La multi ani Majestate!

Motto: „Nihil Sine Deo”

Acum 92 de ani se intampla asta:

Nasterea Regelui Mihai !

Acum 92 de ani s-a nascut regele MIhai I al Romaniei, omul care nu s-a plecat niciodata, in fata niciunui licurici, oricat de mare ar fi fost el. Regele Mihai I este omul, regele, care a plecat cand a inteles ca a fost parasit de toti puternicii lumii, ca a fost tradat el, patria si poporul lui, de catre mizeriile de americani, englezi, francezi, rusi, etc… Adica de lumea „libera” si „democratica”, dar si de lumea sovietelor. „Lume libera” si „democratica”, care a fost de acord cu toata sclavia si crima din Europa comunista, victime fiind popoarele din Estul si Centrul Europei, care au ajuns fara voia lor, ci prin deciziile altora, in lagarul comunist de exterminare, patronat de URSS. Jocurile fusesera facute. Americanii si englezii, pentru noi romanii, sunt la fel de criminali si de ticalosi, ca rusii cotropitori. Au fix aceeasi vina ca si ei. Ne-au tradat pe noi, si pe toate tarile si popoarele care au ajuns in lagarul comunist de exterminare. Au girat tot ceea ce s-a intamplat ulterior in toate aceste tari. Au girat toate crimele, toate abuzurile, toate ororile. Au fost si sunt la fel de mizerabili, de criminali si de tradatori, pe cat de mizerabili si de criminali au fost si rusii, cu noii lor sclavi din Europa. Din aceasta cauza, si din multe altele, eu, DT-ul, nu sunt si nu voi fi niciodata pro american, pro englez, pro francez, pro UE, ci doar PRO ROMAN si PRO ROMANIA. Nu simpatizez niciun licurici, ii detest din inima. Niste ipocriti si niste mincinosi, niste ticalosi si niste criminali sinistrii, TOTI, in frunte cu America.

La multi ani Majestate, si mult, mult RESPECT!

Sunteti un munte de simplitate, de modestie si de bun simt, intr-o lume interna si internationala, de jigodii prefacute si ticaloase.

Cu respect,

10 Mai Ziua Nationala a Romaniei

Motto: Nihil Sine Deo

                                                   La multi ani Romania!

Stema Romaniei

10 Mai: Astazi este ziua nationala a tarii mele, Romania. Traiasca Regele Mihai I ! Priviti cat sunt de frumoase, splendide de-a dreptul, insemnele monarhice ale statului Roman ca REGAT. Comparati asta cu aberatiile de prost gust ale insemnelor comuniste, si ale republicii bolsevice de astazi, asa zis democrata.

Regatul Romaniei

Prin acest document superb ca grafica si insemnatate, Romania a fost declarata REGAT, adica Monarhie Constitutionala, stat modern si independent, iar Carol I, primul rege al Romaniei. Priviti grafica acestui document, care pleaca de la Decebal si Traian, care nu-l uita pe Cantemir si Mihai Viteazu, si nici Columna lui Traian. Aceasta grafica simbolizeaza ca primul rege al Romaniei, este continuatorul tuturor principilor si domnitorilor romani, ca el nu vine de nicaieri, din nimic, ci are o temelie solida. Poporul roman, care achieseaza astazi la tembelismul conducatorilor lui, si al intelectulailor lui vanduti si lasi, conducatori si intelectuali care sunt in stare sa falsifice tot ce are legatura cu regalitatea, cu Regatul Romaniei si cu regii sai, si care popor nu-si cunoaste nici macar propria istorie, este poate singurul popor de pe planeta, care nu-si ia in consideratie, propria lui zi in care a devenit un popor liber si independent, adica Ziua Independentei lui ca natiune, care este 10 Mai. Asta spune multe despre noi ca popor al anului 2013. Nu mai spun ca si 1 decembrie, actuala zi nationala a Romaniei, este legata, tot de… regalitate, fie ca vrem, fie ca nu vrem, fie ca ne place, fie ca nu ne place. Sigur ca si ziua de 1 Decembrie este importanta pentru noi romanii, dar nu este mai importanta decat ziua de 10 Mai, Ziua Independentei de stat a Romaniei. Numai un popor INDEPENDENT putea sa faca si sa aiba si o zi ca cea de 1 decembrie, invers, nu se poate. Sclavii, supusii, nu pot face un 1 decembrie.

Concluzia: Suntem varza! Adica republicani convinsi! De ce republicani ? Habar nu avem, dar suntem, pentru ca asa ne-au invatat si ne invata comunisto-securistii de ieri si de astazi, iar noi marjam la asta.

10 mai 1866: prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurâmântul ca Domnitor al României, cu numele de Carol I.

10 mai 1877, Carol I promulga „Declaraţia de Independenţă” a Romaniei.

10 mai 1881, Carol I a fost  încoronat ca primul rege al noului Regat al României.

Cu respect,

Regele si sluga

Motto: „Pe haina si pe coapsa avea scris numele acesta: „Imparatul imparatilor si Domnul domnilor.” (Apocalipsa)

