta dragilor?!

Sa nu intelegeti cumva, ca scriind ceea ce am scris pana acum, sustin cumva comportamentele aberante din Islamism, asa cum nu sustin nici comportamentele aberante din crestinism, si din oricare alta religie. Extremismul de orice fel, nu poate sa duca la nimic bun, nu poate sa duca decat la moarte si la distrugeri de bunuri materiale si de vieti omenesti. Terorismul este o aberatie, este o crima care nu poate sa fie explicata si justificata de absolut nimic. Nicio religie si nici ideologie nu poate sa aduca argumente in favoarea asasinatelor comise in numele lui Dumnezeu. Doar niste minti bolnave pot sa faca asta. Dumnezeu nu este vinovat ca Dracu’ manipuleaza mintile umane prin religie, ca sa faca din oameni, demoni adevarati. Sa nu uitam ca demonii sunt in noi toti, nu numai in unii sau in altii. Cand mintiti, cand furati, cand inselati, cand manipulati, etc… nu sunteti cu nimic mai prejos in fata lui Dumnezeu, decat acela care se detoneaza intr-o gara, autobuz sau statie de metrou. Sunteti la fel de vinovati. Sa nu va faceti iluzii desarte in privinta pacatului, cum ca ar fi pacate mai acceptabile si mai putin acceptabile, pacate mai negre, si pacate mai albe. Nu exista asa ceva! Pacatul este pacat, fie ca este crima, fie ca este furt, fie ca este minciuna sau oricare alta nelegiuire care se face sub soare, de catre muritorii condusi de Dracu’.

Ceea ce vreau sa spun in final, este faptul ca in mintea mea, moscheea este mult mai aproape de ceea ce inseamna Casa de rugaciune, asa cum este ea definita in Biblie, decat bisericile stupid impopotionate cu tot felul de zorzoane inutile, cu tot felul de practici inutile, cu tot felul de slujbe inutile. Cand spun asta, ca moscheea este mai aproape de ceea ce inseamna o Casa de rugaciune, ma refer desigur, doar la acele momente, cand in moschee nu se desfasoara activitati coordonate de clericii musulmani. In acele momente, cand clerul musulman isi face slujbele, moscheea este la fel ca oricare alt locas de cult. Inchinatorii se supun regulilor religiei lor. Eu ma refer aici, doar la momentele cand spatiul moscheii este liber de orice activitate religioasa organizata, si oricine poate intra sa viziteze sau sa se roage, oricarui dumnezeu care este in mintea si in sufletul lui. Bisericile crestine, datorita multiplelor lucruri inutile din ele, nu iti ofera aceasta simplitate pe care ti-o ofera o moschee. Bisericile „crestine”, chiar si atunci cand nu se desfasoara slujbe in ele, sunt reci, neprimitoare in marea lor majoritate. Ori sunt ca niste muzee cavou, datorita multiplelor forme de arta din interior si a numeroaselor sarcofage de personalitati inhumate acolo, ori inutil impopotionate cu tot felul de lucruri care nu au ce cauta intr-un astfel de spatiu ce inchinare: icoane, moaste, statui de sfinti, etc…. Ma refer aici la bisericile istorice, cele protestante sau neoprotestante nici nu au usile deschise in cursul saptamanii. Ele se joaca de-a Dumnezeu, doar sambata sau duminica, dar sunt la fel de reci si de neprimitoare. Ele nu au moaste, icoane sau sfinti, dar in schimb au doctrine, reguli, coduri vestimentare, alimentare, etc… ceea ce le face la fel de reci si de neprimitoare. Daca intri in ele se vede imediat ca nu esti unul de-al lor si se uita la tine ca si cum ai fi unul de pe alta planeta, care trebuie musai dresat sa arate si sa se comporte ca ei. Vor sa te zombizeze. Asta iti fura placerea de Dumnezeu si de viata. Daca vrei sa ramai un inchinator normal, inseamna in mintea lor schilodita, ca inca iti place lumea de afara, nu mica lor lume de interior.

Am sa va prezint acum si cateva imagini, imagini in antiteza. Imagini din moscheea Lala din Famagusta, si din biserica Arhiepiscopala din Nicosia. Moscheea Lala este o fosta catedrala crestina, transformata de musulmani in moschee, prin adaugarea unui minaret in partea din stanga a ei, si prin eliminarea inutilelor zorzoane „crestine”. Asta, faptul ca moscheea Lala a fost candva o catedrala crestina, ajuta si mai mult la antiteza pe care vreau sa o vedeti si sa o intelegeti, pentru ca pana la urma, comparam doua catedrale crestine, doua biserici crestine. Moscheea Lala din Famagusta, este intruchiparea simplitatii, iar biserica Arhiepiscopala din Nicosia, este intruchiparea aglomerarii inutile si nefolositoare, care iti oboseste mintea si sufletul, cel putin in viziunea mea.

