Boschetarii geniali

Motto: dnhjfkgy

Zilele acestea am auzit un banc genial, adica adevarat si hazos maxim. Vi-l spun si dumneavoastra, pentru ca nu ma pot abtine:

„Doi boschetari treceau intr-o zi pe o strada. Unul vede o firma pe o cladire, si citeste cu voce tare ce scrie pe ea: „Medicina muncii”, la care celalalt boschetar ii spune: „Vezi ba, ti-am zis io ca munca e o boala !”  

Cat de tare este asta ?! Foarte tare ! Si este si adevarata 100%. Iata si dovada, pe bune:

„Omului i-a zis (Dumnezeu): „Fiindca ai ascultat de glasul nevestei tale si ai mancat din pomul despre care iti poruncisem: „Sa nu mananci deloc din el”, blestemat este acum pamantul din pricina ta. Cu multa truda sa-ti scoti hrana din el in toate zilele vietii tale, spini si palamida sa-ti dea, si sa mananci iarba de pe camp. In sudoarea fetei tale sa-ti mananci painea, pana te vei intoarce in pamant, caci din el ai fost luat; caci tarana esti si in tarana te vei intoarce.” (Geneza 3)  Acesta este episodul din Biblie, care ne arata geneza muncii pe planeta Pamant. Munca este un blestem, ceva ce Dumnezeu nu a dorit pentru rasa umana, dar deh, noi nu am vrut sa huzurim si sa avem totul gratis pe o planeta binecuvantata, si de fraieri ce-am fost, ne-am bagat robi la Dracu’, si acum ne vinde asta si aerul pe care il respiram, si apa pe care o bem, pe o planeta blestemata din cauza pacatului . Asa ca…

Omenirea proasta

Pentru cei care sunt interesati, si care vor sa aprofundeze subiectul, pot sa citeasca acest post: Despre Sabat (ep.2)

Cu respect,

Despre Sabat (ep.2)

Motto: „…blestemat este acum pamantul din pricina ta. Cu multa truda sa-ti scoti hrana din el in toate zilele vietii tale, … In sudoarea fetei tale sa-ti mananci painea, pana te vei intoarce in pamant, caci din el ai fost luat, caci tarana esti, si in tarana te vei intoarce.” (Geneza 3)

Astazi vom continua discutia despre Sabat, adica despre ziua de sambata, discutie inceputa aici. Subiectul numarul doi legat de Sabat, este acesta:

Sabatul ca Odihna Vesnica

Voi scrie astazi despre Sabatul ca Odihna vesnica in Rai, adica ca nemunca, nu ca moarte, sa nu intelegeti gresit, si ca Odihna temporara, adica nemunca din ziua de sambata, in Iadul in care traim noi acum, care este ca o pregustare a odihnei vesnice ce va sa vie. Vom vedea ca cele doua subiecte, cel de data trecuta si cel de astazi, sunt strans legate unul de celalalt. Este foarte greu spre imposibil, sa le desparti si sa le diferentiezi, pentru ca simbolistica lor este extrem de profunda, si ea ajunge de fiecare data la… Dumnezeu, la dragostea si binecuvantarea Sa, in antiteza cu ura si blestemul adus de Dracu’ asupra noastra. Invariabil, tot Dumnezeu este punctul central, culminant si totdeauna terminus, al oricarui rationament si intelegere in ceea ce priveste credinta crestina. Nu ritualurile, nu dogmele, nu traditiile, nu altarele si nu amvoanele, nu bisericile, si nici popii sau pastorii. Doar Dumnezeu. Vom vedea de data aceasta o alta latura profunda a Sabatului, legata in mod evident, de Creatie, Salvare, viata prezenta, dar si cea viitoare. Sabatul este o zi in care tu poti sa faci tot ce-ti place, in tihna si relaxare. O zi in care nu faci nimic sau mai corect spus, faci tot ceea ce ai face si daca ai fi cu Dumnezeu in Imparatia Lui. O zi in care sa te bucuri de toate darurile lui Dumnezeu catre tine: viata, sanatate, lumina soarelui, apa si soare, flori si ciripit de pasarele, casa, masa, adica hrana, masina, banii castigati prin munca cinstita din cele 6 zile, de munti, mari, lacuri, animale, jocuri, prieteni, familie, frati de sange sau de credinta, si nu in ultimul rand de… Dumnezeu. Sa nu uitam ca munca, asa cum o cunoastem noi pe planeta Pamant, este un blestem, nu o binecuvantare dumnezeiasca. Va rog sa recititi textul din motto-ul acestui post. In sensul acesta poporul lui Dumnezeu care este binecuvantat, nu blestemat, nu trebuie sa munceasca in Sabat, pentru ca poporul lui Dumnezeu nu va muncii niciodata in Imparatia binecuvantata a lui Dumnezeu. In sensul acesta Sabatul este binecuvantat si sfintit. In Imparatia lui Dumnezeu nu exista munca asa cum o intelegem noi astazi. Repet, munca este un blestem. Munca este „creatia” lu’ Dracu’, nu a lui Dumnezeu. Munca este o consecinta a pacatului. Omul nu a fost creat de Dumnezeu ca sa munceasca, ci doar ca sa se bucure de toate darurile primite de la Creatorul sau. Munca este „creatia” Diavolului. Dumnezeu ne daduse totul gratis. Dracu’ ne pune sa muncim si pentru apa pe care o bem, si pentru aerul pe care il respiram. In Iad, totul se plateste. In Rai, totul este gratis. Aceasta este explicatia, si asa trebuie sa intelegem ceea ce ne spune Dumnezeu in porunca a 4-a din Decalog: ” in ziua a saptea S-a odihnit (Dumnezeu, nu omul creat), de aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o” Altfel spus, Dumnezeu ne spune ceva de genul: „Adame si Evo, dragii Mei, vedeti voi planeta Pamant pe care am creat-o pentru voi ? Aceasta este o parte din Imparatia Mea, Raiul, adica: odihna si binecuvantare, luati-o si stapaniti-o. Este a voastra, cadou din partea Mea.” Sa retinem si sa nu uitam niciodata ca Raiul este nemunca, binecuvantare, odihna si neprihanire, iar Iadul in care traim noi acum, este munca, blestem, neliniste si pacat. Vreau sa luam acum niste texte din Biblie, care aparent contrazic ceea ce am afirmat eu pana aici, si sa vedem daca este asa sau nu este, adica cum am spus eu pana aici: „Daca iti vei opri piciorul in ziua Sabatului ca sa nu-ti faci gusturile tale in ziua Mea cea sfanta, daca Sabatul va fi desfatarea ta, ca sa sfintesti pe Domnul, slavindu-L, si daca-L vei cinsti neurmand caile tale, neindeletnicindu-te cu treburile tale si nededandu-te la flecarii, atunci te vei putea desfata in Domnul si Eu te voi sui pe inaltimile tarii, te voi face sa te bucuri de mostenirea tatalui tau Iacov, caci gura Domnului a vorbit.” (Isaia 58)  Intrebarea care se pune imediat in legatura cu acest text, este urmatoarea: Care sunt acele activitati, treburi, etc. cu care nu trebuie sa ne indeletnicim in ziua de Sabat ? Pe vremea Domnului Isus Hristos evreii inventasera tot felul de reguli absurde si imbecile pentru ziua de Sabat, facand-o realmente un chin, un calvar si o teroare pentru evreu, nu o zi de bucurie, de liniste si de pace. Asa este si astazi, atat la evrei cat si la „crestinii” care „pazesc” Sabatul. Va dau cateva exemple de astfel de reguli imbecile cu care erau chinuiti si inspaimantati oamenii, de catre conducatorii lor religioasi, lucru care se intampla pana in ziua de astazi, care le spuneau si le spun credinciosilor ca daca fac aceste lucruri il supara groaznic pe Dumnezeu, care o sa le dea la cap de nu vor putea sa duca: ce noduri ai voie sa faci in sabat, ce distante ai voie sa parcurgi, cat ai voie sa scrii, cu ce litere, pe ce suport, femeile nu aveau voie sa se uite in oglinda, nu aveai voie sa porti pantofi cu cuie, etc. Acestea erau o parte din miile de reguli evreiesti cu privire la Sabat. Puscarie totala. Temnita grea. Ocna. Galere. Mai rau ca la detinutii pe viata. Haideti sa vedem acum care sunt adevaratele lucruri pe care nu trebuie sa le facem in Sabat, si pe care Dumnezeu le doreste cu adevarat de la noi: „Asa vorbeste Domnul: „Paziti ce este drept si faceti ce este bine, caci salvarea Mea este aproape sa vina si neprihanirea Mea este aproape sa se arate. Ferice de omul care face lucrul acesta si de fiul omului care ramane statornic in el sarbatorind Sabatul, ca sa nu-l pangareasca, stapanindu-si mana ca sa nu faca niciun rau !” (Isaia 56)  Foarte interesant si foarte tare este ceea ce ne spune Dumnezeu aici. Parca este vorba de cu totul altceva decat inventasera evreii ca reguli ale Sabatului. Ca si pe vremea Domnului Hristos, multi interpreteaza total gresit acest text biblic citat mai sus. Ei invata pe oameni ca si evreii in trecut si in prezent, ca trebuie ca in ziua de Sabat sa te mortifici, sa dispari din lumea aceasta si sa-ti pui ochelari de cal, sa nu mai faci nimic, sa nu te mai bucuri de nimic, sa te zombizezi, sa devii din om neom, sa te dai cu curul de pamant la biserica toata ziua si sa te rogi de Dumnezeu sa fie mai bun cu tine, sa nu-ti ia gatii. Multi cred ca in ziua de Sabat, trebuie doar sa stai si sa-i canti osanale lui Dumnezeu, pentru ca orice ai face altceva, este pacat. Asta este o tampenie si o gogomanie. Stiti ce vrea Dumnezeu ? Dumnezeu vrea cu totul altceva. De la a face rau trebuie sa ne oprim in Sabat, si nu numai in ziua de Sabat, ci in toate zilele, si in tot timpul vietii noastre. Pentru ca raul, nu este in Imparatia lui Dumnezeu, cea simbolizata de Sabat. De aceea raul, pacatul, nelegiuirea, nu este si nu trebuie sa fie nici in Sabat, nici intr-o alta zi, si nici in copiii lui Dumnezeu. In copiii lui Dumnezeu, raul nu este datorita lui Dumnezeu care locuieste in ei prin Duhul Sau, Duhul lui Hristos. Am explicat cum se face asta, in primul episod despre Sabat. Aceasta este esenta mesajului Dumnezeiesc. De la ce trebuie sa ne oprim in ziua de Sabat ? De la a face rau. Asa se serbeaza Sabatul cu adevarat. Nu muncesti in ziua de Sabat, si nu faci rau in ziua de Sabat. Asta inseamna atat Salvare cat si Creatie. Salvare pentru ca nu faci raul, pentru ca Hristos este in tine prin Duhul Sau, si Creatie, pentru ca te odihnesti, asa cum ar fi trebuit sa te odihnesti pe vecie in Rai, daca nu ne dadeam robi Diavolului. Simplu de inteles. Sa vedem daca este asa. Iata un text pe care l-am prezentat si la postul trecut despre Sabat: Ce-Mi trebuie Mie multimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt satul de arderile de tot ale berbecilor si de grasimea viteilor, nu-Mi place sangele taurilor, oilor si tapilor. Cand veniti sa va infatisati inaintea Mea, cine va cere astfel de lucruri, ca sa-Mi spurcati curtile? Nu mai aduceti daruri de mancare nefolositoare, caci Mi-e scarba de tamaie! Nu vreau luni noi, Sabate si adunari de sarbatoare, nu pot sa vad nelegiuirea unita cu sarbatoarea ! Urasc lunile voastre cele noi si praznicele voastre, Mi-au ajuns o povara, nu le mai pot suferi. Cand va intindeti mainile, Imi intorc ochii de la voi si oricat de mult v-ati ruga, n-ascult, caci mainile va sunt pline de sange! Spalati-va deci si curatati-va! Luati dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ati facut ! Incetati sa mai faceti raul ! Invatati-va sa faceti binele, cautati dreptatea, ocrotiti pe cel asuprit, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduva !” Mare diferenta intre ceea ce cred oamenii ca vrea Dumnezeu de la noi, si ceea ce ne spune Dumnezeu ca vrea de la noi. Dumnezeu ne cere sa ne oprim in ziua Sabatului si nu numai, de la caile neleguirii. De la caile nelegiuirii vrea sa ne opreasca Dumnezeu, nu de la caile odihnei si ale relaxarii, a bunatatii si a facerii de bine. De aceea vindeca Isus Hristos pe oameni in ziua de Sabat, si facea multe alte lucruri in ziua de Sabat, lucuri pe care iudeii le credeau ca fiind interzise de Dumnezeu, pentru ca ei, evreii, nu intelesesera semnificatia mult mai profunda a Sabatului, semnificatie pe care Isus le-o arata prin acele fapte ale Lui, facute in Sabat. Este foarte dur acest text. El ne spune verde-n fata, ca Dumnezeu nu are nevoie de pomenile noastre, de lumanarile noastre, de dat cu curul de pamant in biserici in numele Lui intr-o anumita zi, ca nu are nevoie de tarat pe coate si pe genunchi, de acatiste si de spovedanii, de icoane si de pupat poala popii sau a pastorului, de tinut zile, luni si ani. Dumnezeu nu are nevoie de nimic din toate acestea. El are nevoie doar de oameni care sa creada in El, si sa-l lase pe El sa-i Salveze de pacat. Sa-l lase pe El sa puna in ei Neprihanirea Sa. Acesti credinciosi sarbatoresc Sabatul pentru ca sunt salvati, nu ca sa fie salvati. Astfel de credinciosi sunt veseli, bucurosi, si fara de frica in fata lui Dumnezeu. Se apropie fara teama de Dumnezeu, asa cum spune Evanghelia Vesnica. Mare, mare diferenta intre cele doua mentalitati. Sa vedem daca este asa cum spune adevarta Veste Buna (Evanghelia).

„dar cel ce m-asculta va locui fara grija, va trai linistit si fara sa se teama de vreun rau.” (Proverbe 1)

„… vei merge cu incredere pe drumul tau, si piciorul nu ti se va poticni. Cand te vei culca, vei fi fara teama, si cand vei dormi, somnul iti va fi dulce. Nu te teme nici de spaima naprasnica, nici de o navalire din partea celor rai, caci Domnul va fi nadejdea ta, si El iti va pazi piciorul de cadere.” (Proverbe 3)

„Cine umbla fara prihana, umbla fara teama, dar cine apuca pe cai strambe se da singur de gol.” (Proverbe 10)  Cred ca sunt arhisuficiente aceste texte, mai sunt si altele. Sa mergem mai departe. Iata alt text pe care vreau sa-l comentam: „Vai de voi, carturari si farisei fatarnici! Pentru ca voi dati zeciuiala din izma, din marar si din chimen si lasati nefacute cele mai insemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila si credinciosia, pe acestea trebuia sa le faceti, si pe acelea sa nu le lasati nefacute.” (Matei 23) Care sunt cele mai importante lucruri din lege? Cumva jertfele, dusul la Templu, zecimea, darurile si tot ce se facea acolo ? Nici pomeneala. Dreptatea, mila si credinta. Acestea erau cele mai importante, si pe acestea nu le faceau ducatorii la Templu si la biserica. Asta trebuiau ei sa faca, nu ritualuri care nu au folosit niciodata la nimic, ci doar au fost un indrumator spre Dumnezeu, spre Hristos: “Caci pentru mine, a trai este Hristos. Am fost rastignit impreuna cu Hristos si traiesc… dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Si viata, pe care o traiesc acum in trup, o traiesc cu credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine. Nu vreau sa fac zadarnic Harul lui Dumnezeu, caci daca Neprihanirea se capata prin Lege, degeaba a murit Hristos.” Asta nu au inteles evreii si nu inteleg nici crestinii. Marea lor majoritate. Ca nu folosesc la nimic traditiile, ritualurile, dogmele religioase. Pentru evrei, mieii de la Templu nu mai reprezentau de mult pe Mesia, erau doar niste miei care trebuiau sacrificati, pentru ca asa cere bezmeticul ala de Dumnezeu. Asta credeau ei. Evreii pierdusera in ritualuri tocmai esenta a ceea ce faceau: ca toate aceste lucruri de la Templu, Templu insusi, aratau doar spre Salvatorul lumii, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Unsul Domnului. Asta nu intelege nici crestinatatea de astazi, ca nu o zi de odihna, nu o biserica, nu un templu, nu o sinagoga, nu un ritual sau mai multe, nu o dogma, nu o icoana, nu o moasca salveaza, ci o persoana VIE, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ce facem, il credem pe Dumnezeu pe cuvant sau nu il credem, si continuam sa practicam tampeniile noastre asa zis religioase si crestine ?