Ne apropiem de sfarsitul anului 2012. Anul in care tradatorul, securistul, hotul, coruptul, mafiotul si criminalul de Traian Basescu, guvernatorul ticalos al Romaniei, sluga a puterilor straine, sustinut la putere de marii licurici pentru ca suge bine, si-a dat total si definitiv arama pe fata. Acum, Traian Basescu se afla la Covasna, ca sa petreaca Revelionul intre dragii sai UDMR-isti, si intre cetatenii romani de etnie maghiara, printre putinii care il mai sustin in Romania. Slugile UDMR-iste care au trecut prin paturile tuturor partidelor politice din Romania, cu exceptia partidului Romania Mare, niste corupti si niste ticalosi ca si romanii, cu care au jefuit si au distrus Romania. UDMR-isti care nu suporta sintagma de „stat national unitar roman”. UDMR-istii care ne-au desfiintat spitalele, si care sub bagheta securistului tradator si criminal Traian Basescu, au votat cum au spus Orban, si tradatorul Basecu. UDMR-isti care au facut toate mizeriile posibile acestui popor, si tarii care le da apa si paine, si in care guverneaza de 18 ani. Jegosilor de UDMR-isti tot nu le este bine, si vor mai mult. Mai mult ce ? Mai mult orice se poate, inclusiv autonomia pe criterii etnice. S-a demonstrat si crima lui Basecu, l-a dat in gat Boureanu, de a taia salariile cu mult mai mult decat au cerut-o strainii si strainataturile. Sluga de Basescu, din simtul lui exagerat de sluga sugatoare la licurici, a vrut sa iasa in fata si cu aceasta masura, sa-si multumeasca pe deplin stapanii care il mentin la putere, si a taiat mai mult din salarii, ca sa aiba mafia PDL-ista ce sa fure, in timp ce romanii bugetari si pensionarii, se chinuiesc sa supravietuiasca. Unii poate au crezut ca a-l face criminal pe ticalosul, hotul, mafiotul si coruptul de Traian Basecu, a fost prea mult, si prea tare. Nu, nu a fost si nu este deloc asa. Traian Basescu are loc oricand langa zidul de la Targoviste sau la Jilava, langa arogantul Adrian Nastase. Pe langa ticalosul si nelegiuitul de Traian Basescu, Ceausescu este un adevarat patriot ! Pe Ceausescu l-am omorat pentru mult mai putin, decat au facut astia, toti, in 23 de ani de democratia lu’ peste prajit.

In timp ce clovnul de Basecu umbla ca o sluga umila, si ca o gaina beata, ca un clovn prost si cabotin, pe la Bruxelles, fluturand penibil in fata mai marilor Europei, ca un adevarat vasal, pactul semnat de el si de Ponta, pact care ii descalifica pe amandoi, facandu-se astfel de rasul lumii, si pe el, si pe noi ca popor si ca tara, pentru ca asa cum ati vazut la televizor, nu-l mai baga nimeni in seama, nici Barosso si nici Merkel, care i-au adresat foar niste grimase protocolare, Majestatea Sa, regele Mihai I al Romaniei, era serbat regeste, la Londra. Ce diferenta de onoruri, de stil si de abordare ! S-a vazut in toata splendoarea ei, antiteza dintre Rege si sluga, Basexu. Regele si Sluga in antiteza ! Ce spectacol ! Fabulos ! Sluga cerseste bunavointa stapanilor, a mai marilor Europei, ploconindu-se si gudurandu-se ca o sluga, iar Regele este sarbatorit si pretuit de mai marii Europei, capete incoronate, pentru ceea ce este el. Regele nu cerseste nimic. Regele este onorat si respectat, pentru ca merita aceste onoruri si acest respect ! Asta face diferenta ! De ce este regele nostru respectat ? Pentru ca nu a umbat niciodata ca o gaina beata sa cerseasca cuiva protectie. Cand a fost cazul, regele a abdicat si a plecat demn in exil. Traian Basescu, dupa ce 7.4 milioane de romani i-au spus sa plece, ca nu-l mai vor, „curajosul” presedinte Basescu, care-l facea tradator pe rege, s-a ascuns repede dupa fustele lui Angela Merkel si Aspazaia Cojocaru de la Curtea Constitutionala, ca sa scape de demitere. Halal viteaz ! Din vorbe este foarte viteaza licheaua de Traian Basescu, adulata si servita de Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu & Co, dar in realitate este doar un las, o sluga, asa cum sunt toti securisto-comunistii. Vi-l imaginati in viata aceasta, pe Majestatea Sa, Regele Mihai I al Romaniei, facand ceea ce a facut sluga de Traian Basescu la Bruxelles ?! Niciodata ! Regele, cand nu a mai avut alta cale, cand a fost abandonat, a inteles ceea ce i se intampla, a abdicat, si a plecat demn in exil, asa cum am mai spus. Nu a pupat poala nimanui. Nu a devenit sluga nimanui. Nu s-a ploconit la nimeni. Dinastia din care facea parte, a creat statul modern roman. Nu avea voie, si nu avea nevoie de nicio umilinta in plus. Era Regele, nu sluga. De aceea a si fost atacat regele Mihai I, de sluga securisto-comunista Traian Basescu, pentru ca sluga stie, ca nu are, si nu o sa aiba niciodata anvergura unui rege, chiar daca vremelnic este presedinte. Acum, sluga este guvernator. Din nefericire, noi romanii, inca preferam sa ne conduca slugile hoate, mincinoase, ticaloase, criminale si corupte, adica copiii si nepotii criminalilor comunisto-securisti, care au omorat si omoara crema poporului roman, nu regii cu demnitate si coloana vertebrala.

Din punct de vedere religios, lucrurile stau exact la fel dragii mei. In viata aceasta, trebuie sa va hotarati daca vreti sa fiti regi sau slugi. Prin pacat, toti suntem slugi. Suntem slugile lu’ Dracu’, si ale pacatului din noi, dar… Dumnezeu a promis ca ne face regi. Daca vrem. Credeti asta ? Credeti-ma ca este adevarul adevarat. Iata si dovezile:

„Adevarat, adevarat va spun”, le-a raspuns Isus, „ca oricine traieste in pacat
este rob al pacatului, si robul nu ramane pururi in casa, Fiul, insa, ramane pururi. Deci daca Fiul va face slobozi, veti fi cu adevarat slobozi… Voi aveti de tata pe Diavolul, si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru. El de la inceput a fost ucigas, si nu sta in adevar, pentru ca in el nu este adevar. Ori de cate ori spune o minciuna, vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii.” (Ioan)

Da, suntem slugi, adica robi ai Satanei. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne promite eliberarea din robia aceasta, a pacatului. Ne promite eliberarea de sub puterea Satanei, oferindu-ne libertatea si cununa regala. O vreti ?!