Judecati singuri, unde v-ati simti mai bine, mai linistiti, mai liberi, mai aproape de Dumnezeu.

Biserica Arhiepiscopala din Nicosia.

IMG_0683

IMG_0684

IMG_0692

IMG_0717

IMG_0696

IMG_0698

Moscheea Lala Mustafa Pasa din Famagusta

IMG_2231

IMG_2237

IMG_2249

IMG_2263

IMG_2248

IMG_2224

Fiind in Cipru, majoritatea greaca fiind de religie ortodoxa, si cum majoritatea grupului nostru era de crestini ortodocsi, normal ca in seara de inviere, am fost cu ei la biserica. Eu nu ma feresc sa merg in orice biserica, si la orice cult. Eu stiu ceea ce cred, si fiecare trebuie sa stie ce face si ce crede. Am fost primiti foarte bine, la o biserica romaneasca de langa Nicosia, si ne-am simtit minunat. Putem sa traim frumos impreuna, chiar daca credem lucruri diferite. Pentru asta nu trebuie sa ne uitam urat unii la altii, si nici sa ne dusmanim unii pe altii. Nici macar pe musulmani nu trebuie sa-i dispretuim apriori. Si intre musulmani sunt oameni de toata isprava, si de o moralitate si cinste, impecabile. Apropo de asta, cand am vizitat Famagusta, localitatea care se afla in partea turca a Ciprului, cineva si-a uitat camera de filmat intr-un magazin, cu patron musulman desigur, deoarece ne aflam in zona turca a Ciprului. Ajunsi la hotel si constatand lipsa camerei, pagubitul, mai, mai ca a renuntat, dar Dumnezeu i-a pus in gand sa incerce sa o gaseasca. A doua zi de Paste, in timp ce noi petreceam la hotel cu tot felul de bunatati, prietenul nostru a plecat din nou prin locurile in care banuia ca a putut sa piarda camera. A trebuit sa se duca evident, si in zona turca, adica sa treaca din nou frontiera dintre greci si turci, ce imensa prostie si divizarea asta a Ciprului, si sa mearga din nou in Famagusta, la magazinul musulman, de unde cumparase cu o zi inainte, cateva nimicuri. Tot acest periplu a durat o zi intreaga, deoarce in ziua cand a pierdut camera, am vizitat mai multe locuri si orase, si a trebuit sa treaca pe la toate. Camera fusese pierduta in Famagusta, in magazinul musulman. Patronul, om simplu, modest si moral, il astepta parca, ca sa-si recupereze bunul pierdut. Negustorul, turcul musulman, i-a inapoiat cu bucurie proprietarului ghinionist, camera de filmat pierduta. Trebuie sa va spun ca turcii, chiar si negustorii ca cel din Famagusta, nu sunt asa de bogati, de instariti, de plini de bani, asa ca gestul turcului, a fost si este cu atat mai valoros. Pentru el, ca si pentru oricare alt om, acea camera pierduta, putea sa fie o sursa de venit. Putea sa minta ca nu a gasit-o, ca nu este la el, ca nu a vazut-o, si asa mai departe. Ce ziceti de intamplarea asta?! Credeti ca in Romania ortodoxa in proportie de peste 80%  o mai gasea?! Eu sincer cred ca erau foarte putine sanse sa se intample asa ceva.

Iata si cateva fotografii de la biserica romaneasca de langa Nicosia.

IMG_2351

IMG_2354

IMG_2371

Aceasta a fost mica mea poveste pe Paste, din Cipru. Daca am sa am timp si chef, pentru ca raceala este pe ultima suta de metri, am sa mai postez fotografii, si niste ganduri despre aceasta experienta frumoasa. Pana atunci, sa nu uitam in nicio zi a anului si a vietilor noastre, nu doar o data pe an, ca… Hristos a INVIAT! Bucurati-va!

Umblarea cu Dumnezeu este simpla, usoara si frumoasa. Nu va complicati inutil!

Cu respect,

Isus Hristos SECTANTUL

Motto: „Pana cand veti iubi prostia, prostilor? Pana cand le va placea batjocoritorilor batjocura, si vor uri nebunii stiinta?” … „Caci impotrivirea prostilor ii ucide, si linistea nebunilor ii pierde” … „Invatati-va minte, prostilor, si inteleptiti-va, nebunilor!” (Proverbe)

Definitie SECTA: Comunitate religioasă desprinsă de biserica oficială respectivă, indiferent care este aceasta.