Sabatul in Evanghelia Vesnica reprezinta unul si acelasi lucru: mesajul ca Dumnezeu Tatal nostru si Fiul Sau Isus Hristos, au facut cadou primului Adam viata si neprihanirea, precum si o planeta nou nouta, la cheie. Totul gratis si fara participarea lor, a lui Adam si Eva, la actul Creatiei. La fel este si cu Salvarea (mantuirea) neamului omenesc din nelegiuire (pacat) si din moarte, dupa caderea in pacat, este tot la cheie, tot gratis, si tot fara participarea noastra. Noi nu am fost cu Isus pe cruce. El a fost singur acolo, chiar dac ne reprezenta pe toti, adica intreg neamul omenesc. El a calcat singur in teasc. Nimeni nu l-a ajutat, si nimeni nu a fost cu El, decat Tatal Sau. Prin Isus Hristos avem Viata si Neprihanirea Sa din nou. Ni s-a mai dat o sansa. Asta simbolizeaza Sabatul. Numai Tatal si Fiul au muncit pentru toate acestea. Ei au Creat si tot Ei au Salvat, fara ajutorul nimanui. Cat timp au Creat ? 6 zile. Cand Adam si Eva au primit planeta de la Dumnezeu ca sa o stapaneasca si sa se inmulteasca pe ea, ei, au muncit ceva, au contribuit cu ceva, au ajutat cu ceva ? NU ! Adam, dupa odihna din Sabat, in prima zi a saptamanii, ar fi trebuit sa se duca la munca ? Ce credeti ? Le-a spus Dumnezeu ca dupa Sabat trebuie sa munceasca de-a doua zi ? NU ! Adam si Eva in toata vesnicia trebuiau sa munceasca ?! NU ! Ce trebuiau ei sa faca ? Doar sa se bucure de darul Tatalui si al Fiului. Adica, altfel spus, viata lui Adam si a Evei, ar fi fost un Sabat Vesnic ! O odihna vesnica, binecuvantata, desavarsita. Asta insemna ca planeta Pamant era o planeta sfintita si binecuvantata dupa Creatie ! Asta nu intelege omenirea si nici „crestinii” pana in ziua de astazi, cum nu au inteles nici evreii in trecut. In aceasta odihna nu au intrat evreii, pentru ca nu au inteles mesajul lui Dumnezeu pentru ei. Ei voiau sa faca ceva, sa-l ajute cu ceva pe Dumnezeu ! Voiau sa faca ceva pentru Dumnezeu, nefacand anumite lucruri ! Pare paradoxal, dar nu este. Cand Eva si Adam au dat planeta lu’ Dracu’, cum a devenit planeta ? Blestemata si nelegiuita! Asa a aparut blestemul si munca. Asa s-a pierdut odihna si binecuvantarea care trebuiau sa fie vesnice. Nu Dumnezeu a blestemat planeta noastra, ca o baba cu mainile in sold pe marginea santului, asa cum cred toti prostii. Iata si dovada Biblica ca este asa: “Fiindcã ai ascultat de glasul nevestei tale (blestemat e omul care se increde in om), si ai mâncat din pomul despre care îti poruncisem: Sa nu manânci deloc din el, blestemat este acum Pamantul din pricina ta! Cu multa truda sa-ti scoti hrana din el în toate zilele vietii tale; spini si palamida sa-ti dea, si sa manânci iarba de pe câmp. În sudoarea fetei tale sa-ti manânci pâinea, pâna te vei întoarce în pamânt, caci din el ai fost luat. Caci tarânã esti si în
trâna te vei întoarce.” De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din Gradina
Edenului, ca sa lucreze pamantul, din care fusese luat.” (Geneza)

Concluzia nu poate sa fie decat una singura: munca, asa cum o stim noi astazi pe planeta Pamant, este un blestem. Nu a fost in planul lui Dumnezeu asa ceva. Planul lui Dumnezeu pentru oameni era si este: Odihna Vesnica, nu munca. Ce au trebuit sa faca Adam si Eva imediat dupa cadere ? Au trebuit sa-si castige existenta cu sudoarea fruntii, adica sa munceasca, pentru ca nu mai erau in Imparatia lui Dumnezeu, unde toate erau gratis, si unde nu ar fi trebuit sa munceasca niciodata.Au fost izgoniti de acolo. Acum ei se aflau in Imparatia lu’ Dracu’, Iadul, unde trebuie sa-ti rupi bine oasele pentru o bucata de paine, pentru un pahar de apa si o gura de aer. In Imparatia lu’ Dracu’ trebuie sa platesti pentru tot, nimic nu mai este gratis ! Gratis au mai ramas tot lucrurile daruite initial de Dumnezeu, pe care Dracu’ nu are cum sa ni le vanda: natura, cantatul pasarilor, cerul instelat sau nu, asfintitul si rasaritul soarelui, pasarile, plantele, etc. Munca este un simbol al pacatului si al robiei lui, al apartenentei la Imparatia lu’ Dracu’. Munca nu este un simbol al libertatii, ci al robiei. Simbolul omului liber este Odihna Vesnica, adica Sabatul ! Sa mai vedem niste texte si sa le comentam.

Ziua a saptea este ziua de odihnã închinatã (dedicata) Domnului, Dumnezeului tãu” Cui este dedicat Sabatul ? Domnului ! Si unde este Domnul ce este ? “Caci Domnul este Duhul, si unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea !”  Ce fel de libertate ? In toate felurile. Libertatea din robia pacatului, libertatea de munca grea si istovitoare, libertatea de Dracu’ insusi. Este libertatea neprihanirii si a vietii vesnice. Legea Duhului de viata în Hristos Isus, m-a izbavit de Legea pacatului si a mortii, (in Dracu’) pentru ca porunca Legii sa fie împlinita în noi, care traim nu dupa îndemnurile firii pamântesti, ci dupa îndemnurile Duhului lui Hristos.”

In mila si dragostea Sa fata de noi, Dumnezeu cand a dat Legea Sa muritorilor, a pus in ea o porunca de aducere aminte a tot ceea ce am pierdut: Viata, Neprihanirea si Odihna Vesnica, si a tot ceea ce vom avea de castigat acum si in viitor, prin Isus Hristos: Viata, Neprihanirea si Odihna Vesnica, adica nemunca vesnica. Si, ca sa mai guste si omul cazut si muritor, macar putin din acea odihna binecuvantata din Eden, in Sabat, trebuie sa se comporte ca acolo ! Adica in primul rand sa nu mai munceasca absolut deloc, si facand asta, sa stea si sa se bucure de tot ceea ce are. De aceea a fost facut Sabatul pentru om. Sabatul este sluga omului, nu omul sluga Sabatului, asa cum fac evreii si unii „crestini”. Asa cum Cina Domnului ne aduce aminte de jertfa Sa pentru noi, asa Sabatul ne aduce aminte de ceea ce am pierdut: Imparatia lui Dumnezeu cu toate avantajele si privilegiile ei, si tot ceea ce o sa avem: Imparatia lui Dumnezeu cu toate avantajele si privilegiile ei. Astfel, in fiecare Sabat, gusti starea de bine din Imparatia ce va sa vina. Stii ca esti salvat, ca painea si apa nu-ti va lipsi nici acum, nici in viitor, si chiar daca mori, esti biruitor. De aceea nu trebuie sa muncesti in sabat, pentru ca munca este simbolul pacatului si al robiei. In Sabat iti faci toate micile sau marile bucurii, te intalnesti cu Dumnezeu, cu cei care cred ca tine sau au aceleasi preocupari ca tine, te joci, citesti, razi sau plangi, dupa caz, adica faci tot ceea ce ai face si daca ai fi in Cer. Nu trebuie sa fie nicio diferenta. Ca sa intelegeti ce vreau sa spun, am sa dau un exemplu: daca in cer ar exista televiziune de exemplu, cu siguranta te-ai fi uitat la televizor in Sabat dupa ce veneai de la intalnirea fata catre fata cu Dumnezeu. Asa cu orice lucru, joc sau bucurie lasata de Dumnezeu. Sper ca m-ati inteles. Sabatul nu este un noian de restrictii, ci un noian de bucurie. In Sabat, crestinul gusta 24 de ore de Imparatie cereasca. Dar tot in Sabat, acolo unde poate si este musai, vezi spitale, transport, electricitate, pompieri, politie, etc…crestinul poate si trebuie sa mearga la munca in Sabat, si nu face nici un pacat, isi ajuta comunitatea care fara astfel de servicii vitale, nu ar functiona cum trebuie. Asta cred eu pe baza Cuvantului lui Dumnezeu. Vesnicia este Sabat, si Sabatul este vesnicie ! Adica odihna, bucurie, fericire si pace vesnica, impreuna cu Dumnezeu !