  • „De acum ma asteapta cununa neprihanirii, pe care mi-o va da in „ziua aceea” Domnul, Judecatorul cel drept. Si nu numai mie, ci si tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2Timotei)
  • „Ferice de cel ce rabda ispita. Caci, dupa ce a fost gasit bun, va primi cununa vietii pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” (Iacov)
  • „Si cand Se va arata Pastorul cel mare, veti capata cununa care nu se poate vesteji, a slavei.” (1Petru)
  • „Nu te teme nicidecum de ce ai sa suferi. Iata ca diavolul are sa arunce in temnita pe unii din voi, ca sa va incerce. Si veti avea un necaz de zece zile. Fii credincios pana la moarte, si-ti voi da cununa vietii.” (Apocalipsa)
  • „Eu vin curand. Pastreaza ce ai, ca nimeni sa nu-ti ia cununa.” (Apocalipsa)
  • „Dar acum, in Hristos Isus, voi, care odinioara erati departati, ati fost apropiati prin sangele lui Hristos… Caci, prin El, si unii si altii avem intrare la Tatal, intr-un Duh. Asadar, voi nu mai sunteti nici straini, nici oaspeti ai casei, ci sunteti impreuna cetateni cu sfintii, oameni din casa lui Dumnezeu.” (Efeseni)
  • „Caci toti cei ce sunt calauziti de Duhul lui Dumnezeu, sunt fii ai lui Dumnezeu… Si acolo unde li se zicea: „Voi nu sunteti poporul Meu”, vor fi numiti fii ai Dumnezeului celui Viu.” (Romani)
  • „Eu va voi fi Tata, si voi Imi veti fi fii si fiice, zice Domnul cel Atotputernic.” (2Corinteni)
  • Caci toti sunteti fii ai lui Dumnezeu, prin credinta in Hristos Isus.” (Galateni)

Coroane de spini si aur

Ce va doriti ? Vreti sa muriti robi ai lu’ Dracu’, slugi in Iad sau vreti sa fiti regi si fii in familia regala, in Imparatia lui Dumnezeu ?! Ce alegeti ? Ce va place mai mult ? Cununile sunt pregatite pentru noi, de catre Imparatul imparatilor si Domnul domnilor. Sunt destule, sunt pentru toti cei care doresc sa nu mai fie slugi, ci oameni liberi. „In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc.” (Ioan)

Dragii mei prieteni si neprieteni, cei care cititi acest blog, cat si cei de pe Facebook, unde o sa apara acest post, acum, la inceput de an nou 2013, eu va doresc sa va doriti, sa fiti regi, nu slugi. In viata aceasta si in cea viitoare. Stati in picioare, nu in genunchi. Sfarsitul lumii, ca tot este la moda imbecilitatea aceasta, poate sa vina ORICAND, pentru oricare dintre noi. Ziua de maine nu apartine nimanui. Dar si salvarea si eliberarea noastra de Dracu’, poate sa vina ORICAND, chiar si ASTAZI. Impacati-va cu Dumnezeu prin Isus Hristos ! Profitati din plin de viata, de tot ce puteti. Traiti frumos, drept, demn. Lucruri ingrozitoare or sa vina peste lumea noastra, asta este sigur, iar timpul acela se apropie cu fiecare zi care trece, dar pana atunci, sa profitam din plin de fiecare clipa. Bucurati-va de viata ! Asa ca va doresc numai bine, zile cat mai pline si cat mai frumoase, si sa va imprieteniti cu Dumnezeu, inainte de a pleca din lumea aceasta.

E viata pe pamant ! Si o sa mai fie si dupa incheierea istorie pacatului, si a lui Satana.

„Iata, Eu vin curand, si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui. Eu sunt Alfa si Omega, Cel Dintai si Cel de pe Urma, Inceputul si Sfarsitul.” Ferice de cei ce isi spala hainele, ca sa aiba drept la Pomul Vietii, si sa intre pe porti in cetate!” (Apocalipsa)

La multi ani cu sanatate, si cat mai multe bucurii !

Cu respect,

P.S. Daca il critic pe Traian Basecu si mafia lui ticaloasa si criminala, asta nu inseamna ca automat sunt USL-ist, si ca mor de dragul lui Ponta si Antonescu, asa cum cred toti prostii. Nu este deloc asa, si am si scris asta pe acest blog, aici. Apoi, eu nu am fost la vot in 9 decembrie 2012, si in consecinta, nu am votat pe nimeni. Asa ca nu am asteptari de la nimeni, nu am dat un cec in alb nimanui, nu am sustinut pe nimeni, si nu sunt fan Ponta sau Antonescu. Asa ca va rog sa ma scutiti de comentarii imbecile pe aceste teme, adica a posibilei mele simpatii fata de USL. Nu dau doi bani pe Ponta si PSD, pe Crin Antonescu si PNL. Crin Antonescu a fost in final o mare dezamagire, iar PNL, nu este decat o gasca de basisti si antibasisti de conjunctura, cu mici exceptii, un partid infiltrat de securisti si fostii comunisti, vopsiti in capitalisti democrati. Mi-e sila de toti astia.

90 de ani de la incoronarea din Alba Iulia

Motto: „Nihil Sine Deo”