Astazi vreau sa mai demolam un mit, o imbecilitate, o prostie care dainuie in mintile cetatenilor de pe plaiul carpato-danubiano-pontic, si nu numai, cetateni care se cred mari crestini si mari destepti in cap, mari cunoscatori intr-ale religiei, in creierii capului lor prost de retardati, si anume aceea, ca a-l face pe un om sectant sau pocait, nu inseamna ca l-ai jignit maxim, si ca acestea sunt jignirile maxim posibile in lumea religioasa, injosirea cea mai injositoare, si umilirea cea mai umilitoare a celui, celor care sunt catalogati astfel de dobitocii fara minte, care habar nu au ce spune Dumnezeu despre aceste lucruri. O sa constatati cat de relative sunt aceste etichetari, aceste „jigniri”, si cat de repede se pot schimba perspectivele. O sa mai constatati cu uimire, unii dintre dumneavoastra, nu toti, ca Isus Hristos si adeptii Sai, au fost si ei niste… sectanti ! Asa ar fi fost catalogati de ortodoxie si de catolicism, si nu numai de aceste doua biserici, ai caror preoti si enoriasi, habar nu au sa foloseasca corect aceste doua cuvinte. Lumea in general, habar nu are sa foloseasca si sa inteleaga corect aceste doua cuvinte, secta si pocait, pe care le ia in deradere ca proasta-n targ. Asa dupa cum ati vazut, definitia sectei este desprinderea, ruperea, despartirea unui grup de credinciosi ai unei biserici, indiferent care este aceasta, de acea biserica, din tot felul de motive. Exact asta a facut si Isus Hristos insusi, impreuna cu apostolii si ucenicii Sai: s-au „desprins” de iudaismul care voia sa ramana intepenit in proiect, si sa se mai dea cu curul de pamat cateva mii de ani in Templu, asteptandu-l pe Mesia care era chiar sub ochii lor. Am pus in ghilimele cuvantul desprins, pentru ca in realitate, Isus Hristos implinea pe deplin, toata simbolistica Vechiului Testament, El fiind insasi implinirea tuturor acelor simboluri si practici de la Templul iudaic. Dupa mintea iudeilor din vremea lui Isus, si dupa mintea ortodoxa sau catolica de astazi, si nu numai, ei nu erau altceva, decat niste sectanti nenorociti si odiosi, care stricau linistea prostilor! Huuuooo sectantii ! Asa i-au privit iudeii initial pe Isus si pe urmasii Sai, ca pe niste sectanti, cand ii alergau peste tot ca sa-i omoare si sa-i beleasca. Apoi primii crestini, au avut si ei exact aceeasi soarta, ca si Isus Hristos si ucenicii Lui, in iudaism. Hai acum sa mai si gandim putin, ca d’aia ne-a pus Dumnezeu creieri in cap, si sa vedem ce iese din gandirea asta fara prejudecati tembele. Am putea sa gandim de exemplu, si asa: sa spunem ca daca luam ca etalon adevarata biserica a lui Dumnezeu de pe planeta Pamant, cea formata din oamenii care sunt temple ale Duhului lui Isus Hristos, oameni care au parasit mental, si unii si fizic, bisericile lumii acesteia si doctrinele lor stupide, ei bine, toti acestia, sunt tot o secta in raport cu toate bisericile din care au iesit. Numai ca ghinion pentru fraierii ramasi in bisericile pastorite si controlate de Dracu’, secta aceasta este cea iubita de Viul Dumnezeu, nu bisericile Babilonului, care se inchina lu’ Dracu’, si au ajuns niste inchisori ale duhurilor necurate, adica dracesti, satanice.