Cineva poate sa replice ceva de genul: “Cum spui tu ca munca este
simbolul pacatului?” Raspuns: Dumnezeu spune asta, nu eu, am dat textul. Sau poate sa mai spuna asa: “Dumnezeu insusi a spus omului sa lucreze 6 zile, si sa se odihneasca in ziua Sabatului.” Raspuns: Da, asa este, dar asta dupa caderea in pacat, nu inainte ! Oare ma contrazic textele care urmeaza ?

Geneza 2: “În ziua când a facut Domnul Dumnezeu un pamânt si ceruri, nu era înca pe pamânt nici un copacel de câmp si nici o iarba de pe câmp nu încoltea înca, fiindca Domnul Dumnezeu nu daduse înca ploaie pe pamânt si nu era nici un om ca sa lucreze pamântul.” ….„Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca sa o lucreze şi sa o păzească.” Si acum vine intrebarea fireasca: Ce insemna munca, inainte de Pacat ? Era acelasi lucru cu munca de dupa caderea in pacat ? Eu spun pe ce sta scris, ca nu era acelasi fel de munca. Sunt doua munci total diferite, si am sa explic de ce. Daca inainte de cadere, munca era ca un hobby sa zicem, adica faceai si tu cate ceva, doar cand vroiai si aveai chef, daca aveai, sau daca aveai nevoie, puteau sa treaca si 200 de ani pana sa ai chef sau nevoie de ceva, ei bine, in tot acest timp de 200 de ani, nu ti-ar fi spus nimeni absolut nimic. Nu ti-ar fi reprosat nimeni nimic. Nu te-ar fi trimis nimeni la munca. Mancare aveai, casa aveai, soare, aer, apa, aveai, aveai tot ce-ti trebuie. Se compara o astfel de munca, cu dusul zilnic la o munca care de multe ori nu-ti face placere, doar ca sa ai ce pune pe masa, ca sa-ti poti face o casa, si pentru a avea cu ce sa-ti intretii familia ?! Sigur ca nu se compara. Cum muncea Adam inainte de cadere ? Avea foarte mult de munca, intr-adevar, sa dea nume animalelor de pe planeta, si sa faca ceva copii cu Eva ca sa populeze pamantul. Munci grele foc, plictisitoare si anevoioase ! Sper ca ati inteles diferenta dintre cele doua feluri de munca. Altul poate sa spuna asa: „Ce odihna vesnica? Spune Hristos undeva ceva despre vreo odihna vesnica?” Raspuns: Da, spune: “Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si veti gasi odihna pentru sufletele voastre…“ Caci asa vorbeste Domnul Dumnezeu, Sfantul lui Israel (adica Hristos):In liniste si Odihna va fi mantuirea voastra, in seninatate si incredere va fi taria voastra.” Fiul Omului este Domn al Sabatului !” Adica al Odihnei Vesnice. Dumneavoastra ce credeti, pe noul Pamant ne vom duce 6 zile la servici, la munca si sambata ne vom odihnii sau va fi Sabat mereu ? Cum este ? Dumneavoastra ce credeti? „Oare nu este viata mai mult decat hrana, si trupul mai mult decat imbracamintea?” (Matei 6) Nu degeaba ne spune Dumnezeu ca viata este mult mai mult decat credem si ne inchipuim noi, asa cum si Sabatul este mult mai mult decat credem si gandim noi ca fiinte proaste si limitate. Doar cand vezi frumusetea si splendoarea reala a vietii, neprihanirii si a Sabatului, abia atunci, si numai atunci, poti sa le apreciezi si sa le iubesti cu tot sufletul tau si cu toata fiinta ta. Alta cale nu exista. Sabatul este farama de Eden pierdut, si de cel ce va sa vie. Sabatul este Imparatia lui Dumnezeu, este bucurie, desfatare, pace, iubire, frumusete, bun gust, bunatate, mila si tot ceea ce este nobil si curat, adica neprihanit. Sabatul este semnul ca Dumnezeu este Creatorul si Salvatorul nostru, si ca isi tine toate promisiunile facute neamului omenesc cazut. Numai cine il iubeste cu adevarat pe Dumnezeu, iubeste cu adevarat si Sabatul. Altfel, Sabatul este o povara si o uraciune care abia astepti sa treaca. 

Le-am dat si Sabatele Mele, sa fie ca un semn intre Mine si ei, pentru ca sa stie ca Eu sunt Domnul care-i sfintesc.” (Ezechiel 20)

„Sfintiti Sabatele Mele, caci ele sunt un semn intre Mine si voi, ca sa stiti ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!” (Ezechiel 20)

„Acesta va fi intre Mine si copiii lui Israel un semn vesnic, caci in sase zile a facut Domnul cerurile si pamantul, iar in ziua a saptea S-a odihnit si a rasuflat… Ramane, dar, o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.” (Evrei 4)  Si aceste texte dovedesc fara echivoc, ca Dumnezeu este pentru noi totul, totului, tot, si ca Lui si numai Lui ii datoram totul. Nu sta in puterea noastra nimic. Sabatul subliniaza foarte clar aceste adevaruri vesnice: Creatia si Salvarea noastra, sunt opera exclusiva a Creatorului nostru, la care noi nu am contribuit cu nimic. Punct !

Eu nu tin Sabatul, pentru ca Sabatul nu are manere, clante, toarte, belciuge, curele, etc… Eu nu pazesc Sabatul pentru ca nu sunt gardian. Sabatul nu a facut nimic rau si nici nu vrea sa evadeze de undeva. Eu ma desfat in Sabat, ca o pregustare a vesniciei ce va sa vina. O vesnicie fara munca si umilinte, fara boala, durere si moarte, fara nelegiuiri de tot felul. Sabatul este o farama de Imparatie cereasca, in Iadul in care traim. Sabatul este Dumnezeu cu noi in IAD. Isus este Domn al Sabatului. Isus este Domnul binecuvantarii si al sfintirii, Isus este Creatorul si Salvatorul. De aceea ne spune Dumnezeu, ca nimeni nu poate sa-l judece pe Hristos: „Nimeni, dar, sa nu va judece cu privire la mancare sau bautura, sau cu privire la o zi de sarbatoare, cu privire la o luna noua sau cu privire la o zi de Sabat, Unul socoteste o zi mai presus decat alta, pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare sa fie deplin incredintat in mintea lui. Cine face deosebire intre zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire intre zile, pentru Domnul n-o face. Caci voi ati murit (fata de pacat), si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu. Cand Se va arata Hristos, viata voastra, atunci va veti arata si voi impreuna cu El in slava.” Atentie, sa nu patiti asa ceva: sa paziti zile, luni, vremuri si ani, fara sa le intelegeti semnificatia dorita de Dumnezeu, spre linistea si bucuria dumneavoastra: „Voi, paziti zile, luni, vremuri si ani. Ma tem sa nu ma fi ostenit degeaba pentru voi.”