Astazi am fost la Muzeul National de Istorie al Romaniei, la invitatia unei prietene, pentru a participa la inaugurarea unei expozitii dedicate impliniriii a 90 de ani de la incoronarea din Alba Iulia a regelui Ferdinand I si a reginei Maria, ca regi ai tuturor romanilor si ai Romaniei Mari, adica ai Romaniei. Au fost putini participanti, semn ca romanii sunt mult mai interesati de chilotii si de sutienele Bahmutencei, decat de propria istorie. Comunistii au facut treaba buna. Au sters din mintea poporului roman propria istorie, si pe cei care au faurit statul modern si unitar roman. Copiii si nepotii comunistilor si securistilor, care conduc Romania de peste 22 de ani, au definitivat aceasta opera de anihilare a poporului roman, a istoriei sale si a constiintei sale nationale. Probabil ca nu va mai trece mult timp pana cand vom disparea si ca stat. Cam asa se intrevad lucrurile pentru viitor. Sa dea bunul Dumnezeu sa nu fie asa, dar ma tem ca deja suntem pe muchie de cutit. Sa nu uitam ca un conte ungur il plimba pe printul Charles al Marii Britanii prin Transilvania, nu un print roman, pentru ca noi am avut grija sa-i huiduim si sa-i alungam pe toti, inclusiv pe regele nostru de drept si de fapt, care este doar un tolerat in propria lui tara. Poate nu intamplator romanii si maghiarii din Ardeal au facut front comun pentru apararea lui Traian Basescu, care suge bine la marii licurici. Il mai tineti minte pe clujanul ala, Sabin Ghernan, care acum cativa ani, prin 1998, spunea ca s-a saturat de Romania, si a publicat celebrul manifest la vremea respectiva, amplu dezbatut in media, „M-am saturat de Romania” ? Sabin Gherman a publicat manifestul, ghiciti unde ? In cotidianul „Monitorul de Cluj”, adica oficiosul PD-L de la Cluj. Vedeti ca se cam leaga lucrurile ?! Ati uitat toate aceste lucruri. Spiritul ala eu nu cred ca a murit. Se incearca reanvierea spiritului transilvanismului, ca fiind superior celui romanesc, ragatean, miticesc cum spun ei, iar ardelenii inghit galusca, si infratiti cu ungurii, egal LOVE, egal PD-L, egal Traian Basescu. Oare cu ce vor fi rasplatiti maghiarii pentru asta, de cel care deja vorbeste despre cedare de suveranitate, adica Traian Basescu si consilierii lui ? Auziti-l si pe asta, Catalin Avramescu, fost consilier prezidential al lui Traian Basescu, un basist sinistru,  ce spunea pe labe1tv, una din cele mai obediente si mai abjecte oficine pedelist basiste, in frunte cu colonelul Robert Turcescu si nevertebratul Ion Cristoiu:

Nimic nu este intamplator dragii mei, asa cum va invata unii. Totul este pus la punct de altii, iar noi doar inghitim ca pelicanii. Sigur ca in timp ce asculti manele, mananci mici si bei bere cu ochii la Zavoranca si la panaramele ei, nu mai ai timp, si nici chef, sa te mai gandesti la toate acestea. Este mai comod sa fii sluga. Este mai comod sa nu gandesti. Este mai comod sa sugi tarlicul, si nu numai, „sultanilor licurici” UE si USA, decat sa stai in picioare. Este mai comod in genunchi. Demnitatea, onoarea, bunul nume, neamul, tara, da-le’n masa ! Banii sa curga, pentru toate gastile de hoti cu gulere albe, din Romania, UE, SUA, sau de aiurea ! Iar daca intr-o zi, Barosso, Merkel, Obama sau altii, or sa va spuna ca este mai bine pentru romani ca Translivania sa fie independenta de Romania, sa nu va mirati. Au mai patit-o si altii.

In toate tarile pe unde merg, am vazut ca popoarele nu-si neaga originile regale asa cum fac romanii, ba dimpotriva, se mandresc cu ele, si nu stiu cum sa le conserve mai bine pentru viitorime. Multe state, desi sunt republici, au avut grija sa mai pastreze coroana regala pe stema tarii lor. Vezi Ungaria de exemplu, ca sa nu ne ducem prea departe. Noi am avut grija sa stergem orice urma a regalitatii romanesti. Fugim de regalitate ca de Dracu’. La romani si in Romania, esti foarte cool si foarte destept in creierii capului, daca esti antimonarhist si antimonarhie. Romanii republicani ii considera pe romanii monarhisti ca fiind inapoiati si prosti, in timp ce ei, republicanii, sunt miezul Universului. Repet, au facut treaba foarte buna comunistii si securistii.

Iata cateva fotografii de la eveniment.

Mantia regala a regelui Ferdinand I, pe care a purtat-o la incoronarea de la Alba Iulia.

Coroana regilor Romaniei, facuta din otel de teava de tun turcesc capturat de armata romana sub comanda lui Carol I, in luptele de la Plevna. Otelul de tun inamic, fiind un simbol al Independentei totale a Romaniei. Ce gest frumos, decent si plin de modestie si semnificatii, al regilor Romaniei.

Mantia reginei Maria, pe care a purtat-o la incoronarea de la Alba Iulia, din 1922.

Coroana reginei Maria.

Va recomand cu caldura sa mergeti sa vizitati aceasta mica expozitie de la Muzeul National de Isotrie al Romanie, expozitie care este facuta in colaborare cu Muzeul Peles si Muzeul Cotroceni. Aveti ce vedea. Un moment de istorie adevarata, inaltatoare, care te face pentru cateva minute sa te simti bine ca esti roman. Apoi ai sa iesi afara. Afara, republica este la fel de hidoasa si de gaunoasa, cum a fost ea in ultimii 60 si ceva de ani.

Sa nu care cumva sa credeti ca idealizez monarhia, nu fac asa ceva, dar trebuie sa recunosc ca acesti regi straini, au fost mult mai romani decat romanii, si si-au folosit toate relatiile internationale si de rudenie cu marile case regale ale Europei, pentru a ne face si noua o tara cat mai moderna si mai demna, desi Romania este o tara de lut. Asta eu nu pot sa trec cu vederea, nu am sa uit niciodata, si de aceea apreciez monarhia romana, pe regii ei, si nu voi recunoaste niciodata actuala republica bolsevica, securisto-comunista, euro-atlantica. Si stiti de ce ? Pentru ca eu nu pot sa traiesc in genunchi, atata timp cat Dumnezeul meu m-a creat biped, adica fiinta care trebuie sa stea totdeauna pe doua picioare. Dumnezeul meu nu apreciaza slugile si sufletele de sluga, ci doar oamenii liberi si demni.

Cu respect,

UPDATE 22.09.2012: Daca cumva vi se pare exagerat ceea ce am scris eu in acest post, va rog sa cititi si ASTA. Nimc nu este intamplator !