„A cazut, a cazut Babilonul cel mare! A ajuns un locas al dracilor, o inchisoare a oricarui duh necurat, o inchisoare a oricarei pasari necurate si urate.” (Apocalipsa)

Si am mai putea sa avem o viziune sectara, legata de primul exemplu, dar in cu totul alt sens, negativ, si sa spunem ca toate bisericile din ziduri si doctrine, care s-au rupt de Viul Dumnezeu si de adevarurile Lui, care sunt slugile Satanei si se inchina lu’ Dracu’ nu lui Dumnezeu, atunci cand opresc casatoria si mancarurile, pupa icoane, moaste, se iau dupa profeti pe care nu i-a trimis Dumnezeu ca unele biserici si culte neoprotestante, etc… deci toate acestea sunt doar niste secte penibile in raport cu adevarata biserica a Viului Dumnezeu, cea din oameni temple ale Duhului lui Hristos. Vedeti unde duce prostia oameni buni? Vedeti cat de relativ este totul, daca nu ai picioarele puse bine pe stanca adevarului, si te lasi dus pe nisipurile miscatoare ale minciunilor lu’ Dracu’ ?! Cat de prost trebuie sa fii, ca sa afirmi ca o grupare de oameni care nu este de acord cu biserica ta si cu invataturile ei, sau cu oricare alta biserica, este automat o secta ratacita de Viul Dumnezeu si de adevarurile Lui?! Atat de prost, ca toti cei care aduc acest argument pueril si stupid cu secta, pe care il folosesc ca o batjocura la adresa celor care cred si actioneaza altfel decat ei. Toti suntem sectanti intr-un fel sau altul. Crestinii sunt sectanti fata de musulmani de exemplu. Ortodocsii sunt sectanti fata de catolici si viceversa. Baptistii sunt sectanti fata de ortodocsi si de catolici si viceversa. Baptistii si Adventistii sunt sectanti fata de Martorii lui Iehova si viceversa. Ateii sunt sectanti fata de credinciosi, si viceversa, nu-i asa ? Hindusii sunt sectanti fata de catolici si viceversa. Mormonii sunt sectanti fata de ortodocsi si catolici si viceversa. Musulmanii sunt sectanti fata de crestini si hindusi si viceversa. Si tot asa. Pot sa continui la nesfarsit ! Asta arata foarte clar retardul celor care isi bat joc de semenii lor in fel si chip, fara sa stie ce fac in realitate. Fiecare dintre noi poate sa fie un sectant fata de alti semeni ai lui, si atunci unde este batjocura?! Fiecare are secta, partida lui religioasa, politica, economica, culturala, etc. Toti suntem sectanti, toti suntem prosti, dar sa ne mai si revenim mai fratilor, sa nu ramanem asa cum ne vrea Dracu’, prostibili si incuiati la minte! Sa nu credeti ca aceasta impartire religioasa este noua sub soare. Nu. A fost tot timpul pe planeta Pamant, o astfel de situatie. Iata si dovada: „Si faptele firii pamantesti (adica dracesti) sunt cunoscute si sunt acestea: preacurvia, curvia, necuratia, desfranarea, inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, maniile, neintelegerile, dezbinarile, certurile de partide, pizmele, uciderile, betiile, imbuibarile si alte lucruri asemanatoare cu acestea. Va spun mai dinainte, cum am mai spus, ca cei ce fac astfel de lucruri nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu”. … „caci trebuie sa fie si partide intre voi, ca sa iasa la lumina cei gasiti buni.” (Galateni, 1Corinteni)  Si in vremea Domnului Isus Hristos erau partide religioase. Partida fariseilor, partida saducheilor, etc… Nimic nou sub soare. Partidele in „crestinism” sunt si ele multe, dupa cum se vede si astazi: ortodocsie, catolicism, baptism, adventism, evanghelism, penticostalism, Martorii lui Iehova, mormoni, etc. Dracu’ a lucrat in mod magistral cu mintile prostilor, este tatal manipularii ! Doua lucruri extraordinare a reusit Dracu’ in lumea noastra, a retardatilor: 1. sa-i convinga pe prosti ca el nu se ezista, si 2. sa umple Pamantul de religii SRL, si de biserici SRL, inclusiv „crestine”, care sa-l propovaduiasca pe… pe el, pe Dracu’, nu pe Dumnezeu. Nu-i tare?! Cum ies la lumina cei care sunt dupa voia lui Dumnezeu, adica cei gasiti buni, dintre atatea partide religioase? Simplu: nu fac parte din nicio partida, biserica sau cult SRL, ci il urmeaza doar pe Miel, adica pe Isus Hristos, oriunde merge El. Vedeti cat este de simplu? Partidele religioase nu fac asta. Partidele religioase isi apara fiecare partida lui, si le denigreaza pe toate celelalte. Cei buni nu fac asta. Cei buni nu denigreaza pe nimeni, ei doar rostesc ADEVARUL din Cuvantul lui Dumnezeu, si acesta, adevarul, darama toate minciunile Satanei. Simplu, nu-i asa ?! Ceilalti, partidele religioase, vor continua sa se certe intre ele si sa se urasca. Cei ai lui Isus Hristos, ramasita, templele vii, nu fac asa ceva. “Si voi (adevaratii crestini, ramasita), ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sa fiti o casa duhovniceasca ( Duhul lui Isus Hristos locuieste in noi), o preotie sfanta (suntem proprii nostri preoti prin Isus), si sa aduceti jertfe duhovnicesti (adica neprihanire), placute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.” (1Petru) … voi pune legile Mele in mintea lor si le voi scrie in inimile lor, Eu voi fi Dumnezeul lor, si ei vor fi poporul Meu. Si nu vor mai invata fiecare pe vecinul sau pe fratele sau, zicand: „Cunoaste pe Domnul!”, caci toti Ma vor cunoaste, de la cel mai mic pana la cel mai mare dintre ei.” (Evrei)