Luati-va timp si pentru dumneavoastra ! Macar timpul unei zile ca cea de Sabat. Bucurati-va de el ! Odihniti-va cu adevarat. Veti fi astfel binecuvantat/a. Dracu’ ne vrea robi la galerele lui de tot felul. Nu-i faceti jocul. Nu o sa va imbogatiti niciodata cu banii castigati dintr-o zi de munca in plus. Este o iluzie asta. Traiti ! Nu va mai lasati pacaliti, mintiti, manipulati si prostiti cu idealuri si tinte false, pompoase si goale, de catre toti nenorocitii care v-ar tine la munca zi si noapte, pentru profitul, puterea si bogatia lor.

Concluzie: Ramane, dar, o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindca cine intra in odihna Lui se odihneste si el de lucrarile lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale. Sa ne grabim, dar, sa intram in odihna aceasta, pentru ca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda de neascultare.” (Evrei 4)

Relaxare

Eu nu ma odihnesc in Sabat de frica unui Dumnezeu tafnos, coleric si dictator, ca nu cumva sa-l supar si sa-mi ia gatul, ci ca sa-i demonstrez lu’ Dracu’ ca nu mai sunt robul lui. Nu mai sunt sub blestemul adus de el pe planeta Pamant. Acum, datorita lui Hristos, sunt sub binecuvantare, si sunt liber. Aceasta este esenta si acesta este simbolul opririi muncii in ziua de Sabat: ca nu mai sunt rob, ci om liber datorita lui Isus Hristos, si a Duhului Sau care locuieste in mine. Evreii, ca si „crestinii” de astazi, pazesc Sabatul de frica lui Dumnezeu. Hristos a transmis omenirii, mesajul clar si fara echivoc, ca nimic nu se face de frica, in raport cu Dumnezeirea, ci doar din dragoste si respect reciproc, iar daca tu omule, te duci la templu, sinagoga sau biserica, in timp ce tu esti acelasi ticalos nemernic si nenorocit care esti in viata ta de toate zilele, degeaba te duci. Nu-ti foloseste la nimic. Poti sa stai linistit acasa. Dusul la biserica, nu face decat sa-l plimbe pe Dracu’ din tine, de acasa la biserica, si inapoi acasa. Asta este tot ceea ce faci. Daca viata ta este nelegiuita, adica esti inca robul lu’ Dracu’, si doar in Sabat faci pe sfantul si pe credinciosul, pe dreptul si pe moralul, tu nu apartii lui Hristos, ai de tata pe Diavolul, si implinesti voia si poftele lui, nu ale lui Dumnezeu, asa cum te minti, te iluzionezi si te pacalesti singur. Asa spune Evanghelia Vesnica.

Cu respect,

Pactul cu munca

Este vineri, si se anunta deja o vreme frumoasa. Tocmai pentru ca este vineri si urmeaza WE-ul, cand avem mai multa vreme pentru noi, va mai propun un text care mie imi place foarte mult. Poate in WE-ul acesta aveti timp sa-l cititi si sa va ganditi serios la el, cei care va regasiti cumva in situatia descrisa de autoare. Va sfatuiesc sa va luati timp pentru lucrurile importante ale vietii dumneavoastra. De multe ori citim astfel de texte, oftam usor sau mai din greu, poate ne apare si o lacrima in coltul ochiului, dar uitam repede si continuam in nebunia si prostia noastra zilnica, sa traim vieti fara rost, sa ne irosim cei mai frumosi ani, ca sa facem curul mare altora sau chiar noua insine. Si constatam in final ca nu prea a meritat efortul, ca multe din tintele noastre au fost si sunt false, si ca am pierdut lucruri mult mai simple si mai importante. Au fost ani in viata mea cand nici nu vedeam ca au inflorit pomii primavara, si ca este atat de frumos sa-i privesti si sa te bucuri de ceea ce vezi. Munceam ca disperatul. Este buna si munca, esti bine sa ai satisfactii si din realizarile tale, dar…sa nu uitam de noi. Viata nu este compusa si nici nu trebuie sa fie compusa doar din munca si goana nebuna dupa bani. Tot cu o gura mancam, si tot un stomac avem. NOI suntem mai importanti decat orice firma, lucru pe care ni-l putem dori sau ideal pus in fata noastra de noi insine sau de toti cei care vor sa profite de noi intr-un fel sau altul. Eu am mancat painea aceasta, si stiu ce inseamna. Dumnezeu m-a ajutat la timp ca sa scap din capcana. Va doresc un WE placut, si multa intelepciune de la Dumnezeu, singurul capabil sa va optimizeze vietile, astfel incat sa le traiti frumos, bucurosi si cu speranta. Munca multa inseamna sclavie. Munca putina inseamna lene. Dozele corecte numai Dumnezeu le stie. Este vreme pentru toate. Nu va grabiti.

Sa iubiti si sa fiti iubiti ! Un WE frumos sa aveti !

„Am vazut tot ce se face sub soare, si iata ca totul este desertaciune si goana dupa vant ! Caci, drept vorbind, ce folos are omul din toata munca lui si din toata straduinta inimii lui cu care se trudeste sub soare ? Toate zilele lui sunt pline de durere, si truda lui nu este decat necaz, nici macar noaptea n-are odihna inima lui. Si aceasta este o desertaciune. Toate isi au vremea lor, si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui. „ (Eclesiastul)

„Undeva, candva, parca într-o alta viata, în care chipul meu stia sa zambeasca fara de riduri, am tanjit nebuneste dupa sansa de-a munci mai mult. Ma simteam strivita, încorsetata într-un program nepermis de îngust. În stramtoarea orelor de munca, onesta si nepalpitanta, dintre opt si patru, nu reuseam, cu nici un chip, sa-mi înghesui visele de marire. Nu izbuteam sa-mi îndes planurile de îmbogatire. Nu stiam sa-mi tin în frîu gargaunii hamesiti dupa glorie.
Si-atunci, am dat de pamant cu amiezile pufoase. Am facut tandari planurile de vacanta lunga, încropita din saracia portofelului de vinilin. Am mototolit matasea noptilor cu vise line. Am ucis freamatul gandului ca o iubire are nevoie de îmbratisari fara graba, am azvarlit la cosul cu întamplari netraite nalucirea ca as putea sa-mi tin la san, mai mult de cateva zile, copiii abia nascuti. Si, fara ezitari, m-am avantat pe drumul izbanzilor fara odihna si al carierei fara nesat.
În ani lungi de truda si neastampar, mi-am stivuit în viata ambitii, cearcane, mobila noua, sedinte de psihoterapie, haine scumpe, insomnii, bijuterii, divorturi, case, hohote de plans, premii, scandaluri, aplauze, prabusiri, firme, carti, trufii, iubiri disperate, tradari, intrigi, iertari, înstrainari.
Le asez unele sub altele.
Sute sub sute. De euro.
Zeci sub zeci. De renuntari.
Unitati sub unitati, care mai de care mai însingurate.
Adunarile se-ncurca, rezultatele zvacnesc a paguba.
Viata-mi iese cu minus, dragostea – din doi în doi, fericirea – cu zecimale.
Ce schema de calcul sa caut, ce logica nebuna sa revendic, ce matematici stranii sa implor sa-mi dea înapoi anii risipiti în fuioare?
Undeva, candva, parca într-o alta viata, în care chipul meu stia sa zambeasca fara riduri, am tanjit prosteste dupa sansa de-a munci cat mai mult. Si-abia cand s-a facut prea tarziu, am priceput ca un singur suspin de iubire-mplinita valoreaza mai mult decat nesfîrsirile de cuvinte pe care le-am scris cu mandrie. Ca o singura clipa în care mi-am îmbratisat pruncul cantareste mai mult decat o mie de zile în care-a adormit singur, în odaia întesata de jucarii scumpe.
Ce mult as vrea sa pot sa schimb un trecut obosit de izbanzi, pe clipa aceea splendida, ravasitoare, în care-am crezut ca dragostea noastra n-o sa moara nicicand ! Dar nu exista case de schimb pentru munca si nici pentru viata. Anii pierduti pentru suflet ratacesc, nemilos, prin istorii abstracte.