Regele si Patria

Motto: NIHIL SINE DEO

Ieri, dupa 64 de ani, Regele Romaniei, Mihai I, s-a adresat din nou Parlamentului Romaniei. A fost un moment frumos, superb. Un moment din acela care iti ramane in suflet pentru mult timp, la unii, pentru toata viata. Un moment din acela de gratie, cum mai sunt atat de putine in lumea noastra de astazi. Am trait si respirat LIVE, istorie. Istorie adevarata, nu contrafacuta. Pentru o zi, timpul a devenit mai bun, mai nobil, mai suportabil, mai…regal. Ieri, un om, Regele, a dominat la modul cel mai frumos posibil, o tara intreaga: Patria lui. A fost Regele si Patria sa. Inegala relatia. Regele a ramas acelasi: demn, loial, adevarat, onest, iar Patria, vai, Patria, a devenit intre timp o curva proasta, mincinoasa si hoata, care se vinde pe propria centura, pe centura Europei si a lumii. O toapa peniblia, plina de silicoane si de sclipici hidos. O mama vitrega pentru copiii ei, pe care ii omoara imediat dupa nastere, sugrumandu-i cu cordonul ombilical. O Patrie care isi arunca batranii prematur in groapa, pentru ca le asigura o batranete in saracie, boala si… moarte. O Patrie care nu se ridica si nici nu se mai poate ridica vreodata, la nivelul Regelui ei. Din nefericire. Diferenta dintre Patrie si Rege este acum enorma, si nu se va mai putea recupera niciodata. Nu va mai faceti iluzii. Nu va mai veni niciun bine. Ieri, Regele Mihai I a dominat Romania cu mainile goale. Fara nici un fel de putere, a reusit sa aiba puterea suprema. Singura putere cu care a dominat TOTUL, a fost doar PUTEREA EXEMPLULUI PERSONAL. 90 de ani de exemplu personal. 90 de ani de demnitate si onestitate. 90 de ani de loialitate fata de Patrie. 90 de ani de bucurie si de tristete. 90 de ani de verticalitate. Puterea morala a Regelui vine de aici, si mai vine si din tot ceea ce au facut stramosii lui pentru Romania. Regele a dominat categoric Presedintia, Executivul, Parlamentul, Academia, Armata, Biserica, TOTUL. Paradoxal, doar hulitul Parlament a facut gestul pe care nicio alta institutie (cu exceptia Operei Romane), nu l-a facut: a dat ocazia Regelui sa se adresze natiunii, Patriei. Bravo !

Ieri nu am vrut sa comentez nimic legat de acest subiect pentru ca pur si simplu nu era cazul. Ieri trebuia spus doar un simplu „La Multi Ani Majestate!” si atat. Eu asa cred. Sigur ca imediat s-a inceput despicarea firului in patru, asa cum numai noi romanii stim sa o facem, adica jegos. Doamne cat de geniala a fost zicerea lui Octavian Paler: „Nu există sentiment tragic la români. Cred că dragostea la noi parcurge doar distanţa dintre romanţă şi pat. Avem o psihologie de popor superficial, de popor care poate frige mititei pe orice Golgotă.” Subscriu ! Asa este !

Vreau acum sa postez si discursul regelui din Parlamentul Romaniei, si apoi sa comentez si eu comentariile celor care si-au dat cu parerea ieri despre toate aceste lucruri care s-au petrecut pe 25 octombrie 2011.

Acum sa comentez si eu cateva zise ale unor facatori, lideri, vectori de opinie din Romania, in gura carora se mai uita romanii ca sa se destepte si sa se intelepteasca, chipurile. TOTI au zbarcit-o in fel si chip, TOTI si-au dat masura incompetentei si superficialitatii tipic romanesti, pe care o critica zilnic la altii dar care si la ei se gaseste din belsug. TOTI au dovedit ca sunt varza din diferite motive: lasitate, obedienta, servilism, interese ascunse, etc. Este foarte greu sa gasesti in Romania oameni care sa aiba caracter, cultura necesara, simtul dreptatii si al masurii, deontologie profesionaa, pe langa multe alte alea. Fiecare da din fleanca ca sa se dea important, fiecare isi face jocul lui, fiecare slujeste interesele lui sau a gastii din care face parte, fiecare isi scuza neputintele si lasitatile in comentarii jegoase, tendentioase, mincinoase si manipulatoare.

Sa incepem cu CTP-ul sau Cristian Tudor Popescu. Acest ziarist, acest intelectual atat de alunecos de-a lungul timpului, un servitor al unor idealuri si interese pe care numai el le stie, desi el pozeaza permanent in aparatorul neanfricat al adevarului si al dreptatii. Cristian Tudor Popescu nu a fost NICIODATA asa ceva. CTP-ul a zbarcit-o de multe ori, iar acum a zbarcit-o rau de tot prin comentariile sale, cazand in ridicol, de la inaltimea propriei arogante intelectuale in care se scalda cu voluptate. Sa va spun si de ce. In viziunea domnului CTP, orice tasti basti care ajunge presedinte poate sa fie numit presedinte si dupa ce isi termina mandatul (mandatele) dar un rege, deposedat ABUZIV de regat, de catre o putere striana, nu mai poate sa fie chemat cu apelativul de Rege sau Majestate. Ca nu mai are dreptul. Domnul CTP invoca si Dex-ul ca sa-si sustina aberatia si judecata chioara la adresa Regelui Mihai I. Se pare ca CTP-ul stie tot istoria comunista a Romaniei si gandeste la fel de comunist, ca si comunistii insisi. Intr-un final, asa… treaca de la el, accepta sa-i spuna Majestatii sale, Rege. Face asa…. un compromis, de dragul lui politic corect. Asta se intampla in scris. La televiziune, CTP-ul spunea plin de el, ca referirea Regelui la infrastructura Romaniei, autostrazi, porturi, aeroporturi este o imixtiune in zona Executivului (guvern) si ca un Rege nu trebuie sa se refere la asa ceva intr-un discurs regal, nu este treaba lui asta. Ce s-a apucat Regele sa se bage in asa ceva. Nimic mai gresit. Regele Mihai I se dovedeste si acum, in 2011, un adevarat om de stat, mai cunoscator si mai vizionar, decat sunt majoritatea politicienilor, guvernantilor, analistilor si ziaristilor din Romania. Ce a spus Regele de fapt cand a afirmat ca: „România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului.” Regele a spus aici doua lucruri extrem de importante, pe care CTP-ul nu le-a sesizat, pentru ca nu-l duce mintea comunistoida, doua lucruri STRATEGICE pe termen scurt, mediu si lung, a caror importanta foarte putini romani o inteleg cu adevarat, in Romania manelista.