Asa cum spuneam, o alta mare „batjocura”, cred idiotii, este aceea, cand ii spui unei persoane: pocait. La multi, foarte multi idioti din Romania si de aiurea, acest cuvant, acest apelativ, aceasta eticheta, este la fel de odios, de jignibil si de umilitor, ca si cuvantul secta, adica este un cuvant de mare, mare porc, care produce orgasm oligofrenilor „crestini”, care il folosesc ca sa jigneasca pe alti oameni, oameni care nu cred ca ei. In tembelismul lor, toti acestia, cred ca apelativul, eticheta, cuvantul pocait, este ceva de toata jena, ceva oribil si abject, mizerabil si odios de-a dreptul. Daca cineva iti spune ca esti pocait, gata, poti sa te duci si sa te spanzuri, te-a terminat moral, si trebuie sa te duci neparat sa te dai cu capul de pereti de oftica, sa plangi in pumi, pentru ca ai fost jignit si umilit maxim. Asa sa fie? Sigur ca nu este asa cum cred toti dobitocii din aceasta lume. Ia auziti ce spune Isus Hristos sectantul, despre treaba asta cu pocaitii si cu pocaiala: „Isus a inceput sa propovaduiasca si sa zica: „Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape.” (Matei) … „Isus a venit in Galileea si propovaduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: „S-a implinit vremea, si Imparatia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie.” (Marcu)  Dupa cum se vede, Isus Hristos ii „jignea” grav pe cei din vremea Lui, cerandu-le sa se… pocaiasca. Asa cevaaaa?! Vai ce umilitor, vai ce injositor! Cum sa le ceara bietilor oameni asa ceva! Apoi ce sa vedeti ?! Apostolii lui Isus, spuneau fix acelasi lucru: Pocaiti-va”, le-a zis Petru, „si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre, apoi veti primi darul Sfantului Duh.”Pocaiti-va, dar, si intoarceti-va la Dumnezeu, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la Domnul vremurile de inviorare.”(Faptele Apostolilor) Jignire mare frate! Auzi, si astia le cer oamenilor sa se faca pocaiti sectanti ?! Adica sa se rupa ei de iudaismul lor drag si stramosesc, si sa devina niste sectanti pocaiti ! Asta le cereau apostolii lui Isus Hristos, ca si Isus insusi! Rusine Dinu Patriciu! Acum vreau sa pun si eu o intrebare: Daca voi radeti de pocainta si o batjocoriti, daca voi radeti de cuvantul pocait, si il considerati o batjocura, nu credeti ca radeti si il batjocoriti chiar pe Dumnezeu si Cuvantul Sau care este Biblia ? Si daca radeti si il batjocoriti pe Dumnezeu si Cuvantul Sau care este adevarul absolut, ai cui fii sunteti dragilor, ai lui Hristos sau ai lu’ Dracu”?! Eu cred ca sunteti fiii lu’ Dracu’ cu acte in regula, toti cei care faceti asta, exact asa cum spune si Biblia. Adica faceti parte dintr-o biserica/biserici, care au ajuns niste locasuri ale dracilor, daca voi ganditi si actionati asa, fata de semenii vostri, si fata de Dumnezeu insusi. Corect?! Dragi prieteni si neprieteni ortodocsi si catolici, sau ce-oti mai fi, nu mai fiti prosti, nu mai fiti slugile proaste ale lu’ Dracu’! Cand mai „jigniti” oamenii facandu-i sectanti si pocaiti, sa nu uitati ca si Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, la care voi spuneti ca va inchinati, a fost tot un „sectant nenorocit”, care indemna oamenii la… pocainta. El, Isus Hristos, le spunea oamenilor sa se pocaiasca si sa-l urmeze doar pe El, nu sa se ortodoxeasca sau sa se catoliceasca, nu sa se adventeasca sau sa se mormoneasca, iar asta, pocainta, era supremul gest pe care trebuiau ei sa-l faca, daca voiau sa fie salvati din robia Satanei: sa-l paraseasca pe Dracu’ prin puterea lui Dumnezeu, daca voiau. Asta este si inseamna pocainta, si asta spune si Evanghelia Vesnica a lui Isus Hristos. Cand ii batjocoriti, credeti voi, pe semenii vostri cu astfel de apelative, sa nu uitati ca il batjocoriti pe Dumnezeu insusi, si Evanghelia Sa, asa cum am demonstrat si in acest post pe baza Cuvantului lui Dumnezeu. Si nu uitati asta: „Nu va inselati: „Dumnezeu nu Se lasa sa fie batjocorit.” Ce seamana omul, aceea va si secera.” (Galateni)

