Muntele

Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Am fost la targ , dar nu l-am luat pe bani
Are paduri si rauri si o punte
In varsta de un milion de ani…

Ti l-am adus in brate pan’ la poarta
E minunat si piatra lui e grea,
Comertul ambulant cu munti se poarta…
Dar unde-ai sa-l asezi, iubita mea?

Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreti ce canta-n coruri : jir !!
Iar in adanc sunt straturi de uraniu
Si-am dat putin pe el … un chilipir…

Iubita mea, gaseste marea vale
In care sa-l aduc si sa-l rastorn
Si-apoi la nunta regasirii sale
Sa cant ca vanator al lui din corn…

Iubita mea ti-am cumparat un munte
Sa faci cu el ce-i sti si ce vei vrea,
Eu ma retrag in pesteri muribunde
Ca am uitat sa-ti mai soptesc ceva
Am dat pe acest munte VIATA MEA

Din marele bazar cu amanunte
Platind cu viata tot ce scump era
Iubita mea ti-am cumparat un munte…
Pacat ca n-o sa-ncapa-n lumea ta.

Adrian Paunescu

Umanitatea sub escorta

 

Suntem umanitatea sub escorta,
Marsaluim îngenunchiati sub cer
Si, vai, pamântul nu ne mai suporta
Si ne înghite, ospitalier.

Se crapa-n doua piatra canibala,
Ca sa manânce oameni vii, la prânz,
Si, sub cumplita cerului rafala,
Oceanele au izbucnit în plâns.

Si între timp ne-ntemeiem pe ura,
Ne urmarim, ca sa ne facem rau,
Venin universal în stare pura
Si fiecare cu aportul sau.

Cladim civilizatii arogante,
Ca semn ca nu ne pasa de nimic,
Si brusc vulcanii o pornesc pe pante
Si orice lider redevine mic.

Ceva se-ntâmpla si-n afara noastra
Cum se întâmpla si în noi, curent,
Si sar civilizatii pe fereastra,
Pe când se sparge Tara-Continent.

Nimic din tot ce e n-o sa ramâna,
Computere, masini si sateliti,
Într-o secunda totul e tarâna
Care-si resoarbe îngerii striviti.

Se prabuseste ultimul orgoliu,
Averea nu mai are nici un rost,
Când milioane de chinezi în doliu
Se reculeg, plângând, pentru ce-a fost.

Aceasta e o lume nebuneasca,
Pe care noi n-o mai putem salva,
Menita si sa scada si sa creasca,
Purtând principiul rastignirii-n ea.

Pe-aici, prin valea noastra fara mila,
Progresul se plateste prin regres
Si vanitatea se transforma-n mila,
Ne nastem des ca sa murim mai des.

Si ca într-o demonica risipa,
Cu bine si cu rau, în terci egal,
Pamântul ne înghite într-o clipa
Si, iata, ce e mal devine val.

Se anuleaza ura si iubire,
Culorile se prabusesc în iad,
Si, brusc, maternitati si cimitire
În gropnite necunoscute cad.

Suntem umanitatea condamnata
Sa-ndure cald si rece, fel de fel,
Vin cu dobânda notele de plata
Si nu mai sunt instante de apel.

Ce lume, ca o tragica amanta,
Asasinata de instante reci,
Si amintirea ei halucinanta
Din creier ni se stinge pentru veci.

Cândva, vreun greier daca o sa poata,
Va mai cânta peste pustiu, cri-cri,
Despre o lume care-a fost odata,
O, biata noastra lume scufundata,
O lume care nu mai poate FI.

Adrian Paunescu

Cu respect,