1.Fara infrastructura iti este amenintata, periclitata, subrezita, INDEPENDENTA CA STAT. De ce ? Simplu de raspuns: Pentru ca razboaiele de astazi si de maine sunt ECONOMICE, iar fara infrastructura solida, ritmul dezvoltarii tale ca stat este subminat, incetinit pe toate planurile, si de aici va rezulta saracie si implicit vulnerabilitate. Simplu, nu ? Dar CTP-ul nu poate sa inteleaga asta. El a ramas cu vechile minciuni, fantasme si basme comuniste despre Rege si regalitate, in mintea lui comunistoida. A uitat foarte repede ca firma Mercedes a renuntat la o uzina pe care voia sa o construiasca in vestul Romaniei din cauza ca Romania nu are drumuri. Asta ar fi insemnat ceva locuri de munca, taxe si impozite platite statului roman, deci un pic de prosperitate, nu-i asa domnule CTP ?

2. Agricultura ESTE si va sa fie urmatoarea MARE ARMA STRATEGICA a Romaniei, atat interna cat si externa, spune Regele. Asta daca vom sti sa ne folosim de ea, sa o dezvoltam, sa investim in ea si sa profitam in viitor de ea, intr-o lume in care se anunta din ce in ce mai des si apasat, spectrul foametei. Foarte buna referirea la agricultura a Regelui. Regele a mai vrut sa ne spuna ca trebuie sa parasim cliseul imbecil cum ca AGRICULTURA este istorie, si este valabila doar pentru tarile sarace si inapoiate. Regele ne-a spus ca trebuie sa ne iasa din cap imbecilitatea ca doar IPhon-ul si Ipad-ul sunt importante pe lume, adica tehnologia de ultima ora. Gresit, spune Regele. Nimic nu este mai important ca HRANA. Regele ne cere sa iesim din sabloanele prostiei. CTP-ul nu a inteles nici asta. Pentru el, Regele s-a amestecat in treburile Executivului. Atat a priceput el.

Piţifelnicul penibil de Ion Cristoiu, scoate si el din mintea lui putina, o minte de politruc, de asa zis ziarist, istoric, comentator tv, etc. cateva afirmatii halucinante: „”A fost mesajul unui rege în exerciţiu, cu ideile lui Radu Duda”. De unde a ajuns acest piţifelnic penibil la aceasta concluzie ? Ion Cristoiu spune că a regăsit el în textul citit de Rege, toate temele din campania electorală, din 2009, ale Principelui Radu Duda. Teme precum: moralitatea, civilitatea, România modernă. Pentru Ion Cristoiu, moralitatea, civilitatea, România modernă, sunt doar teme de campanie electorala, nu valori eterne si durabile ale unei societati, a unei natiuni si ale unei tari. Ati prins ideea? Ion Cristoiu spune de fapt: Lasati-le dracu’ de moralitate, civilitate si Romanie moderna, ce ne pierdem timpul cu prostii din astea, daca este nevoie sa ramanem la putere prin minciuna, prin hotie, prin crima, prin manipulari ordinare, asta o sa facem. Mai lasati-ne cu adevarul, moralitatea, etc. Aceasta este adevarata fata a lui Ion Cristoiu. Stiti ca si piţifelnicul asta pozeaza tot in cavalerul dreptatii absolute, ca si CTP-ul. Si mai sunt multi, foarte multi fraieri care se uita in gura lor. Apoi, Ion Cristoiu mai spune că Traian Băsescu şi PDL-ul au împins momentul discursului regelui în braţele PSD-ului.
„S-a intenţionat şi s-a reuşit o împingere a acestui moment în braţele PSD-ului. Asta s-a văzut din discursul lui Mircea Geoană care în calitate de preşedinte al Senatului nu ştia cum să împace capra monarhică cu varza republicană. Prezenţa masivă a PSD-ului, la care adăugăm scrisoarea şcolărească a lui Ion Iliescu adresată Regelui Mihai, dovedeşte că a fost manevra lui Traian Băsescu şi a PDL de a prezenta acest moment ca fiind unul creat de social-democraţii lui Ion Iliescu, şi nu de PNL”, opinează triumfator pitifelnicul, ca a descoperit el piatra filozofala. Asta, pitifelnicul, nu mai poate sa vada altceva decat comploturi si scenarii. Cica mare smecherie ce a mai facut PDL-ul lu’ Basescu si gasca lui de hoti si de criminali. Mare realizare mare, pe care o trambiteaza piţifelnicul basist, Ion Cristoiu. Nu este deloc asa. Este o noua manipulare mizerabila si jegoasa marca Ion Cristoiu, sluga tuturor regimurilor de pana acum. Mircea Geoana a prezidat sedinta reunita a Camerelor ca Sef al Senatului Romaniei, nu ca membru PSD. Voia cumva Ion Cristoiu, ca sedinta sa fie condusa de impartiala femeie de servici a Camerei Deputatilor sau a Senatului? Cat este de mizerabil acest om ! Dar gogomania suprema a pitifelnicului manipulator este asta: „Cea mai mare lovitură o reprezintă absenţa Patriarhului pentru că Monarhia stă sub semnul Bisericii.” In mintea lui Ion Cristoiu, daca in Parlamentul Romaniei nu a venit seful pupatorilor de moaste, adica de oase de oameni morti, tot ceea ce este si reprezinta Regele Mihai I este egal cu zero. Hai sa faci plici mai pitifelnice ! Chiar asa ?! Ce are sula cu prefectura ? Aaaaa, daca mneata mergi pe ideea ca Regele este unsul lui Dumnezeu pe pamant, ca este de natura divina si alte bălării din astea, poate ai avea dreptate, desi nici atunci nu ai putea sa afirmi asa ceva, intr-o tara in care sunt multe biserici si culte, dar… un Rege nu este nimic din toate acestea, cel putin pentru mine. Regele nu este nici unsul lui Dumnezeu si nici divin. Si sa mai stie Ion Cristoiu un „secret”, nici Seful pupatorilor de oase de oameni morti nu este unsul lui Dumnezeu pe pamant, asa cum poate crede el. Nici popii si nici pastorii nu sunt unsii lui Dumnezeu pe pamant. SINGURL UNS al lui Dumnezeu este doar Isus Hristos, MESIA, Fiul lui Dumnezeu. Atat. Cine nu crede, sa citeasca Biblia.