Stimati cetateni care spuneti altora ceea ce am scris eu aici, va rog sa recititi motto-ul acestui post, si sa bagati bine la cap. Nu veti avea nicio scuza in fata lui Dumnezeu, in ziua aceea mare, cand il vom vedea toti fata catre fata, unii ca salvati si altii ca pierduti. Eu va doresc numai bine, si sa va vina cat mai repede mintea la/in cap, ca sa nu ramaneti in continuare, doar niste prosti prostiti de Dracu’, Marele Prostitor al omenirii!

Nascuti prosti

Concluzie: Dragi prieteni si neprieteni, stiu, planeta Pamant este populata cu miliarde de retardati, dar… sa nu uitam un lucru extrem, extrem de important pentru noi toti, dusmanul noatru comun, al tuturor, indiferent din ce biserica facem sau nu facem parte, indiferent de sex sau de rasa, este unul singur, si este… Dracu’. In loc sa ne balacarim unii pe altii, sa ne jignim, sa ne etichetam, cel mai bine ar fi ca TOTI, sa iesim din capcanele intinse de Dracu’, prin minciunile si manipularile lui, iar pentru asta, trebuie sa fim totdeauna deschisi la minte, si doritori sa invatam, sa aflam lucruri noi, sa aflam ce vrea Dumnezeu sa ne transmita noua, in timpurile pe care le traim. Nimeni nu are, nu detine adevarul absolut, niciun om, si nicio biserica, niciun preot si niciun pastor, ci doar Viul Dumnezeu. Toti suntem in aceeasi barca, planeta Pamant, cea pacatoasa, periculoasa si blestemata. Toti avem acelasi dusman neanduplecat, mincinos si criminal, adica pe Dracu’, si in loc sa ne dispretuim si sa ne minimalizam unii pe altii, facand astfel jocul Satanei, in loc sa ne gratulam unii pe altii cu tot felul de epitete prostesti, asa cum bine s-a vazut in acest post, cel mai bine ar fi sa fim atenti doar la adevarul lui Dumnezeu, sa-l aflam si sa-l acceptam, si sa lasam la o parte toate minciunile si manipularile Satanei, venite inclusiv prin biserici, prin preoti si pastori, care ne baga tot felul de prostii in minte. Atentie la neatentie! Nu mai fiti prosti si prostibili! Eu, cel care am scris aceste randuri, DT-ul, de 10 ani nu mai sunt enoriasul niciunei biserici de pe planeta Pamant, si nici nu am sa mai fiu vreodata. Il urmez doar pe Viul Dumnezeu, fara sa am trebuinta de biserici. Merg cu placere in orice lacas de cult, crestin sau necrestin, fara sa fac nazuri si mutre, fara sa dau ochii peste cap ca mimozele proaste, dar asta nu inseamna ca sunt de acord cu tot ceea ce se face si se spune acolo unde merg cu diferite ocazii. Cercetez toate lucrurile si opresc ceea ce este bun, asa cum am fost invatat de bunul Dumnezeu. Nu urasc pe nimeni, nu dispretuiesc pe nimeni pentru credinta lui, nu ii batjocoresc biserica sau cultul, secta din care face parte, dar… daca Bibilia spune ca unele practici si invataturi ale bisericilor sau cultelor, ale sectelor din care facem parte, si pe care noi le credem ca fiind bune si dupa voia lui Dumnezeu, sunt in realitate rele, mincinoase si dupa voia Satanei, atunci avem o problema grava. O problema de viata si de moarte, nu de filosofeala ieftina la o bere. In acest caz, trebuie sa aruncam la gunoi toate minciunile si practicile mincinoase, satanice, si sa credem adevarul lui Dumnezeu. Alta solutie nu se ezista! De aceea mintile noastre trebuie sa fie mereu vii, ca sa nu fim prostiti de Dracu’. Iata ce ne spune insusi VIul Dumnezeu, in aceasta privinta: „Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia (adica sa ramanem pacatosi prosti), ci sa va preschimbati, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita. … sa va dezbracati de omul cel vechi (dupa chipu’ lu’ Dracu’) care se strica dupa poftele inselatoare, si sa va innoiti in duhul mintii voastresi sa va imbracati in omul cel nou (dupa chipul lui Isus Hristos), facut dupa chipul lui Dumnezeu, de o neprihanire si sfintenie pe care o da adevarul.” (Romani, Efeseni)  Eu asta va doresc la toti dragilor ! Nu uitati: Singurul nostru dusman e Dracu’, si impotriva lui trebuie sa luptam toti, cu ajutorul lui Dumnezeu! Nu ramaneti slugile lui proaste! Treziti-va pana nu este prea tarziu, dragilor! Noi nu trebuie sa ne luptam noi intre noi, prost cu prost, dobitoc cu dobitoc, manipulati fiind de Dracu’. Noi trebuie sa luptam TOTI doar impotriva lu’ Dracu’ si a minciunilor lui cu care a umplut lumea, prin puterea si intelepciunea adevarului lui Isus Hristos, putere si intelepciune daruita noua prin Duhul Sau. Asta trebuie sa facem noi toti, nu altceva, daca chiar suntem crestini adevarati, si nu prosti prostiti de Dracu’..
„Incolo, fratilor, intariti-va in Domnul si in puterea tariei Lui. Imbracati-va cu toata armura lui Dumnezeu, ca sa puteti tine piept impotriva uneltirilor DiavoluluiCaci noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti. (adica impotriva lu’ Dracu’ si a dracilor lui, ingerii cazuti) De aceea, luati toata armura lui Dumnezeu, ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea si sa ramaneti in picioare, dupa ce veti fi biruit totul. Stati gata, dar, avand mijlocul incins cu adevarul, imbracati cu platosa neprihanirii, avand picioarele incaltate cu ravna Evangheliei pacii. Pe deasupra tuturor acestora, luati scutul credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile arzatoare ale celui rau. Luati si coiful mantuirii si sabia Duhului, care este Cuvantul lui Dumnezeu.” (Efeseni)

