Pelerini din tara nimanui

Joi seara am fost la Sala Palatului din Bucuresti, sa vad si sa ascult concertul extraordinar al lui Tudor Gheorghe, „Pelerini din tara nimanui”, muzica fiind pe versurile poetilor Grigore Vieru si Mircea Micu.

Tudor Gheorghe

Ca orice seara si ca orice concert cu Tudor Gheorghe, si aceasta seara, si acest concert, au fost frumoase, chiar daca in Bucuresti ploua putin. Muzica excelenta, versuri bune si foarte bune, doar ca totul a fost putin prea trist, prea melancolic, prea blues, prea plangacios… Poate ca si Tudor Gheorghe imbatraneste, si lehamitea de tot si de toate, incepe sa se instaleze incet, incet…. Nu stiu. Daca o tine tot asa, m-a pierde de client.

Rostesc cuvinte
Ca sa iau aer.
Adorm,
Ca sa nu mai stiu.

Tai pîine,
S-o bucur pe mama.
Ascult mierla,
Ca sa nu mint.

Ma uit la tei,
Ca sa nu uit.
Am rupt acest
trandafir. De ce?

Grigore Vieru

Tudor Gheorghe

 

Eram in pasare ascuns
Uns cu nesomn, de noapte uns
Si in lumina diafana
Pierdeam incet cate o pana.
Ele cadeau in lenes dans
Purtandu-si jertfa in balans
Si-mi era frig si tot mai gol
stateam pe un pustiu atol
Departe, poate langa mare,
Langa un tarm albit de sare.
A inceput sa ninga lin
Si m-a acoperit putin
Zapada ca o mangaiere
Cazand din doua emisfere.
Eram in pasare ascuns
uns cu nesomn, de roua uns
Si am inceput incet sa plang
Din ochiul drept, din ochiul stang.

Mircea Micu

Nu-mi ramane decat sa subscriu 100% la ceea ce urmeaza. Intr-o lume care se pregateste frenetic pentru propriul ei dezastru, credeti-ma ca nu mai aveti nimic altceva de facut, decat sa fiti impacati cu Dumnezeu, si sa va bucurati de viata.

Cu respect,

Amintirea… cu ochi lungi, cu gene lungi

Cum s-a trecut, plăpândă, amintirea
Iubirii noastre, tocmai ca o floare
Ce-ntr-un pahar îşi plânge strălucirea
Uitată-n colţul mesei, unde moare.

Nu-i nimeni în odaia tânjitoare.
Oglinda-n podini şi-a holbat privirea.
Perdele lungi ţin calea către soare …
Păianjenii şi-au întrerupt urzirea.

Privindu-se în cupă ofilite,
Din miezul veşted foile mâhnite
Se rup, treptat, cu-o mută iroseală

Picând domol în umbra liniştită …
Şi floarea amintirii, părăsită,
Se scutură petală cu petală

În apa vremii veche şi clocită.

Vasile Voiculescu

Cu respect,

Trist cantec de dragoste

Numai viaţa mea va muri pentru mine-ntr-adevăr, cândva.

Numai iarba ştie gustul pământului.

Numai sângelui meu îi e dor, într-adevăr,

de inima mea când o părăseşte.

Aerul e-nalt, tu eşti înaltă,

tristeţea mea e înaltă.

Vine o vreme când mor caii.

Vine o vreme când se-nvechesc maşinile.

Vine o vreme când plouă rece

şi toate femeile poartă capul tău

şi rochiile tale.

Vine şi o pasăre mare, albă,

care ouă pe cer luna.”

 

Nichita Stanescu

Ashleigh-Good[1]

Foto: Ryan McGinley

Cu respect,

P.S. Acest post, este si pentru prietena mea Monica, pe care o pretuiesc pentru grija pe care mi-o poarta, si nu numai.

Marie… O vreme… Marie…

Ma uit la fiecare carte noua
Ca Avram la Isac,
Pe cand se pregatea
Sa-l injunghie.

Te voi sacrifica si eu
Pe aceste cateva vreascuri
Ale cunoasterii,
Si din litere va curge sange.
Si ma voi invalui in fumul lui
Sa nu ma mai vada duhurile.

Si asa voi fi bun
Materiei
Inca o vreme.

Marin Sorescu

Cu respect,

Trec vremile…

Mereu cerşim vieţii ani mulţi, aşa,-n neştire,

Ne răzvrătim, ne plângem de piericiunea noastră,

Şi încă nu-nţelegem că fără de iubire

Se veştejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră;

Rupt din eternitate, el vrea tărâm asemeni

Din care-altoiul şubred să-şi tragă sevă nouă;

Noi îl primim cu gheaţă şi-l răsădim în cremeni

Când Dragostea-i unica vecie dată nouă.

Ci-n van acum te mânii pe mine şi m-arunci,

Minunile iubirii n-au stavile pe lume;

Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci;

Oricând şi ori de unde mă vei striga pe nume,

Chiar de-aş zăcea în groapă cu lespedea pe mine,

Tot m-aş scula din moarte ca să alerg la tine.

 

 

Trec vremile… ca nişte ape
Şi faţa lumilor o spală…
Se luptă sufletul să scape
Din furtunoasa-nvălmăşeală
Şi din şuvoaiele de apă.

Ca-n încleştarea agoniei
S-afundă iar şi iar se suie.
Izbeşte-n porţile veciei,
Dar taina nimeni nu-i să-i spuie,
Şi iar s-afundă… şi se suie!

Versuri de Vasile Voiculescu

Cu respect,

P.S. Acest post il dedic in mod special prietenului meu „cibernetic”, Manole, care se pare ca a gasit si flori pe acest blog. Doamne ajuta !

Foarte frumoasa este si prezentarea lui „LonelyMoonRise” de pe YOU TUBE, felicitari, si multumesc pentru permisiunea tacita de a o folosi la mine pe blog. Cu aceasta ocazie vreau sa le multumesc tuturor celor ale caror prezentari de pe YOU TUBE le-am folosit si eu la mine pe blog, pentru munca si inspiratia lor, si mai ales pentru generozitate. Ma inclin cu respect !

WE-ul acesta ne-am facut de cap ! A fost un WE cu muzica si poezie. Sper ca v-a placut, mie da. Va multumesc ca iubiti frumosul, si ca vizitati acest blog ! Sa fiti binecuvantati in continuare cu frumos, de catre autorul frumosului: Bunul Dumnezeu !