Si romanii se uita cu miile in gura acestor oameni, ca sa afle ADEVARUL ! Care oameni, care adevar ?

La B1TV apare ieri seara si nefericitul Floriiiiiinnnn Calinescuuuu, ca sa-si verse si el balele „intelectuale” pe subiectul zilei. Si vine el cu argumentul suprem impotriva regalitatii moderne a Romaniei care a obtinut INDEPENDENTA Romaniei si a creat statul roman modern. Stiti care a fost ? Mihai Viteazu calare pe breazu’. Cica adevarata unire si independenta nu au facut-o regii Romaniei, ci Mihai Viteazul. OK, a facut si Mihai Viteazu asa ceva, nimeni nu contesta, dar VREMELNIC. Pentru foarte putina vreme. Ceea ce au facut Carol I, Ferdinad I, Carol al II-lea si Mihai I nu a mai reusit sa faca NIMENI. Ei au creat ceva ce functioneaza si astazi. Este foarte greu pentru Floriiiiiinnnn Calinescuuuu sa mai si gandeasca, si sa mai si priceapa asa ceva. El face divertisment istoric, nu istorie adevarata. E greu cu romanii ca sa gandeasca si ei putin si sa mai fie si drepti in aprecierile lor. Este foarte greu. Le cerem foarte mult. Noua ne place minciuna, hotia, lasitatea, obedienta, etc. E greu sa fii demn si vertical. Foarte greu.

Apoi au mai fost aduse argumente de genul: de ce-i critica Regele pe cei de azi, ca si pe vremea cand era el rege si sef al statului, aia erau la fel de ticalosi ca si astia de astazi. Cei care afirma asa ceva uita ca Regele raspunde doar de faptele lui, nu si de ale altora. Daca ar fi vrut sa faca cum gandeste el si ii dadea pe aia ticalosi la o parte, atunci am fi spus si am fi strigat din toti bojocii ca: uite dictatoru’. Daca i-a lasat pe ticalosi sa guverneze conform unei monarhii constitutionale, iar nu-i bine, e de porc. O sfanta ipocrizie si mizerie umana!

Alt set de argumnete impotriva Regelui si a Monarhiei au fost acelea ca si regii pot sa fie ticalosi si sa faca lucruri ingrozitore. Asa este. Nimeni nu contesta asta. Si regii si presedintii pot sa faca lucruri ingrozitoare, dar… in epoca moderna, in ultimele sute de ani, cei mai mari criminali si ticalosi ai umanitatii au fost presedintii lumii, nu regii pamantului. Nimeni nu poate sa conteste asta. Presedintii au fost macelarii Pamantului, in toate colturie lumii, nu regii. Lenin, Stalin, Hitler, Pol Pot, nu au fost regi, dupa stiinta mea.

Unii au ras de parlamentari ca s-au fotografiat cu Regele. Nu este nimic de ras in asta. Bine au facut. Altii le reproseaza fostilor antimonarhisti feroci, ca Ion Iliescu si altii, ca ieri au fost civilizati. Foarte bine au facut ca au fost civilizati. Cinste lor! Daca au fost prezenti nu inseamna ca au devenit si monarhisti. O alta manipulare jegoasa. Parlamentarii prezenti la discursul Regelui s-au comportat decent. Nu trebuiesc anatemizati. Cinste lor. Eu apreciez si incurajez orice manifestare a binelui, indiferent de la cine vine. Analistii si ziaristii lu’ peste prajit nu pot intelege asta. Ei vor cearta mereu.

Cat despre Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, si alti intelectuali fara coloana vertebrala ai Romaniei de azi, nici nu merita sa-mi mai pierd timpul cu comentarii la adresa lor. Oricum pentru mine sunt zero. Nu-i mai citesc de mult si nu ma mai intereseaza de mult parerile lor despre lume si viata.

Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei nu a fost ieri si nu a fost niciodata, nici normal, nici simplu, nici stilat, nici modest, nici demn, nici nobil, nici loial. A fost, este si va fi, pur si simplu… REGAL ! Adevarata regalitate le insumeaza pe toate, si inca multe altele. Eu personal, nu am vazut niciun presedinte al lumii acesteia, asa cum este regele nostru.

Ieri, 25 octombrie 2011, am vazut un regal al regalitatii. S-a numit: Mihai I, Regele Romaniei.

Mai puteti sa cititi pe acest blog Lectia de DEMNITATE.