Pactul diabolic cu munca, o data facut, devasteaza destine si vieti, si iubiri.”

autor : Alice Nastase

Cu respect,

Fenomenul DOWNSHIFTING

Fenomenul downshifting sau „dincolo” de top management de Aurora Liiceanu  

Aurora Liiceanu 

“Downshifting-ul s-a nascut din refuzul societatii occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialista) de a nu mai deveni sclavul valorilor materiale si de a-si consuma toata existenta alergind dupa bani sau dupa o pozitie ierarhica.

Downshifting-ul inseamna refuzul de a intra intr-o anume inregimentare (prin dresaj), refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de baza este ca de fapt calitatea vietii individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din punct de vedere material – nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti sa fii fericit, multumit in viata – ci de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel incat sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etica a muncii.

Downshifting-ul nu poate fi la noi, pentru ca noi suntem o societate care am demarat dupa ‘90 in plin materialism grosolan si exagerat, in care banul si acumularea de bunuri materiale este o dominanta a vietii. Toata lumea priveste cu admiratie si invidie desfasurarea cursei achizitiilor materiale, lucru care in strainatate a inceput sa fie pus sub semnul intrebarii. Din aceasta perspectiva, un om din est (din tarile postcomuniste) o sa fie mai bine imbracat decit unul din vest, o sa isi doreasca o masina mai buna, o sa fie, cum se spune, victima societatii de consum intr-un mod cu totul necritic, o sa-si ia tot ce este mai scump si o sa o faca ostentativ, si in mod excesiv. Deci noi, in momentul de fata, suntem o societate cu valori materialist – excesive, spre deosebire de cealalta societate, in care oamenii profita de tot ce este modernitate pentru a spori confortul vietii, dar si calitatea ei. Eu cred ca nivelul de la care pornesc ei este mult mai inalt decit al nostru. Adica ei nu au o populatie care supravietuieste ca la noi, si aceasta conditie bazala, minima pentru a trai relativ decent, este realizata cam la toate categoriile sociale. Faptul ca exista oameni care stau pe strada sau care refuza sa intre in alt tip de inregimentare, in aceasta ordine a vietii, tine si de o patologie sociala care este legata de postmodernism, nu tine de saracie, pentru ca in strainatate abundenta de lucruri materiale fac sa existe o anumita satietate. Cu alte cuvinte, cu doua perechi de blugi si cu zece maiouri poti traversa o vara. Noi cred ca suntem intr-o perioada in care a inceput sa se vada aceasta adictie de shopping, care tine de centrarea pe materialism, prin manipularea sau si prin manipularea data de publicitate, care indeamna necritic catre consumerism. Asta nu inseamna ca la ei nu exista asa ceva, insa sunt mult mai potoliti si ceea ce este interesant este aparitia acestui curent critic ca schimbare a stilului de viata. La noi nu exista deloc o atitudine critica, ba dimpotriva, cum am mai spus, este vorba de invidie si chiar o rautate de a scotoci, sa vezi cit si-a mai luat, cite vile si-a luat, cum e vila, etc. Exista o dorinta evidenta a unora de a fi invidiati pentru bunastarea lor materiala excesiva pe care ei o coreleaza cu reusita sociala sau cu reusita existentiala. Numarul, cantitatea conteaza, si pretul.

In general downshifting-ul pune accentul asupra unei idei importante: exista si alte laturi ale vietii care sint importante si pe care le poti realiza daca ai bani, dar nu neaparat foarte multi bani: relatiile, prietenii, placerea de a sta la ora 11 dimineata pe malul unui rau, sau trezitul de dimineata la ora 10, cu gazeta in pat etc.

Vedem o graba teribila a tinerei generatii de a alerga dupa bani si de a uita sa traiasca. Pentru ca sa ilustrez acest lucru am gasit un text foarte critic, in care un specialist in marketing se refera la ce se intampla la noi in Romania: ”am vazut fete care, atunci cind s-au angajat in agentie, erau ca niste mere sanatoase din care iti venea sa musti cu pofta; astazi sunt niste scovergi iradiate de computer, si nu m-ar mira sa aflu ca uterul li s-a uscat si ca nu vor mai fi niciodata în stare sa fie mame. Oricum, ar gasi cu greu un barbat la ora la care pleaca de la birou, si daca ar apela la solutia cea mai la indemana, un coleg de birou, tot nu ar plesni-o: e cunoscut faptul ca stresul cauzeaza sterilitate masculina. Probabil ca la ora la care scriu aceste randuri, ele se afla tot la birou, bibilind un mediaplan sau pregatind press release-ul unui client isteric si mitocan care nici macar nu stie sa spuna “multumesc”. Pentru simplul motiv ca “doar te platesc, nu ?” In nici un loc sau meserie, densitatea de impostori pe metru patrat nu e mai mare ca in marketing si publicitate.”

E interesant ca mai mult este afectata partea feminina, pentru ca, daca inainte exista acest stereotip – cand ai o fata este bine sa intre in invatamint (invatamintul a fost totdeauna feminizat, pentru ca iti permite sa mai cresti un copil, sa mai faci o mancare, sa mai stai pe acasa si sa ai timp pentru datoriile de femeie, care trebuie sa tina si o casa), astazi, este ciudat pentru ca nu se mai intimpla, fetele nu se mai fac deloc profesoare – intra in jurnalism, daca au noroc lucreaza la televiziuni, iar cele care mai exista se duc mai degraba la gradinite particulare pentru bani mai multi. Deci, majoritatea intra in jurnalism si in marketing, profesii extrem de consumatoare de timp, extrem de mobile si de dinamice, la care salariile pot fi substantiale, dar daca stai sa te gandesti mai atent iti dai seama ca de fapt sunt foarte prost platite pentru cat de rar  dai pe acasa.

De ce a aparut downshiftingul ? Pentru ca este vorba de manipulare, de o anume conditionare in privinta statutului de consumator. Se zice ca femeile vin tarziu acasa, dar cu foarte multi bani, cu banii aceia cumpara foarte multe lucruri si il fac pe copil sa devina la rindul  lui consumator si il conditioneaza. Copilul, la rindul lui, este plin de bani, dar fara parinti – copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge violent, sau poate fugi de acasa. Consumul de droguri este si o forma de protest nu numai o adictie, un semnal de alarma pentru parinti, pentru ca imitatia nu este suficienta ca sa explice raspindirea acestui fenomen.

Ca fenomen, downshifting-ul nu merge la noi, mai ales pentru ca el are si o componenta intelectuala, care include preluarea critica a valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viata, plasarea intr-un camp al invatarii de calitate si al cresterii personale, practic imposibila in conditiile in care stai zece ore la  serviciu, te duci la workshopuri, teambuilding-uri (aflate la noi in plina moda). Toate duc la confiscarea individului pentru profit.

Tineti minte ca in ‘90 atractia fata de domeniul privat a fost marita si prin schimbarea limbajului de nomenclatura a muncii, orice contabil era director economic. Toate aceste etichete care citeodata nu mai aduc bani, dar care psihologic motiveazã individul si il fac ca sa accepte sa lucreze mai mult, uneori fara o crestere salariala, pentru prestigiu, flateaza nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie psihologica folosita foarte mult in manipulare. Atita vreme s-a spus ca nu este bine sa existe relatii sot-sotie la slujba, acum se reia ceva care seamana foarte mult cu comunismul. Dimpotriva, trebuie sa fie casatoriti, sa stea cat mai mult acolo, sa aiba gradinita pentru copii si unde sa manance, individul nu mai are decat week-endul care uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujba in continuare, deci practic este o “deprivatizarea individului. Acesta se intimpla la noi si oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sarit cu atata graba in aceasta poveste care este realmente gandita foarte bine, tocmai pentru a confisca total un individ in favoarea profitului.

Psihologii s-au gindit foarte bine, creste numarul de divorturi, femeile si barbatii nu mai pot sta impreuna nici macar in week-end deoarece toate aceste reuniuni (teambuilding-uri) se fac de obicei in afara, se cheltuie foarte multi bani, te incanta ca este un hotel scump, dar trebuie sa raspunzi la intrebarea ce se intampla cu familia, pe care nu poti sa o neglijezi.

