Catre Galateea

Iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile
si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau
ce cutremur au si ce culoare anume,
si mersul tau, si melancolia ta, si sprancenele tale,
si bluza ta, si inelul tau, si secunda
si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun în pietre
si mă rog de tine,
naste-mă.
Stiu tot ce e mai departe de tine,
atat de departe, incat nu mai exista aproape –
dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea…
si tot ce e dincolo de ele,
si atat de departe, incat nu mai are nici nume.
De aceea-mi indoi genunchiul si-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l ingana.
Si mă rog de tine,
naste-mă.
Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine.
Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,
sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui
copacii – umbre de lemn ale vinelor tale,
raurile – miscatoare umbre ale sangelui tau,
si pietrele, pietrele – umbre de piatra ale genunchiului meu,
pe care mi-I plec în fata ta si mă rog de tine,
naste-mă. Naste-mă.

Nichita Stanescu

Cu respect,
Anunțuri

Trist cantec de dragoste

Numai viaţa mea va muri pentru mine-ntr-adevăr, cândva.

Numai iarba ştie gustul pământului.

Numai sângelui meu îi e dor, într-adevăr,

de inima mea când o părăseşte.

Aerul e-nalt, tu eşti înaltă,

tristeţea mea e înaltă.

Vine o vreme când mor caii.

Vine o vreme când se-nvechesc maşinile.

Vine o vreme când plouă rece

şi toate femeile poartă capul tău

şi rochiile tale.

Vine şi o pasăre mare, albă,

care ouă pe cer luna.”

 

Nichita Stanescu

Ashleigh-Good[1]

Foto: Ryan McGinley

Cu respect,

P.S. Acest post, este si pentru prietena mea Monica, pe care o pretuiesc pentru grija pe care mi-o poarta, si nu numai.

Pasarea… cu voi…

– Esti trist asta-seara, îi spuse pasarea,
vad eu ca esti trist…
– Nu, nu – raspunse soldatul,
– Si totusi pari trist, zise pasarea cea alba,
pari trist.
– Nu, nu sunt trist, raspunse soldatul,
nu, nu.
– Esti trist asta-seara, vad eu,
ai ceva pe suflet – mai zise
pasarea alba.
– Nu, nu sunt trist – si lasa-ma-n pace!
se rasti la ea soldatul.
Pasarea se desprinse de pe bratul lui
si zbura fâlfâind din aripile ei mari
si albe, foarte albe.
– Unde-o fi plecat pasarea aia
cuvântatoare?
se trezi deodata soldatul, vorbind
singur.

Nichita Stanescu – Pasarea

Mai bine singuratic si uitat,
Pierdut sa te retragi nepasator,
In tara asta plina de humor,
Mai bine singuratic si uitat.

O, genii intristate care mor
In cerc barbar si fara sentiment, –
Prin asta esti celebra-n Orient,
O, tara trista, plina de humor…

 

 

George Bacovia – Cu voi

Cu respect,

Poveste sentimentala

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu – la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau între noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-l înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut
structura materiei, de la-nceput.

Nichita Stanescu

Cu respect,

Finish sau Pariu pe o lacrima

Alergam atat de repede incat
mi-a ramas un ochi in urma
care singur m-a vazut
cum ma subtiam,
dunga mai intai, linie apoi…
Nobil vid strabatand nimicul,
rapida parte neexistanda
traversand moartea.

Nichita Stanescu

„Cand S-a apropiat de cetate si a vazut-o, Isus a plans pentru ea si a zis:”Daca ai fi cunoscut si tu, macar in aceasta zi, lucrurile care puteau sa-ti dea pacea ! Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine, de cate ori am vrut sa strang pe fiii tai cum isi strange gaina puii sub aripi, si n-ati vrut ! „ (Luca)

Cu respect,

Adunarea prin indepartare

Este ceea ce este.
Legea este a totului, tot ceea ce este.
Îndepartarea de lege se numeste eroare.
Eroarea este îndepartarea de este.
Eroarea este, estele fara sa fie el.
Ea este primul altceva.
Ea fuge din unu, devenind cu unu, doi.
Este adunarea prin îndepartare.
Este ceea ce am putea zice : unu fara unu fac doi.
Nu este ceea ce nu este.

Unu cuprinde totul lui este.

Doi nu, adica e putin.
Trei nu, adica e mic, adica e în afara, adica nu e.
Este adunarea prin îndepartare, adica
unu fara unu, care este fara unu, fac trei.

Nichita Stanescu

Fata in ploaie

Cu respect,

De mult…

De mult negru ma albisem
De mult soare ma-noptasem
De mult viu ma mult murisem

Din visare ma aflasem
Vino, tu, cu tine toata
ca sa-ntruchipam o roata

Vino, tu, fara de tine
ca sa fiu cu mine, mine
O, rasai, rasai, rasai
pe infernul meu, un rai
O, ramâi, ramâi, ramâi
Palma bate-mi-o în cui
pe crucea de carne
când lumea adoarme.

Nichita Stanescu

Cu respect,