Cu respect,

Lectia de DEMNITATE

Daca in poporul roman ar mai fi ramas o cat de mica urma de DEMNITATE NATIONALA dupa lovitura de stat internationala din 1989, cand marile puteri democratice (sic!) ale lumii au decis si au si executat inlaturarea definitiva a comunismului din Europa de Est, am fi instaurat imediat Monarhia Constitutionala. Regele Romaniei Mihai I si Monarhia Constitutionala a fost inlaturat tot printr-o lovitura de stat, dar Comunista de data aceasta. Regele Romaniei nu a fost NICIODATA inlaturat datorita vrerii poporului roman, ci a vrerii unei puteri straine, cotropitoare. Republica Romana este o mare frauda si o mare minciuna, si este la fel de ILEGITIMA ca si puterea straina care a instaurat-o. Reinstaurarea Monarhiei Constitutionale si a regelui de drept, ar fi fost o reparatie istorica si un act de DEMNITATE NATIONALA, care ar fi demonstrat lumii intregi ca romanii nu si-au uitat istoria, ca sunt o natiune nu o gloata, si ca cei peste 45 de ani de ocupatie sovietica nu au insemnat nimic pentru noi. Apoi, in liniste, cu toleranta, cu inteligenta si intelepciune, am fi putut sa discutam 1 an, 2 ani, 10 ani, daca sa pastram in continuare Monarhia Constitutionala sau sa trecem la Republica. Se facea apoi un referendum, dupa ce poporul era informat si se dezbatea public subiectul cu argumente pro sau contra unei solutii sau a alteia, si votam. Asa ar fi fost ideal sa se intample, dupa parerea mea. Dar nu a fost asa. Se vede treaba ca in toti acesti ani, poporul roman a fost afectat profund in insasi fiinta lui. Nefacand asta, am legitimat definitiv si irevocabil cotropirea Romaniei de catre o putere straina: URSS, care ne-a schimbat atat ideologia cat si forma de guvernare a tarii. Tot irevocabil am legitimat dupa 1989 o noua cotropire a Romaniei, de o putere (citeste puteri) „democratice” straine, fiind din nou figurantii istoriei. Altfel spus, tot printr-o lovitura de stat a unor puteri straine am trecut de la Comunism la Democratie, democratie pe care nu ne-am dorit-o si nu o dorim, asa cum se vede si in ziua de astazi, dupa 20 de ani, cand o mare parte a romanilor doresc desfiintarea Parlamentului si a institutiilor democratice, si vor sa fie condusi de despoti luminati ca Iliescu si Basescu, si confunda hotia, coruptia, incompetenta, minciuna, etc…cu democratia. Uitand ca ei, poporul, inseamna DEMOCRATIE, si ei, poporul, i-au legitimat, votat si ii tolereaza pe hoti, pe corupti si pe mincinosi in fruntea lor si a tarii. Numai la noi in tara ies oamenii la miting pentru eliberarea hotilor si a coruptilor, a criminalilor si a smecherilor, asa cum au facut si evreii cand l-au vrut slobozit pe criminalul de Baraba in detrimentul lui Isus Hristos. Deci nimic nou sub soare. Si noi avem responsabilitatea noastra. Sa nu mai aruncam responsabilitatea numai pe ei, pe clasa politica. Romania nu are la ora actuala barbati de stat adevarati, nu are intelectuali adevarati, iar romanii nu mai sunt un popor adevarat, ci doar niste panarame maneliste, o gloata care inghite orice, care are ca singur ideal cumpararea unui Mercedes sau BMW, genti si toale de firma pentru ei si patachinele lor tunate. Tragedia poporului roman este aceea ca nu are nici de data aceasta un viitor luminos, asa cum i se promite. Va fi tot o sluga, o tara de LUT, o vesnica victima a propriei neputinte.

Trebuie sa fii cel putin tatal prostilor, imbecililor, cretinilor, schizofrenicilor si oligofrenilor de pe planeta Pamant ca sa poti sa crezi macar o clipa ca regele Mihai I s-ar mai fi putut opune cumva tavalugului sovietic, dupa deciziile marilor puteri de la Yalta, unde s-au decis sferele de influenta. Trebuie sa fii complet lipsit de ratiune sa crezi ca regele era in pozitia in care sa mai poata negocia ceva sau ca rusii ar fi avut macar pentru o secunda in cap gandul ca sa construiasca comunismul in Romania sau in alta tara, cu un rege in fruntea tarii, asa cum cred Traian Basescu, Sergiu Nicolaescu, Lazaroiu si toti cretinii care pun botu’ la prosteala. Saracii de ei… Ce minte putina au! Eu nu am nevoie sa stiu nimic in plus de la niciun istoric. Nu trebuie sa ma mai lumineze nimeni. Este clar ca lumina zilei ca asa a fost si nici nu avea cum sa fie altfel. Este ca si cum ai pretinde ca in lumea de astazi, dupa Malta, poti sa faci tu ce te taie pe tine capul. Asta sa o creada prostii, imbecilii si idiotii.

Zilele acestea am mai vazut un episod al jigodismului romanesc fata de romani si Romania in declaratia influentatului de bauturi alcoolice Traian Basescu, la adresa Regelui Mihai I. Am vazut un nou episod din serialul: „Marlanii si Regele”. Primul marlan fata de regele Romaniei a fost Ion Iliescu si gasca lui de comunisti deghizati in democrati. Nimic in plus fata de ceea ce deja s-a spus nu mai poate sa fie comentat  cu privire la actualul prim mitocan si marlan al tarii, Traian Basescu. Cel sustinut de… ati ghicit: de „CRESTINI”, musulmani, evrei, armeni, maghiari si nu numai. Protestanti, neoprotestanti, reformati, ortodocsi, catolici, il voteaza si-l sprijina cu voie buna pe… Dracu’.

Este ca si cum Isus Hristos l-ar fi votat si sustinut pe Irod.

Cu respect,

Update: In ziarul „Libertatea” de astazi 27.06.2011 este preluata o stire in care Mircea Basescu, fratele spirtoiului Traian Basescu, spune: „Pai, daca ar fi fost Traian in locul lui, ar fi spus : Impuscati-ma, nu ar fi abdicat.” Era sa mor instantaneu de ras! Astia ne cred pe toti imbecili! A uitat asa de repede fratele spirtoiului, ca lasului de Traian Basescu i-a fost frica sa-si dea demisia aia de 5 minute anuntata de EL INSUSI, fara sa-i puna nimeni nimic in coaste? S-a sucit de frica unei opozitii pasnice si democrate, intr-o perioada normala de liniste si pace nu de razboi. Dar mai sa fi avut in curtea Cotroceniului un regiment inarmat, iar Tariceanu si Geoana sa fi venit la el cu pistoalele in buzunar. Cred ca se caca pe el de frica chiormaliul. Traian Basescu este viteaz doar cu copiii, carora le trage dosuri de palma peste bot. Cand are de-a face cu situatii concrete de pericol, fuge si se ascunde in suceli, reevaluari, reinterpretari, razgandeli, etc… Nu cumva „viteazul” asta de Traian Basescu a spus cu gurita lui, ca de buna voie si nesilit de nimeni suge ceva la marele licurici? Asta o fi ceva mai demn decat abdicarea prin santaj si sub amenintarea armelor, a regelui Mihai I al Romaniei ? Si asta ne da noua lectii de cum s-ar fi lasat el impuscat? Fugi ma cu ursu’ panarama ce esti!