Cu respect,

Paste la Istanbul

Această prezentare necesită JavaScript.

Cum eu nu am nimic de-a face cu piesa religioasa care se joaca in fiecare an de Paste, am plecat la Istanbul, pentru un Paste exotic, printre musulmani. A fost mult mai placut si mai normal. Atmosfera din Istanbul a fost mult mai propice meditatiei si relaxarii, decat potopul de obiceiuri si traditii „crestine” de pe la noi sau de aiurea. Atmosfera din moschei este mult mai aproape de ceea ce isi doreste Dumnezeu de la cei credinciosi Lui, adica foarte putine ritualuri, si multa intimitate religioasa. Adica mai mult TU cu EL. Fara sfinti si icoane pe pereti, fara statui de sfinti, fara moaste, fara multe balarii din astea „crestine” cu care Dracu’ a invadat crestinismul simplu si curat. Nu vreau sa spun ca tot ceea ce fac musulmanii este bine, dar este mult mai simplu si mai corect. In moscheea de la Edirne, chiar m-am simtit aproape de Dumnezeu. Era o atmosfera intima, placuta, relaxanta, fara constrangeri inutile, decat aceea de a te descalta la intrarea in moschee de incaltamintea pe care o porti. Asta a fost tot. In schimb, puteai sa faci ce vrei, in limitele bunului simt. Moscheea este foarte frumos ornamentata, are caldura, la propriu si la figurat, si poti sa stai in voie, cat vrei, fara fum de tamaie, lumanari si alte alea. Te poti aseza pe covor, si poti sa stai de vorba cu Dumnezeul tau, cum vrei si cat vrei. Nimeni nu te deranjeaza si nimeni nu are nimic cu tine. Mi-a placut maxim. Am iesit din ea bucuros, multumit, si intarit in convingerea mea ferma ca ura interreligioasa este o imbecilitate, si ca noi nici nu vom putea visa pe cine va aduce Dumnezeu in Imparatia Sa. Tot in acest sens, vreau sa mai spun ca turcii, in seara de Paste, ne-au pregatit miel si oua rosii ! Va puteti imagina asa ceva ? Nu am nicio indoiala ca multi „crestini” nu ar fi facut asa ceva pentru un ritual si o credinta straina lor. Ar fi fugit ca Dracu’ de tamaie, vorba vine, ca nu fuge Dracu’ de tamaia noastra. Il doare in plachiuri de ea. Ar fi spus ca este anticrestin si antidumnezeiesc sa faci asta. Turcii musulmani nu au gandit asa. Ne-au respectat religia si obiceiurile. Era numai traba noastra in ce vrem sa credem. Au fost toleranti si cu zambetul pe buze, fara urma de imbecila crispare religioasa, ca faceau hatarul unor credinciosi straini de religia lor. Cred ca turcii musulmani au inteles mult mai bine decat milione de „crestini”, vorbele lui Dumnezeu: „Fariseii au vazut lucrul acesta si au zis ucenicilor Lui: Pentru ce mananca Invatatorul vostru cu vamesii si cu pacatosii ?” Isus i-a auzit si le-a zis: „Nu cei sanatosi au trebuinta de doctor, ci cei bolnavi. Duceti-va de invatati ce inseamna: „Mila voiesc, iar nu jertfa!” daca iubeste cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu. Deci, cat despre mancarea lucrurilor jertfite idolilor, stim ca in lume un idol este totuna cu nimic, si ca nu este decat un singur Dumnezeu.” Cred ca acesti musulmani