Ideea transmisa prin downshifting este aceea de a invata sa stii cind sa te opresti, pentru ca nu ai nevoie de mai mult ca sa poti sa ai satisfactii nebanuite in viata, sa nu devii un robot, un om “simplificat”, un nevrotic sau un isteric. Acesta necesita o depasire a ideii de supravietuire, un om care supravietuieste fie nu mai face nimic si atunci il taraste societatea ca stat, fie intra in aceasta  cursa pentru ca nu mai vede nici o alta alegere. Cand ai foarte multi bani si continui sa muncesti ca un robot, sau cind ai mult mai mult decit iti trebuie, ideea de a reconsidera ce iti trebuie (cu cele doua componente: materiala si spirituala) e vitala. Partea spirituala nu se poate face in supravietuire. Deteriorarea relatiilor interpersonale este o consecinta a lipsei de timp. Vedem in filme politisti extraordinar de motivati, care lucreaza foarte mult si sant parasiti de sotii (aici poate ca nu este vorba de partea materiala, ci de faptul ca nu esti in stare sa ai o proportie fericita, echilibrata intre investitiile pe care le faci profesional fata de cele pentru familie), care stau cu o sticla de whisky singuri in camere destul de modeste. Este vorba de a-ti regandi existenta si de a vedea ce prioritati trebuie sa ai in raport cu o existenta in care sa nu uiti ca exista si natura si timp liber, sa revalorizezi prietenii si lectura, sa te uiti in dreapta sau stinga, sa ai surse multiple de satisfactie personala. Acest lucru cred ca la noi inca nu este posibil, santem inca morti dupa vitrine.

Cred ca downshifting-ul aduce o mai buna convietuire intre “a fi” si “a face”, pentru ca se zice ca occidentul este centrat pe “a face”, fara simt critic, iar ceilalti sant pe “a fi”, fara simt critic (se zice ca in India exista obezitate spirituala, iar in America exista obezitate materiala). Totusi in civilizatie exista nevoia de confort, de a nu te chinui, nu poti dormi pe strada, nu poti trai in halul in care se traieste in tarile cu obezitate spirituala. Nu santem in stare sa luam ce e bun dintr-un loc si ce e bun din celalalt loc si sa facem o sinteza care sa fie superioara fiecareia din cele doua forme, sa nu traim in extreme. Retina isi pierde sensibilitatea atita vreme cat nu mai exerseaza alt peisaj decat canile de cafea, aparatele de facut cafele si monitorul computerului. De altfel si lectura s-a pierdut tot din acest motiv si cred ca se petrec anumite lucruri foarte interesante din punct de vedere psihologic: se mareste nevoia aceasta isterica de alternanta,  de schimbare pe care o propune modernitatea in detrimentul capacitatii de concentrare. Filmele de actiune induc un ritm alert al vietii, care se rasfringe asupra psihismelor noastre.

Toefler spunea ca oamenii nu mai investesc in alti oameni, investesc in obiecte de aruncat, de unica folosinta. Un anumit tip de cultura a relatiei se pierde, avand in vedere ca suntem intersanjabili, oamenii nu se mai fixeaza in relatii de lunga durata, suntem ca intr-o miscare browniana, toti oamenii sunt frumosi, frumusetea se vinde, aceasta cursa de a fi altul si un refuz de a fi tu pana la urma. Aceasta necorelare intre nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce in ce mai mica afirmarea de sine, trebuie sa semeni cu Cher, cu Britney Spears) si dependenta de altii, de grup, reprezinta o negare a unor principii psihologice adanci, care sigur modifica structura personalitatii. Nevoia excesiva de imitare – modelele celebritatii – admiratia pentru persoanele cu vizibilitatea sociala, care apar la televiziune, publicitatea, aceste identificari care se propun si care sunt preluate cu totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea este o oportunitate foarte cautata pentru ca vizibilitatea sociala poate avea efecte pozitive: gasesti o slujba, iti faci relatii, te poti cupla, poti sa faci aranjamente, te poti “marketa” etc.

Downshiftingul este un si un refuz al formei fara continut. Astazi, industria schimbarii, a denaturarii sau a renaturarii chirugia estetica, de pilda, e la moda pentru ca inegalitatea prin natura era singurul lucru care facea ca oamenii sa fie diferiti cel putin din punct de vedere fizic. Acum daca se pierde acest lucru – cum este si firesc – posibila explicatie ar fi ca nu putea sa se nasca decat intr-o epoca in care s-a lansat transplantul si clonarea. Cineva spunea intr-un interviu ca “toti oamenii vor fi foarte diferiti, foarte frumosi, la fel”. Nu este decit o schimbare a formei, continutul nu conteazã. Imaginea este totul. Suntem in pline provocari ale identitatii: cine esti, ce alegi, de unde esti, din ce grupa faci parte. Avem foarte multa informatie, cimpul de alegeri este urias, dar ne lipseste discernamintul si ne lipsesc criteriile. De ce este bine asa si de ce nu este bine asa ? Daca inainte opozitia între bine si rau avea o demarcatie clara, existau percepte religioase – asa e bine, asa nu e bine – astazi nimeni nu iti spune ce e bine si ce e rau. Tu trebuie sa alegi si sa suporti consecintele.

Eugen Dumbrava: Estimati ca vor exista niste apropieri intre marile companii si fenomenul downshifting, pentru a impiedica exodul de capital uman catre aceasta deschidere a vietii?

Aurora Liiceanu: Nu stiu, ma gindeam ca exact acest evazionism va fi preluat de cineva care va vedea un profit, l-ar prelua si apropia, l-ar transforma intr-un profit in sensul ca nimic din ce rasare ca germene de interes nu ramane ascuns. Aici cred ca exista un pericol pentru ca sunt de acord ca s-a nascut transplantul. Apar, insa, si forme patologice ale unei intentiei bune de la inceput. De altfel, in cartea  lui Beigbeder chiar acest lucru se spune: ca te refugiezi pe o insula si acolo se reia acest ciclu, in sensul ca incepi sa te plictisesti ca ai numai natura, ca maninci, ca stai degeaba, ca ai multi prieteni si intri intr-un alt tip de nevroza.

E. D. : Vorbim de o limita a downshiftingulul, daca mergi catre extrema aceasta te paste ruperea totala de lume.

A. L. : Haideti sa luam fenomenul “hippies”, care sa zicem ca nu poti sa il vezi ca un downshifting, insa intr-un fel de avangarda poti sa il vezi daca fortam putin lucrurile. Refuz scoala, refuz caldura, refuz apartamentul, acest mit a lui Robinson Crusoe care ne bantuie din cind in cind si pe care se bazeaza si evaziunea catre tara, catre rustic. Dar ce s-a observat pina la urma? La primele boli mai dure, au fugit la spital. Prin urmare, e foarte greu sa iti asumi ceva cu totul nou. Pana la urma suntem convinsi si de beneficiile socialului. Ideea este ca stilul de viata a devenit o problema a alegerilor in societatea de astazi. La un moment dat se spunea despre femei: te mariti repede, faci repede un copil, il cresti pina la 26, 27, 28 de ni si la 28 ani cu un copil mare iti incepi viata. Poti face o facultate, esti inca tinara si poti sa iti reiei o alta viata. Se poate si invers, iti incepi cariera, lucrezi de innebunesti si la 34, 35 ani cind esti pe ultima suta de metri faci un copil. Acum la noi se poarta adoptia, anumite categorii, din varii motive s-au gindit sa impace si capra si varza si atunci isi fac o cariera, castiga bani si fiind si mai eliberate de maternitate, adopta copilul ca o forma de a compensa frustrarile. Pe de alta parte, copilul devine o forma de lux, pot sa imi permit un copil in conditiile astea, nu ca il fac sau il iau si il cresc, pentru ca eu fac banii, eu i-am facut si nu depind de nimeni. Este o actiune voluntar – monoparentala la aceasta categorie. Avem foarte multe forme. Una peste alta ideea este ca stilul de viata incepe sa preocupe foarte mult individul si cred ca daca o luam filozofic, motivul se naste din ideea aceasta a utilitatii vietii. Inainte viata se traia, acum trebuie sa ii gasesti o justificare.

