Poveste sentimentala

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu – la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau între noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-l înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut
structura materiei, de la-nceput.

Nichita Stanescu

Cu respect,

Adunarea prin indepartare

Este ceea ce este.
Legea este a totului, tot ceea ce este.
Îndepartarea de lege se numeste eroare.
Eroarea este îndepartarea de este.
Eroarea este, estele fara sa fie el.
Ea este primul altceva.
Ea fuge din unu, devenind cu unu, doi.
Este adunarea prin îndepartare.
Este ceea ce am putea zice : unu fara unu fac doi.
Nu este ceea ce nu este.

Unu cuprinde totul lui este.

Doi nu, adica e putin.
Trei nu, adica e mic, adica e în afara, adica nu e.
Este adunarea prin îndepartare, adica
unu fara unu, care este fara unu, fac trei.

Nichita Stanescu

Fata in ploaie

Cu respect,