pe care multi dintre noi ii dispretuim, poate, au inteles si pun in practica aceste invataturi dumnezeiesti, citate mai sus. Pot sa va mai spun ca Istanbulul este un oras minunat, cu o atmosfera placuta si relaxata, foarte curat si primitor, iar turcii se poarta foarte frumos. Istanbulul are peste 13.000.000 de locuitori, si cu toate astea are o infrastructura de invidiat, si este mai curat decat Parisul, Roma sau alte orase occidentale. Totul functioneaza ceas. In ciuda acestui numar mare de locuitori, sistemul de transport in comun este foarte bine pus la punct. Se circula putin mai anevoios, dar se circula. Disciplinat si fara probleme majore. Noi, intr-un Bucuresti de 2.000.000 de locuitori, ne miscam mult mai prost la capitolul transport, decat Istanbulul. Fabuloasa istorie otomana are ce sa-ti arate in oras, prin vestigiile lasate mostenire posteritatii.

Toate fotografiile pe care le postez eu pe acest blog, au rolul de a arata si altora, de a vedea si altii, ca mai exista si altceva decat universul lor stramt prin care privesc lumea aceasta, nu de a ma lauda eu pe unde colind prin lumea aceasta. Cunoasterea de orice fel iti largeste orizonturile, te ajuta sa intelegi mai bine lumea in care traiesti. Cand am vizitat Israelul, am aflat de la ghida israeliana care ne insotea, un lucru foarte interesant, care mie mi-a placut foarte mult, acela ca tinerii evrei, functie de posibilitatile materiale ale familiei lor, dupa terminarea studiilor, sunt trimisi prin lume, ca sa colinde lumea aceasta dupa posibilitati, timp de un an sau doi, in care nu fac nimic altceva. Fac asta ca sa-si faca o imagine despre alte popoare si alte culturi, pentru a intelege mai bine viata si lumea in care or sa traiasca toate zilele vietii lor. Foarte inteleapta aceasta practica, care este benefica pentru noi oamenii. Interactiunea cu alti oameni, cu alte culturi si alte credinte, te mobileaza intelectual si te poate face mai tolerant. 

Istanbulul mi-a placut maxim. Vi-l recomand cu caldura. Sa nu mai credeti basmele si miturile urbane despre Istanbul, ca el inseamna numai prostitutie si Marele Bazar, asa cum credem noi romanii. Este o imagine falsa, departe de realitate. Istanbulul insemna astazi civilizatie, cultura, arta, viata pe doua continente, cel european si cel asiatic, mancare buna, distractie si tot ce mai vreti, dar in niste limite ale decentei, pe care eu le apreciez. Istanbul inseamna viata simpla si frumoasa, dar si sofisticata. Si nu uitati ca… E viata pe pamant !

 

Or sa mai urmeze si alte fotografii din aceasta vacanta minunata, petrecuta impreuna cu un grup de oameni minunati, printre cateva milioane de oameni minunati. A fost superb ! De exceptie ! Am facut multe vacante in Turcia, dar Istanbulul in care acum am fost pentru prima oara, este fabulos ! Nu-l ratati ! Merita toti banii ! Pana atunci, pana cand il veti vizita, dati drumul la melodia lui Tarkan si uitati-va la fotografii. Or sa va faca pofta ! Sper !

Cu respect,