E. D. : Adica intii traiesti particica aceea de viata si dupa aceea iti mai trebuie alti 15 ani sa o explici.

A. L. : Exact. In orice caz omenirea este extrem de pestrita si exista foarte multe formule pe care ti se propun ca fezabile. Cind am zis de subdiviziuni m-am referit de exemplu la casatorie. Vrei relatii seriale fidele sau vrei hopuri, urcusuri si coborisuri, incet incet, ai facut o investitie in cineva, sau mergi in aceasta idee de relatii seriale. Ai de ales. Era mult mai comod cind ti se spunea cum trebuie sa faci. Era clar ca era inspre binele tau sa pre-iei un model. Acum sti pus in fata multor modele, submodele sau contramodele si trebuie sa alegi ce vrei. Ideea este ca viata nu are sens, ca trebuie sa ii dai tu un sens. Inainte avea un sens in sine, acum trebuie sa ii gasesti tu sensul, ceea ce reprezinta o intreprindere destul de dificila. Uneori am vazut ca acest lucru poate fi si una dintre explicatiile sinuciderii la tinerii care nu gasesc acest sens. Cel care sa-ti spuna ca merita sau ca este o datorie sa traiesti. Generatiile mai vechi nici nu si-au pus problema, traiau pur si simplu.

E. D. : In privinta mediului romanesc spuneati ca downshifting-ul nu e de interes, de actualitate. Puteti face o estimare, in privinta a ceea ce ar mai trebui sa treaca peste noi, ce ar trebui sa mai invatam pentru a ajunge in ipostaza de a marsa catre acest fenomen?

A. L. : Cred ca ar trebui sa fie mai multa bunastare materiala, pentru ca reflexia fata de propria viata in termeni mai evoluati nu se face decit in momentul in care ai asigurate conditii de viata decente. Nu neg ca oamenii care sint foarte saraci nu isi pun probleme de ce sint in halul asta de saraci si de ce viata este atit de amara, dar o fac in alti termeni decit cei care au tot ce le trebuie, sau in orice caz sint multumiti si isi pun problema ce fac cu viata lor. Primii trebuie sa lupte ca sa traiasca, iar ceilalti trebuie sa dea un sens vietii. Este o mare diferenta. Cind am citit despre downshifting pot sa va spun ca mi-a venit in cap un banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult acest fenomen: un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur si simplu si contempla marea. Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa mai ai barca asta prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia. Acesta incepe sa ii arate care sint avantajele: daca prinzi peste mai mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei  un vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul raspunde: si acum ce fac? Probabil ca acel om avea o casa deasupra capului, vremea era destul de ospitaliera cu el, peste putea sa isi prinda daca ii era foame si nu isi dorea sa intre in aceasta cursa.

E. D. : Considerati ca oamenii care au beneficiat de provocarile downshifting-ului intr-o anumita portiune a vietii lor vor fi capabili sa genereze alte valori pentru societate decit cele la care au apelat initial, adica vor putea sa genereze valori postmoderne? Daca da, in ce sens?

A.L. : Cred ca da, in sensul ca poate sa arate faptul ca avea de mic mai multe motivatii, hobby-uri, de a fi plasat mai realist intre principiul placerii si principiul realitatii, te face ca oricind sa te poti opri si sa ai ce face, sa nu ramii gol. Hobby-ul, cum se zice in sociologie, raspunde unui eu neutilizat. Vorbeam de principiul placerii si principiul realitatii: exista principiul realitatii, trebuie sa faci un pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie sa iti ramina ceva care, sa raspunda unor nevoi personale, sa-ti dea satisfactii. Este de dorit sa iti ramina permanent niste lucruri pe care vrei sa le faci. Trebuie sa stii ce sa faci dupa aceea. Sint foarte multi oameni care se plictisesc, care nu isi dau seama ca ar putea fi folositi, iar societatea nu ii foloseste, ei devin resurse umane care se irosesc. Dar la noi exista acest curent, daca nu-ti da bani sa nu faci. Aici remarc o deosebire fata de lucrurile bune pe care le-am descoperit in strainatate, ca mai poti fi util, ca mai poti sa te duci undeva, socializarea in orice caz este un fapt pozitiv, nu poti sa te retragi din lume. Este nevoie in aceasta viata de relatii, ori pentru aceasta trebuie sa intelegi ca uneori ti se face un bine, ca lucrurile nu sint alba – neagra, ca sa poti sa spui ca te duci sa te ocupi de niste copii parasiti sau de natura, dar daca nu imi dai nici un ban mai bine stau acasa. E foarte gresit pentru ca foarte multi oameni intra in depresie tocmai pentru ca nu sint relationati sau nu-si gasesc o utilizare. Acesta este un lucru negativ in societatea romaneasca. Sigur ca exista oameni saraci care trebuie sa alerge dupa bani si nu pot face astfel de lucruri, dar sint oameni care care ar putea face ceva, dar care prefera sa stea pasivi. Downshiftingul presupune o schimbare de stil de viata pina la urma, stilul vietii se schimba total, dar pe de alta parte el nu putea sa apara la noi in societate, la noi este prematur sa admitem o asemenea evolutie. Nu neg insa ca sint oameni care ar putea sa faca downshifting si nu fac, ceea ce inseamna ca fie sint definitiv pierduti, fie ca nu au alte resurse, fie nu au nici o motivatie intrinseca, adica in sistemul lor de valori prietenia, natura, lectura, informatia, etc, nu exista.

In incheiere as spune ca oamenii cauta frumusetea vietii in marile reusite si asa mai departe, fara a acorda importanta gesturilor mici, cotidiene. De fapt acestea fac cursul vietii. Viata are si ceva care trebuie trait, adica munca e foarte buna, insa ideile despre munca si activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sint importante. Este ca atunci cind esti concentrat pe ceva si nu mai vezi nimic in jur.”

Cu respect,

P.S. „Munca multa altereaza psihismele, asa cum si statul degeaba o face. Probabil, în alt fel. A te auto-condamna sa muncesti excesiv sminteste sau, daca nu sminteste, scade calitatea vietii, o saraceste. Scurtul timp liber al multor tineri cu bani, munciti sclavagist în timpul saptaminii, arata jalnic adesea. Sociologii o spun. Ei se comporta ca în proverbul „cind pisica nu-i acasa, soarecii joaca pe masa“, nu mai stiu ce sa inventeze sa se distreze, nu mai stiu ce sa faca sa li se ridice adrenalina, nu mai pot sta singuri, se plictisesc si se misca fara oprire. Cauta senzatii.

Tolstoi spunea anticipind – pentru ca lumea lui nu arata ca cea de astazi – ca „oamenii par ca vor sa raspunda la o întrebare care nu le este pusa“. Sa fie munca, excesiva si acceptata, o forma de patologie sociala? Sa fie o contagiune bazata pe o patologie a dorintelor ? Graba teribila de a alerga dupa bani si a uita sa traiesti este oare o boala ?”

(sursa: revista Tango, autor: Aurora Liiceanu)

O, desertaciune a desertaciunilor, zice Eclesiastul, o, desertaciune a desertaciunilor ! Totul este desertaciune. Ce folos are omul din toata truda pe care si-o da sub soare ? Un neam trece, altul vine, si pamantul ramane vesnic in picioare. Ce a fost va mai fi, si ce s-a facut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Am vazut tot ce se face sub soare, si iata ca totul este desertaciune si goana dupa vant ! Cand m-am uitat cu bagare de seama la toate lucrarile pe care le facusem cu mainile mele si la truda cu care le facusem, am vazut ca in toate este numai desertaciune si goana dupa vant, si ca nu este nimic trainic sub soare. Caci, drept vorbind, ce folos are omul din toata munca lui si din toata straduinta inimii lui cu care se trudeste sub soare ? Toate zilele lui sunt pline de durere, si truda lui nu este decat necaz, nici macar noaptea n-are odihna inima lui.” (Eclesiastul)